Raspantia mortii - George Simenon

Рет қаралды 1,627

LecturiAudio - Carti Audio citite de program I.A.

Күн бұрын

Maigret oftă a lehamite şi depărtă scaunul de biroul pe care se sprijinea cu coatele. Interogatoriul lui Cari Andersen dura exact de şaptesprezece ore.
Pe ferestrele fără perdele, văzuse rând pe rând cum mulţimea de midinete şi de funcţionari lua cu asalt, la ceasul amiezii, lăptăriile din Piaţa Saint-Michel, apoi cum agitaţia se potolise, pentru ca, la şase după-amiaza, să se declanşeze un adevărat iureş spre metrouri şi gări, urmat de hoinăreala de la ora aperitivului…
Sena era învăluită în abur. Un ultim remorcher trecuse, cu luminile verzi şi roşii aprinse, trăgând după el trei şlepuri. Ultimul autobuz. Ultimul metrou. Cinematograful îşi retrăsese panourile-reclamă şi închidea obloanele…
Iar soba din încăpere părea că duduie mai tare ca altădată. Pe birou puteai zări halbe goale şi resturi de sandvişuri.
Undeva probabil că izbucnise un incendiu, pentru că se auziră trecând maşinile zgomotoase ale pompierilor. Avu loc chiar şi o razie. Duba ieşi pe la două de la Prefectură şi se întoarse mai târziu prin curtea arestului, unde îşi descărcă ‘recolta’.
Interogatoriul continua. Din oră în oră sau la două ore, în funcţie de oboseală, Maigret apăsa pe un buton. Brigadierul Lucas, care moţăia într-un birou alăturat, venea imediat, arunca o privire pe notele comisarului şi prelua ştafeta.
Iar Maigret se ducea să se întindă pe un pat de campanie, pentru a relua apoi acţiunea cu forţe proaspete.
Prefectura era pustie. Doar o mică vânzoleală a celor de la Brigada Moravuri. Un vânzător de droguri, adus de un inspector pe la patru dimineaţa, fusese interogat imediat.
Sena se învălui într-o ceaţă lăptoasă care se albi de-a binelea la ivirea zorilor, când cheiurile pustii se luminară. Pe culoare se auzi zgomot de paşi. Telefoanele începură să sune. Apeluri. Uşi trântite. Măturile femeilor de serviciu. Şi Maigret, aşezându-şi pipa prea caldă pe birou, se ridică şi îl privi pe arestat din cap până-n picioare, cu o proastă dispoziţie nu lipsită de admiraţie.
Şaptesprezece ore de interogatoriu neîntrerupt! Înainte, i se luaseră şireturile de la pantofi, gulerul fals, cravata şi i se ceruse să scoată tot ce avea în buzunare.
În primele patru ore, fusese lăsat în picioare în mijlocul biroului, iar întrebările se succedaseră în ritmul gloanţelor de mitralieră.
- Ţi-e sete?
Maigret era la a patra halbă de bere şi arestatul schiţase un zâmbet. Băuse cu sete.
- Ţi-e foame?
Fusese poftit să se aşeze jos, apoi să se ridice. Stătuse şapte ore fără să mănânce şi apoi fusese hărţuit, în timp ce devora un sandviş.
Erau doi şi se schimbau între ei ca să-l interogheze. Între reprizele de întrebări, puteau să moţăie, să se întindă, să scape de obsesia acelui interogatoriu monoton.
Şi tocmai ei renunţau! Maigret dădu din umeri, căută o pipă rece într-un sertar, apoi îşi şterse fruntea asudată.
Poate că cel mai mult îl impresiona nu rezistenţa fizică şi morală a bărbatului, ci eleganţa tulburătoare, distincţia pe care păstra până la capăt.
Un om de lume care iese din sala de percheziţie fără cravată, care petrece apoi o oră în pielea goală alături de o sută de răufăcători în birourile Identităţii Judiciare, dus apoi de la aparatul fotografic la dispozitivul de măsurare, îmbrâncit, transformat în ţinta glumelor deprimante ale celorlalţi arestaţi, rareori îşi păstrează această siguranţă care, în viaţa privată, face parte din personalitatea lui.