Așa accident n-am mai văzut...

  Рет қаралды 138,618

Tavi Perțea

Tavi Perțea

Күн бұрын

Пікірлер: 337
@ioanioan4098
@ioanioan4098 9 күн бұрын
Eu am pățit în Anglia, prima cursă a mea cu tiru' prin Anglia, singur la volan, cu mari emoții și teamă de necunoscut, am intrat pe contrasens pe A20 în ultimul sens giratoriu de la Dover, (giratoriu din deal, pentru cine știe traseul, știe despre care giratoriu este vorba) și noaptea, la ora 3 dimineață, nu circula nici o mașină pe acolo, eram singur, probabil și asta m-a derutat, că nu am avut pe cine "urmării", eu făcând pauză la parcarea din Dover. Așa am ajuns pe contrasens în Anglia pe un national tip autostradă să zic. Am urcat coasta liniștit și când am ajuns la tunel, urca un camion și îmi dădea flash, eu în capul meu, știam că sunt bine pe sensul meu și la rândul meu îi dădeam cu farurile. Până colegul, engleză și-a dat seama și a blocat autostrada cu, camionul lui de la o distanță de 100-200 metri și a venit la mine explicând că am greșit. A sunat el la "VOSA",au închis autostrada până la primul nod rutier la Folkestone și m-au condus cu două mașini d'ale lor până am intrat pe sensul cel bun. Partea cea mai frumoasă din povestea mea, a fost că m-au iertat și nu mi-au dat amendă, doar un avertisment verbal să zic așa, adică să am grijă pe viitor să fac diferența între Europa și Anglia.
@Joohnny_C
@Joohnny_C 9 күн бұрын
Și apoi te-ai trezit....
@alexsam2630
@alexsam2630 9 күн бұрын
Si daca omorai pe cineva cum era? Lasa-te de volan.
@simona.ciobanca8162
@simona.ciobanca8162 9 күн бұрын
Ți- a fost dat o a doua şansă la viață ....se vede cá mai ai de treabá pe acest pământ ,rolul tău nu s- a terminat
@milutzuk
@milutzuk 9 күн бұрын
... si acasa te astepta un mare frigider plin ochi! Dar bine ca s-a terminat cu bine!
@realslots7039
@realslots7039 9 күн бұрын
@@Joohnny_C ce ti se pare ireal? Ce nisip aveti in cap cate uni ..
@siscovski.architect
@siscovski.architect 9 күн бұрын
Din imagine se vede foarte bine că șoferul credea că circula pe o șosea obișnuită, a cate o banda pe sens, asta e cel mai grav! Nici nu a înțeles că e ceva in neregulă!
@sterpumihai
@sterpumihai 9 күн бұрын
este din pacate si motivul pentru care nu exista o solutie pentru astfel de situatii!
@patkaskrisztian8486
@patkaskrisztian8486 9 күн бұрын
Sunt convins si mai erau astfel de cazuri. Din 2018 retin accidentul din Cegledbercel cand desteptul si-a filmat propria moarte. Autostrada M4 era atunci inca in constructie si acel "expert" credea ca circula pe autostrada.
@comedyman112
@comedyman112 9 күн бұрын
0 sanse sa fi gandit cum spui tu. eu cred ca mai degraba a vrut sa se sinucida...
@danilke8439
@danilke8439 9 күн бұрын
Pai el n a văzut ca ceilalți circula pe benzile din dreapta?
@siscovski.architect
@siscovski.architect 9 күн бұрын
@@danilke8439 Am văzut bătrâni care idee nu au de autostrăzi, așa că circula regulamentar conform ideii lui, daca știa se dădea pe stânga și nu circula cu 100-110 km că și aproape regulamentar pe șosele și plus daca vrea sa se sinucidă, avea o viteza mult mai mare, macar vreo 140-150, deoarece mașină poate și are de unde...
@Sharkiuli
@Sharkiuli 9 күн бұрын
imi e greu sa cred ca un om normal la cap ar putea ajunge pe contrasens pe autostrada
@earthssatisfaction6878
@earthssatisfaction6878 9 күн бұрын
vezi cati romani doar in romania au ajuns pe contrasens... stai sa vezi la inaugurarea noilor autostrazi cum o sa fie... prima zi si vedem la stiri idioti pe contrasens
@ALINUS12345
@ALINUS12345 9 күн бұрын
P mine m-a depasit intr-o noapte pe A3 un Logan...doar ca era pe contrasens.Bine ca dupa aia si-a dat seama si a intors.
@claudiupop2004
@claudiupop2004 9 күн бұрын
Oho h0 câți sunt
@Hdhhdhdjsjnkoi
@Hdhhdhdjsjnkoi 9 күн бұрын
Multi cretini sunt și în străinătate 😌
@PlayActiv
@PlayActiv 9 күн бұрын
Daca ei nu stiu indicatorul cu accesul interzis. Ar trebui sa scrie pe indicator, vezi ca intri pe contrasens, prostule. Dar cred ca nici contrasens nu stie ce inseamna.😮😢😂
@catalin5851
@catalin5851 9 күн бұрын
Înainte să aud răspunsul tău exact la asta m am gândit, caut să ajung în siguranță pe banda de urgență
@ekesandras1481
@ekesandras1481 9 күн бұрын
intoarcerea pe banda de urgenta e tot foarte, foarte periculos.
@alexandruilea915
@alexandruilea915 9 күн бұрын
@@ekesandras1481 Pai nu intorci, te duci pe banda de urgenta pana ajungi intr-un loc cu vizibilitate foarte mare sau la prima "iesire" care defapt este o intrare.
