Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, la Mănăstirea Putna (2021)

  Рет қаралды 34,641

Putna Monastery

Putna Monastery

Күн бұрын

Vineri, 2 iulie, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost sărbătorit în mod special la Mănăstirea Putna, întâia sa ctitorie și necropolă domnească.
În ziua de 2 iulie, la ora 07.00, s-a început slujba Acatistului Sfântului Ștefan cel Mare, după care, la ora 08.20, starețul mănăstirii, împreună cu părinții mănăstirii și cu credincioșii prezenți au întâmpinat pe gospodarii din vetrele folclorice ale județului Suceava, în sunet de clopote și de bucium. În fruntea lor s-au aflat domnul Președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Fluture, și domnul vicepreședinte Niculai Barbă.
La ora 08.45 a început slujba Sfintei Liturghii, la care au slujit Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Calinic a vorbit despre râvna Sfântului Ștefan cel Mare de a ctitori biserici lui Dumnezeu și de a apăra dreapta credință în țara sa:
„Întreaga domnie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt este străbătută de un puternic filon religios, dar nu în sens pasiv și accentuat mistic, ci în sens de slujire, adică de activare a credinței prin faptele iubirii. Pur și simplu, în contextul istoriei naționale, chipul domnului polarizează în jurul său toate energiile, în timp ce domnul însuși se lasă călăuzit de Dumnezeu și de Cuviosul Daniil Sihastru, la sfatul căruia, pentru fiecare luptă purtată, indiferent de rezultat, ridica o biserică.
Vrednicul voievod este o sinteză a patriotismului național, un simbol al dreptății și responsabilității față de popor. Nădejdea nestrămutată în izbândă, lupta pentru păstrarea neatârnării și devotamentul față de supușii săi au fost liantul ce l-a unit cu poporul său, care l-a urmat cu credință și jertfelnicie”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, mai multe coruri au cântat pe scena amenajată lângă altarul de vară al mănăstirii: corul de eleve „ASCENSIO” de la Liceul Teoretic „Grigore Grigoriu” de la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus, Căușeni, din Republica Moldova, Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” - Vicovu de Sus. Pe lângă acestea, Corala Sfântului Leontie a interpretat „Altarul Mănăstirii Putna”, pe versurile lui Vasile Alecsandri și muzica de Ciprian Porumbescu.
A urmat ceremonia militară, în cadrul căreia au depus coroane la mormântul Slăvitului Voievod Ștefan cel Mare delegați de la: Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Prefectura Suceava, Consiliul Județean Suceava, Structurile Ministerului Afacerilor Interne din Suceava, Asociația obștească „Ștefan cel Mare și Sfânt” - Republica Moldova, Consulatul General al României la Cernăuți, Senator Ion Stan, Primăriile Comunelor Putna, Straja, Vicovu de Jos, Voitinel, Veteranii de război și Asociația Cultul eroilor, Liceul „Ion Nistor” - Vicovu de Sus, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români.
În cadrul ceremoniei militare au defilat următoarele trupe: Garda Drapelului de luptă al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” - Suceava, Plutonul de onoare al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” - Fălticeni, Plutonul de onoare al Inspectoratul pentru situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, Garda de Onoare a Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Orchestra Model a Inspectoratului General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
La final, în cuvântul său de mulțumire, starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a menționat că evenimentele de anul acesta sunt prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la Prima Serbare a românilor de pretutindeni, care a avut loc la Mănăstirea Putna în 1871. Serbarea de la Putna - 150 se desfășoară sub titlul: „Continuitatea unui ideal”. În cadrul Serbării, la Praznicul Sfântului Ștefan cel Mare s-au publicat: un volum de documente, „Serbarea de la Putna, 1871. Publicistică, documente, amintiri”, broșura „Serbările de la Putna. Continuitatea unui ideal”, volumul de poezii „Imnele Putnei”, al lui Ioan Alexandru, revista „Cuvinte către tineri” - numărul XIV/2021, revista „Serbările de la Putna. Continuitatea unui ideal”.
www.putna.ro/r...
#EvenimentePutna
#serbareputna150
Audio: Grupul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

