Unde e mai bine? În Cluj sau în București? cu Ionuț Rusu

  Рет қаралды 449,047

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

3 жыл бұрын

Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 453
@octavianraducu7364
@octavianraducu7364 3 жыл бұрын
Chiar daca sant pe aceiasi platforma nu se calca pe picioare din contra sant prieteni bravo baieti👍👍👍👍👍
@dariusganea6321
@dariusganea6321 3 жыл бұрын
Normal...asa suntem noi ardelenii. Nu suntem frustrati...e simplu ca buna ziua sa apreciezi si sa respecti munca si succesul altora, dar mai ales sa inveti de la cei buni si sa ti ocupi timpul strict cu treburile tale si nu sa te priveasca viata si traiul altora🙂
@ramonac.1541
@ramonac.1541 3 жыл бұрын
Ardeleni!
@alexandrucornel
@alexandrucornel 3 жыл бұрын
Sunt*
@alexspata
@alexspata 3 жыл бұрын
Doi baieti de nota 10, talentati, dar cu picioarele pe pamant si cu un simt al umorului foarte dezvoltat
@andreeagautham3969
@andreeagautham3969 3 жыл бұрын
Imi place mult Ionut Rusu, aceasta inocenta si timiditate il fac special, bravo baieti!
@grinpisu
@grinpisu Жыл бұрын
Fiind intrebat odata cum vede viitorul vlog/influencer/etc... a dat un raspuns miraculos, ceva de genul "fraiereala asta n-o sa tina la infinit, asa ca eu am carnet de sofer toate categoriile".
@timmerothe7848
@timmerothe7848 3 жыл бұрын
Eu sunt italian; mulțumesc pentru subtitrările în limba română pe care le-ai pus în videoclipuri. Faceți întotdeauna acest lucru pentru a mă ajuta să învăț limba română.
@theking7769
@theking7769 2 жыл бұрын
Din păcate foarte putini pun subtitrări în limba română.
@filmedeosebitecemeritavizi8494
@filmedeosebitecemeritavizi8494 3 жыл бұрын
Cand se intalnesc sarea cu piperul :))))
@harnageaa
@harnageaa 3 жыл бұрын
Mircea e piperul
@Sanatate
@Sanatate 3 жыл бұрын
*Când se întâlnește dragostea cu iubirea*
@georgehadarig8232
@georgehadarig8232 3 жыл бұрын
Când Mircea e piperul, toată lumea sare.
@Allexandra04
@Allexandra04 3 жыл бұрын
Ce mă bucur că v-am văzut împreună! 😍 sunteți 2 din puținii youtuberi români pe care îi urmăresc 🥰
@lauranica5260
@lauranica5260 3 жыл бұрын
Doi băieți deștepți, talentați , amuzanți si cu foarte mult bun-simț !! Vă urmăresc permanent și vă apreciez atât pentru ceea ce faceți, cât și pentru calitatea voastră ca oameni !
@AnaMaria-gx1ek
@AnaMaria-gx1ek 3 жыл бұрын
Am simțit nevoie sa spun ca ar trebui sa țină geamul deschis unde își usucă hainele, sa nu se facă igrasie . Zi faină!
@marioarapreda8942
@marioarapreda8942 3 жыл бұрын
Sunteți fenomenali amândoi! Tineti-o tot asa! Succes! Va ador!
@NeguAIT
@NeguAIT 3 жыл бұрын
Ionut e adorabil si extrem de autentic
@florinaldea7004
@florinaldea7004 3 жыл бұрын
Când îl vãd pe ionut direct faza cu sã-ti de-a Dumnezeu sãnãtate Doamne :)))):))))
@mariaioanaoficial5804
@mariaioanaoficial5804 3 жыл бұрын
😂🤣😂🤣😂🤣😜🤭
@rominamarosan3567
@rominamarosan3567 3 жыл бұрын
Ne place de el, de tot ce face Ionut Rusu, ardelean de-a meu, foarte talentat. No serus :) asteptam un sketch cu Ionut si cu tine, Mircea
@andreifiruti8373
@andreifiruti8373 3 жыл бұрын
Frumos tabloul cu Brâncuș !❤️🇷🇴🇲🇩
@mariazabet4324
@mariazabet4324 3 жыл бұрын
Doi baieti tare faini! Si-asta o zice o ardeleanca din Brasov. Felicitari, sunteti cei mai tari.
