Рет қаралды 3,951
simpalean.site...
Priza este dotată cu un microprocesor programat pentru a simula manevrele făcute de utilizator pentru acordarea accesului în clădire: detectează apelul , ocupă linia (simulează ridicarea receptorului din suport), generează 10 impulsuri electrice (echivalent apăsare tasă zero) , se decuplează automat (echivalent punere receptor în suport).
Funcționează la interfoane INTERADA , RESEL sau alte mărci de interfon care folosesc acest principiu pentru acces (apăsarea unei taste în timpul convorbirii).
Testul din film este făcut cu priza conectată în locul telefonului fix din rețeaua RDS. Se observă că are același efect în circuit ca și telefonul fix , la care se ridică receptorul și se apasă tasta zero.
Dacă se conectează în locul interfonului , ușa se deschide automat în momentul unui apel la interfon. Este util pentru "Self Check-in" , pentru cei care închiriază locuințe în regim hotelier.
Se poate adăuga un alimentator de 220v/5v care condiționează răspunsul automat , deci ușa se va deschide doar dacă acel alimentator este alimentat dintr-o priză de 220v. Dacă se folosește o priză de 220v cu control WIFI , se poate obține un răspuns automat cu control de la distanță.
Alte automatizări pentru interfoane găsiți aici: simpalean.site/...