Remix: „COMPACT, cărare peste timp“ - a doua parte (Arhiva TVR 2005)

  Рет қаралды 5,217

TVR

TVR

Жыл бұрын

Partea a doua a documentarului despre grupul Compact urmăreşte în paralel existenţa celor două aripi, din Bucureşti respectiv Cluj, zise B şi C. Primii (adunaţi în jurul lui Costi Cămărăşan, beneficiind la un moment dat şi de aportul primului frontman, chitarist şi compozitor, Paul Csucsi) au parte de arhive precum clipuri şi concerte (un fragment inedit - festivalul „Club A” din 1990), de la un timp cu noul solist Mircea Rusu (inclusiv secţia ritmică de la Semnal M, într-o vreme), apoi şi Alin Oprea (viitor Talisman) cu melodii de pe cele două discuri lansate până la rebranduirea Un Alt Început.
Compact din Bucureşti (care aveau să rămână cu titulatura iniţială) sunt prezenţi prin secvenţe de la un concert „22” din 1990, filmări de platou TVR, din 1995, apoi şi cu liderul Paul Csucsi revenit (via Sfinx Experience). Sunt intervievaţi atât plecaţii Adrian Ordean, Leo Iorga (inclusiv despre proiectul Schimbul 3) şi Vladi Cnejevici, cât şi cei rămaşi - Teo Peter, Aurel Vasilescu, chitaristul Emil Laghia (stins şi el la câteva luni după emisiune) şi Dan Ştesco „Polymoog” (claviaturi). Povestea se opreşte la recitalul de la „Cerbul de Aur” (2003), dar viaţa a mers înainte. Din păcate, aveau să se stingă atât Leo Iorga (2019), cât şi Leluţ Vasilescu (2022). În ultima perioadă, au continuat să cânte ambele grupuri Compact.
/ fantvr1
/ tvr1.ro
www.tvr.ro
www.tvrplus.ro
/ tvrcanaluloficial
Toate drepturile de proprietate intelectuală aparțin #TVR. Conținutul nu poate fi copiat, postat pe niciun canal media online sau pe rețele sociale fără acordul TVR.
TVR este marca înregistrată și este protejată.

Пікірлер: 15
@laszlozoltanreszegh7842
@laszlozoltanreszegh7842 Ай бұрын
Nu vezi nu auzi.....NU..I. .CAZUL....😢😢😢😢😢🎉🎉🎉🎉❤❤❤❤❤❤❤
@nicolaesandi6937
@nicolaesandi6937 Жыл бұрын
Da, ilustrații muzicale proprii,pentru ambele formații, reverberații muzicale, tobe,saundul puternic, coloană sonoră cromatică cu armonii acustice și electrice senzaționale, pulsații reale bătăi de inimă ❤️,un lirism muzical extraordinar,versuri expansive extravagante și exuberante,ce te trezesc din reverie (visare ) și te duc departe la extaz până la paroxism!!!
@laszlozoltanreszegh7842
@laszlozoltanreszegh7842 Ай бұрын
❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
@BornT2Ride
@BornT2Ride Жыл бұрын
Stimate TVR, lipsesc imaginile de la recitalul susținut de Compact la Mamaia '95, care a fost difuzat de către tine, draga televiziune națională 😉
@Mirella7.77.88
@Mirella7.77.88 Жыл бұрын
💙💙💙
@lxlx3458
@lxlx3458 Жыл бұрын
👍
@laszlozoltanreszegh7842
@laszlozoltanreszegh7842 Ай бұрын
Cesavascriu..........❤😂❤❤❤❤❤❤🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉😢😮😅😊🎉🎉🎉🎉😢😢😢😢❤
@geneyablonski1
@geneyablonski1 7 ай бұрын
34:38 incredibil invarte betele.
@andreid.9105
@andreid.9105 Жыл бұрын
Si eu pe spotify pe cine ascult? :D
@orbanmario
@orbanmario Жыл бұрын
same
@costelalupoaicei5524
@costelalupoaicei5524 5 ай бұрын
Generatia care acum pretinde interes , a abandonat compact, iris, holograf in anii 90-2000
@sergiubal5468
@sergiubal5468 9 ай бұрын
A și vrea să cânte Compact la Untold .fac pariu că strâng pe stadion 100.000 de oameni
@geneyablonski1
@geneyablonski1 7 ай бұрын
“Cand voi cumpara cu el salam, dau un ban dar stiu ca nu-l mai am”. Versuri oligofrene, textier oligofren.
@numberone8828
@numberone8828 5 ай бұрын
Și tu mai oligofren ca toți 😂
@geneyablonski1
@geneyablonski1 5 ай бұрын
@@numberone8828 ma bucur ca va plac versurile de mai sus, avem nevoie si de oameni cu astfel de gusturi. Altfel, lumea ar fi foarte plicti. Trebe sa ma mai amuz si eu.
Как быстро замутить ЭлектроСамокат
00:59
ЖЕЛЕЗНЫЙ КОРОЛЬ
Рет қаралды 12 МЛН
🍕Пиццерия FNAF в реальной жизни #shorts
00:41
Sprinting with More and More Money
00:29
MrBeast
Рет қаралды 151 МЛН
ITV Live - Compact (Tg Mures)
38:19
iTV România
Рет қаралды 19 М.
Carare peste timp
3:34
Trupa Compact Oficial
Рет қаралды 5 М.
Destine ca-n filme: In memoriam Florin Bogardo
46:54
TVR
Рет қаралды 126 М.
Cântece interzise - a doua parte (@Arhiva TVR)
26:37
Compact - live "Rock '92"
28:17
Marius Giurgiu
Рет қаралды 41 М.
Leo Iorga si Paul Iorga, in Clubul de Seara cu Toader Paun
44:48
Қанат Ерлан - Сағынамын | Lyric Video
2:13
Қанат Ерлан
Рет қаралды 124 М.
Қайрат Нұртас - Қоймайсың бей 2024
2:22
RAKHMONOV ENTERTAINMENT
Рет қаралды 1,4 МЛН
Diana Ismail - Kezdeser (Official Music Video)
4:01
Diana Ismail
Рет қаралды 1 МЛН
Sadraddin - Если любишь | Official Visualizer
2:14
SADRADDIN
Рет қаралды 226 М.
JONY - Реки вели (mood/lyric video)
2:37
JONY
Рет қаралды 1,4 МЛН
Saǵynamyn
2:13
Қанат Ерлан - Topic
Рет қаралды 492 М.