Școala din Familie. Asistența maternală (08 06 2021)

Invitat: Florica Cherecheș, președinte - Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție

[@Ana-bd8vp]

Interviul acesta vorbeste foarte frumos despre adoptie. Vreau sa adaug insa si altele. "Cursurile" de atestare ca parinte adoptator sunt extrem de subtiri ca informatie, sunt prezentate lucruri vagi, generalitati, adevaratele probleme de care se pot ciocni cei care adopta sunt trecute in mod elegant sub tacere. Probabil ca daca s-ar prezenta intregul adevar, multi ar fi descurajati sa adopte inca din faza cursurilor. Nici un cuvant despre tulburarea reactiva de atasament, despre atasamentul nediscriminativ, despre sindromul alcoolic fetal, despre efectele neglijarii si abuzurilor asupra dezvoltarii creierului in primii ani ai vietii, care isi pun amprenta aproape definitoriu asupra evolutiei ulterioare a copiilor. Despre manifestarile anxietatii de separare, despre efectele pe care trauma in primii ani de viata o are asupra diverselor domenii ale vietii copilului adoptat: performantele scolare, atentia, concentrarea, formarea si intretinerea unor relatii sanatoase cu cei din jur, despre problemele de identitate, depresia, anxietatea sociala cu care se confrunta chiar si adultii adoptati, uneori intreaga viata. Si la aceste "cursuri" participa mereu si un psiholog! In strainatate, aceste informatii fac parte din instruirea viitorilor parinti adoptivi, exista un segment specializat de psihoterapeuti in adoptie si in problemele specifice copilului adoptat. Se trece sub tacere si faptul ca exista asistenti maternali care se ocupa minim de copiii aflati in grija, care sunt o sursa de venit si cam atat, faptul ca supravegherea si ajutorul post adoptie sunt lucruri pur formale, orice evaluare, sedinta de recuperare, psiholg, logoped, asistenta medicala se plateste din buzunarul parintilor adoptivi. Indemnizatia dupa legea veche e mai mult o gluma, 1700 lei, pana vor aparea normele de aplicare pt noua lege va mai dura, probabil, desi e votata din noiembrie anul trecut. Vad ca si doamna din interviu pune accentul pe rapiditatea cu care adopti, de parca asta ar fi esentialul. Esentialul ar fi sa intelegi ca adoptand aduci acasa un copil cu nevoi speciale dpdv afectiv, nemaivorbind de restul problemelor de sanatate sau intarzieri semnificative in dezvoltare, care pot coexista. Pentru toate acestea ar trebui sa fii pregatit, sa ti le asumi pe toate in cunostinta de cauza. Asta daca se urmareste ca adoptia sa fie un succes. Viitorii parinti adoptivi sunt adesea descurajati sa aiba cerinte prea mari, ca si cum daca nu au propriii lor copii si isi doresc totusi sa fie parinti, ar trebui sa accepte orice, probleme de sanatate, intarzieri in dezvoltare care mai de care, etnie roma etc. De multe ori sunt facuti sa se simta vinovati, in mod subtil, ca isi doresc un copil sanatos si fara probleme, de parca nu orice viitor parinte isi doreste asta. De parca parintele adoptiv ar fi salvatorul universului si nu un om ca oricare altul. Iar daca se admite ca sunt in sistem multi copii de etnie roma, de ce majoritatea reclamelor si clipurilor care promoveaza adoptia prezinta doar copii cu pielea alba, de multe ori blonzi cu ochi albastri?