Orchestra și domnul dirijor Obreja, a fost de nota 10.00 +. Trebuie amintit că la prima probă a interpreților, orchestra a cantat la un înalt nivel artistic, mai ales că a interpretat piese folclorice din muzica popoarelor altor state, unde nu este ușor să interpretezi și să excelezi in liniile melodice ale altor popoare. Bravo! Ca de fiecare data, lelea Viorica s-a prezentat minunat, de ai simțit tot Neamul Românesc în versurile și glasul domniei sale. Parca m-a întors în vremuri milenare, de pe vremea dacilor, care se ocupau cu păstoritul, cu obiceiurile și datinile străvechi. A excelat in autenticitate a acestor obiceiuri străvechi românești din zona Bistriței - Țibleșului. Maria Chivu, a cantat a doua piesa, superb, de m-a pătruns atât de mult, încât am și plâns ascultând interpretarea. Maria Chivu este deja o Vedeta Populara in aceasta editie și cred în ceea ce spun. Sper ca intreg juriu să fie demn pana la capăt in jurizare și să nu ne întristeze. La a doua probă, cred la Ioana Stefan ar fi dat mult mai bine, daca nu avea în spate și instrumente muzicale. La bocet nu-ți mai trebuie muzica ca sa redai jalea din sufletul tau pt cel sau pt cea care ai pierdut-o. Daca ai fi cantat singura, fara ajutorul orchestrei ar fi fost mult mai autentic, mai real, mai simplu și mai adevărat. Muzica nu se potrivește pt cântecele de jale - pt bocetele de înmormântare, când îți duci pe cineva drag la groapa, pt că sufletul tau de disperare se răscolește și este totul un strigăt când îți duci pt ultima data persoana draga pe ultimul drum. Interpretarea a fost buna, nu foarte buna la această probă. Spun asta, întrucât când interpretezi adânc, in suspine, nu mai ai timp sa faci ochii mari către juriu, sa vezi ce cred despre interpretarea ta, ci tu trebuie sa trăiești acel bocet: cap - coada și doar la final sfios sa deschizi ochii încet, blânzi și triști și poate și cu lacrimi in ei. După Maria Chivu, cu siguranță tu o urmezi ca valoare artistică în această etapă și în această ediție. Cred că și în finala tu vei fi a doua. Daca erai in alte ediții unde nu a fost așa talente ca acum, puteai sa fi și prima și să câștigi Trofeul: " O vedeta populara" . Însă să nu te descurajezi și să revi in acest concurs, pt că tu ai șanse sigure sa câștigi acest Trofeu. Codruț care canta de mic copil prin festivaluri, și care este învățat și cu publicul de la nunti, la obiceiurile de nunta, a cantat și interpretat foarte frumos. Iar interpretarea sa prin graiului moldovenesc autentic la făcut să fie mult mai autentic prin ceea ce interpretează. Sa tina cont de ce sfaturi i-a dat membrii juriului și cu siguranță la 19-20 ani are șanse să ajungă în finala și chiar sa câștige Trofeul: "O vedeta populara". Felicitări! pt toți concurenții de astă seară. Eu cred în MARIA CHIVU, că va câștiga Trofeul: " O vedeta populara" in acest sezon. Spun asta pt că normal este sa câștige artista cea mai buna, cea mai pregătită din toate punctele de vedere. MARIA CHIVU prin toate prestațiile ei muzicale și din concurs dar și din cele postate online, se vede și se simte că ea interpretează la un înalt nivel artistic și academic, cântecul popular românesc. Succes!, la toti concurentii din această etapă în cariera lor muzicala. Toate fetele, doamnele, inclusiv Codruț, au demonstrat că pot face o cariera artistică în muzica populara romaneasca.👏👏👏 Respect!, pt toată munca, strădania voastră și pt efortul familiilor voastre, pt ca voi sa puteți ajunge până la acest nivel artistic. 🙏🙏🙏 Dr. Florin Șandru, istoric
@bogdanbotea52122 жыл бұрын
Dintotdeauna emisiunile TVR au fost de un inalt profesionalism: decor, imagine, lumini, sonorizare, costume, dar, cum ar fi acestea fara orchestrele minunate, solistii de calitate selectati si promovati, prezentarea impecabila. Bravo producatorilor, Bravo TVR! Orchestra a fost si de data aceasta sufletul emisiunii! Felicitari instrumentistilor si dirijorului!
@codrutaradu30782 жыл бұрын
A fost o ediție, cu totul și cu totul specială! Felicitări tuturor concurenților! Orchestra a fost la înălțime! Doamne ajută!
