Рет қаралды 689
versuri: George Topîrceanu
înregistrare live, cu telefonul
ÎNTOARCEREA FIULUI RISIPITOR
Eu, tată, am plecat
şi te rog să nu fii supărat,
căci dac-aş fi rămas
n-ai fi tăiat acum viţelul cel mai gras.
Am colindat flămând pământurile,
şi m-au bătut în faţă vânturile,
şi m-a pârlit soarele,
şi m-au durut picioarele...
Acum te văd şi-mi pare bine,
aşadar
te rog să nu te uiţi urât la mine
că plec iar.
Eu sunt stâlpul de care inima ta se razimă.
Porunceşte să-mi aducă nişte poame
şi o bucată mai mare de azimă,
că până s-o frige viţelul mor de foame...
Phi! câte lucruri ciudate am văzut pe unde-am trecut.
De vreo două ori am fost chiar slugă
şi-am păzit o turmă de râmători.
Dar stăpânul m-a luat la fugă:
Zicea că eu
am ştiut
că femeia
pe care-o luase tocmai din Idumeea se ţinea cu un vecin
(stăpânul meu avea şaptezeci de ani cel puţin).
Şi m-a bătut
cu un băţ uscat de măslin.
Vai, tată, prin câte locuri am umblat!
Dar să ştii că nicăieri nu te-am uitat,
ci de câte ori vedeam pe alţii stând la masă, eu m-am gândit:
„Ce bine trebuie să fie-acum acasă!“ Şi-am venit.