1. Ca un tren ne pare viaţa, Ne trezim în el mergând Fără să ne dăm noi seama Unde ne-am urcat şi când. Mulți copii voioși se urcă. . Câți în drum n-am întâlnit? ! Iar câte-un bătrân coboară Singur, trist și istovit. R: Mai lasă, Doamne, -n al vieții tren Cerescul har, Mai las'o cercetare Să știm cine suntem! Iar dacă drumul vieții e-n jos Si fără rost, Tu îndreaptă-ne cărarea Și pașii cu folos! 2. Fericirile sunt halte, Unde stăm câte-un minut, Până când să ne dăm seama, Sună, pleacă, a trecut. Iar durerile sunt staţii. . Lungi, de nu se mai sfârşesc Şi în ciuda noastră parcă, Tot mai multe se ivesc. 3. Vine-odată însă vremea Să ne coborâm şi noi. Ce n-am da atunci o clipă, Să ne-ntoarcem înapoi? Dar pe când, privind în urmă, Plângem timpul ce-a trecut, Sună-n gara VEŞNICIEI: Am trăit şi n-am ştiut. 4. Ca un tren ne pare viața, Ne trezim în el mergând Fără să ne dăm noi seama Unde ne-am urcat și când. Vine-odată însă vremea Să ne coborâm şi noi. Ce n-am da atunci o clipă, Să ne-ntoarcem înapoi?