Steagul de nuntă din Salva - Ţara Năsăudului ( Fragment)

Filmări ( fragmente) neprelucrate de la reconstituirea Steagului de nuntă din Ţara Năsăudului. Filmul profesionist este în curs de editare de către echipa de filmare coordonată de Emilian Puiţău. Filmările au avut loc la Salva, acasă la familia Bodescu, renumită pentru cusutul cu mărgele. Gazde au fost Ana Bodescu, Tezaur uman viu al Ţării Năsăudului (distincţie acordată de Ministerul Culturii) şi Cornelia Bodescu. Taraful Tradiţional, condus de violonistul Anghel Urs, a acompaniat cântecele specifice steagului şi ritualului de nuntă. Şi jocurile în care s-au prins toţi cei prezenţi. Stegari, cematoare, tânăra interpretă Amalia Tuturuga, primarul Gheorghe Onul, neamurile familiei unde am filmat, pe vatra Mariei Peter, au realizat momente unice. Ştefănuţ Iliuţ, Ani Vasile, Butaci Ioan şi Mititean George au fost prezenţi încă din ajunul sărbătorii pentru a pregăti steagul, ei fiind, de-a lungul timpului, prezenţi la multe din nunţile sălăuanilor. Ciucurii au fost confecţionaţi de Urs Dumitru, iar bota pentru steag de Năşcuţi Vasile. Lor li s-au alăturat George Moldovan şi Vasile Tomi. În volumul „Cultura tradiţională imaterială românească din Bistriţa-Năsăud, Riturile de trecere”, apărut la Editura Şcoala Ardeleană, am vorbit despre importanţa steagului în nunta noastră. Fetele aduceau bărbânoc şi panglici colorate. Pe Valea Ţibleşului steagul era format dintr-o turcă lungă de tors, uşoară, din lemn de brad, în vârful căreia se fixa o cruce de care atârnau clopoţeii. De furcă se fixa cununa împletită din bărbânoc, panglici colorate şi două năfrămi (una albă şi alta roşie). Bâta era încrustată pe porţiunea dinspre bază în motive geometrice, împodobită cu două năfrămi, una roşie şi una albă, peste care se aşezau două brâie fecioreşti în cruciş. La vârf se aşeza o cunună de «bărbânoc» sau «saschiu», iar de crucea suport a cununii se atârnau şase-opt zurgălăi. Pe Valea Gersei steagul avea la vârf o coroană de spice aşezată pe un colac, de care se lega o curea cu zurgălăi, până la partea inferioară a năfrămilor. Cele patru punţi cu clopoţei aşezate pe axul steagului reprezintă drumul vieţii pe care se călătoreşte, de acum în doi, în înţelegere şi armonie. Cununile de bărbânoc reprezintă viaţa încărcată de noroc. Pânza steagului în formă de triunghi echilateral, simbolizând trinitatea credinţei creştine, tăria, frumuseţea, echilibrul. În vârf de tot, este un singur clopoţel rotund, fapt ce vrea să spună că, la început sunt doi, apoi mai mulţi, căci vin copilaşii. Cununa rotundă de băbânoc reprezintă încununarea vieţii încărcate de noroc şi, cum între punţile deasupra şi cununa de bărbânoc, semirotundă, de pe vârf, se află un colac de pâine, atunci, la semnificaţiile anterioare se adaugă şi aceasta, adică viaţă îmbelşugată, hărnicie, credinţă, pâinea fiind sacră dintotdeauna. După confecţionarea steagului chemătorii aduceau mireasa şi chemătoarele la casa mirelui unde se adunau şi ceilalţi tineri din sat, pentru un joc de rămas bun, numit steag. Este ultima manifestare colectivă în care mirele şi mireasa mai aparţin cetei flăcăilor, respectiv a fetelor. Jocul dura până în jurul orei 23, joc care se încheia cu datul cămăşii mirelui de către una din chemătoare, însoţită de un text pregătit special. În unele zone, după-amiaza zilei de sâmbătă, mirele cu cei doi chemători şi mireasa cu cele două chemătoare, mergeau pe uliţele satului strigând la fiecare casă şi chemând la jocul steagului, care începea de sâmbătă seara şi ţinea până duminică dimineaţa, unde jucau împreună tineretul satului şi oamenii căsătoriţi invitaţi la nuntă. La Maieru, cemătorii dimpreună cu fratele de mire, iau muzicanţii în mijlocul lor şi, având stegarul steagul la el şi tot scuturându-l, merg de la mire către casa miresei, făcând voie bună şi chiuind de răsună satul. De la fiecare casă ies toţi oamenii să privească, pentru că sunetul muzicii, al chiuiturilor, al fluierăturilor (fişcăituri), al clopoţelelor de la steag, pe care în continuu îl tot scutură. Mireasa, însoţită de fratele sau sora de mireasă, precum şi de chemătoare, cu ochii roşii de plânsul cel mult, pleacă în mijlocul chemătorilor cătră casa mirelui. Mersul nu este mai puţin zgomotos ca venitul la mireasă şi privitorii nici acum nu lipsesc, ba din contră sunt mai mulţi. Mirele îmbrăcat iese cu o lumină în mână până în pragul uşii. Ajungând mireasa aici, mirele o ia de mână, o duce în casă, unde o pune în fruntea mesei. La capătul petrecerii mirele îşi petreace mireasa spre casă până la jumătate locul. Tot timpul evenimentului de la Salva a fost alături de noi, într-o imagine superbă, Măriuţa Casariului (Maria Peter), pe a cărui vatră am fost. “Cântece de nuntă de pe Valea Someşului” este albumul ( ce a apărut mai întâi ca disc la Electrecord) ce adună cele mai frumoase cântece ale importantului eveniment din viaţa mirilor. Vă dăruim o strigătură de la Maria Peter:
N-am nimic pe lume drag
Ca pe badea de la steag,
Că-i inalt şi frumuşel
Mor fetele după el.