Romania Mare

După multe tratative, unul dintre cei mai mari oameni politici ai României și unul dintre cei mai importanți piloni pe care s-a fundamentat România Mare, Ion I. C. Brătianu decide că e mai importantă unirea cu Transilvania, așa că la 4/17 august 1916 semnează intrarea în Război de partea Antantei.
14/27 august 1916, trupele românești trec Carpații pentru a elibera Transilvania. Românii apucă să înainte cât să elibereze Orșova, Brașovul și Sfântul Gheorghe, dar se opresc pentru că la Turtucaia, în sud, germanii și bulgarii rup linia frontului și intră în România. Situația se înrăutățește spre finalul lui 1916, armata germană pune stăpânire pe două treimi din teritoriul României, inclusiv pe București. România nu era, într-adevăr, pregătită pentru un asemenea conflict.
Generalul francez Berthelot vine în sprijinul României și nu doar dotează regatul cu armament, dar face și o serie de pregătiri militare astfel că, în iulie/august 1917 România intră din nou în război și împiedică puterile centrale să ocupe Moldova prin victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz unde se naște și celebrul „Pe aici nu se trece!”
După rezoluția Bolșevică și conflictele interne, Rusia decide ieșirea din Război prin semnarea păcii de la Brest-Litovsk din 18 februarie/3 martie 1918. Din cauza asta, România e forțată să semneze pacea cu Puterile Centrale pentru că nu mai putea face față conflictului.
Astfel, la 24 aprilie/07 mai 1918, România semnează Tratatul de pace de la București prin care se demobiliza întreaga armată, economia era supusă total Germaniei și regatul trebuia să cedeze Dobrogea și crestele Carpaților.
In octombrie 1918 România ia poate cea mai inspirată decizie și se aruncă din nou în Război în așa fel încât finalul Primului Război Mondial prinde România de partea puterilor învingătoare.
Cu prețul a aproape 800 000 de mii de morți, dispăruți și răniți, România încheie războiul pe o poziție destul de bună.
Deși există o tendință populară de a spune că România a fost dezavantajată fiind nevoită să plătească pagube de Război, nu cred că România ar fi ieșit mai bine de atât din acest conflict.
În aprilie 1917 se constituia Partidul Național Moldovenesc care începe să militeze pentru autonomia Basarabiei pe fondul conflictelor interne din Rusia
În septembrie 1917 are loc Congresul Ostașilor Moldoveni unde se proclamă autonomia Basarabiei și se alcătuiește Sfatul Țării, un fel de adunare reprezentativă, în fruntea căreia se află Ion Inculeț
La 02 decembrie 1917 Sfatul Țării proclamă Republica Democrată moldovenească, însă ca parte a Republicii ruse.
Cum era evident că Rusia se va opune unei asemenea acțiuni entuziaste, guvernul de la Chișinău îi cere ajutorul lui Ferdinand, care, deși implicat intens în recuperarea propriului teritoriu, trimite totuși câteva trupe care liniștesc apele dincolo de Prut, conștient fiind că și acolo se află românii pe care trebuie să-i apere
La 24 ianuarie 1918 Republica Democratică Moldovenească își proclamă ferm independența față de Rusia.
Și pentru că și voința populației era clară, dar și pentru că riscurile erau mari, la 27 martie 1918, Sfatul Țării semnează Declarația de Unire cu România.
În toamna lui 1918 Ucraina și habsburgii încep să aibă pretenții cu privire la Bucovina așa că românii din regiune ia atitudine.
Sextil Pușcariu publică revista „Glasul Bucovinei” care a influențat radical conștiința colectivă asupra nevoii de reîntoarcere la „țara mamă”.
La 14/27 octombrie 1918 se înființează Adunarea Constituantă în fruntea căreia se afla Iancu Flondor.
Ion Nistor cere sprijinul României pentru că Ucraina deja se manifesta agresiv pentru anexarea Bucovinei. Ferdinand primite o divizie în Bucovina și, la fel ca și în Basarabia, românii își ating scopul.
La 15/28 noiembrie 1918 congresul General al Bucovinei votează cu unanimitate de voturi „Unirea necondiționată și pe vecie” cu România.
La 02 septembrie/12 octombrie 1918 Partidul Național Român a adoptat Declarația de la Oradea, acest document având rolul de a afirma că românii din Transilvania pot decide singuri cu privire la națiunea de care vor să aparțină. Mai mult, la 5/18 octombrie deputatul Alexandru Vaida Voievod rostește această declarație în plin plen al Parlamentului de la Budapesta.
La 30 octombrie/12 noiembrie 1918 s-a constituit Consiliul Național Român Central alcătuit din membrii Partidului Național Român și 6 reprezentanți ai Partidului Social Democrat de la Arad.
Pentru că populația era tot mai mobilizată pentru unire, maghiarii se văd nevoiți să trimită o delegație la Arad care să încerce negocieri și care să promită autonomia Transilvaniei dacă mișcările de unire se opresc. Românii din Transilvania au respins categoric orice fel de negociere spunând că scopul lor este desprinderea totală de Ungaria.
La 18 noiembrie/01 decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, prezidată de Gheorghe Pop, declară oficial Unirea Transilvaniei cu România.

[@MTAbanknote]

❤🇷🇴🇲🇩👍👍