Cum să nu îți pierzi atenția și să îți construiești viața cu intenție

  Рет қаралды 114,566

Zaiafet

Zaiafet

Күн бұрын

V-ați întrebat vreodată ce au în comun și miliardarii din Silicon Valley, și muncitorii din China, și vecinul de-alături? Răspunsul e: timpul. 24 de ore într-o zi, șapte zile pe săptămână. Nici mai mult, nici mai puțin.
Nu doar că felul cum ne pierdem timpul și atenția este cuantificabil și cam la fel pentru toți, dar și soluțiile sunt probate științific și aplicabile pentru oricine vrea mai puțin haos în viața lui (sau a ei). Soluții care să ne ajute să fim, în termenii scriitorului și investitorului american Nir Eyal, imperturbabili. Adică atenți și concentrați și cu un viitor așa cum ni l-am imaginat. Pentru că, deși avem aceleași 24 de ore ca strămoșii noștri, sarcinile sunt tot mai complexe, tentațiile tot mai apetisante iar, ca rezultat, durata de atenție tot mai mică.
Că tot am adus vorba de viitor, partenerul nostru pentru episodul de azi este BUCHAREST INTERNATIONAL SCHOOL OF MANAGEMENT (BISM). Fondată în 2010 sunt numele inițial de Maastricht School of Management România, BUCHAREST INTERNATIONAL SCHOOL OF MANAGEMENT oferă programe de management pentru cei care au deja experiență de business, dar, din 2022, au lansat și 3 programe de facultate, ÎN PARTENERIAT CU ABERTAY UNIVERSITY din Marea Britanie. Așadar, absolvenții acestui program vor obține o diplomă de licență internațională, emisă de către Abertay University, dar vor studia în București.
BUCHAREST INTERNATIONAL SCHOOL OF MANAGEMENT poate fi pașaportul pentru viitorul pe care ți-l dorești: un program de licență în Business Management, Digital Marketing și Business Management sau Accounting și Finance cu Business analytics, cu diplomă de UK:
· Studiezi în România la cel mai înalt nivel, cu profesori din întreaga lume (cursurile fiind exclusiv în limba engleză). Legăturile puternice cu mediul de afaceri sunt făcute printr-un grup de profesori format din profesioniști în business, care completează procesul educațional cu experiența lor vastă
· Studenții fac schimb de experiență cu cei din UK și au acces la internshipuri facilitate de BUCHAREST INTERNATIONAL SCHOOL OF MANAGEMENT (vor lucra, de exemplu, la proiecte de consultanță în companii)
· Vei avea parte de o experiență internațională, cu accent pe exerciții aplicate, totul într-o atmosferă de campus modern, în centrul Bucureștiului. Cu alte cuvinte, educație internațională, de calitate, acasă, în țara ta.
· Programul se lansează în septembrie 2022 ca un mix de experiență internațională cu know-how local, o pregătire reală pentru piața muncii. Cursurile se desfăşoară în grupe mici de studenți, nevoile lor sunt în prim-plan, cu o conexiune reală între student și profesor.
Te poți înscrie deja pentru toamnă (chiar dacă nu ai dat încă BAC-ul!), iar până pe 1 mai ai un discount de Early Bird de 2000 Euro din taxa de școlarizare. Detalii despre costurile programelor de licență, aici:
bism.ro/undergraduate/about/ și aici bism.ro/undergraduate/fees-sc...
0:00 Introducere
05:21 A fi imperturbabil
10:20 Să ne facem un program
17:28 Stimulii interni
20:57 Stimulii externi
24:45 Sisteme de apărare
27:59 Cum să ne menținem concentrarea în relațiile interpersonale
Images & videos:
📸 🎥 🎞
www.pexels.com
www.pixabay.com
www.unsplash.com
www.commons.wikimedia.org
Music via KZbin Audio Library:
Reset - Vyen
Depth Fuse - French Fuse
freesounds.org
❤️‍ ❤️‍ ❤️‍
