Varful Omu - Cu urcare pe Jepii Mari si coborare prin Valea Cerbului

  Рет қаралды 13,054

DesignExtrem

DesignExtrem

2 жыл бұрын

La Varful Omu am ajuns in acesti ultimi 4-5 ani de foarte multe ori, insa niciodata nu am putut detalia intr-o filmare tot traseul. Numai in acest an am fost singur de 2 ori. Traseul este foarte lung. In general aveam obiceiul sa urc pe Jepii Mici, apoi sa merg pe Brana Caraiman pana la Crucea Caraiman, iar de la cruce sa merg direct spre Omu, insa anul acesta am considerat ca este mai usor daca urc pe Jepii Mari, chiar daca asta inseamna sa ajung intr-un punct mai indepartat. Insa daca urc prin Jepii Mari, merg apoi direct spre Babele si apoi Omu. Nu mai vad crucea din lipsa evidenta de timp. Iar pentru coborare aleg mereu traseul prin Valea Cerbului. Este mult mai ok sa cobor direct prin Valea Cerbului decat sa revin la locul pe unde am urcat. Si este frumos...lung dar frumos.

Пікірлер: 52
@dtrutia
@dtrutia 9 ай бұрын
Cunosc traseul Jepii Mari-Schiel-Omu de când eram copil și mergeam în drumeție cu părinții, dar nu știam coborârea pe Valea Cerbului, de regula o luam pe la cabana Malaiesti. E cel mai reușit video montan cu acest traseu pe care l-am văzut pe KZbin. Imagini superbe, comentarii laconice și pertinente, realizare profesionista. Va felicit din toată inima.
@designextrem
@designextrem 9 ай бұрын
Va multumim din suflet pentru mesaj. Am coborat la Malaiesti prin Hornul Mare, dar mi-a cam dat emotii. De aceea prefer indiferent daca sunt singur sau insotit sa cobor totusi pe Valea Cerbului. Este practic cel mai sigur traseu de coborare, dar are grohotis o buna parte din traseu. Astfel de mesaje ne fac sa mergem mai departe. Va multumim!
@liviabloomcom7338
@liviabloomcom7338 Жыл бұрын
Foarte frumos în acea zonă a Românie, am fost la CascadaUrlătoarea și recunosc traseul de urxare și la Sfinx cu telecabina, m-iar plăcea să mă întorc în zonă să fac valea Jepilor cu niște vârfuri. ❤ Drumuri bune vă doresc! 🙂
@sickminddexter7301
@sickminddexter7301 11 ай бұрын
foarte frumos ❤
@designextrem
@designextrem 11 ай бұрын
🤗 Mulțumim!
@neluberceaful
@neluberceaful Жыл бұрын
Bv boss!
@cristianagafitei4028
@cristianagafitei4028 Жыл бұрын
Salutare sănătate respect felicitări băieți respect mulțumim frumos sănătate
@designextrem
@designextrem Жыл бұрын
Vă mulțumim din suflet pentru apreciere! Sănătate va dorim și noi! 🤗
@calatorestecunatalia
@calatorestecunatalia Жыл бұрын
Felicitări pentru acest frumos traseu! ❤
@designextrem
@designextrem Жыл бұрын
Va multumim din suflet!
@calatorestecunatalia
@calatorestecunatalia Жыл бұрын
@@designextrem cu mare plăcere!
@eugenserea4285
@eugenserea4285 2 жыл бұрын
Bine, Bro! ;)
@designextrem
@designextrem 2 жыл бұрын
Multumesc, BRO! :)
@octavreu7096
@octavreu7096 Жыл бұрын
Bravo,felicitări!Mai aveați o variantă de coborâre Hornurile Malaiesti,Cabana Malaiesti Pachetul Rosu,Poiana Izvoarelor,Gură Diham Valea Cerbului.La multe drumeții plăcute în continuare!
@designextrem
@designextrem Жыл бұрын
Da, insa ne lungeam cam mult traseul. In plus eu nu prea ma simt in apele mele prin acel horn
@EvLSkillz
@EvLSkillz Жыл бұрын
ieri am mers gura diham - omu - valea cerbului. mi se pare absolut impresionant cat de relaxat si neobosit esti la final de drumetie, jos palaria. eu ieri la final de valea cerbului abia mai puteam sa ma misc.
@designextrem
@designextrem Жыл бұрын
Te felicit pentru traseul foarte lung pe care l-ai parcurs. Și eu sunt obosit. În special picioarele mă dor chiar și câteva zile după drumeție. Dar, fara efort nu am ajunge in aceste locuri frumoase. Continua să faci trasee, este sănătos.
@designextrem
@designextrem Жыл бұрын
Și la finalul clipului, in spatele meu o sa vezi doi urși. 😂
@DoinaDobre-ny9gn
@DoinaDobre-ny9gn 3 ай бұрын
🎉🎉🎉
@mariusbogdan258
@mariusbogdan258 2 жыл бұрын
Salutare ! La final de tot se pare ca ai prins si un urs in cadru..felicitari :) !
@designextrem
@designextrem 2 жыл бұрын
Salut. Hei, habar nu aveam. Acum am vazut secunda respectiva. Iti multumesc mult pentru atentia cu care te-ai uitat la film si ai surprins acest detaliu :)
@mariusbogdan258
@mariusbogdan258 2 жыл бұрын
Mereu ma uit cu interes la postarile tale si ma bate gandul sa ma apuc si eu ..dar ma tem de ursi :))) Oricum un mare Bravo pt ce faci !
@designextrem