@ampu5784
@ampu5784 3 жыл бұрын
Abia astept sa faceti partea a 2-a, in care sa meargă Ionut in Cluj si sa-l intrebi ,,No, ii fain la Cluj"?
@adrianglogovetan5932
@adrianglogovetan5932 3 жыл бұрын
Dupa il face sa se mute la Cluj! 🤣🤣😁😉
@Sanatate
@Sanatate 3 жыл бұрын
*Cel mai bine este acolo unde ESTE BINE*
@Crismand
@Crismand 3 жыл бұрын
A fost la Cluj, stie cum e acolo. De aia s-a mutat la Bucuresti si e fericit.
@Sanatate
@Sanatate 3 жыл бұрын
@@Crismand *Bine punctat, corect*
@Crismand
@Crismand 3 жыл бұрын
Nu si are rostul comparatia asta intre Cluj si Bucuresti. Practic compari un oras - Cluj- cu altul care e cat 5x Cluj.
@lau74425
@lau74425 3 жыл бұрын
Doi oameni faini!
@feliciarotaru7009
@feliciarotaru7009 3 жыл бұрын
Oameni faini Felicitari incontinuarie
@hardworker645
@hardworker645 3 жыл бұрын
Sa va dea Dumnezeu sanatate
@19UCj19
@19UCj19 3 жыл бұрын
Respect Mircea Bravo! Ne faci sa ne simtim bine.
@Skyrem25
@Skyrem25 3 жыл бұрын
Sunteti blana impreuna cea mai buna pereche ma jur
@Apo12345
@Apo12345 3 жыл бұрын
La Ionut pe canal am auzit prima data de Mircea Bravo si apoi am cautat sa vad cine e. Nu ma asteptam la o surpriza placuta, dar a fost 😁. Succesuri multi, ma baieti!
@bucuri3
@bucuri3 3 жыл бұрын
Doi oameni talentați și modești, mai rar asa ceva... Jos pălăria!
@elisabetarovinar9206
@elisabetarovinar9206 3 жыл бұрын
Asta, pentru că fac totul din pasiune.
@elisabetarovinar9206
@elisabetarovinar9206 3 жыл бұрын
Sunt grozavi, bravo băieți!
@adrianahalmi3337
@adrianahalmi3337 3 жыл бұрын
Imi place mult de Ionut... va urmaresc din Australia... e simpatic baiatul dar foarte talentat... va potriviti... mult succes
@georgedantoma1788
@georgedantoma1788 3 жыл бұрын
Foarte tari baietii
@loredanabenea
@loredanabenea 3 жыл бұрын
Da,ardeleni adevarati ! Foarte simpatici amandoi !
@OanaZ230
@OanaZ230 3 жыл бұрын
Dacă la Cluj e asa cum zice Ionuț, adică mai pe chill, sunt norocoși cei de trăiesc acolo! Fain clip! Relaxant! 👍👍
@sergiupop6781
@sergiupop6781 3 жыл бұрын
FELCITARI PENTRU EFORTUL DEPUS LA CLIPURI BRAVO TIE MIRCIULICĂ MEREU VOI FII ALATURI DE TINE
@mirceastefansacui9513
@mirceastefansacui9513 3 жыл бұрын
Doi ardeleni super dotați cu talent. Succes amândurora !
@iuliucatalingal7925
@iuliucatalingal7925 3 жыл бұрын
Fain om...
@IONUTZD1
@IONUTZD1 3 жыл бұрын
Hai cu 1 milion ❤
@constantinrodean484
@constantinrodean484 3 жыл бұрын
Foarte tare. Bravo!
@victorstancu275
@victorstancu275 3 жыл бұрын
Doi baieti Faini👍👍👍👍👍👍👍
@s.carmen
@s.carmen 3 жыл бұрын
Cei mai faini!!:)
@emicostin
@emicostin 3 жыл бұрын
am crezut ca ma imbat de cap la cum manevra baiatul camera :)) as fi vrut sa fie un pic mai dezbatuta tema din titlu
@purpleshades27
@purpleshades27 3 жыл бұрын
Suuuper faini amândoi!