@eugeniadodon56702 жыл бұрын
Impecabil! Ce talente sunt în România! Doamne, ocrotește-i pe români!
@gyumbytudor70922 жыл бұрын
Maria Chivu ești glasul pământului românesc,atâta emoție transmiți, că și frunzele din copaci plâng!! Te ador și glasul tău cheamă orice român să se întoarcă acasă!!!Ești mai mult decât vocea populară!! Mă înclin în fața talentului tău!!!
@nicoletacarabineru35502 жыл бұрын
Frumoasa interpretare Maria Chivu! Felicitari! ❤️
@ion.40522 жыл бұрын
CODRUT STIRBU, ESTE CEL MAI FRUMOS MOLDOVEAN DIN LUME. SA FII SANATOS DRAGULE CODRUTULE. SI MULTE, MULTE SUCCESE!!! Va urmaresc cu mare drag din Russia, or.Tula, 180km.de Moscova. Singur sunt originar din frumoasa BASARABIE... NUMAI BINE LA TOTI ROMANII DE PRETUTINDENI!!!
@georgepascal32682 жыл бұрын
Momentele de la proba a doua au fost sublime, s-au remarcat însă cele trei moldovence , cu bocete de înmormântare si cântecul de leagăn dar si fata din Teleorman cu cântecul de nunta! Felicitări tuturor ! ❤
@sebastianpopescu75812 жыл бұрын
Felicitările mele cele mai alese pentru această minunată orchestră, care s-a perfecționat și ea prin participarea la acest concurs. Momentul de omagiu la adresa lui Petrică Mîțu Stoian a fost înălțător! Felicitări!
@nicolaetomoiaga80982 жыл бұрын
Impresionant, -cel puțin pentru mine-, a fost vocea pe care eu, și după ce am tras jaluzelele la ochi și am mers la culcare i-am auzit parcă mai departe al ei murmur, a fost cea a Cristinei cu al ei unic, curajos, inspirat și atât de duios interpretat "cântec de leagăn". Unic momentul ! Nu am văzut nicăieri în lume așa ceva. O mamă care este în măsură să își stăpânească valurile de emoții, să "uite" preț de câteva minute de locul unde ea și micuța-i ființă se află și să dea frâu liber cântecului de leagăn de parcă un susur de izvor s-ar fi revărsat în lume nu ne este dat nouă ca să vedem sau să ascultăm zilnic. Admirabil, admirabil. Nu văd ce ar putea ca să aducă în finală Cristina mai frumos, mai înălțător din punct de vedere emoțional pentru a câștiga finala. Există ceva mai frumos pe lume decât un cântec de leagăn care capătă formă și vibrație, rostit fiind direct din inima mamei ????? Mira-m-aș ! Apăi, ce făcu "Floarea" (doamna Buză) pe scenă m-a dat pe spate ! Ea ar trebui ca să meargă mai des, în timpul emisiunii, la domnul Grigore și să-l înbuneze ori de câte ori el este morocănos sau îmbufnat ..... Că de multe ori el zice câte ceva de parcă ar da cu barda.
@mariagisca6262 жыл бұрын
Mulțumesc,am înțeles totul de la prima melodie, Dumnezeu să-l odihnească în pace pe d.Petrica.
@adelapopa91002 жыл бұрын
Toți concurenții au fost extraordinari. O bucurie să vezi costume și tradiții autentice, și să asculți voci deosebite. Păcat de lele Viorica, merita să treacă mai departe, aduce cântecul vechi nealterat, bunul simț și modestia țăranului. Orchestra a fost excepțională- armonizare, calitate muzicală și un dirijor de nota 10.
@mariapetre91892 жыл бұрын
Felicitariiiiiii o semifinala extraordinara multumesc frumos pentru tot Felicitariiiii
@silviaserban4802 жыл бұрын
Toți concurenții au avut momente frumoase .Alegerea pentru finală a fost perfectă. Bravo și succes in finală!
@mariannita56062 жыл бұрын
Bravo copile,la 16 ani ,esti deja mare,mare artist,sa ne traiesti 100de ani sanatosi si fericiti
@MsSimgo2 жыл бұрын
Tare rau imi pare de lele Viorica, chiar merita sa treaca mai departe! Cred ca singurul motiv pentru care nu au trecut-o a fost ca e mai in varsta si nu mai are si nici nu o intereseaza sa aiba o cariera. Dumnezeu sa ii dea sanatate si sa o tzina sa cante inca multi ani de acum inainte! ❤
@stelutabatranu16942 жыл бұрын
Nota 10 orchestrei! Inălțător momentul dedicat, cu finețe, lui Petrică Stoian Mâțu. Poate vom auzi unul și pentru Benone Sinulescu.
