Topoloveni - Lansarea cărții “Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”

  Рет қаралды 954

Mircea Geoana

Mircea Geoana

Күн бұрын

Mărturisesc că una din cele mai plăcute surprize, din seria lansărilor cărții “Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, am avut-o la Topoloveni.
O primire extraordinară, un public impresionant și o discuție care a scos în evidență faptul că modelul economic după care funcţionăm acum, în care principalul atu pentru atragerea investiţiilor este mâna de lucru ieftină, ameninţă să se întoarcă împotriva noastră.
E un model care ne blochează dezvoltarea şi ne condamnă la perpetuarea inechităţii sociale, care îi alungă pe români din ţara lor, trimiţându-i în căutare de locuri de muncă acolo unde mâna de lucru calificată e plătită corespunzător.
Cu cât înţelegem mai repede că trebuie să investim, cu prioritate, în urbanul mic, în resursa umană aflată în comunele și orașele mici, cu cât operăm mai din timp necesara schimbare, cu atât ne creştem şansele de succes.
#mirceageoana

Пікірлер: 31
@ANDREINICA-g7q
@ANDREINICA-g7q 5 ай бұрын
Cea mai bună caracterizare ți-a făcut-o Iliescu ! ,,Principalul Aliat Strategic,, ți-a dat mai întâi un picior în cur în competiția cu Băsescu, după care ți-a dat un premiu de consolare !
@floriantrandafir9229
@floriantrandafir9229 10 күн бұрын
! ! Singuri PREZIDENȚIABILI ai României sunt Domni , Călin Georgescu Președinte și Cristian Terhes iar, unul din cei doi Premier al României ori Domnul Călin Georgescu sau Domnul Cristian Terhes pentru RENAȘTEREA ȚĂRI Românești ! Ultima șansă a țări Românești pentru a putea exista ca națiune demnă unde să existe viitor este Domnul Cristian Terhes Președinte sau Domnul Călin Georgescu ! ! ! ! Acum ori niciodată fără trădători în funcțiile statului ! ! ! România trăiește-ți o altă soartă la care și dușmani tăi să se închine cu cetateni competenți, drepți și de onoare ai țări, Domnul Călin Georgescu Președinte al României sau Domnul Cristian Terhes viitor Președinte al României ! ! ! După 34 de ani de jaf și dezastru național, România trebuie de jaf și dezastru național trebuie să-și recâștige demnitateatea ca națiune și să redevină țara MAMĂ a tuturor Românilor de pretutindeni pe care propriul lor stat corupt, paralel, incompetent, inrensposabil și infracțional educat ia deposedat de propria lor țară prin trădare de țară direct din funcțiile satului paralel și infracțional educat , trimitâdui în pribegie teporar sau definitiv fără voia lor ! ! ! Hai, haideți să dăm mâna cu mâna cei cu inima Româniă pentru RENAȘTEREA ȚĂRI Românești ! ! ! România nu te lăsa ÎNVINSĂ acum ori niciodată trăiește-ți o altă soartă cu Domnul Călin Georgescu Președinte sau cu Domnul Cristian Terhes Președinte , asta este ultima șansă a țări Românești pentru a putea exista ca națiune și țară cu adevărat demnă unde să existe viitor, protecție, speranțe, perspective și bunăstare , ajung 34 de ani de jaf și dezastru național ! ! ! România după 34 de ani de jaf și dezastru național trăiește-ți o altă soartă fără trădători în funcțiile statului Român paralel și infracțional educat ! ! ! Singuri Domni Prezidențiabili sau Premieri ai țări Românești sunt Călin Georgescu și Cristian Terhes cu acești doi cetățeni competenți, demni, iscusiți,onești, corecți, capabili, ltransparenți , școliți , iubitori de glie strabună Românească și de propri ei cetățeni , România poate exista ca națiune și țară demnă ,liberă, dreaptă, responsabilă, respectată , suverană și independentă unde să-și valorifice singură bogățiile, proprietățile și toate resursele propri ale țări Românești pentru viitorul propriilor ei cetățeni și-a generațiilor viitoare , pentru a putea exista ca țară Românească puternică unde să existe viitor, protecție, speranțe, perspective și bunăstare ! ! ! Așa să ne ajute bunul Dumnezeu ! ! ! După 34 de ani de jaf și dezastru național, România are nevoie urgentă de protecția maximă a unui Președinte competent ,demn , drept, responsabil, corect ,onest, transparent ,harnic, destoinic și bine pregătit pentru funcția de Președinte ca-n toate țările Europene și civilizate pentru RENAȘTEREA ȚĂRI Românești ,pentru a putea negocia cu adevărat viitorul și interesele țări Românești pentru a reconstrucția țări care ar fi trebuit să se întâmple acum 34 de ani iar, România să poată exista ca națiune și țară demnă și ea România să redevină țara MAMĂ a tuturor Românilor de pretutindeni unde să poată exista viitor, protecție, speranțe, perspective și bunăstare! ! ! Dragi Români numai votați trădători, plagiatori, mafioți,incompetenți,inrensponsabili care nu-și iubesc și prețuiască cu demnitateate și responsabilitate glia noastră strabună Românească și propriul ei popor Român ! ! ! România ia-ți soarta în propriile mâini , ajung 34 de ani de DICTATURA