Poezie recitata: Mistretul cu colti de argint - Stefan Augustin Doinas - Voce: Cezar Poe

Versuri #poezie : Mistretul cu colti de argint - Stefan Augustin Doinas
Muzica: @epidemicsound
Recitare: @cezarpoe
----------------------------------------------
Mistretul cu colti de argint
Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:
Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...
Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...
Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...
Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...
Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...
Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.
Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...
Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.
Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
----------------------------------------------

[@Ubiquitary]

I wanted to share my favourite translation of this amazing poem. Minunata recitare! The Silver-fanged Boar by Stefan Augustin Doinas ((from Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Daniel Ionita - Editura Minerva 2012) A Levantine prince, quite enamoured with hunting, some dark-hearted forest was travelling through. And making his path with great effort and grunting, said he, while on bone-flute he merrily blew: - Let’s hunt through these forests, untrodden and daunting, the silver-fanged boar who’s ferocious and wild; who changes his fur every day as he’s moulting, and changes his hooves, and his glass eye reviled.... - Oh master, the servants with trumpets would say, that bloodthirsty boar does not travel through here. It’s better to chase down the antlers to slay, or red coloured foxes, or hares that are near.... But smiling and certain the prince passed ahead and carefully gazing on trees and their hues, he left in his lair the young deer full of dread, and the sparkly eyed lynx who'll smile for a ruse. Through beech woods he’d trample old weeds to the ground: - Just look how he turns! We have closed in for good... on this silver-fanged boar, not too far, hear his sound; come over, let’s hit him with arrows of wood!... - My lord, it’s the stream through the woods, tall and lush, the smart servant said, as he laughed with a roar. But the prince turned around and replied only: - Hush... And the water would shine like the fang of a boar. Under elm trees he’d hasten his scattered old train: - You see how he’s puffing alone and unreal, the silver-fanged boar over meadow and plain; come over, let’s hit him with arrows of steel! - My lord, it’s the grass that with boots we would brush, The bold-looking servant would say like before. But the prince turned around to reply only: - Hush... And the glistening grass seemed like fangs of a boar. Under firs, he would cry pushing them t’ward the peak: - You see where he’s finding his lair and his shire, the boar from old tales, of which old people speak; come over, let’s hit him with arrows of fire. - My lord, it’s the moonlight which night fears can’t quash, the servant said laughing, despising and sore. But turning around the prince only said: - Hush... And the moonlight shone bright, like the fangs of a boar. Alas! under rays of the pale stars at dusk, as he crouched for a drink, his knees slowly sagged, there charged a huge boar with his piercing sharp tusk and the prince through the red dust he savagely dragged. - What strange looking beast so blood-thirsty and vicious, is stopping the hunt for my silver-fanged boar? What black bird is crying in moonlight so listless? What wilted old leaf shakes my soul to its core?... - My master, that boar with the fangs like of silver, that same had you pierced, and with blood you’re awash. He’s chased now by dogs, can’t you hear?, by the river... But turning, the prince whispered quietly: - Hush. You take the old horn, and just blow without pause To sound till I’m dead, t’ward the sky clear and prime… Right then from the ridges a big moon arose, and the horn made its sound for a very short time.

[@cezarpoe]

Wow, that's amazing. Thanks for sharing it!