Frumoasa cantare GLORIE LUI HRISTOS SA mostenim cerul sii sa fim veșnic CU Hristos fiți binecuvântate veșnic în NUMELE lui Isus sora
@emanuelflavius Жыл бұрын
Avem nevoie mereu zi și noapte de Duhul Sfânt Avem nevoie mereu, zi și noapte, de Duhul Sfânt Ce ne-a fost dat prin har ceresc pe acest pământ, Să ne naștem din nou din apă, din duh cum este scris, Așa precum Domnul, prin Scripturi ne-a promis. Duhul Sfânt ne face să avem o credința lucrătoare Ca să lucrăm cu spor acum, pentru viața viitoare. Râuri de ape vii vor curge din inimile credincioase, Ce ne vor descoperi în Domnul Isus comori prețioase. El ne va aduce în dar, adevărata noastră părtășie Și ne izbăvește din păcat și din singurătatea cenușie. Ne umple inima de dragostea cea duhovnicească, Și mângâierile divine în suflet va face să se nască. Duhul Sfânt ne descoperă acum lucrurile viitoare, Ne călăuzește în tot adevărul Lui Dumnezeu în cercetare. El dovedește lumea greșită și vinovată de necredință, Că ea nu primește adevărul despre Dumnezeu prin pocăință. Duhul Sfânt ne sfințește prin adevărul Domnului Isus, Noi, prin Duhul, omorâm faptele trupului, și-l tinem supus. Trăim după îndemnurile ce ne sunt date de Duhului Sfânt, Respectând strict, rânduielile Domnului și al Său Cuvânt. Duhul Sfânt ne ajută în slăbiciunea noastră să ne rugăm Când mijlocim pentru frați sau când tăcem și când strigăm. Duhul mijlocește pentru Biserica Domnului cu suspine negrăite Ca să avem în inima noastră gânduri și simțiri pocăite. Am auzit Cuvântul Adevărului, am crezut în Legământ; În Noul Legământ și am fost pecetluit cu Duhul Sfânt. Am suferit cu adevărat împreună cu El pentru Hristos, Să fim și proslăviți împreună cu El prin harul luminos. Amin amin amin amin amin amin
@davidcostea42576 жыл бұрын
1. Eu am fost altoit cu viţă bună, Dar rădăcina este firea-mi rea Ce ne-ncetat încearcă să răpună, Lăstarii buni ce cresc în viaţa mea. Înşelătoare sunt acele şoapte, Urzite în al răului năvod, Ce fac să crească-n viaţă peste noapte, Lăstari sălbateci cu sălabatec rod. Refren:Eu vreau să moştenesc în slavă Cerul ! Nu vreau să-mi fie alergarea în zadar, De-aceea rabd în pace când Vierul, Mai taie-n viaţa mea câte-un lăstar. 2. N-am stat destul de veghe în lumină, Şi gândul rău încet s-a strecurat, Şi-a semănat sămânţă de neghină, În holdă printre grâul cel curat. N-am pus întotdeauna strajă gurii, Să rabd mai mult, să iert şi să iubesc, Şi n-am văzut la timp lăstarii urii, Ce din a firii rădăcină cresc. 3. Sunt măgulit de voci amăgitoare, Ce vin să mă ridice tot mai sus, Şi-mi dă târcoale gândul de-nălţare, Ce-atâtea vieţi în lume a răpus, Când simt a biruinţei bucurie, Şi uit în umilinţă să trăiesc, Lăstari ce poartă-n seva lor mândrie, Din nesupusa-mi fire iarăşi cresc.
@doruistoc65586 жыл бұрын
Frumoasa cintare fiti binrvuvintate
@nicolaerusu66166 жыл бұрын
Frumos! Domnul să vă binecuvinteze!
@mariusjianu31266 жыл бұрын
David Costea mulțumesc pt versuri
@ilieandreoiu55516 жыл бұрын
David Costea -
@danieltimoteibujanca94176 жыл бұрын
Minunata melodie
@pompeimuresan62052 жыл бұрын
Domnul Isus să vă binecuvânteze pe toți cu sănătate și pace totdeauna
@geo7847 Жыл бұрын
Ce frumos contați. Și ce vocii frumoase... Bunul Dumnezeu sa binecuvântată...
@macidonstoica44302 жыл бұрын
Domnul să vă binecuvinteze cu multă putere de slujire
@danieldanut40765 жыл бұрын
Domnul sa va intareasca scumpe surori,si sa mostenim paradisul,si mantuirea, Amin
@alexcraciun45004 жыл бұрын
Domnul sa va ungă cu puterea Lui amin
@ПавелЕримия6 күн бұрын
Домнул сэ ВЭ Бинекувынтезе дражь Сурорь фоарте Фрумос кынтек Еу Вряу сэ Моштенеск Благословении Божьих вам дорогие сестрички спасибо за хорошую песни Мы должны унаследоватьЦарство Божье Я молдаванин родился в Молдавии в городе Кишиневе по этому понимаюРомынский Язык ❤❤
@CristinaR-pl3oe5 жыл бұрын
Doamne ce profunde sunt cuvintele,fiti binecuvântată.