@sylvianne374
@sylvianne374 3 жыл бұрын
Super 😁
@florintatarusanu5519
@florintatarusanu5519 3 жыл бұрын
Bravo foarte bine
@ellaelenagherasim3972
@ellaelenagherasim3972 3 жыл бұрын
Bunä diminiata!... Sunteti minunati si super Vlog.... Pärerea mea este unde ai un sevici bun liniste o lume bunä si minunatä acolo este cel bine! Dar cu sigurantä as alege in Cluj, in noul Cartier a lui Elena Udrea....Mult succes mai departe.. . Felicitäri!.
@mirelatodea5660
@mirelatodea5660 2 жыл бұрын
Success baieti! , doi, baieti faini ! 😘❤️
@vladmihai306
@vladmihai306 3 жыл бұрын
hai cu milionul
@tylerdur1
@tylerdur1 3 жыл бұрын
Va iubesc
@SandraB3b3
@SandraB3b3 3 жыл бұрын
2 băieți super faini ! 🙂
@alieNussss
@alieNussss 3 жыл бұрын
Forța ardealul !!!
@maryanneevans8812
@maryanneevans8812 3 жыл бұрын
Vis faini amândoi ❤
@natijasminemacskas9047
@natijasminemacskas9047 3 жыл бұрын
Sarea si piperu ,va tuk dragi lor sunteti minunati 👍❤😘🙏
@felmik7577
@felmik7577 3 жыл бұрын
felicitari
@dorinc6033
@dorinc6033 3 жыл бұрын
Doua tipuri de "simt al umorului"; ambele faine
@ellaella3796
@ellaella3796 3 жыл бұрын
Cred că Mircea a avut emoții mari în lift ma amuzat. Nu sunt din cluj dar votez Ardeal. Sunteti minunați. BRAVO
@ioanaioana9095
@ioanaioana9095 3 жыл бұрын
Bravo,Mircea!❤
@mercelbercuta184
@mercelbercuta184 3 жыл бұрын
SALUT MIRCEA .
@StonerG99
@StonerG99 3 жыл бұрын
Aia e si marea problema la Bucuresti, esti tu cu tine. Nu cunosti pe nimeni, nimeni nu te cunoaste pe tine. Succes voua, eu sunt ok la tara.
@danovidiu5905
@danovidiu5905 3 жыл бұрын
muiiicaaaaa!!!! bravo baieti !
@francisc.records
@francisc.records 3 жыл бұрын
Imi place cat a evoluat! Respect.
@bogdanobogeanu5758
@bogdanobogeanu5758 3 жыл бұрын
Multumim de vlog, va iubim pe amandoi ❤😊👍
@tudyungurean5681
@tudyungurean5681 3 жыл бұрын
Doamne, de când așteptam colaborarea aceasta...
@sorinraz3155
@sorinraz3155 3 жыл бұрын
Iti dai seama!😂
@adrianablaj2258
@adrianablaj2258 3 жыл бұрын
Si eu...si le mulțumesc, și mă bucur pentru ei!
@bogdanbesliu8930
@bogdanbesliu8930 3 жыл бұрын
Știu că o să îmi iau mult hate, dar mi se pare unul dintre cele mai cocălătești gesturi să arăți ce ai tu in casă, apartament sau garaj. Oricum ai da-o, tot o formă de laudă este. Un om care are simțul penibilului, niciodată, dar niciodată, nu o să arate ce are în garaj, casă sau apartament.
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Și dacă te roagă cineva frumos să îi arăți?
@bogdanbesliu8930
@bogdanbesliu8930 3 жыл бұрын
@@mirceabravo Păi îi arăți cui te roagă, doar acelei persoane, nu pui pe pe o platformă publică. Căminul tău este un spațiu intim. Oamenii din zilele noastre nu mai știu să facă diferența între ceea ce este intim, personal și ceea ce poate fi făcut public.
@johnconnor555
@johnconnor555 3 жыл бұрын
Cam are dreptate Bogdan.
@ddtdcd
@ddtdcd 3 жыл бұрын
O dulceata de baiat:)
@ovledo
@ovledo 3 жыл бұрын
9:05 cine mai spune plasma la tv? Mircea Bravo :)))
@marinac8552
@marinac8552 2 жыл бұрын
Dumnezeu te iubeste!
