Teleenciclopedia - sumar 4 mai

  Рет қаралды 330

TVR

TVR

24 күн бұрын

Sâmbătă, 4 mai, de la ora 19:00, pe #TVR1 şi TVR+, vă aşteptăm cu o nouă oră magică la #Teleenciclopedia. Iată sumarul ediției:
SUBIECTUL 1: DOAMNA ŞI UNICORNUL
Cinci dintre cele șase tapiserii numite generic La Dame à la licorne (Doamna și unicornul) sunt interpretate ca reprezentând cele cinci simțuri - gust, auz, văz, miros, atingere. Cea de-a șasea tapiserie poartă mesajul À mon seul désir (dorința proprie fiecărui om) - echivalent cu fiorul iubirii.Rămase anonime, tapiseriile, ţesute din lână şi mătase în Flandra secolului al XV-lea, invită la reflecție, trezind bucuria de a participa la o ceremonie medievală.
SUBIECTUL 2: 1917: UN AN, DOUĂ REVOLUŢII
După alungarea dinastiei Romanovilor și răsturnarea cârmuirii țariste, guvernul provizoriu, condus de avocatulAleksandrKerenski, se confrunta cu „dușmanii” democrației. Spre sfârșitul verii anului 1917, lipsită de sprijinul occidental, economia stagna și Rusia se afunda încet în haos.Venise momentul ca Vladimir Ilici Lenin să reintre în scenă. Prin urmare, deși căutat de poliție, la început de septembrie Vladimir Ilici Lenin se întorcea în secret la Petrograd. Cu discursuri înflăcărate și susținut de aliatul Troțki, Lenini-a convinspe liderii bolșevicilor de necesitatea unei insurecții armate. Treptat, intenția unei ample revolte populare s-a preschimbat într-o operațiune militară prin care trebuiau ocupate punctele strategice din capitală.
SUBIECTUL 3: INSTRUMENTELE MUZICALE
Timp de secole, chiar milenii, cântatul a fost o „chestiune” mecanică, fie că era vorba de percuție, coarde ori instrumente de suflat -până la apariția electricității, care a produs sonorități nemaiauzite. Astfel, artiștilor li s-au dezvăluit noi orizonturi. „Cusurul” unei chitare clasice este „timiditatea”: acompaniază plăcut vocea, dar alte instrumente o eclipsează. Deși are multe de „spus”, nu o ajută volumul, iar printre saxofoane și trompete se pierde aproape complet, ceea ce i-a nemulțumit pe interpreți. Noroc că minți luminate au decis să aplice, și în acest domeniu, electricitatea !
SUBIECTUL 4: MAMIFERE MARINE
Balenele cu cioc ale lui Blainville,orcile, cașaloții și focileelefant caută hrană la adâncimi, până de curând, nebănuite. Dar nu ele sunt campioanele scufundărilor, ci balenele cu cioc ale luiCuvier(Ziphiuscavirostris),care se încumetă, uneori, la adâncimi de aproape 3.000 de metri. Dintre toate mamiferele, aceste odontoceteau atins limita absolută, din punct de vedere fiziologic -ceea ce este mai degrabă în dezavantajul lor.
Producător: OANA HAŞEGAN;
Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca
/ fantvr1
/ tvr1.ro
www.tvr.ro
www.tvrplus.ro
/ tvrcanaluloficial
Toate drepturile de proprietate intelectuală aparțin #TVR. Conținutul nu poate fi copiat, încărcat pe niciun canal media online sau pe rețele de socializare fără acordul TVR, dar vă mulţumim dacă distribuiţi link-ul nostru.
TVR este marca înregistrată și este protejată.

Пікірлер
Cel mai potrivit eveniment pentru afacerea ta
Curiozitate - Canal 33
Рет қаралды 1
Como ela fez isso? 😲
00:12
Los Wagners
Рет қаралды 9 МЛН
The magical amulet of the cross! #clown #小丑 #shorts
00:54
好人小丑
Рет қаралды 25 МЛН
ISSEI funny story😂😂😂Strange World | Pink with inoCat
00:36
ISSEI / いっせい
Рет қаралды 31 МЛН
Stela Popescu-Am doua fete mari!
4:42
Marian Ardelean
Рет қаралды 664 М.
Alexandru Drăghici - Dragostea ca pe Vlașca (live @ 2 Mai)
2:18
Alexandru Drăghici
Рет қаралды 27 М.
BOGDAN MIHAI SIMION 🍷 Doctor în litere și lăutărie
1:11:45
Andi Moisescu
Рет қаралды 535 М.
The Forbidden History of Gazeta Wyborcza
20:22
Zakazane Historie
Рет қаралды 240 М.
Dan Spătaru - De vrei să ştii ce înseamnă român
3:34
arhiva TVR
Рет қаралды 29 М.
Constantin Tanase- Catrenele românilor
3:05
Raluca Niță
Рет қаралды 34 М.
Puiu Calinescu
2:03
arhiva TVR
Рет қаралды 330 М.
George Nicolescu - Eternitate
4:47
arhiva TVR
Рет қаралды 437 М.
Dark Blues Music | Whiskey Blues Instrumental Music to Relax
2:54:34
Blues Special
Рет қаралды 9 М.
Como ela fez isso? 😲
00:12
Los Wagners
Рет қаралды 9 МЛН