@336alin
@336alin 8 күн бұрын
​@@ekesandras1481 nu te mai intorci. Avarie pe banda de urgenta si te intoarce politia
@neagoestelian7832
@neagoestelian7832 8 күн бұрын
Eu aș opri pe banda de urgență, aș monta triunghiurile regulamentar și abia după aceea aș incerca întoarcerea cât mai bine încadrat în gabaritul asigurat de triunghiuri. O soluție foarte bună ar fi și să su i la numărul de urgență, să spui ce s-a întâmplat și cu siguranță o amendă costă mult mai puțin decât câteva vieți și mașini distruse.
@mihaelasticksy2018
@mihaelasticksy2018 7 күн бұрын
soferul asta nu si-a dat seama ca era pe contrasens. poate nu avea permis? alta explicatie logica nu gasesc . cum sa mergi atata timp pe contrasens cu atatea masini care iti vin in fata si sa nu te opresti si sa intorci .
@dumitrusirca7722
@dumitrusirca7722 Күн бұрын
După ce te întirci nu te mai opri să iei triunghiul că e periculos , dăl încolo de triunghi.
@adrianbacanu5794
@adrianbacanu5794 9 күн бұрын
Ai spus bine, este unica solutie
@alexandruilea915
@alexandruilea915 9 күн бұрын
Daca ajungi pe banda de urgenta intr-o zona putin vizibila continui pe banda aia pana esti sigur ca te vede lumea din timp sau poti intoarce fara sa intri in drum efectiv, eventual mergi pana la prima parcare...
@durosstrauleanu6348
@durosstrauleanu6348 8 күн бұрын
unica solutie era sa intoarca pina la prima iesire chiar daca de regula sint km buni
@alexandruilea915
@alexandruilea915 8 күн бұрын
@@durosstrauleanu6348 idea îi să poți întoarce în siguranță
@sebishell
@sebishell 9 күн бұрын
Până să intri pe contrasens dai de o grămadă de indicatoare. Cel mai bine încerci să întorci pe bretea auto au viteza redusa.
@vikingro
@vikingro 9 күн бұрын
Pentru mine e mult mai clar faptul ca intrarea pe contrasens pe autostrada inseamna sa faci giumbuslucuri, adica nu e "curba obisnuita", se taie o linie continua (banda de accelerare are linie continua destul de mult), adica e "clar pentru orice prost (=eu)" ca fac ceva gresit.
@salve007
@salve007 2 күн бұрын
Bravoooo 👍 da sigur eu am pernis din 1978 exact ce ai spus tu aș face și eu, nu esistă altă soluție să evizi un accident.
@KING-fu3vl
@KING-fu3vl 9 күн бұрын
Domnule t A V i mulțumesc foarte mult pentru toate videoclipurile❤❤
@popantoniu
@popantoniu 9 күн бұрын
Exact la fel as face.Direct pe banda de urgenta,in timp ce as da flashuri si avariile pornite .
@alexandruilea915
@alexandruilea915 9 күн бұрын
Banda de urgenta si deplasare lenta gen 40-50km/h nu 100km/h sa vezi ce se intampla...
@nicknick1785
@nicknick1785 8 күн бұрын
Daca e trafic e greu sa te duci pe banda de urgenta. E o situatie extrem de delicata.
@Hahaiala
@Hahaiala 8 күн бұрын
Ai love fleshu.
@horiamoca6411
@horiamoca6411 8 күн бұрын
..flashurile tale ( fază mare !) sunt direct spre cei care vin spre tine , cu 130 /oră ! Pricepi ?
@alexandruilea915
@alexandruilea915 8 күн бұрын
@ Chiar deloc, daca dai flash-uri si semnalizezi spre banda de urgenta vor intelege ceilalti ce vrei sa faci. In videoclipul de fata ceilalti au fost prosti ca s-au dat din calea lui si i-au permis sa inainteze pe banda respectiva in loc sa opreasca toti cu avariile puse ca si cum se intampla intr-un accident si sa-i spuna la "destept" sa treaca pe banda de urgenta.
@gamaniuliu2122
@gamaniuliu2122 9 күн бұрын
Circulat cu avarii pe banda de urgenta pana la un spatiu de servicii sau parcare, unde as intoarce. Iar daca mi-ar veni amenda acasa, as achita-o in secunda 2! In acest caz avem de a face cu un consumator de subsante stupefiante/ bolnav psihic sau cu un sinucigas, nici decum cu cineva care a gresit si a intrat pe contrasens!
@barnabarabas7624
@barnabarabas7624 9 күн бұрын
De acord...
@alexandruilea915
@alexandruilea915 9 күн бұрын
@@csuporj Mergi pana la primul loc unde vizibilitatea este foarte buna sau pana in capat pe banda de urgenta cu 50-60km/h. Daca cumva ai un loc unde poti intoarce dintr-o manevra direct pe celalalt sens (desi putin probabil) atunci poti incerca asta in situatia in care este relativ libera autostrada.
@dandelion8835
@dandelion8835 6 күн бұрын
Locuiesc în Italia și cunosc două asemenea cazuri și în ambele erau persoane în etate, peste 80 de ani.
@vikingro
@vikingro 9 күн бұрын
Intrare pe banda de ugenta si sunat la politie. Nu ai cum sa intorci singur in siguranta pe autostrada, sint viteze mari, ce e "sigur" acum inseamna putine secunde fara masini sa vina din sens opus. Nu e timp.
@oneeyemartok
@oneeyemartok 9 күн бұрын
IIn Germania oe autostrada prima data se anunta Politia la asa ceva! Pol9itia anunta toate statiunile de radio care dau aceasta informatie mai departe.Prima masina de politie anu8ntata incearca sa faca un stau, adica sa blocheze traficul pe autostrada pana cand alte echipaje rutiere rezolva situatia!
@YamilAngura
@YamilAngura 9 күн бұрын
Diaspora a votat CG? Ai cam uitat romana de cand ai trecut granita.
@ionutoanca
@ionutoanca 9 күн бұрын
Orice om responsabil și cu capul pe umeri, oriunde s-ar afla, mai întâi anunță Poliția și după se ocupă de filmat. Omul nostru a căutat senzaționalul, faima.