@denis_denis05
@denis_denis05 3 жыл бұрын
Frumos
@amalianita2286
@amalianita2286 Жыл бұрын
exceptionali amandoi
@cristinacosma8813
@cristinacosma8813 3 жыл бұрын
Ce faini sunteți!😂 Așteptam colaborarea asta😍
@stanaisbasa9213
@stanaisbasa9213 3 жыл бұрын
Mi-e drag de amandoi!Salutari din Oradea😁♥️😁
@joannaluca8495
@joannaluca8495 3 жыл бұрын
Santeti la inaltime bravo 👏👏👏
@mariusgheorghe434
@mariusgheorghe434 3 жыл бұрын
👏👏
@x0780
@x0780 3 жыл бұрын
Mircea daca ne respecți ca abonați baga la 1 milion de abonați primele vloguri cu farse caci eu si sigur multi alti te urmărim încă de pe atunci !
@vladlucaci9624
@vladlucaci9624 3 жыл бұрын
Super clipul îl ador pe Ionuț dar și pe tine 😁🔥💪😉
@Lumina_Intelepciune
@Lumina_Intelepciune 3 жыл бұрын
*Amândoi sunt comici*
@adrianadam9188
@adrianadam9188 3 жыл бұрын
Cluj Napoca ce m-ai fain si m-ai scump
@raulhanganut237
@raulhanganut237 3 жыл бұрын
La Bistrița 💪💪💪
@dandunca5160
@dandunca5160 3 жыл бұрын
Corect
@madalinstan8833
@madalinstan8833 3 жыл бұрын
2 legende
@cristianrona5042
@cristianrona5042 2 жыл бұрын
Cei mai tari !
@godlike633
@godlike633 3 жыл бұрын
❤️
@vladlungviolin
@vladlungviolin 3 жыл бұрын
❤❤💪
@THE_REAL_BOYY
@THE_REAL_BOYY 3 жыл бұрын
DOI ZEI, RESPECT❤👏👏👏💪
@mircea_m5965
@mircea_m5965 3 жыл бұрын
Succes, Mircea!
@sr-uy4kc
@sr-uy4kc 3 жыл бұрын
o data vine in sfarsit Mircea in Bucuresti si nu reusesc sa dau de el 😢😭😭😭😭
@violetaardeleanu1733
@violetaardeleanu1733 3 жыл бұрын
♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️
@nicusorgabor4533
@nicusorgabor4533 3 жыл бұрын
Te salut MIRCEA Cu respect Nicușor din Germania Koblenț
@vladnitoi8578
@vladnitoi8578 3 жыл бұрын
Mircea ,niciodată nu am înțeles. Voi sunteți prieteni ? Like amândoi super talentați !
@ioansamson4658
@ioansamson4658 3 жыл бұрын
Brovo peste tot este la fel omul pe care îl întâlnești este unicat asta o ști pe pielea ta.
3 жыл бұрын
Îmi place desenul cu brâncuşi din living! Vă salut băieți!
@marceldeac1876
@marceldeac1876 3 жыл бұрын
No hai mah..... yo is din Bucuresti și am fugit de acolo către Oradea ❤️ si nu am fost niciodată în Cluj, da’ bă pun pariu ca la Cluj ii mai fain, no! trăiască domn Primar Boc!! De abea aștept sa va vizitez Cluj Pan’atunci va salut din New York , USA 🇱🇷✌️
@LeonSKennedy7777
@LeonSKennedy7777 3 жыл бұрын
Amazing episode, Mircea! 👏
@transilvania5811
@transilvania5811 3 жыл бұрын
👍👍👍
@anamariahorhoianu9088
@anamariahorhoianu9088 3 жыл бұрын
🥰😍🤩
@mariaioanaoficial5804
@mariaioanaoficial5804 3 жыл бұрын
❤️ 😘 😘
@marianflorin925
@marianflorin925 3 жыл бұрын
Nu credeam sa-i vad impreuna dar a fost fain , mai vrem !!
@angelagheorghe8842
@angelagheorghe8842 3 жыл бұрын
Fiecare unde sa obisnuit... Nu zic că nu'i frumos în Cluj dar în București m-am născut si tot în București locuiesc...