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Пікірлер: 199
@zaiafet
@zaiafet 2 жыл бұрын
V-ați întrebat vreodată ce au în comun și miliardarii din Silicon Valley, și muncitorii din China, și vecinul de-alături? Răspunsul e: timpul. 24 de ore într-o zi, șapte zile pe săptămână. Nici mai mult, nici mai puțin. Nu doar că felul cum ne pierdem timpul și atenția este cuantificabil și cam la fel pentru toți, dar și soluțiile sunt probate științific și aplicabile pentru oricine vrea mai puțin haos în viața lui (sau a ei). Soluții care să ne ajute să fim, în termenii scriitorului și investitorului american Nir Eyal, imperturbabili. Adică atenți și concentrați și cu un viitor așa cum ni l-am imaginat. Pentru că, deși avem aceleași 24 de ore ca strămoșii noștri, sarcinile sunt tot mai complexe, tentațiile tot mai apetisante iar, ca rezultat, durata de atenție tot mai mică. Că tot am adus vorba de viitor, partenerul nostru pentru episodul de azi este BUCHAREST INTERNATIONAL SCHOOL OF MANAGEMENT (BISM). Fondată în 2010 sunt numele inițial de Maastricht School of Management România, BUCHAREST INTERNATIONAL SCHOOL OF MANAGEMENT oferă programe de management pentru cei care au deja experiență de business, dar, din 2022, au lansat și 3 programe de facultate, ÎN PARTENERIAT CU ABERTAY UNIVERSITY din Marea Britanie. Așadar, absolvenții acestui program vor obține o diplomă de licență internațională, emisă de către Abertay University, dar vor studia în București. BUCHAREST INTERNATIONAL SCHOOL OF MANAGEMENT poate fi pașaportul pentru viitorul pe care ți-l dorești: un program de licență în Business Management, Digital Marketing și Business Management sau Accounting și Finance cu Business analytics, cu diplomă de UK: · Studiezi în România la cel mai înalt nivel, cu profesori din întreaga lume (cursurile fiind exclusiv în limba engleză). Legăturile puternice cu mediul de afaceri sunt făcute printr-un grup de profesori format din profesioniști în business, care completează procesul educațional cu experiența lor vastă · Studenții fac schimb de experiență cu cei din UK și au acces la internshipuri facilitate de BUCHAREST INTERNATIONAL SCHOOL OF MANAGEMENT (vor lucra, de exemplu, la proiecte de consultanță în companii) · Vei avea parte de o experiență internațională, cu accent pe exerciții aplicate, totul într-o atmosferă de campus modern, în centrul Bucureștiului. Cu alte cuvinte, educație internațională, de calitate, acasă, în țara ta. · Programul se lansează în septembrie 2022 ca un mix de experiență internațională cu know-how local, o pregătire reală pentru piața muncii. Cursurile se desfăşoară în grupe mici de studenți, nevoile lor sunt în prim-plan, cu o conexiune reală între student și profesor. Te poți înscrie deja pentru toamnă (chiar dacă nu ai dat încă BAC-ul!), iar până pe 1 mai ai un discount de Early Bird de 2000 Euro din taxa de școlarizare. Detalii despre costurile programelor de licență, aici: bism.ro/undergraduate/about/ și aici bism.ro/undergraduate/fees-scholarship/
@jac3520
@jac3520 2 жыл бұрын
👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻
@juliadeea6510
@juliadeea6510 2 жыл бұрын
2300 euro pe an?! Cu toată bunăvoința, de unde atâția bani pe an?
@guess1688
@guess1688 2 жыл бұрын
Frumos material Horia, viața noastră e cuprinsă de o viziune mai clară asupra lumii. Modul în care conturezi diferite aspecte ale societății ne ridică spiritual, ba chiar ne transpune într-un spațiu astral, dincolo de înțelegerea minților și așa obosite cu atâtea informații proaste din social media 😎😂👏🇹🇩