@pisleaggeorge5461
@pisleaggeorge5461 9 күн бұрын
Oricum e votant CG și probabil nici nu știe cum arată o școală
@adriansovejanu5359
@adriansovejanu5359 9 күн бұрын
​@@pisleaggeorge5461- Poantă de bou PSD-ist !!!
@oneeyemartok
@oneeyemartok 9 күн бұрын
@@YamilAngura Limba Romana a fost a 3 limba care am invatat, majoritatea din scoala si facultatea am facut in Germania. Eu dau solutii, nu inteleg de ce ma faci un votant de la o persoana care vorbeste cu extrateresti si crede la ora de istorie ca fost un ostas de la Stefan cel Mare. Ce a votat diaspora nu ma intereseaza.
@MateiGall
@MateiGall 9 күн бұрын
Da, direct pe banda de urgență. Apoi, dacă n-am ajuns prea departe, aș putea încerca să merg ușor cu spatele până la o ieșire sau un refugiu unde pot întoarce.
@gicupop6192
@gicupop6192 9 күн бұрын
Te bagi pe banda de urgență și când ai timp suficient și spațiu te întorci dintr-o singură manevră .
@alexandruilea915
@alexandruilea915 9 күн бұрын
Corect, sau mergi pana la prima parcare
@danyianc
@danyianc 9 күн бұрын
Cea mai buna varianta cu grije, atentie si cat mai repede pe banda de urgenta.
@redcardinal9741
@redcardinal9741 8 күн бұрын
Ai dreptate! Manevra de care ai vorbit e cea mai ok!
@_icscata_
@_icscata_ 9 күн бұрын
Trebuie stabilită o lege prin care să fie trași la răspundere cei care, în timpul examenului de dobândire al permisului, consideră că acești șoferi sunt demni de a se afla la volan… (inclusiv cei care admit la testarea periodică de înnoire a permisului, că acei oameni sunt apți pentru conducere dpdv mintal) ; poate chiar școala care i-a oferit cursurile și noțiunile de conducere și instructorul aferent. Asta desigur, dacă șoferul are carnet și face manevra din necunoștință și inconștiență și nu ca pe un act criminal… Ar fi date foarte relevante pentru a face o statistică corectă și poate să corelăm accidentele cu instruirea și avizarea conducătorilor de a deține un permis valabil.
@mihaibalint8183
@mihaibalint8183 8 күн бұрын
daca intorvi si te prinde politia vei avea mai multe probleme. mai bine ramai pe banda de urgenta, pui triunghiul si dai repede telefon la asigurare sa-ti ia masina de acolo. ei aproape sigur nu te vor intreba de ce esti parcat invers. in cazul in care te intreaba, zici ca s-a blocat o roata si te-a invartit... e mai bine asa, zic eu
@paulionelnuta2673
@paulionelnuta2673 9 күн бұрын
Exact așa cu a-ți spus !
@horiamoca6411
@horiamoca6411 8 күн бұрын
... ați spus...
@danielstarica7285
@danielstarica7285 9 күн бұрын
Corect,așa a-și face și eu,dar a-și anunța și poliția,ca să oprească traficul și să pot întoarce în siguranță.
@ziul.3124
@ziul.3124 8 күн бұрын
Cel mai simplu îți planifici temeinic din timp ruta drumului sunt hărți,gps telefoane etc
@TraficRomania
@TraficRomania 9 күн бұрын
Tot la fel pe banda de ur si asteptand momentul oportun
@mihaicristian2885
@mihaicristian2885 8 күн бұрын
Primul lucru, as incetinii rapid si in acelasi timp avariile. As opri si as intoarce maxim rapid cand nu vin masini sa pot ajunge in sensul de mers cu ceilalți, lsnga banda de urgență. Asa as reactiona eu, urgent, dupa ce mi as da seama ca ma aflu total aiurea....
@rovlag13
@rovlag13 7 күн бұрын
eu unul n-as intoarce. as opri pe banda de urgenta si as suna la politie. n-as risca o intoarcere pe autostrada decat daca as avea kilometri vizibilitate. dar pe autostrada din imagini sigur nu.
@GeoXT
@GeoXT 9 күн бұрын
Omul era pe ceva.. n-a pișcat frâna indiferent de incident.
@adrianmircea9590
@adrianmircea9590 9 күн бұрын
Daca traieste puscarie !!!! Propun anularea permisului pe toata viata , fara drept de a mai sustine examen la cei care intra pe contasens pe autostrada. N-ai nici o scuza daca intri pe contrasens si iti continui drumul chiar daca vezi ca vin masini din sensul opus.
@youngchess1
@youngchess1 8 күн бұрын
Noiembrie 2024, pe autostrada in apropiere de Iernut, in depasirea unui camion, putina curba. Apare din fata un taxi pe banda 2. Franarea insemna ciocnire. Accelerez si trec in fata autocamionului, cu sansa. Apare apoi masina politiei in urmarirea taxiului, pe banda de urgenta. Nu am aflat nimic de la stiri, cum ma asteptam. Probabil fara accident. Se intampla si la noi dar, sunt actiunii discrete!
@stefanitacostin3066
@stefanitacostin3066 4 күн бұрын
Am patit sa intru pe contrasens la un giratoriu pe o autostrada din cauza gps dar mi.am dat seama in primii zeci de metri si am dat usor cu spatele pe avarii si cu mana pe claxon pana am ajuns inapoi in sens.Au fost cele mai stresante minute din viata mea de sofer.
@ramonaaliceleca2780
@ramonaaliceleca2780 7 күн бұрын
Asa ma gândeam si eu să trag pe banda de urgenta cât mai repede posibil si sa chem poliție. Asa sunt sigur ca nu pun pe nimeni în pericol mai mult decât am făcut-o până acum. Cu escortă poti iesi sau întoarce în siguranță. Eu doar asa as mai misca mașina.
