Рет қаралды 328
Ce știi despre cum se simt angajații tăi?
Webinar gratuit despre wellbeing cu echipa ATLAS, platforma dedicată sănătății emoționale. Invitații noștri sunt: Mihai Bran, co-fondator ATLAS și medic primar psihiatru, Andrei Moise, psihoterapeut ATLAS
Înainte de martie 2020, wellbeing-ul la job însemna zile scurte de lucru pe timp de vară, masaj la birou, abonamente la săli de fitness și, pentru unele companii norocoase, faimoasele nap rooms, unde puteai să tragi un pui de somn în miezul zilei.
Erau beneficii grozave care ne relaxau echipele și ne ajutau în procesul de retenție. Dar exista ceva superficial în ele, pentru că de multe ori plecau de la întrebarea „Ce-i pot oferi angajatului care deja are de toate?”
După un an de pandemie însă, noțiunea de wellbeing în rândul angajaților nu mai poate rămâne un moft. Ea devine o necesitate, așa cum ne-o arată cele mai recente studii.
Conform unui studiu Oracle în parteneriat cu Workforce Intelligence, aproape 80% din respondenți susțin că pandemia le-a afectat semnificativ sănătatea emoțională, iar 76% consideră că angajatorii trebuie să îi ajute din acest punct de vedere.
E timpul, așadar, să punem în prim plan echilibrul mental, atât al noastru, cât și al colegilor noștri.
Subscribe la pagina de KZbin eJobs Romania și urmărește și viitoarele webinarii pe care echipa eJobs le pregătește pentru tine și echipa ta!