statului Român paralel și infracțional educat ! ! ! România trăiește-ți o altă soartă după 34 de ani de DICTATURA PSD ului, PNL ului, USR ului și-a excursionistului nepriceput în nimic ,Klaus Iohanis Werner pentru a putea exista ca națiune și țară demnă unde să existe viitor ! ! ! Dictatura statului Român eșuat, paralel, corupt, incompetent, inrensposabil și infracțional educat trebuie să ia sfârșit pentru ca România să poată RENAȘTE ca națiune demnă, liberă, dreaptă, responsabilă, suverană și independentă unde să existe viitor, protecție, speranțe, perspective și bunăstare cu cetățeni drepți, onești, corecți, competenți, demni, școliți, iscusiți și iubitori adevărați de țară Românească în funcțiile statului Român , ajung 34 de ani de jaf și dezastru național ! ! ! România nu te lăsa ÎNVINSĂ de PSD, PNL, USR și excursionistul Klaus Iohanis Werner , România trăiește-ți o altă soartă măcar acum și-n ceasul al doisprezecelea pentru a putea exista ca națiune și țară demnă unde să exiști și să RENAȘTI ca națiune cu viitor, speranțe, protecție, perspective și bunăstare , altfel vei pieri ca națiune și țară ! ! România putea să devină o putere adevărată în Europa și-n lumea întreagă dacă PSD, PNL, USR, USL, UDMR și excursionistul Klaus Iohanis Werner nu instaura sărăcia totală în România întreagă prin SUBMINAREA propriei ECONOMI și jaf național premeditat, România nu avea voie niciodată să sărăcescă pentru că ierea una din țările cele mai bogate din Europa care deținea mari proprietăți, bogății și mari resurse proprii în toate domeniile pe care trădători țări Românești le-au acaparat, înstrăinat, furat, împărțit , jefuit și trecut în propria proprietate ! ! ! România trezește-te din somnul cel de moarte ! ! ! România trebuie să redevină țara MAMĂ a tuturor Românilor altfel va pieri ca națiune ! ! ! România nu te lăsa INVSĂ de PSD, PNL, UDMR, USR și de excursionistul Klaus Iohanis Werner , recâștigăți demnitateatea ca țară ! ! ! Cu PSD, PNL, USR și cu excursionistul Klaus Iohanis Werner în funcțiile statului , România nu va mai putea avea viitor niciodată ! ! ! Pedeapsă trădătorilor de țară care au SUBMINAT economia întregi țări Românești prin trădarea de țară și jaf național ! ! ! România trăiește-ți o altă soartă la care și dușmani tăi să se închine fără PSD, PNL, USR și excursionistul Klaus Iohanis Werner , măcar acum și-n ceasul al doisprezecelea și după 34 de ani de jaf și dezastru național ! ! ! România recâștigăți demnitateatea ca țară și națiune cu cetateni drepți,competenți,demni, onești, corecți, competenți, iscusiți, școliți, cu dragoste incontestabilă de țară Românească în funcțiile statului altfel vei pieri din cauza trădătorilor de țară Românească care jefuiesc întreaga țară de 34 de ani direct din funcțiile satului Român eșuat ! ! România nu te lăsa INVSĂ de PSD, PNL, USR și de excursionistul Klaus Iohanis Werner ajung 34 de ani ! ! ! Pâna când România nu va redeveni țara MAMĂ a tuturor Românilor de pretutindeni, România nu va mai putea avea niciodată viitor, speranțe, protecție, speranțe și bunăstare iar, România va pieri pas cu pas și an de an din cauza PSD ului, PNL ului, USR ului și-a excursionistului nepriceput Klaus Iohanis Werner care de 10 ani ocupă fucția de Președinte în statul Român corupt, paralel, mafiot, inrensposabil, incompetent și infracțional educat care și-a deposedat proprii ei cetățeni de propria lor țară și le-a acaparat propria lor țară prin trădare de țară, corupție, ilegalități, excrocheri, minciuni, smecheri și manevre instituțională , care a instaurat sărăcia totală în România fost bogată care deținea mari proprietăți, bogății și mari resurse proprii în toate domeniile iar , SUBMINAREA ECONOMIEI întregi țări a fost făcută direct din funcțiile satului Român corupt, mafiot, paralel, incompetent, inrensposabil și infracțional educat fără să-i pese de România și de propri ei cetățeni, România a devenit proprietatea proprie și privată a trădătorilor de țară, a infractorilor poziționați în funcțiile statului, a serviciilor secrete, a securiștilor, a politicienilor, a primarilor, a senatorilor, a nepotismului și-a turor indivizilor influenți și protejați de PSD, PNL, USR și de toate instituțiile aceluiași stat Român paralel, corupt, mafiot, inrensposabil, incompetent și infracțional educat care de 34 de ani creează numai milionari, miliardari și stăpâni de țară Românească prin trădarea de țară, corupție, ilegalități, af național premeditat direct din funcțiile satului Român eșuat unde de 34 de ani viitor numai poate exista ! ! România ridică-te în picioare, România trăiește-ți o altă soartă măcar acum și-n ceasul al doisprezecelea pentru a putea exista ca națiune și țară demnă unde să existe viitor, protecție, speranțe, perspective și bunăstare ! ! Așa să ne ajute bunul Dumnezeu ! !