@divin777
@divin777 8 күн бұрын
As intra pe banda de urgență și aș aștepta. Să pot să întorc.
@sirnea101
@sirnea101 8 күн бұрын
Dai cu spatele pe prima banda, pe avarii, pana poti sa intorci. Daca nu ai remorca😅
@virgillazar3628
@virgillazar3628 4 күн бұрын
RESPECT
@PaulBazgan-sj9gs
@PaulBazgan-sj9gs 7 күн бұрын
Fereascä Dumnezeu mä omule, uite asa Mori nevinovat 😢😢😢
@frunzaverde9589
@frunzaverde9589 9 күн бұрын
Exact , e singura variantă.
@Tendragons10
@Tendragons10 8 күн бұрын
Game Over .Zici că m-am uitat la un joc virtual
@cipriannecsutu
@cipriannecsutu 4 күн бұрын
Pare a fi o sinucidere, nu avea cum sa nu-si dea seama ca este pe contrasens. In plus toata lumea il atentioneaza si el/ea conduce mai departe, cu viteza! Sa intri pe contrasens pe autostrada poate fi ceva intalnit, mai ales la noi, unde nu sunt suficiente indicatoare. Am observat o astfel de situatie intrand de pe DN-5 pe A-0. Acolo ai sanse sa intri pe contrasens. Mai tin minte o situatie si pe A-2, in apropiere de Constanta, a fost un accident cu oameni care si-au pierdut viata. Este o problema careia nu i se da sufiecienta atentie. Fac un apel catre CNAIR, indicatoare mai multe si mai mari, langa drum si pe drum! Semnalizari din timp!
@moraruandrei1996
@moraruandrei1996 9 күн бұрын
Putea face intoarcerea si dintr-o singura manevra, chiar daca iesea putin inafara carosabilului. Pana la urma isi salva viata si acelor lalti participanti.
@tmbv2884
@tmbv2884 7 күн бұрын
Se pot instala opritoare metalice in carosabil care distrug cauciucurilor la mersul din sens invers decat cel legal.
@alexbadeaAXB
@alexbadeaAXB 9 күн бұрын
Nici pe autostrada nu mai esti in siguranță, sunt momente cand nu mai poti evita un accident ca acesta mai ales cand este o curba si nu mai ai vizibilate mare in fata si te trezesti in scurt cu el venind pe banda ta direct in tine 😢😢
@Ozmanthus_Arelius
@Ozmanthus_Arelius 9 күн бұрын
nevand banda de urgenta, frână și stânga-nprejur la prima ocazie, chiar daca risti sa ajungi sant, tot mai bine decat accident frontal
@talex007
@talex007 7 күн бұрын
In Belgia merg o gramada de masini pe contrasens, ii anunta si la radio sa te feresti de ei.
@ginodino4480
@ginodino4480 9 күн бұрын
E clar ,dacă intri din greșeală pe celălalt sens prima soluție este banda de urgență, apoi întoarcerea .. numai că șoferul din imagine este convins că el circulă corect , că se află pe un drum normal cu circulație în ambele sensuri !
@vasyzoltan8641
@vasyzoltan8641 9 күн бұрын
1- as opri pe banda de urgente si as suna la 112 2-as opri pe banda de urgenta as pune triunghiurile reflectorizante la 300-200 m pe banda 1 so as incerca sa intorc Nu as circular pe banda 2 pe contrasens sub nici o forma
@andrewb1570
@andrewb1570 9 күн бұрын
O idee buna
@4youjhony
@4youjhony 9 күн бұрын
Faci întoarcere pe loc ! Oprești, virezi maxim spre partea în care ai mai mult spațiu, tragi frâna de mână și accelerezi la maxim !😁😂
@alexandru696
@alexandru696 9 күн бұрын
Ihaaaaaa
@sorinvictorascobzaru3581
@sorinvictorascobzaru3581 9 күн бұрын
Nici nu-mi imaginez sa merg pe contrasens, asta a fi Ideia bună sa treci pe banda de urgență dacă este posibil.
@vulvamare
@vulvamare 9 күн бұрын
ideea
@florentinacostea1021
@florentinacostea1021 9 күн бұрын
Corect: ideea
@tcm_tatra
@tcm_tatra 9 күн бұрын
Daca as vedea asa un specimen l-as bloca si as suna la politie. Au mai fost cazuri cand camionagii (in special) au blocat autostrada pentru ca au vorbit prin statie ca este un sofer care circula pe contrasens. Aici vad ca majoritatea soferilor au trecut nepasatori , maxim au dat flashuri. Evident soferul care circula pe contrasens si pe banda 2 , indiferent ca a fost o greseala sau nu , ar trebui sa aiba permisul anulat pe viata , dus la un control psihiatric si daca se dovedeste ca nu are probleme mintale ar trebui sa fie chiar dat in judecata pentru punerea in pericol a unor persoane. Daca mi s-ar intampla sa gresesc cumva si as ajunge pe contrasens pe autostrada m-as baga pe banda de urgenta si as incerca sa intorc in siguranta sau as anunta autoritatile competente , in niciun caz nu as conduce pe banda de viteza cu 100/h.
@tudormiu8640
@tudormiu8640 9 күн бұрын
Pai nu as intoarce ca nu as avea cum sa ajung vreodata in situatia de a circula pe sensul opus pe o autostrada. Daca in trafic observi si respecti SEMNELE DE CIRCULATIE este absolut imposibil (din puctul meu de vedere) sa te afli in asemenea situatie.
@ramonaaliceleca2780
@ramonaaliceleca2780 7 күн бұрын
Si totusi să intrii pe contrasens poate fii posibil, din mai multe motive. Eu am evitat mult timp autostrada de teamă să nu gresesc si sa intru pe contrasens. Bineînțeles eram în primul an de conducere, aveam mai multe frici să zicem asa😂🙈🙈. Cu toate că am făcut școala si am dat si examenul ,incluzând și ieșirea pe autostrada (în Germania e obligatoriu) abia după un an mi-am facut curajul să merg pe autostrada.