@shaikansenian1985
@shaikansenian1985 3 жыл бұрын
In Iasi
@qwertyqwerty-zi6dr
@qwertyqwerty-zi6dr 3 жыл бұрын
Tot Vaslui e la putere=))
@Clasick13D
@Clasick13D 3 жыл бұрын
Forever :))
@corectorul8560
@corectorul8560 3 жыл бұрын
Daca omul a plecat ca absolvent la Cluj inspre Bucuresti, pentru el clar e mai bine acolo. Alte oportunitati. Mircea si Nelson sunt ultimele vedete nemutate la capitala.
@gratiella
@gratiella 3 жыл бұрын
Poate ca vedeta e mai ok sa stai in Buc, ca om simplu, nu. Sunt bucureșteancă mutată la Cluj, mi-e dor de Buc, dar nu m-as întoarce în tiganeala si vanzoleala aia ... Aici esti 10 clase peste.
@Ceausescu_Nicolae
@Ceausescu_Nicolae 3 жыл бұрын
Nelson? Mondialul? Ala e vedeta? 🤮
@vinylspell7179
@vinylspell7179 3 жыл бұрын
Sati flex, ca dupa bucuresti aici e cea mai mare concentratie de actori, muzicieni, artisti , personalitati radio, etc.. dar asta e irelevant. Amandoua orase au devenit niste mizerii, conduse de edili corupti si smecheri cu bani, care invart afaceri de mil euro. Nu stiu de unde rahatul asta cu "la cluj sunt oameni , mai ok" a fost pote acum 15 ani, acuma e plind de oameni veniti de peste tot, oameni rai , pizdificati, corporatisti, si fara simt civiv
@RaduRadonys
@RaduRadonys 3 жыл бұрын
@@vinylspell7179 De ce ii bagi pe corporatisti in aceeasi oala cu restul? Ce eu facut gresit?
@vinros0120
@vinros0120 2 жыл бұрын
@@gratiella eu care sunt tigan cum crezi ca m-am simțit când ti-am văzut comentariul, apropo ai grija sa "țigănești" Clujul
@fish3010
@fish3010 3 жыл бұрын
In Floresti =)))
@allyndeejayofficial
@allyndeejayofficial 3 жыл бұрын
Ceva nou pe Canal, felicitări ❤
@robyflorin1197
@robyflorin1197 3 жыл бұрын
sunteti show mor de ras
@grigoredamian5792
@grigoredamian5792 3 жыл бұрын
F frumos acolo. Nr 10B.
@johnssmith4005
@johnssmith4005 3 жыл бұрын
Cluj vs Orasul la care toti strainii cand vin prima data ii spun Budapest
@anatur3347
@anatur3347 2 жыл бұрын
Mă uit chiar îți știu emisiunea demult pup voi
@elenabalint1086
@elenabalint1086 3 жыл бұрын
Vă plac pe amîndoi!
@aureliachira1142
@aureliachira1142 3 жыл бұрын
No, amu imi place ;)
@filimon.grigore
@filimon.grigore 3 жыл бұрын
Ionuț cică nu știe cu cine e vecin "Cu bine bre, cu mine ești vecin" 😂😂 Ne vedem des când ducem gunoiul )))
Sigma Girl Past #funny #sigma #viral
00:20
CRAZY GREAPA
Рет қаралды 24 МЛН
ROCK PAPER SCISSOR! (55 MLN SUBS!) feat @PANDAGIRLOFFICIAL #shorts
00:31
🌊Насколько Глубокий Океан ? #shorts
00:42
Жайдарман | Туған күн 2024 | Алматы
2:22:55
Jaidarman OFFICIAL / JCI
Рет қаралды 1,2 МЛН
Tatăl meu e rocker și burlac - MIRCEA BRAVO
15:52
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 271 М.
CARE IUBITĂ GĂTEȘTE MAI BINE?
3:38
Ionut Rusu
Рет қаралды 188 М.
Cum arată o casă de două milioane de euro în Cluj - MIRCEA BRAVO
21:16
Am dat o tură prin căminele studențești din București
18:13
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 254 М.
Am mers cu off-road-ul la oamenii izolați din Apuseni - MIRCEA BRAVO
14:38
Când trebuie să îmi duc mașina la mecanic
3:55
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 475 М.
Papa yeh dila do ajse mein aapki behen 😢😊 #shorts
0:30
Sikha shorts and vlogs
Рет қаралды 43 МЛН
Blue🩵+Yellow💛=
0:31
ISSEI / いっせい
Рет қаралды 55 МЛН