@remuszica
@remuszica 5 ай бұрын
te-ai asociat cu un primar care are una dintre cele mai mari declaratii de avere din tara, care, in urma cu aproximativ 2.5 ani, a fost trimis in judecata pentru ca a furat un deal alaturi de secretara orasului. acum, cred ca esti lafel ca el.
@gabriela.adam01
@gabriela.adam01 4 ай бұрын
Toni Berbece sectarul care vorbește cu duhul sfânt spune ca Gioana la vizitat pe stadion!Poate voia sa afle unde e cumnatul lui cel dispărut cu banii din praduiala României!😅😅😅
@marialuminita7713
@marialuminita7713 4 ай бұрын
Din Franta e adusa instabilitatea,din cauza geloziei prin intermediul educatiei din cauza diferentelor foarte mari.
@marialuminita7713
@marialuminita7713 4 ай бұрын
In copilarie,bunica imi punea cartofi taiati cu otet sau tuica in jurul gatului cand eram racita, pana dimineata nu mai aveam nimic asa era de eficient, cu sotul meu am descoperit ca trebuie sa te adaptezi in functie de persoana,el nu suporta mirosurile puternice si cremele grase astfel ca am descoperit de ce gripa ii ucide pe unii cu ganglionii foarte umflati si ochii inchisi in acelasi timp cu conjunctivita astfel ca am gasit o crema mai putin grasa pentru el cu flore de bumbac,Lacura in care am adaugat ulei esential de lavanda, menta piperata si eucalipt, i-am masat ganglionii si tot capul ,luase multe medicamente fara efect astfel ca m-a lasat, lavanda este antiinflamator deci gangionii sunt tot precum celulele canceroase, o infectie care ucide, in realitate sa te vindeci este foarte simplu.
@marialuminita7713
@marialuminita7713 4 ай бұрын
Toti cei care am vazut Franta stim ca trebuie sa luam doar partile bune ale Frantei,nu si terorismul,urmarind filmele de la televizor din Franta am remarcat ca in timp ce sunt urmarite la televizor,actiunile din filme sunt reproduse la putin timp in Romania ca o forma de naivitate a romanilor fata de modernitate.
@marialuminita7713
@marialuminita7713 4 ай бұрын
Eu cred ca propria gandire a fiecaruia te face sa te simti inferior altora in functie de vicii,avand toata tineretea la Topoloveni am simtit atat de mare diferenta fata de Franta incat de la Topoloveni unde nu-i intristare si nici suspin multumita unei vieti foarte evoluate fata de lume ,am descoperit ceea ce credeam ca mai exista doar in cartile de istorie,razboaie ,revolte si mizerie desi Franta da si ea in permanenta tot ca Romania elite multumita suflului nou adus mereu de romani la Paris.
@marialuminita7713
@marialuminita7713 4 ай бұрын
Eu cred ca a devenit chiar o risipa ca oamenii de elita sa piarda timpul cu oamenii antitalent pentru a-i modela cand nevoia de profesionisti este mai acuta ca oricand si fiind elite dintodeauna au posibilitatea de a-si alege singure discipolii pentru a privi in viitor ,a-si onora numele prin discipoli mai departe caci intotdeauna competitia este doar cu propria persoana pentru a evolua cat mai mult,a fi sanatos si fericit .
@marialuminita7713
@marialuminita7713 4 ай бұрын
Eu cred ca exista politicieni foarte competenti care au facut multe in administratie dar fiind foarte buni profesionisti sunt si discreti pentru ca oamenii care muncesc mult sunt mereu discreti.