@lucyroses53202 жыл бұрын
Mult succes pentru Maria Chivu ....exemplu de grandoare și finețe....felicitări și lui Codruț și mult succes ....felicitări Iuliana Tudor pentru emisiunile minunate ...pentru profesionalism te îmbrățișez cu drag ....felicitări juriului care ne încântă și ne cânta cu toată ființa lor ....🤗🤗🤗❤️❤️❤️❤️ Felicitări Ansamblului Junii Sibiului ....și nu în ultimul rând Orchestrei 🤗
@carmenandronic83322 жыл бұрын
Felicitari orchestrei,dansatorilor,participantilor,juriului si realizatorilor acestei minunate emisiuni!🙏🌹🙏🌹🌹🌹🌹🌹
@simonaverzea92032 жыл бұрын
TOTUL un SPECTACOL de 10,+++ FELICiTĂRIII!!!❤️❤️❤️
@yanvolohin33522 жыл бұрын
Codrut, succese mari si innaltatoare,sunt ferm convins, ca vom mai auzi numele tau frumos!DOAMNE AJUTA!
@Efdyta2 жыл бұрын
Felicitari! Ati fost toti foarte buni!
@elisabetajuch89082 жыл бұрын
Superb de FRUMOS!!! Toți concurenții sunt BUNI!!! Îmi pare rău de ceilalți care vor rămâne,dar e un concurs.Să sperăm că cel mai bun se va bucura și noi cu el!
@efimiaclubova45932 жыл бұрын
FOARTE FRUMOSE CÂNTECE FELICITĂRI! SUCCESE MARI CONCURENTILOR.
@petreungureanu9639 Жыл бұрын
Formidabili acești tineri . Sunt deja vedete și nici nu mai contează cum se vor clasa. Aș vrea să-i văd pe televiziunile de profil unde vin interpreți de doi bani.BRAVOOO!
@maruntumihaela29832 жыл бұрын
Multumim pentru momentul dedicat lui Petrica Matu Stoian,nu îl vom uita și defiecare data vom lacrima la cântecele dumnealui.
@maram1970192 жыл бұрын
Felicitari Ioana Stefan,ai intruchipat perfect ambele roluri ,la bocet m a cutremurat,parca erai Vitoria Lipan!!!Succes fata frumoasa ,care a cladit totul cu multa,munca si perseverenta!
@paticonstantin54872 жыл бұрын
Felicitari dirijorului si orchestrei!!!!
@gabxaqh2 жыл бұрын
Felicitări multe! ❤️
@emilcrasovschi482 жыл бұрын
Pe lângă talentul concurenților care este imens, cel care a pus în ordine un cântec de leagăn, un cântec de nuntă și un bocet, a făcut un lucru extraordinar. Felicitări.
@constantingherghinoiu45412 жыл бұрын
Aceasta ediție trebuie sa facă parte din arhiva de aur a Televiziunii Romane in special pentru minutele cântecului de leagăn in care bebelușul si mama interpreta au creat o emoție extraordinara! Deasemenea cântecul de nunta al interpretei din Teleorman, Maria Chivu, a fost foarte emoționant!
@marypaval42142 жыл бұрын
Felicitări !! Nota 10 cu felicitări 💖 un spectacol superb !!!!
@e.k67952 жыл бұрын
Nota maximă pentru tot ceea ce am ne - ați oferit !
@loredanabeganu98312 жыл бұрын
O semifinala de vis!! Extaz total ❤️❤️❤️. Maria minunata , lele Viorica din poveste( păcat ca nu a trecut) , iar Codruț a fost Cireașa de pe tort ! Are un lipici extraordinar ❤️ . Unu și unu toți concurenții. Felicitări 😘😘😘
@virgilpopa38302 жыл бұрын
Ce moment magic a adus pe scenă lelea Viorica, MULȚUMESC!
@ilincaparaschiv16232 жыл бұрын
Felicitări bravo domnului dirijor și orchestră
@vasilebouhar84062 жыл бұрын
DOAMNE AJUTA și vă mai trimit o binecuvântare PREA SFINTA TRAIMEA MAICUTA DOMNULUI si Sf IOAN cel nou dela Suceava și toți sfinți să vă ocrotească tot timpul tot globul pamintesc și sufletul creștinesc și rugăciune multă vreme vremurile așa cum sunt DOAMNE AJUTA scumpetelor vă mulțumesc pentru moment frumos să fiți sănătoși și fericiți ani de la BUNUL Dumnezeu și Binecuvântare sfinta să vă ocrotească tot timpul sinteți copii minunați frumoși super tare de frumoșii
@adaabba11452 жыл бұрын
Diferență mare dintre jurați! Nu se compară cei trei jurați cu experiența în muzică ! Se diferențiază mult cunoștințele muzicale ale celor 3 jurați Elise Stan,Grigore Lese, tânărului Bogdan,de cele două doamne Cornelia Rednic și Niculina Stoican ! Nu știu prin ce motive ar fi trebuit sa participe în juriul cele doua doamne,Stoican și Rednic ! Mult succes concurenților! Toti sunt talentați! Greu trebuie să le vină juraților să decidă câștigătorul !