@George.02gmg6 жыл бұрын
Fffff frumos 👍🙏🏻Domnul sa va Binecuvinteze amin. Ceva deosebit. Domnul sa vorbească oamenilor prin voi. Amin
@gina52gina756 жыл бұрын
F frumoasă cântare, DOMNUL Isus să vă binecuvânteze. Cântări, Fratele Ilie Belciu.
@moldovaneugenia86062 жыл бұрын
Domnu sa va binecuvinteze Domnu🤗🤗🥰🥰🥰🥰🙏
@nicoleta85906 жыл бұрын
Fiti binecuvântate..aveți niște voci frumoase..mult har in ceea ce faceți!😇
@baldurgscheidle61605 жыл бұрын
Foarte frumos! Isus să vă binecuvânteze!
@mircea.petcupetcu41026 жыл бұрын
Domnul să vă binecuvinteze pe mai departe , cu sănătate și pace , și să moșteniți cerul împreună cu ce-i ce așteaptă pe Domnu.
@merluscacornel34596 жыл бұрын
Dumnezeu Tatal sa va binecuvanteze cu viata vesnica surorilor Amin
@baciucristian29106 жыл бұрын
Superba armonie intre voci, Domnul sa va binecuvinteze, Felicitari.
@gageafiruca67276 жыл бұрын
versurile sunt foarte frumoase .Domnul sa va binecuvinteze si mai departe,continuati sal laudati.
@aslauangela43846 жыл бұрын
Cele mai frumoase fete , Dumnezeu să vă binecuvânteze , familia Aslău din Buteni , vă pupă și vă iubește 😘😘😘
@claudiu.tomulet6 жыл бұрын
Domnul să vă binecuvânteze! Foarte frumoase sunt versurile și linia muzicală dar și vocile sunt superbe! Multe binecuvântări 😇😊
@mariusz.31136 жыл бұрын
Pai daca voi Cântați așa fain, va dați seama cum va fii in cer? Superba armonie! God să vă blessuiasca!!!
@iliebelciu50356 жыл бұрын
Să vă binecuvânteze Dumnezeu minunate voci!
@biancaselestean59875 жыл бұрын
Domnul să vă binecuvânteze!!😙😙
@ionutmailat33156 ай бұрын
Dumnezeu sa va binecuvinteze Aveți acest negativ ?
@vasilegabriela86526 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvanteze !!!Glasuri minunate ,binecuvantate de Dumnezeu !!!!
@vasilepredanu22486 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvinteze Amin,!!!
@olivyiamudryak93125 жыл бұрын
Tare frumos cintati , slava Domnului că v-a înzestrat cu așa voci spre slava Lui...
@petricabadini58586 жыл бұрын
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu viață veșnică !
@ЛюблюУкраину-л2ь6 жыл бұрын
Laudat sa fie numele Domnului!
@Alisa-vu6qz6 жыл бұрын
Ce frumos cântați ! Domnul sa ne ajute sa moștenim în slava cerul !
@timoteibujenita10786 жыл бұрын
Alisa Lucescu 0734307929
@davidilies90736 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvinteze !
@danielolteanu31066 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvinteze! Continuați tot asa
@childofgod75056 жыл бұрын
Slavit sa fie Tatal nostru Dumnezeu!!🙏❤❤❤
@rodicagroza75774 жыл бұрын
Foarte frumos.Imi place cântarea.🤗
@tiganeteacatalin78356 жыл бұрын
Domnul Isus sa va binecuvinteze.
@victoriavictorita29534 жыл бұрын
Frumoasa muzica, voci, cuvinte reale
@lidiavalciu71356 жыл бұрын
Domnul să vă binecuvinteze!
@ionelmacavei565 жыл бұрын
Dumnezeu! sa va binecuvinteze!
@vasiliydavidyan9776 жыл бұрын
BravoTrei brândușe -Domnul să va binecuvinteze❤️😀👏🏻
Ce minunată cântare!! Domnul sa va binecuvinteze in continuare cu muuulte cântări care ating si mângâie inimile!!
@PentruSuflet6 жыл бұрын
Amin!
@nicoletapaiu57476 жыл бұрын
Dumnezeu sa va binecuvinteze
@doridoris3746 жыл бұрын
Cele mai talentate! Dumnezeu sa va binecuvanteze fetele!