@designextrem 2 жыл бұрын
Am reanalizat situatia: Se pare ca erau 2 ursi. Unul era un pic mai sus decat cel ce se distinge bine.
@designextrem
@designextrem 2 жыл бұрын
@@mariusbogdan258 Nu trebuie sa iti fie frica de ursi. Sunt situatii in care dai de caini mult mai periculosi. Ursul daca te simte pe poteca pleaca. Dar pentru asta trebuie sa faci zgomot mai mereu. Daca nu ai facut zgomot toata poteca, nu are rost sa mai faci cand dai nas in nas cu el. Atunci el decide daca sa te faca felii sau cubulete. Pentru inspiratie iti recomand postarile lui Ioan Stoenica de pe canalul Pe poteci, spre inima ta! El este cel care a deschis in multi dorul acesta de duca prin munti.
@gabrielc6252
@gabrielc6252 7 ай бұрын
la 46:49 ?
@nicolaegherta456
@nicolaegherta456 Ай бұрын
Mersi mult pentru acest video. Aveti acest traseu salvat in Strava?
@designextrem
@designextrem Ай бұрын
Din păcate nu am mai folosit strava. Uneori ne urmarea in linie aiurea, așa că am renunțat să îl mai folosim.
@mariaburlacu1030
@mariaburlacu1030 11 ай бұрын
❤om
@designextrem
@designextrem 11 ай бұрын
🤗
@alinnita182
@alinnita182 4 күн бұрын
salut baieti as vrea sa fac si su traseul asta cu voi
@CatalinStefaniu-cd8xb
@CatalinStefaniu-cd8xb 6 күн бұрын
Ursii unde sunt
@SuperNorbi18
@SuperNorbi18 2 жыл бұрын
Bravo voua,cate ore a durat tot traseul?
@designextrem
@designextrem 2 жыл бұрын
Salut. Am plecat din centrul orasului Busteni la ora 7 dimineata si dupa 13 ore eram iar in centrul orasului. Dani ar fi putut scurta cu cateva ore, insa eu am mers incet...
@adrianlazar395
@adrianlazar395 Жыл бұрын
Bravo băieți, în ce lună a fost filmarea de era zăpadă la vf Omu?
@designextrem
@designextrem Жыл бұрын
26 Septembrie 😊
@vasvasile2900
@vasvasile2900 2 жыл бұрын
Salut,, bună tură dar când a ți urcat ?in ce zi..?
@designextrem
@designextrem 2 жыл бұрын
Duminica trecuta. 26 septembrie 2021
@ovidiutodirica1970
@ovidiutodirica1970 2 жыл бұрын
De două ori în două zile, odată doar cu soția,a doua zi cu gașca, rupți în două
@designextrem
@designextrem 2 жыл бұрын
Ohoo. Fain!
@ovidiutodirica1970
@ovidiutodirica1970 2 жыл бұрын
@@designextrem fain prima oară,apoi chin , dar de,trebuiau plimbați și ei,,nu spun câta carne am băgat in frigider
@ovidiutodirica1970
@ovidiutodirica1970 2 жыл бұрын
@@designextrem și,apropo,in lulie,prapastiile Zărneștiului ,curmătura,botorog,Măgura și a doua zi,prapastiile,cheile pisicii,peștera,Măgura,fără ursi,doar o turma de capre negre
@designextrem
@designextrem 2 жыл бұрын
@@ovidiutodirica1970 Pe Prapastiile Zarnestiului am vazut ursul. Iar acum la ultima tura am vazut capre negre foarte aproape de drum. E faina rau zona.
@CatalinStefaniu-cd8xb
@CatalinStefaniu-cd8xb 6 күн бұрын
DC fata a ales jepii mici
@korcsikharald8820
@korcsikharald8820 Ай бұрын
Cam cati km aprox sunt de urcat pana pe platou si cam cat iti ia aproximativ?
@designextrem
@designextrem Ай бұрын
Nu știu să spun in km. Nu am mai monitorizat de mult timp, dar ca timp cred eu că undeva la 12 ore. Dar depinde de fiecare in parte, de modul în care urca, de pauze, etc
@octavianstrashun6975
@octavianstrashun6975 2 жыл бұрын
Cum e risku de ursi?
@designextrem
@designextrem 2 жыл бұрын
Noi mereu facem zgomot astfel incat sa nu ne intalnim cu ursul.
@designextrem
@designextrem 2 жыл бұрын
Am revenit cu un alt raspuns. La finalul clipului, cand spun like, share si subscribe, se vad doi ursi pe care noi nu i-am vazut in acel moment :))
@CatalinStefaniu-cd8xb
@CatalinStefaniu-cd8xb 6 күн бұрын
Și ​@@designextremși daca faci zgomot nu vine
Smart Sigma Kid #funny #sigma #comedy
00:26
CRAZY GREAPA
Рет қаралды 16 МЛН
A little girl was shy at her first ballet lesson #shorts
00:35
Fabiosa Animated
Рет қаралды 6 МЛН
Stay on your way 🛤️✨
00:34
A4
Рет қаралды 8 МЛН
НРАВИТСЯ ЭТОТ ФОРМАТ??
00:37
МЯТНАЯ ФАНТА
Рет қаралды 4,9 МЛН
Intrarea în tunelurile secrete din Bucegi. Aici totul este interzis
25:55
Jepii Mici pe ploaie
48:12
Hikingbeast
Рет қаралды 12 М.
Wedding Photography: Lightroom Classic Wedding Photo Editing
3:54:12
John Branch IV Photography
Рет қаралды 385 М.
Детство злой тётки 😂 #shorts
0:31
Julia Fun
Рет қаралды 4,5 МЛН
Waka Waka 😁 #funnyshorts #rianashow
0:14
RianaShow
Рет қаралды 14 МЛН
Поймали акулу
0:51
Pavlov_family_
Рет қаралды 1,8 МЛН
Ах как прекрасно
0:17
Флюр Хафизов
Рет қаралды 8 МЛН