Рет қаралды 2,972
Județul Cluj deține șapte titluri de „Tezaur uman viu”: rapsodul popular Vasile Soporan din Frata, Formația instrumentală „Zorile” din Mociu (Țuli Carol, Covaci Băbuţ, Covaci Alexandru, Bumb Cornel), dansatorii Dumitru Moldovan și Elisabeta Moldovan din Frata, dansatorul Lovasz Kuli Ferencz din Vișea, ceteraşul Alexandru Ciurcui (Șandorică) din Soporu de Câmpie și constructorul de instrumente muzicale din lemn, Nicolae Vădan din Râşca. Programul Tezaure umane vii, una dintre iniţiativele UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial, vizează, pe de o parte, creşterea gradului de recunoaştere şi vizibilitate a păstrătorilor şi transmiţătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităţilor din care fac parte, al specialiştilor şi al publicului larg, iar pe de altă parte identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepţional al performării sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia.