Urmasii lui Winnetou - Partea 2 - Karl May

Datorită întâmplărilor prin care am trecut, în ziua aceea am vorbit numai despre Winnetou şi despre apaşi. Am povestit câteva întâmplări mai deosebite din vremurile în care eram împreună. Hammerdull a redat împrejurările în care l-a cunoscut, iar Holbers a mai făcut din când în când câte o observaţie scurtă, în felul care îi era caracteristic. Vulturul cel Tânăr a vorbit despre influenţa pe care Winnetou o avea, chiar şi după moartea sa, asupra indienilor şi mai ales asupra apaşilor şi a indienilor din triburile cu care apaşii se aflau în relaţii de prietenie. Fraţii Enters n-au scos nici un cuvânt, dar au ascultat tot ce s-a spus şi se vedea pe feţele lor că erau foarte atenţi la cele povestite. Lucrul acesta mă bucura foarte mult, deoarece credeam că au auzit de la tatăl lor şi de la prietenii acestuia atâtea lucruri urâte despre Winnetou şi despre mine, încât nu le strica să mai afle şi lucruri bune şi adevărate despre noi. Vulturul cel Tânăr şi-a dat seama ce urmăream în privinţa lor şi a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a transforma ura celor doi în respect.
La cină, firul aducerilor aminte s-a rupt pentru scurtă vreme, iar după masă, Dick Hammerdull şi Pitt Holbers şi-au aprins trabucuri dintre cele din care îşi cumpăraseră în Trinidad. Fraţii Enters şi-au scos, la rândul lor, pipele scurte şi pungile de tutun. Vulturul cel Tânăr nu fuma, pentru că, aşa cum el însuşi a spus, nu se cuvenea să se fumeze decât la sfaturi şi atunci trebuia să se folosească numai kalumet-ul56 şi nimic altceva. În ceea ce mă priveşte, se ştia foarte bine că fumam foarte mult. Trebuie să recunosc că eu însumi eram cel mai înrăit fumător din câţi cunoscusem. Acum nu se mai poate spune acelaşi lucru despre mine. În urmă cu cinci ani57, soţia mea m-a rugat să mai las tutunul. Ea era de părere că mai aveam destule de spus cititorilor mei şi trebuia să trăiesc cât mai mult cu putinţă. La această rugăminte a Klarei, am stins trabucul pe care îl fumam şi i-am spus:
- Ăsta a fost ultimul. N-am să mai fumez niciodată.
Mă aflam, aşadar, în aceeaşi situaţie cu Vulturul cel Tânăr şi eram de aceeaşi părere cu el. De fumat nu trebuie să se fumeze decât la sfaturi şi atunci se cuvenea să se folosească numai kalumet-ul şi nimic altceva!
Cu toate acestea, nu vreau să spun că un trabuc de calitate sau că un tutun de pipă foarte bun nu au uneori un efect benefic asupra gândirii noastre, nu vreau să spun că nu gândim mai lesne şi mai în tihnă, atunci când norişorii albaştri se înalţă spre cer. În acele clipe s-ar părea că ideile ne vin mai repede, că sufletul se deschide. Gândindu-mă la toate acestea, l-am privit atent pe Vulturul cel Tânăr. Războinicul nu fuma, dar vedeam cum se juca cu inelele de fum care ieşeau din gura lui Hammerdull. El inhala fumul şi gândurile lui păreau să se îndrepte mereu către alte lucruri. Indianul se exprima parcă şi altfel. Se întâmplă un lucru ciudat. Indianul liber nu este un fumător în sensul pe care noi îl cunoaştem şi, cu toate acestea, sau poate tocmai pentru aceasta, indianul este mai expus efectelor nicotinei.
Indianul nu fumează decât la ocazii foarte importante, sau în anumite momente care au caracter sacru. El este însă foarte religios şi nu întreprinde nimic important fără a se adresa zeilor, iar înainte de a se adresa acestora şi uneori şi după aceasta, indianul fumează.
Vulturul cel Tânăr avea o viaţă sufletească foarte intensă, dar era tăcut. Era prima dată de când îl cunoşteam, când războinicul dădea glas simţămintelor sale, dar o făcea cu măsură, treptat. Omul nu a spus nimic despre sine, ci a vorbit numai despre Winnetou. Cu această ocazie, Klara i-a pus apaşului o întrebare care o frământa deja din clipa în care Vulturul cel Tânăr o întâlnise şi îi vorbise Aştei lângă lacul Kanubi. Tânărul războinic vorbea tocmai despre întâlnirea cu Aşta, când soţia mea l-a întrebat:
- Am văzut că fata purta o stea, o stea pe care şi tu o porţi. Ce înseamnă această stea? Ce se înţelege prin „Winnetou” şi „Winnetah”? E vorba de vreun secret?
Indianul a închis ochii timp de-o clipă, apoi i-a deschis şi a răspuns:
- Nu e nici un secret. Oricine poate să audă ce am să vă spun. Aş vrea chiar ca lumea întreagă să audă cuvintele mele, numai că nu ştiu dacă a sosit clipa potrivită pentru a vorbi despre aceasta.
În timp ce rostea ultimele cuvinte, tânărul războinic a aruncat o privire fugară fraţilor Enters. Înţelegându-l, i-am spus:
- De ce să nu fi sosit clipa potrivită? Nimic nu te împiedică să vorbeşti.