@ovidiuprimus9005
@ovidiuprimus9005 8 күн бұрын
Daca e sa fiu dobitoc si sa ajung pe sensul opus as face la fel. Pe banda de urgenta, astept pana se elibereaza traficul cat sa imi permita sa intorc in siguranta. Macar... sa fiu prost o singura data, nu de doua ori ca cel din imagini.... In urma cu trei saptamani a fost un ametit care a facut acelasi lucru pe autostrada la Focsani intre nodurile Focsani Sud si Focsani Nord. Era si ceata.... Noroc ca l-a vazut un echipaj de la Politia Rutiera ca o comitea 100%. 😑
@vobisolx
@vobisolx 9 күн бұрын
Te asiguri și întorci, faci manevra într-o zona unde ai vizibilitate maxima, fără a incurca traficul! P.S. și in nici un caz cu 100km/h😢
@opreailie
@opreailie 8 күн бұрын
La faza aceasta cu circulatul pe sensul opus al autostrazii, rational nu are explicatie. Cum nu iti dai seama ca esti pe sens contrar, cand banda de urgenta in loc a sa iti fie in dreapta iti este in stanga, iar bariera despartitoare a autostrazii in loc sa iti fie in stanga, e in dreapta ta, ca sa nu mai spun ca ar trebui sa iti dai seama de greseala inca de cand esti pe banda care duce spre autostrada. Toate indicatoarele rutiere ale autostrazii iti lipsesc cand mergi invers, deoarece sunt puse pentru cei care circula in sensul normal. Iar cand vezi ca masinile vin din sensul contrar al tau, si tu totusi continui sa circuli cu viteza in sens invers fara sa iti pui intrebari, si sa iei masuri imediate, e deja de noaptea mintii. La asemenea persoane ar trebui anulat permisul pe viata, deoarece creierul lor nu functioneaza corect( in acest comentariu nu am facut referire la sinucigasi, care in modul lor de a face ceea ce fac, gandesc ca odata cu ei sa mai ia si vietile altora).
@simona.ciobanca8162
@simona.ciobanca8162 9 күн бұрын
Găsesc stranu că nimeni nu a sesizat poliția rutierā pt a face un blocaj
@francesco_b9320
@francesco_b9320 9 күн бұрын
Păi varianta cu banda de urgență ar fi cea mai sigură. Ar mai fi manevra ''J turn'', dar nu cred că un șofer obișnuit a exersat vreodată așa ceva.
@ricric828
@ricric828 9 күн бұрын
Eu unul ,poate ma credeti un fraier.Aș aștepta pe banda de urgentă si aș apela la politie sa vina sa ma ajute să intorc undeva e prea riscant de unul singur sa intorc pe autostrada ,iar daca am gresit plătesc ca poate altfel mă omor singur si posibil si pe altii..oricum nimeni nu poate sti ce era in sufletul acestui om ,posibil un gest de sinucidere😢
@florentinacostea1021
@florentinacostea1021 9 күн бұрын
Dar sufletul celui pe care l,ar fi ucis- sinucigându,se? Dar în cel al familiei celui nevinovat?
@tudordascalescu9775
@tudordascalescu9775 9 күн бұрын
Eu am intalnit personal persoana care a zis ca daca are o super urgenta, nu-l intereseaza si ii da pe contrasens pe autostrada...am ramas total uimit de raspunsul lui... omul hotarat pana la capat
@vioricamoise3627
@vioricamoise3627 6 күн бұрын
Nu se poate intoarce in siguranta...oprirea pe banda de siguranta..si sa chiemi politia sa te ajute..desi in acest caz.....adio carnet de conducere.
@dorupescaru5993
@dorupescaru5993 8 күн бұрын
Cam tot asa ,dar NEAPARAT cu AVARILE pornite ,pe timpul manevrelor .
@nicurotariu4785
@nicurotariu4785 9 күн бұрын
Participanții la trafic dacă dădeau pe avarii se încetinea viteza imediat e că un val, așa se procedează când cineva frânează brusc in față dar nah nu la toți le funcționează placa de baza😢
@bogdaneldoroftiese3931
@bogdaneldoroftiese3931 9 күн бұрын
Nu stiu daca ma crede cineva pe A1 Politia circula pe contra sens pe banda de urgenta , a mers pana in 10 km si a dat de o ieșire
@ardeleanrazvan6270
@ardeleanrazvan6270 9 күн бұрын
Inchisoare pe viata pentru un astfel de specimen.
@Bienvenu29
@Bienvenu29 7 күн бұрын
Acela din dubă a fost un Olandez a decedat pe loc și fata din Clio Renault est grav rănită
@ramonaaliceleca2780
@ramonaaliceleca2780 7 күн бұрын
De unde stii toate aceste amănunte?
@Bienvenu29
@Bienvenu29 7 күн бұрын
@@ramonaaliceleca2780 stau în Franța la 15 min unde sa produs accidentul, articolul din ziare franceze
@Bienvenu29
@Bienvenu29 6 күн бұрын
@ stau la 15 min de unde a avut loc accidentul
@4v3ngerRO
@4v3ngerRO 9 күн бұрын
Din filmare se vede ca avea de 4-5 ori ocazia sa intre pe banda de urgente. De acolo stai pana se potoloste traficu si intorci rapid. Eu tind sa cred ca soferul nu avea habar ca e pe autostrada
@MaraSamsara
@MaraSamsara 9 күн бұрын
Dupa ce as ajunge pe banda de urgenta as suna la 112 sa vina politia sa opreasca traficul pana intorc, dc sunt curbe si nu am vizibilitate buna. Dc vad pana departe as intoarce cand nu vin masini.
