Doamne ajuta tuturor AMIN.Multumesc cu recunostinta parnte.
@liviasolovastru4629 сағат бұрын
Mulțumim părinte Teologos. Eu de exemplu, am 33 ani și fac parte din generația milenianilor și am crescut o dată cu tehnologia ba chiar m-a prins logica aceasta, deoarece eu îmi câștig pâinea în prezent realizând site-uri web. Însă am avut șansa ca mama mea să fie de loc din satul Băișești, comuna Cornu Luncii, iar în copilărie îmi petreceam fiecare vară acolo mergeam la biserică acolo și am crescut cu credința oamenilor din acel sat, credință cae m-a marcat profund pentru toată viața mea. În copilărie primeam adesea cărți de la o soră a părintelui Pimen Vlad pe care le citeam cu multă bucurie, motiv pentru care vă urmăresc și în prezent. Părintele Pimen Vlad îmi este drag și pentru faptul că îmi aduce aminte prin accentul dumnealui de limba mamei, limba oamenilor dragi mie din acel sat, iar într-un moment când filmase din interiorul chiliuței, mi-am amintit atât de cald și duios de interiorul casei nănașilor mei de botez din satul Băișești. De altfel numele meu de botez este cel al bunicii, din partea mamei, care presimțise că mă voi naște ca fată dar nu a avut suficient timp să mă vadă. Legat de această tematică, eu de exemplu prefer să urmăresc conțimut de calitate, prin care să mă informez pentru munca mea, pentru pasiunile mele și prefer să urmăresc mai degrabă un conținut mai detaliat, chiar și mai amplu ca timp, dar din care să rămân cu niște învățăminte, motiv pentru care prefer KZbin și nu am Instagram sau TikTok și nici nu mă atrag acestea din urmă, fiindcă simt că aș pierde mai mult timp.
@daniellemarie8420Күн бұрын
Mulțumim părinte Teologos pentru subiectele de actualitate pe care le abordați. E minunat să primim sfaturi duhovnicești prin prisma societății în care viețuim, prin prisma vieții de obște care are provocările și dificultățile ei. Vă ascult cu drag și sper să continuați în misiunea dumneavoastră de a transmite din înțelepciunea acumulată din viața în Sfântul Munte! Am învățat multe urărind materialele pe care le creați dumneavoastră și Părintele Pimen și chiar sunt un ajutor important, care ne îndrumă și ne călăuzesc pentru a alege drumul cel bun ca un far în negura nopții. Dumnezeu lucrează prin dumneavoastră și vă mulțumim și mulțumim lui Dumnezeu că ne trimite îndrumări de valoare pentru a ajunge să fim plăcuți în fața Lui.
@loredanaciorcila81293 күн бұрын
Mulțumim frumos pentru invitație Doamne-ajută părinte!
@NicolaeTorac2 күн бұрын
Doamne Ajuta si ne iarta pe noi pacatosi Amin🙏🙏🙏
@IuliaBardasu2 күн бұрын
Doamne ajută!🙏
@RaduGogoseanuКүн бұрын
Doamne ajuta! Mulțumim parinte!
@nicoletajuravle30882 күн бұрын
Mulțumim pentru tot efortul de a ne tine mintea îndreptată catre Domnul ,ca va preocupati de mantuirea noastra .
@funnybubu5962 күн бұрын
Doamne ajuta Pace tuturor Si viitorului presedinte. Sa fie luminat de Dumnezeu sa ne calauzeasca pe calea cea buna
@cristilucian45942 күн бұрын
Doamne ajută!