@shalomdumnezeuesteunfocmis60706 жыл бұрын
Dori DoriS Dumnezeu să le bine curanteze cu voltajul pocăinței pe pisipoancele lumești antibiblic
@elisavvasile57105 жыл бұрын
God bless Sister. Very beautiful SONG God bless you. 🌟
@vykm86626 жыл бұрын
Sa fiti BINECUVANTATE!
@esterasarb94296 жыл бұрын
Foarte frumos! Fiti binecuvantate!
@claudiapop54316 жыл бұрын
frumos.. fiți binecuvântate
@isaiasuciu20815 жыл бұрын
Cîtecul e simbolul bucuriei și a dragostei față de cel pe care-l iubești, fie ca D-ul Isus să fie centrul de inspirație în inimile voastre în tot restul vieți voastre și doresc ca flacara dragostei D-ului Isus să vă păstreze necontenit pînă va veni EL încurînd. Pacea D-ului Isus să vă însoțească în tot restul vieți voastre, scrisă cu multă stimă și respect 17.04.2019.Isaia România.
@floringorgan96316 жыл бұрын
Adevarate cuvinte, sa ne ajute domnu sa traim .
@JustMotivational966 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvinteze si sa va dea putere sa mai cantați!
@popmaryus066 жыл бұрын
Domnu sa va Binecuvinteze
@beatricebodnar49566 жыл бұрын
Foarte frumos cantati.
@mirelamirela71586 жыл бұрын
Fiți binecuvântate!🤗❤
@claudiacormos55145 жыл бұрын
Minunat!!!
@BOSS-pl7wz6 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvinteze!!!foarte frumos.. Va pup verisoara voastra Rebeca..🤗😘😘😘😘
@Dulce10076 жыл бұрын
Ce frumos cântati!👍. Gud velsigne jer! ☺️🇩🇰🇩🇰🇩🇰
@roxanalavinia3334 жыл бұрын
Foarte frumos.
@tabitasorecau88306 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvinteze❤💕💞
@vasiliydavidyan9776 жыл бұрын
God bless you guys❤️😀👏🏻
@sandrupetronela71866 ай бұрын
Sunt fete
@vasdavidyan26506 жыл бұрын
Very nice God bless your sisters❤️😁👏🏻
@cucadre86636 жыл бұрын
Ce fain cântați :)...superb
@constantindobre58396 жыл бұрын
Amin. ❤
@beatricebodnar49566 жыл бұрын
As mai vrea si cantari noi. Cantati prea frumos.
@mihaelacostea40056 жыл бұрын
Minunate! 😘😘😘
@VR-ub1ue6 жыл бұрын
frumos!!!!!!!!!!!!
@andreeadomide75125 жыл бұрын
Îmi place mult...
@credintasiviatazilnica39056 жыл бұрын
Frumos
@vasilegrigore56046 жыл бұрын
Cine a compus versurile si melodia!! Cu stima
@damarislazar49736 жыл бұрын
doinita grigore e o cântare veche nu se stie cine a compus melodia si versurile. Fiți binecuvântată
@vasilegrigore56046 жыл бұрын
Multumesc frumos pentru raspuns,ma bucur mult ca a-ti afisat si versurile! Fiti binecuvantat!! E superba cantarea!
@iliebelciu50356 жыл бұрын
Ilie Belciu
@iliebelciu50356 жыл бұрын
Cântarea a fost compusă de Ilie Belciu. Slavă Domnului!
@lucretialucry5 жыл бұрын
@@iliebelciu5035 Domnul sa va binecuvinteze!
@zianniculae6700 Жыл бұрын
❤️💚💙🌹
@damarislazar49736 жыл бұрын
❤❤❤😍😘🤗
@claudiu.tomulet6 жыл бұрын
Damaris Lazar Minunat😇😊
@marchidandaniel21536 ай бұрын
Pace surioară mă bucur că asculți cântări cântate prin duhul sfânt Domnul Isus Hristos creatorul universului să vă binecuvânteze
@Ab-nk5kn6 жыл бұрын
Amin
@ardeiudenisa29016 жыл бұрын
❤️
@simonasimona74516 жыл бұрын
Foarte frumos
@luciabutnariu69093 жыл бұрын
GBY ,F frumos ,ați putea sa mai faceti ceva înregistrări va rugam , Mulțumim .
@lucianmihaivancea66836 жыл бұрын
E prima cântare cu versuri din Evanhelie pe care o aud"
@bernadeta81046 жыл бұрын
🌼🌼🌼
@ninartf58316 жыл бұрын
🙌
@ruthghiran31776 жыл бұрын
💗💗💗💗💗💗💗💗💗
@teodorac30446 жыл бұрын
Cum as putea intra in posesia negativului? Multumesc.