@kanaldeleo7776
@kanaldeleo7776 9 күн бұрын
Poate vroia să se sinucidă. Nu a schițat niciodată că vrea să încetinească, tot accelera și nu a pus frână niciodată. Nu am văzut să se aprindă stopurile la duba de pe contra sens
@petrupetru596
@petrupetru596 8 күн бұрын
Mai grav e ca după căte am ințeleles,șoferul dubei ar fi murit ! La varianta cu banda de urgența m-am găndit și eu din prima clipă cănd am vazut filmarea !
@onegabistancu
@onegabistancu 9 күн бұрын
Pot fi mai multe scenarii. Probabilitatea unei afectiuni mintale, a unui AVC care afecteaza discernamantul si orientarea in spatiu, intoxicatie alcoolica, reactie adversa la consum de droguri, conducere fara permis, conducator auto minor, incepator sau o combinatie de alcool cu droguri. In niciun caz nu este reactia constienta a unui conducator auto cu discernamant privind iminenta unui accident rutier cu urmari dezastruaose la adresa vietii.
@marianlazar4669
@marianlazar4669 9 күн бұрын
Misterul este cum de ținea drumul drept daca avea probleme medicale
@onegabistancu
@onegabistancu 9 күн бұрын
@ Bine punctat. In UK, atunci cand limita de viteza este 50, soferii merg cu 30-40. Cand este 30 merg cu 40-50. Semnalizeaza dreapta si fac stanga, si invers. Se intampla ceva in creierul lor, asa cum 99% din posesorii de BMW nu semnalizeaza si schimba directia imprevizibil.
@laurdoru5971
@laurdoru5971 9 күн бұрын
Evident că asta este solutia urgentă, retragerea pe banda de urgența. Apoi să intoarcă pentru a se deplasa in sensul corect.
@dragoslavdragos449
@dragoslavdragos449 9 күн бұрын
Pai cand vezi ca vin masini numai dintr-un singur sens si ru mergi invers e clar ca ceva ai facut gresit si o sa trebuiasca sa te intorci cumva sau sa gasesti o solutie dar problema e caoe foarte multi nu ii duce capu mai departe si nu se gandesc ca au luato gresit .
@Lacatus-s8q
@Lacatus-s8q 9 күн бұрын
Mi s-a intmplat in uk,când am ajuns prima dată,eu cu volan pe stânga,iar la ei se circulă pe stânga,dar noroc că in cca 50m mi-am dat seama că eram pe contrasens,si AM ÎNTORS IMEDIAT😮.Era noaptea si ploua,ORIBILĂ ANGLIA..
@ConstantinCiolac-i1j
@ConstantinCiolac-i1j 9 күн бұрын
Sant sofer de tir international am vazut an special an italia an urma cu 25ani ss Milano lecco intrand pe contra sens de multe ori an special straini chiar si recent vezi an multe locuri din italia ss sau autostrada dar daca as fi eu imediat as trage pe banda de urgenta si as chema polizia pentru ca an italia daca faci accident pe contrasens an autostrada pierzi permisul pe 5 ani
@viorex363
@viorex363 9 күн бұрын
Te rog sa folosești virgula și punctul ca să înțelegem și noi ce vrei sa zici, de asemenea te rog să nu mai folosești â din a la începutul cuvântului, trebuie să folosești î din i.
@Hahaiala
@Hahaiala 8 күн бұрын
Stai an spate pe avari ❤
@mihairazvan8296
@mihairazvan8296 8 күн бұрын
La ce gramatica ai in tine. Se vede ca esti sofer de tir 😂
@mihaelasticksy2018
@mihaelasticksy2018 7 күн бұрын
aici nu e vorba doar de un sofer care a gresit si s-a trezit din greseala pe contrasens. aici vorbim de unul care nici macar nu si-a dat seama ca era pe contrasens. poate nu avea permis. nu era nici beat ca circula bine incadrat pe banda, nu serpuit. pare un sofer care nu stie sa conduca efectiv. adica cand vezi ca vin masini din fata pe ambele benzi te opresti. sau poate nu stie ca aia e autoastrada cu sens unic. trebuie vazut cum sa mergi atata timp pe contrasens pana sa faci efectiv un accident. adica trebuia sa isi dea seama de mult si sa opreasca pe dreapta. dar am mai vazut un mosulica pe contrasens la volan pe autostrada . se pusesera camioanele in fata lui, au oprit circulatia, si au trebuit sa ii explice ca e pe contrasens si ca trebuia sa intoarca, ca el chiar nu stia . deci nu stia omul. e total aiurea. si nici nu isi dadea seama chiar daca vazuse atatea masini care ii veneau din fata .
@horiamoca6411
@horiamoca6411 8 күн бұрын
Observ că unii , pe banda de urgență , cu mașina în direcție anacronică , „ o bagă în marșalier ” !! Sunt convins că habar nu au care este distanța maximă pe care ai voie să o parcurgi cu spatele, pe un drum public !!!!
@lerxtrm
@lerxtrm 8 күн бұрын
Direcție anacronică? Marșalier? De unde le scoti? Mai cauta in dictionar inainte sa folosesti cuvinte despre care habar nu ai ce inseamna sau cum se scriu.
@cineva5404
@cineva5404 9 күн бұрын
si eu m-am gandit. si mi-am dat seama ca imi dau seama ca am gresit, inainte sa ajung pe autostrada. ca imi dau seama ca intru pe contrasens. cum? pai stiu pe ce banda merg,, si care parte a drumului imi e alocata. asa ca as merge in marsalier, ca proasta, inainte sa intru pe sensul de mers, si m-as ruga ca cei care vor sa iasa sa nu vina cu viteza prea mare( nici nu au cum pentru ca iesirea are curbura). adica urc gresit in sensul spre nord. pana ajung sus vad ca soseaua e in fata mea, iar curba de urcare e la stanga. la fel si invers. vezi soseaua in fata ta, iar curba de intrare e tot la stanga. ca nu faci unghi de 90 de grade ca sa intri pe autostrada
@gabrielnegrila5631
@gabrielnegrila5631 6 күн бұрын
Intrarea pe autostrada se face de pe banda de acceleratie care este pe directia de mers, venind de pe partea dreapta. Masina a trebuit sa intoarca sa porneasca pe contrasens, cred ca vroia sa se omoare si nu stia cum sa faca asta! Nu ai cum sa ajungi pe contrasens din greseala pe autostrada!