@MatewK-l4j2 күн бұрын
Mulțumesc
@crinela65343 күн бұрын
Doamne ajută! Mulțumim, părinte Teologos , pentru sfaturile și expertiza sfinției voastre pe acest subiect, care ne acapareaza din ce în ce mai mult. Viața online a devenit un aspect esențial al existenței noastre moderne. De la socializare și divertisment până la muncă și educație, internetul a transformat modul în care interacționăm și cum percepem lumea. Însă această "viață digitală" vine atât cu avantaje, cât și cu provocări pe care de multe ori nu știm să le gestionăm corespunzător. 🙏⚜
@elygia2 күн бұрын
Este singurul loc unde oamenii își varsă supărările și rabufnesc când nu mai găsesc argumente, următorul pas fiind atacul la persoană! Hărțuirea online e infinit mai aprigă decât cea fizică și asta ar trebui încadrată juridic ca infracțiune!! Dacă pe strada îmi dai în cap și eu fac plângere iar poliția sa zicem ca dispune urmărirea penală (deși vedem ca poți foarte bine sa dai cu mașina peste oameni ca dacă ești cine trebuie nu pățești nimic!), în online dacă ești agresat, nu-ți rămâne decât să te uiți ca la televizor!! Eventual mai scapi un like pe ici pe colo!! Eu dacă am zis, vedeți că vă înșelați îmi sar 50 in cap!!
@AnaPopescu-o6v18 сағат бұрын
@@crinela6534 Dumnezeu prin mila Sa cea vindecătoare ne a dat și ne va da ajutor doar atunci când noi vom căuta soluții sănătoase de a ieșit din orice ispită care poate să devină primejdie atunci când suntem Indiferenți Cu adevărat orice lucru sănătos va avea întotdeauna loc pentru a căuta soluții sănătoase cu oamenii sănătoasi pentru oameni sănătoși! Pe scurt oameni cu frică și cu dragoste de Dumnezeu! 👏🔥⛪
@AnaPopescu-o6vКүн бұрын
Îîn minutul 23 24 aș dori să adaug cu multă comvigere că și eu la m simțit pe Dumnezeu aproape Cautînd ascultînd Sfînta Liturghie, Predică Comferinte foarte valoroase Potcasturi care cu adevărat mi a dat ajutor să ascult și chiar să privesc oamenii care sunt vîrful de lance exemplul sănătos oameni cu frică și dragoste de Dumnezeu! 👏🔥⛪ Și pentru asta chiar vă mulțumesc fiindcă există viitor sănătos doar cu mila și ajutorul lui Hristos Dumnezeu! 👏❣️🇲🇩💯
@oChilieAthonitaКүн бұрын
Slavă lui Dumnezeu!
@liviusirghi2 күн бұрын
❤
@magdamihgoКүн бұрын
Bună mulțumesc, da stau mult prea mult pe internet...da
@jenu29592 күн бұрын
Diferenta dintre informatia adevarata si falsa este complexitatea informatiei , o minciuna are ocomplexitate limitata daca parcurgi pas cu pas pe radacina informatiei (logic) adevarul are o complextitate infinita este conectata cu infinitul
@andreimicoКүн бұрын
Multumim pentru acest material, util în provocările de azi.. . Ati putea face un material despre legile duhovnicești, despre care ati amintit în mai multe rânduri?
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
😊
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
😁😁
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
😏🤖
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
💰✍️💞
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
🍿📺📰
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
🤔🧐🥳
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
📺💞💰
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
✍️
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
✍️✍️
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
Cât substrat compactat într-un timp atât de scurt! Asta înseamnă calitatea informației!
@oChilieAthonitaКүн бұрын
Mulțumim la Maica Domnului!
@giuliaan91222 күн бұрын
🙏🏻🙏🏻🙏🏻🤍🤍🤍
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
🤔👀🐋🍻
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
😅🤔🐣
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
💡💓🎬
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
🧩🪜
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
🤔
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
☕️🍕🌻🤫😤 🖼🎅💡🏗 💰💡😶 👀 🤔🤔🤔🤔🤔 😏🥂😶🌫️😶
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
☝️🧐🛎🤔🙉
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
🤨🚥🎛🎶🎶🎚😕🎵👀😤🧮
@claudiusimioneasa8119Күн бұрын
🧛♂️👉🧛♂️👉🧛♂️💞🧛♂️
@MatewK-l4jКүн бұрын
Calitate nu cantitate sa fie pe internet.
@Elissya7638 сағат бұрын
Bănescu îl acuza pe Calin Georgescu că nu e ortodox ci newage-ist.Banescu ar trebui să-și pună întrebarea ce este el.Noi aici votam Cezarul nu Patriarhul.Ne interesează că biserica să-și desfasoare activitatea liber,sa nu fie restricționată de nimeni.Sa nu legifereze lgbt etc.