@lacrimioaraconstantin61902 жыл бұрын
MARIA CHIVU TREBUIE SĂ FIE VEDETA POPULARĂ TREBUIEEEE ESTE EXTRAORDINALA!
@karatekana2 жыл бұрын
Dumnezeu sa ii ajute! ♥️🙏♥️
@danalinner63602 жыл бұрын
Orchestra minunata!
@raditagheonea49912 жыл бұрын
Au fost foarte buni toți!
@anicaduma106Ай бұрын
Bravo felicitări Orchestra
@lilianadragulescu-benitez91402 жыл бұрын
Delia, mi-a placut enorm bocetul care l-ai ales! Versurile superbe, interpretarea de mare clasa si "nefacuta", tinta- de la inima la inima. Mult success pe acest drum si sper sa te auzim cu cintece autentice de acum in colo si sa nu te pierzi in a cinta la evenimente. T
@danalinner63602 жыл бұрын
DOAMNE AJUTA!
@mihaelacarare88182 жыл бұрын
Nota 10....bravooo Delia!
@cosmina.m.75702 жыл бұрын
Ioana Stefan si Maria Chivu, fara cuvinte! 🤍
@mariairimia37622 жыл бұрын
Felicitari Codrut! Oricum ai viitorul in fata si am speranta ca vei fi un nume in muzica noastra!
@roxanamalkawi72642 жыл бұрын
Si Ioana imi place foarte mult! Eu pe Ioana o vad Actrita!! Transmite foarte multa emotie.
@paraschivvenera56482 жыл бұрын
O sa fie foarte greu sa aleagă căstigatorul.Frumos spectacol!
@santdomni32732 жыл бұрын
Dedicatie speciala pentru comuna butea judetul IASI Romania miclauseni butea judetul Moldova Romania multa sanatate Pace liniste
@gheorgheiorga92552 жыл бұрын
Va fi greu pentru juriu să delibereze în finală. Sint foarte talentate fetele. Una dintre ele mi se pare cea mai pregătită. Va depinde ce vor prezenta în finală.
@ioanamanea31922 жыл бұрын
Sunteți minunați . eu îmi luam prima bilet l-a casa radio '..!
@chirucarmen76152 жыл бұрын
Ft frumos emisiune
@ingridsimionescu99262 жыл бұрын
Forte frumos cristina ai catata frumos. 💓💓💓😘😘😘
@veronicaapostol35222 жыл бұрын
Fată Niculină de cântat ai cantat tu ai depasit pe mama ta dar cand te apuci a vorbi sunt tare mândră cu câtă inteligenta îți așezi vorbele tu fată dragă ocupă te de identitatea neamului FOLCLORUL nostru românesc si invata generațiile să se bucure de cine sunt si de unde se trag să fie mândri de neamul lor!adica e timpul să treci la catedră!
@marianaiane33012 жыл бұрын
Lelea Viorica merita trofeul vedeta populara. Mai autentic și mai popular nu exista .
@angelahatipop53892 жыл бұрын
Doamna Viorica le da lectii la jurati! Brava!
@getanefliu54392 жыл бұрын
Dar de ce nu-l omagiați și pe Benone Sinulescu el na fost un mare artist orhetrele toate trebue sa omagieze pe fiecare artist plecat din aceasta lume și avem plecați suficienți de mulți dolanescu, Sinulescu, Bălășoiu, Stoian Iordache și mulți alți artiști care nu se mai aud nimic de ei orchestrele sa amintească de acești mari artiști plecați la fiecare concurs sa nu fie uitați păcat ca nu erau de aruncat erau mari artiști rusinica orhestrelor ca nu deschid un spectacol cu melodiile celor mai mari artiști decedați. 🎤🙏🇹🇩
@bogdancristea92702 жыл бұрын
Stiu ca Maria isi doreste foarte mult sa castige, e a doua oara cand incearca. E buna, e foarte buna, dar simt ca ii lipseste maturitatea, e inca foarte copilaroasa intr-un fel, iar asta se simte si in voce. Si se mai simte si ca isi doreste prea mult titlul: uneori e mai bine sa te detasezi de propriile emotii si dorinte si sa lasi lucrurile sa curga de la sine. Dupa cum a aratat semifinala, Ioana Stefan are tot ce-i trebuie: maturitate, voce bine asezata, charisma. Nu am nicio preferinta, dar cred ca Ioana porneste in finala cu prima sansa.