@shalom4741
@shalom4741 9 күн бұрын
Ma gandesc ca tampiti nici nu realizeaza ca sunt pe contrasens,altfel nu-mi explic de ce maj merg exact asa si nu pe cea de urgenta.
@Costi-Sud
@Costi-Sud 9 күн бұрын
Există posibilitatea să te intorci dintr-o singură "bucată" depinde de sofer ,oricum ce am văzut se putea intoarce de multe ori ,chiar daca urca si puțin pe margine .
@aurelaxinte5567
@aurelaxinte5567 7 күн бұрын
Unde ai văzut tu banda de urgenta pe drumul acela?
@mihai.r-beekeeper5694
@mihai.r-beekeeper5694 9 күн бұрын
Nu as circula pe contrasens! Pe cetateanul respectiv daca-l intrebi ce semnificatie are semnul de circulatie cu descrierea sub el, nu va cunoaste raspunsul.
@petruvasilemocioalca1153
@petruvasilemocioalca1153 9 күн бұрын
Nu pot sa cred mai ales ziua,daca era ceata densa si era noapte m ai cred dar ziua,ultima sansa banda de urgenta
@laurentiughinga1743
@laurentiughinga1743 6 күн бұрын
Daca a circulat intentionat pe contrasens? Intrebarea este cum pot evita ceilalti conducatori auto, acest autoturism, astfel incat sa nu se produca nici un accident rutier.
@gabriel-neamtzu
@gabriel-neamtzu 9 күн бұрын
Eu as pune pe avarii, aș trage pe "dreapta" adică spre separația dintre sensuri, aș face semne continuu cu farurile, as vira pe loc total stânga și aș astepta momentul cel mai prielnic sa intorc dintr-o manevră ajungând pe banda de urgență și apoi incadrându-mă in trafic NORMAL....asta dacă scap teafăr.
@cineva5404
@cineva5404 9 күн бұрын
la noi nu exista separatii libere intre sensuri. avem parapeti. si sa tragi pe dreapta inseamna sa te pice un cocalar care trage cu 200 la ora.
@xspace5831
@xspace5831 8 күн бұрын
cum zici trebuia sa traga pe banda de urgenta si cand era traficul liber sa fi intors rapid . A mers pe contrasens in RAMPA nu il vede cel ce vine pe contrasens cu viteza mai mare . Probabil soferul sa gandit la timp ,benzina ,era grabit sa ajunga la destinatie ,legea interzice circulatia pe contrasens tocmai din aceasta cauza vazuta practic in film . Este bine ca la filmat sa vada lumea ca nu este de joaca cu soferia .
@OctavMandru
@OctavMandru 8 күн бұрын
Pe vremuri ne gândeam ca poate e cineva în vârstă, debusolat. Acu.,. suntem convinși ca e drogat. Trist, foarte trist
@ionufic3369
@ionufic3369 9 күн бұрын
Sunt curios oare care e sanctiunea in franta pentru asa ceva! Restul sanctiunilor atat ca bani, cat si ca suspendare sunt mult mai lejere decat in romania. Daca ai circulat mai mult de 100 m pe autostrada pe contrasens dupa mine trebuie anulat permisul, confiscata masina si munca in folosul comunitatii minim 1 an! De intors e destul de simplu, daca prinzi 5 sec libere ca poti dintr-o manevra sa intorci pe 3 benzi: 2 normale + aia de urgenta!
@resu5
@resu5 8 күн бұрын
Trag pe banda de urgenta, folosesc triunghiurile pentru semnalizare, cred ca banda de urgenta si banda 1 sunt de ajuns pentru o intoarcere.
@Dumitru-ve4bk
@Dumitru-ve4bk 7 күн бұрын
Curios cum a intrat dar să lăsăm asta că nu te mai ajută,a avut oportunități sa intre pe spațiul verde si acolo își făcea toate manevrele,nu știu dacă era englez??
@alexcristi878
@alexcristi878 8 күн бұрын
PAI ORICUM TE AR DUCE GPS DE GRESIT SA MERGI PE CONTRA SENS INSEAMNA SA FII DROGAT SAU TIMPIT...CHIAR DACA AI GRESIT DRUMUL MAI MERGI CATIVA KM PE SENSUL CORECT INTORCI SI AJUNGI LA DESTINATIE.
@bca-biciclindcuaxel7527
@bca-biciclindcuaxel7527 9 күн бұрын
Ce eroare ?? Ala a vrut sa se omoare 100%.
@only_retro
@only_retro 9 күн бұрын
Daca ai ajuns pana pe pe banda de urgenta inseamna ca deja ai intors 😂
@lucian9582
@lucian9582 9 күн бұрын
Ai nimerit-o și tu odată 😅 Deși orice șofer normal poate întoarce turismul dintr-o manevră pe 3 benzi (două plus urgența).
@nicoleta498
@nicoleta498 9 күн бұрын
Era beat ca nu si a dat seama ca i pe contrasens? Se putea opri...macar impactul se reducea la jumate ,daca il lovea alta masina
@Electrician1969
@Electrician1969 9 күн бұрын
De pe banda 2 cum pe banda de urgenta? Poate as merge cu spatele be banda 2 cu 40km/h, as da nonstop flashuri pana incetinesc cei care vin spre mine si m-as baga usor pe banda 1 si dupa aia pe banda de urgenta. Mergand inainte nu ai cum sa intri pe banda de urgenta.