@marialuminita7713
@marialuminita7713 4 ай бұрын
Eu cred ca tehnologia este singura metoda prin care nu putem fi nevoiti sa renuntam la aptitudinile profesionale pentru familie si invers sau la o tara pentru o alta tara putand fi toate conciliate fara sa existe sentimentul de tradare sau dezamagire .
@marialuminita7713
@marialuminita7713 4 ай бұрын
Romanii consuma foarte putin din cauza ca au proprietati si terenuri ceea ce face ca nu cheltuiesc bani multi avand propria cultura si hainele sunt ieftine ,eu toata tineretea am avut haine ieftine.
@marialuminita7713
@marialuminita7713 4 ай бұрын
Copilul meu care invata in Franta are un nivel foarte ridicat fata de francezi,gelozia e foarte mare,am simtit-o si eu in Romania cand eram copil dar nu ca in Franta,fiica mea e foarte muncitoare ,foarte curioasa si foarte,foarte inteligenta.
@florianstavrica9587
@florianstavrica9587 4 ай бұрын
Doamna Luminița, comentariul domniei coaste este adevărat și m-a impresionat, dar sfârșitul nu este potrivit, sau mai bine zis, n-are sfârșit . Ați uitat sa preparați o alifie petru creierul umflat, precum un ganglion canceros, al domnului Geoana.
@florianstavrica9587
@florianstavrica9587 4 ай бұрын
Doamna Maria comentariul domniei voastre a fost impresionant. Dar sfârșitul n-a fost corect, sau mai bine zis n-avut sfârșit . Corect era dacă-i preparați o alifie domnului Geoana, deoarece are creierul umflat ca un ganglion plin se cancer.
@vioricatibu8285
@vioricatibu8285 5 ай бұрын
Stați liniștit. Nu o să fiți președintele României. Românii știu să-și aleagă președintele. Sper să piardă și psd-ul, să nu mai facă mizerii în politică.
@gabriela.adam01
@gabriela.adam01 4 ай бұрын
Poate ne aduce banii furati de cumnatul lui dispărut fără urme!Nunta fiicei sale a făcut-o din patriotism in Italia (pe praduiala) din România 😅😅😅
@lighthummer9960
@lighthummer9960 5 ай бұрын
lets goo.. big hope in you mr Geoana
@catacatalin588
@catacatalin588 5 ай бұрын
Pai daca nu e domnul Geoana presedinte,atunci cine? Nu se compara cu nici un candidat,e cel mai diplomat om...cu siguranta daca va candida,o sa fie presedintele Romaniei
@florianstavrica9587
@florianstavrica9587 4 ай бұрын
CINE ????? ….. UN ADEVĂRAT ROMAN UIBITOR DE GLIE ȘI DE DUMNEZU, UN OM DE ONOARE, UN OM CURAJOS GATA ORICÂND SĂ-ȘI DEA VIAȚA PENTRU TARA ȘI NEAM , UN OM CU VIZIUNE PENTRU VIITORUL ROMÂNIEI, …..Ce a făcut domnul Geoana pentru România în ultimi 34 de ani ? Iubitor de glie ???? Șub nasul domniei sale România a fost vândută bucata cu bucata ,romanii noștri au ajuns slugi la cei care acum sant stăpânii României și de la care domnul Geoana își primește simbria . Pentru a fi președinte trebuie să ai ONOARE, a fi diplomat nu este suficient și un INTERLOP poate fi diplomat.
“BĂTĂLIA PENTRU VIITORUL ROMÂNIEI”, CU MIRCEA GEOANĂ
17:27
Morning Glory cu Răzvan Exarhu
Рет қаралды 10 М.
小丑妹妹插队被妈妈教训!#小丑#路飞#家庭#搞笑
00:12
家庭搞笑日记
Рет қаралды 38 МЛН
Стойкость Фёдора поразила всех!
00:58
МИНУС БАЛЛ
Рет қаралды 4,5 МЛН
pumpkins #shorts
00:39
Mr DegrEE
Рет қаралды 34 МЛН
Players vs Corner Flags 🤯
00:28
LE FOOT EN VIDÉO
Рет қаралды 75 МЛН
DINCOLO de APROPOURI 🎙️ Cu Mircea Geoană
1:16:28
Andi Moisescu
Рет қаралды 76 М.
Despre Revoluție cu autorul Andrei Ursu
1:13:41
Zaiafet
Рет қаралды 278 М.
DA BRAVO! Podcast #83 cu Mircea Geoana
1:41:02
DA BRAVO! by Mihai Bobonete
Рет қаралды 448 М.
Iulian Fota. Doi ani de război. Cel mai rău scenariu pentru România
2:12:43
小丑妹妹插队被妈妈教训!#小丑#路飞#家庭#搞笑
00:12
家庭搞笑日记
Рет қаралды 38 МЛН