Пікірлер: 34
@kostakosti2300
@kostakosti2300 3 жыл бұрын
Slava Domnului ca mai exista si români adevarati!
@mihaipaun5281
@mihaipaun5281 3 жыл бұрын
Extraordinar de frumos! Multumim preasfintiti Parinti ! Cutremurator , desteapta-te romane cat mai este timp ingaduit de la Domnul! Sarut mana Doamne miluieste!
@Mike-ql4sz
@Mike-ql4sz 3 жыл бұрын
Doamne ajută! Ce frumos ați organizat acest mare eveniment! FELICITĂRI! Și ce trist că autoritățile oficiale, statale, nu au participat personal la cel care a fost poate cel mai important conducator al românilor și Sfânt totodată! ❤️💛💙🌹🙏✝️
@helloknysna2226
@helloknysna2226 3 жыл бұрын
Doamne cat de Frumos Inaltator ce Conducator Stefan cel Mare cum s a Jertfit pentru Binele Poporului pentru Tara si cat l a iubit Poporul si l va iubi Pururea!!! Luati Aminte Oameni Buni si Pastrati Tara si Neamul cu Toata Averea Stramoseasca Morala si Materiala pe care au Aparat o cu Pretul Vietii Vitejii si Dreptii Conducatori Inaintasi ai Neamului Nostru !!! DDOAMNE Ai Mila de Tara si Neamul Romanesc si de Toate Neamurile de pe Pamant si ne Ocroteste pe toti de Vrajmasii Vazuti si Nevazuti, de Toate Relele si Daruieste ne Viata Sanatate Pace Liniste Iubire intre Oameni si Respect Iubire pentru TINE DOAMNE Si Pentru Bravii Conducatori Drepti Inaintasi ai nostri !!!🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏......😥😥😥😥😥😥😥😥😥😢😥😥......
@jensweber6615
@jensweber6615 2 жыл бұрын
Slava tie domnie slava tie dumnezeule nostru slava tie
@jensweber6615
@jensweber6615 2 жыл бұрын
Felicitari
@clipaestera2005
@clipaestera2005 3 жыл бұрын
Foarte frumos! Dumnezeu să binecuvânteze România!🇷🇴
@marianacapatina3866
@marianacapatina3866 3 жыл бұрын
Minunat spectacol! Felicitări organizatorilor!
@eugeniaanton8701
@eugeniaanton8701 3 жыл бұрын
Asa ,dragi romani , cinstiti pe conducatorii care au aparat tara si ne - au tinuti uniti !
@doricornea
@doricornea 3 жыл бұрын
Superb! Minunat! Slavă lui Dumnezeu! Să avem parte de rugăciunile sf. Ștefan cel Mare și Sfânt!
@andreimanole8035
@andreimanole8035 3 жыл бұрын
Brava. Rominii. Creștini!!!! Cu. Suflete. Curate. 😘😘😘😘😘😘🙏🙏🙏🙏🙏Valorile. Creștine. Dau. Viata. Și. Curaj.
@valentinirimia882
@valentinirimia882 10 ай бұрын
ROMANIA ❤🇷🇴💙💛♥️
@emiliapaclisan3335
@emiliapaclisan3335 3 жыл бұрын
,,AU FOST CELE MAI FRUMOASE EVENIMENTE ISTORICE..
@matildamihalcea4084
@matildamihalcea4084 3 жыл бұрын
Inaltpresfintia Voastra va multumim. Sa ne traiti ani multi cu sanatate!
@jensweber6615
@jensweber6615 2 жыл бұрын
Domnie Ajutanie
@Romania7048
@Romania7048 2 жыл бұрын
E viu și al nostru Slăvit Voievod Ștefan cel Mare
@jensweber6615
@jensweber6615 2 жыл бұрын
Sarumna parinte SA va dea bunul dumniezeu Sanatate
@PetruLujan
@PetruLujan Жыл бұрын
Stefan cel Mare a pazit 47 ani acest pamint a Moldovei!
@matildamihalcea4084
@matildamihalcea4084 3 жыл бұрын
Doamne ajuta-ne!
@addtru12
@addtru12 3 жыл бұрын
Excepțional!
@Romania7048
@Romania7048 2 жыл бұрын
Hristos a înviat 🇷🇴🇬🇷❤️
@luigiionascu7056
@luigiionascu7056 3 жыл бұрын
_multumesc maica domnului..
@valentinirimia882
@valentinirimia882 10 ай бұрын
❤♥️💛💙🇷🇴
@irimiabogdan2891
@irimiabogdan2891 3 жыл бұрын
Frumos frumos, dar in public putini tineri.. e o mare intrebare....
@jensweber6615
@jensweber6615 2 жыл бұрын
La multani romnia
@mihaelamaruseac8597
@mihaelamaruseac8597 3 жыл бұрын
❤️❤️❤️🙏🙏🙏
@MC-ir9bh
@MC-ir9bh 3 жыл бұрын
😪🥰
@kazakortodox980
@kazakortodox980 3 жыл бұрын
Maria ta, suntem saraci, intr-o tara bogata si condusi de catre antihristi. Pe acesti straini care ne conduc nu-i intereseaza BUNASTAREA romanilor . Toate resursele naturale ale tarii sunt duse in afara tarii iar romanii se umilesc pentru 2000 de lei intr-o tara bogata, unde ar trebui sa fie 2000 de euro salariul minim.
@ceapa7599
@ceapa7599 3 жыл бұрын
🥺
@Romania7048
@Romania7048 2 жыл бұрын
Sfinții nu sunt morți
Mănăstirea Putna și-a sărbătorit ctitorul și ocrotitorul
6:21
Brawl Stars Edit😈📕
00:15
Kan Andrey
Рет қаралды 43 МЛН
Electric Flying Bird with Hanging Wire Automatic for Ceiling Parrot
00:15
He bought this so I can drive too🥹😭 #tiktok #elsarca
00:22
Elsa Arca
Рет қаралды 53 МЛН
Caii Bucovinei în așteptarea maestrului FLORIN PIERSIC Putna 2 iulie 2021
31:49
Pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare (2017)
3:45
Mănăstirea Putna
Рет қаралды 44 М.
,,Încă mai este loc la Cruce"
4:46
Cosoreanu Teodor
Рет қаралды 1,5 М.
COLAJ - 7 PRICESNE ale Sfintei Cruci - Părintele Ghelasie și Obștea Mănăstirii Sighișoara
34:21
Mănăstirea Sf. Dimitrie Sighișoara
Рет қаралды 84 М.
Ep.101🏍BUCOVINA- mănăstiri de top și alte obiective turistice
20:42
Peisajele călătorului
Рет қаралды 18 М.
Father Yakinthos, abbot and starets (English, French, Russian subtitles)
37:12
Stefan cel Mare, 10 Curiozitati pe Care Trebuie sa le Stii
11:15
Misterele Istoriei
Рет қаралды 464 М.
514 ani de la moartea Voievodului Ștefan cel Mare (Mănăstirea Putna, 2 iulie 2018)
9:56
Ministerul Afacerilor Interne
Рет қаралды 10 М.
Brawl Stars Edit😈📕
00:15
Kan Andrey
Рет қаралды 43 МЛН