@198Mihail
@198Mihail 9 күн бұрын
Masina mica poate sa faca intoarcere pe doua benzi, plus arcen, adica partea dupa linie. Eu m as opri pe loc, unde am vizibilitate, cand nu vin masini, atunci as face manevra sigura. Dar acest nenorocit, nu avea cum sa faca asta, pentru ca era traficant de droguri.
@PaPsY-vy9dp
@PaPsY-vy9dp 9 күн бұрын
Am o întrebare pentru tine Într-o duminică, la 13:30, conduceam pe un drum cu 100 km/h și în fața mea erau două mașini. Am ratat semnalul primei mașini și am depășit După ce depășesc mașina în următorul punct, aceasta trage brusc spre stânga, unde este un drum cu barieră, dar la început e o bucată mică de asfalt, cam 10 metri, cred. Când am văzut că mașina trage spre stânga, am tras puțin spre stânga, dar nu am avut de ales decât să lovesc aripa din stânga și să sparg roata mașinii. Am putut apăsa frâna doar pentru o fracțiune de secundă. În mașina mea erau declanșate toate airbag-urile din partea stângă și nu aveam pasageri. În mașina care a virat la stânga se aflau o femeie, un bărbat și câinele lor. Au vrut să plimbe câinele. Femeia și-a rupt mâna dreaptă, iar bărbatul are o coastă ruptă, dar spitalul a spus că se recuperează. Am lovit bara de protecție față un sfert de tură spre stânga pentru a evita Țin să precizez că, deși sunt încă în probațiune, a trecut un an și șase luni de când am obținut permisul de conducere și nu am comis nicio abatere. As fi curios sa stiu ce situatie crezi ca este de vina pentru asta. Vă mulțumesc pentru tot
@_icscata_
@_icscata_ 9 күн бұрын
Nu-ți bate capul, nu răspunde la comentarii. 👍🏻
@PaPsY-vy9dp
@PaPsY-vy9dp 9 күн бұрын
@_icscata_ ok mulțumesc macar merita sa incerc
@comycomy88
@comycomy88 9 күн бұрын
Ești vinovat, ala avea semnal stânga pentru a vira deja pus, și el avea obligația de a se asigura din spate totuși, dacă ai zis la politie ca avea semnal pus când ai întrat în depășire ești vinovat, dacă nu culpa comuna
@PaPsY-vy9dp
@PaPsY-vy9dp 9 күн бұрын
@@comycomy88 Eu am depasit pe linie discontinua si eram deja in depasire semnalizarea eu nu am văzut-o din cauza celuni deal doilea
@PlayActiv
@PlayActiv 9 күн бұрын
​@@PaPsY-vy9dpdaca aveai camera de bord, scapai. Si daca vehiculul de pe banda 1 semnalizeaza stanga sa depaseasca, si tu esti deja in dreptul lui, el trebuie sa se asigure ca poate face depasirea in siguranta. Doar semnalizand, nu ii da dreptul sa schimbe banda. Doar cand este libera, si nu vin masini din spate pe banda 2 la mica distanta fata de el. Daca ai ramas fara permis, e o mare nedreptate. Practic el a intrat in tine, nu tu in el. Tu ai tras stanga de volan, tocmai ca sa il eviti. Recomand o camera de bord pe viitor 4k. Si pe fata si pe spate. Te poate scapa sa ramai cu permisul in buzunar. Daca esti nevinovat. Sper ca am fost de ajutor!😊
@kables_net
@kables_net 9 күн бұрын
In Romania nu dura cativa kilometri, pentru ca romanii ruleaza nejustificat de des pe banda a 2-a.
@mirceaprefa1470
@mirceaprefa1470 7 күн бұрын
Întorci cu scârț🤪🤣
@aca3980
@aca3980 9 күн бұрын
la aceeasi solutie m-am gandit si eu
@jondafy
@jondafy 9 күн бұрын
Din cate am inteles, soferul dubei a murit din pacate. Soferul care a provocat accidentul e in spital in stare grava.
@ioanaalexandra9425
@ioanaalexandra9425 9 күн бұрын
😢unde a avut loc accidentul?
@jondafy
@jondafy 9 күн бұрын
@ nu mai stiu exact, dar cred ca in Franta
@godjanelu6641
@godjanelu6641 7 күн бұрын
As intoarce cu frana de mana cum vedem in filme 😊
@ciprip8697
@ciprip8697 9 күн бұрын
solutia corecta, nu se da carnet la asa oameni ...!
@ANDI_BIKE_RIDER
@ANDI_BIKE_RIDER 9 күн бұрын
Îmi poți răspunde??
Непосредственно Каха: сумка
0:53
К-Media
Рет қаралды 12 МЛН
Andro, ELMAN, TONI, MONA - Зари (Official Music Video)
2:50
RAAVA MUSIC
Рет қаралды 2 МЛН
SLIDE #shortssprintbrasil
0:31
Natan por Aí
Рет қаралды 49 МЛН
DAUNĂ TOTALĂ! Din ce CAUZĂ a făcut Accident Mircea Bravo?!
9:02
Подъем в ледяную гору. Китай против Quattro
15:32
Поднебесный Гараж
Рет қаралды 3 МЛН
Cum Funcționează Noile Radare ,,E-Sigur,, si dacă le Poți Fenta?!
10:47
Îți Trebuie PROCURĂ Să Conduci Mașina ALTCUIVA?
8:06
Tavi Perțea
Рет қаралды 183 М.
CÂND DUCI MESERIA ACASĂ
12:18
George Tănase
Рет қаралды 174 М.
Primul sofer care s-a dat jos la mine - FAPTE-N TRAFIC EP. 95
15:51
bucharestBIKEtraffic
Рет қаралды 218 М.
NU mai poți folosi ce ANVELOPE vrei tu... (ce s-a întâmplat?)
13:22
Непосредственно Каха: сумка
0:53
К-Media
Рет қаралды 12 МЛН