@claudyudinca2 жыл бұрын
Lelea Viorica are o voce magnifica păcat ca nu a mers în finală
@LiliAna-bq8lb2 жыл бұрын
Cantecele din ritualul nuntii a Lelii Viorica ar putea fi adaugate in Fonoteca TVR
@lilianadragulescu-benitez91402 жыл бұрын
Maria Chivu si Cristina Dragan sint autentice si de o sensibiltate reala, neplanificata. Bocetul Deliei mi s-a parut ca a ajuns mult mai bine la suflet ca cel al Ioanei. Delia este esenta pura, o voce si o emisie de la mama natura. Si inca ceva, la bocet sa vii cu unghii de culoare rosie si machiaj strident e inadmisibil- un detaliu care numai fetele de la oras il pot scapa. La tara, niciodata, e o regula de bun simt. As vrea ca Maria, Cristina, si Delia sa aleaga f ff bine repertoriul in finala, vechi, autentic, si sa caute sa fie protivit pe vocea si abilitatile lor de emisie. Atentie la acest lucru, are dpretate domnul Lese, a spus de atitea ori: " atantie la repertoriu!"Sucess tututor concurentilor!
@enciuviorel4914 Жыл бұрын
Eii hai pentru un bocet sa face alte unghii aici e treabă de voce peste tot
@sabinabalacescu642 жыл бұрын
😘💔👏👏👏
@valentinpopovici2 жыл бұрын
Desigur , toți au cântat frumos …. Dar Maria Chivu e peste toți !
@denisripeanu33252 жыл бұрын
Intrarea , un omagiu adus maestrului PETRICA MATU STOIAN....👍💪👍
@ortansapanaite47812 жыл бұрын
Domnule Lese stiu ca nu vei citi acest comentariu , nu ai timp de asa ceva , dar nu ma pot abtine sa te corectez….as fi vrut sa o faca Delia Gandore si sa iti spuna ca acolo din zona , satul unde ea sa nascut si anume Valea Mare Vaslui si in toate imprejurimile se cata acest bocet la inmormantari….nu confunda zonele tarii si ritualurile fiecaruia in parte….in satul Stoiceni de Maramures unde tu te-ai nascut poate se canta funebre…. Si as dori sa mai adaug ceva…nu te mai uita urat si fi gelos pe Bogdan cand comenteaza , trebuie sa recunosti ca are muuuult mai multe cunostinte despre etnologia si folclor
@teclaardelean46192 жыл бұрын
Frumos de calitate,dar IT ar trebui tinute mai adecvate, in alb parca e Fifi inaripata,cumva ridicol!
@roxanamalkawi72642 жыл бұрын
Cristina este preferata mea!!
@MichaelColomparАй бұрын
Vocea nu este pt acest concurs
@mariabarsan31222 жыл бұрын
UN SINGUR BAIAT IN CONCURS SI LA ELIMINAT NU ESTE CORECT
@iliejitariuc44972 жыл бұрын
Nu înțelegem de ce, intr un concurs serios, cu juriu serios, cu note și emoții, cu multa muncă din partea tuturor factorilor implicați, ați introdus"paranghelie" cu Maria Buza! E de prost gust,de mare prost gust! Glumele ei sunt bune la o emisiune de divertisment, nu la un concurs! De altfel eu o stimez, dar nu AICI!
@mihaeladoinavieru51052 жыл бұрын
I DE CE TOCMAI ANGELICA STOICAN IN JIURI,,, NU MERITA SA JIGNEASCA , MEMORIA LUI REGRETATUL NOSTRU CARE N OI NUL VOM UITA CEI CARE AU FOST,,, PRIETINI LUI, VORBA VINE, AR TREBUII SA SE ABTINA, LA COMENTARII, NU VOR AJUNGE LA SUFLETUL NOSTRO, DUPA COMPORTAMENTUL LOR, DUMNEZEU SAL ODINEASCA IN PACE, NE LIPSESTE FOARTE MULT, NUI PUTETI LUA LOCUL, CU TOATE MIRSAVIILE VOASTRE Am gresit numele nu Angelica mama Niculina fiicasa care crede ca ne poate insela cu vorbele ei desarte,, Nu vetii reusi sa murdariti memoria regretatului nostro, noi suntem milioni de persone