@nenisofficial
@nenisofficial 2 жыл бұрын
Azi înainte să văd clipul asta mi era atât de lene sa mi spăl farfuria si efectiv asta am făcut , mi am pus căștile în timp ce executam sarcina, metoda de a îmbina utilul cu plăcutul
@BR.
@BR. 2 жыл бұрын
Fix acum 3 ore mă plângeam pe subiectul ăsta. Ia să mă uit eu ce ai de zis că e o scuză optimă să mă sustrag de la chestiile dificile pe care mi le-am propus să le fac azi.
@barbusbogdan7
@barbusbogdan7 2 жыл бұрын
Am si eu nevoie de ajutor pe subiectul asta faca tot suntem la el. Ma tot macina de mai bine de un an. Eu mereu mi-am dorit sa ajung super bogat sa imi permit lucruri marete si sa realizez lucruri importante in viata. In realitate am ajuns la 26 de ani si unii oameni pot considera ca m-am implinit di gata nu mai trebuie sa trag sau sa cresc mai sus ca imi e foarte bine asa. Ei zic ca multi nu au realizat la 40 de ani ce am realizat eu acum. Dar mie mi se pare ca e insuficient, pana nu ajung la un nivel ft inalt ori profesional or financiar (nu ma deranjeaza ca nu sunt milionar dar macar sa fac ceva ce are cu adevarat un impact in lumea asta, sau sa nu fac dar macar sa fiu milionar) In schimb eu ma simt un mediocru care doar a avut noroc in viata si a studiat. La munca mereu am fost laudat. Nu se pune problema dau tot ce pot sa fie randamentul mare. Acasa spalatul masinilor, curatenia, mancarea toate respinsabilitatile sunt acoperite, ma ocup de ele nu neglijez nimic. Poate nu am chef sa fac totul intr-o zi dar nici nu procrastinez. Iar profesie si responsabilitati (unde intra si relatia) apar hobby-urile. Multi zic ca hobby-,urile sunt niste adevarate time wastere. Si pe buna dreptate asa e. Iar aici eu sunt foarte bulversat. Eu ca hobby-uri am airsoft, jocurile video, cititul, bicicletele, board game-urile si magic the gathering, tehnologia si pc buildingul.. toate astea ma fac foarte fericit, in acelasi timp ocupa tot timpul meu liber si e ok nu ma supar. Dar intrebarea e: ar trebui sa renunt la unele hobby-uri si ss muncesc/invat ca da ajung mai departe in viata cum vreau eu? Daca fac toate astea si degeaba ca nu ajung sau ajung prea tarziu? Ca la final tot in pamant ajung si eu si Bill Gates si amaratul care traieste pe strazi. De ce sa nu ma bucur mai mult de viata cat timp sunt in viata? De ce sa ma stradui sa castig mai mult daca am tot ce imi doresc deja si nu stiu ce sa mai imi iau ca sa satisfac nemultumirea mea? Probabil e o problema psihologica.
@breakingdown2110
@breakingdown2110 2 жыл бұрын
Iti identifici valoarea cu realizările și te pierzi pe tine în ele. Tu nu ești realizările tale. Singura realizare a ta ești tu însuși. Restul sunt hobby-uri 😉
@BogdanBacila301
@BogdanBacila301 2 жыл бұрын
Ah hai sa iau o pauza de la scris la doctorat si sa ma uit la Horica cum ma invata sa nu mai procrastinez:)))
@mushroommagic1697
@mushroommagic1697 2 жыл бұрын
🤣🤣
@Tanu.90
@Tanu.90 2 жыл бұрын
Always... procrastinate on how to stop procrastinating:))
@Mihairtr
@Mihairtr 2 жыл бұрын
În ce domeniu îți dai doctoratul? ;3
@BogdanBacila301
@BogdanBacila301 2 жыл бұрын
@@Mihairtr Ii zice psihoacustica:))) practic, studiem cum percepem sunetul si aplicam treaba asta pentru audio 3D. Poate sa fie folosit in multe aplicații, dar in mare ne concentram pe VR momentan.
@havefun37g36
@havefun37g36 2 жыл бұрын
Cred ca peste 75% din populatie muncesc 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana... in astea 24 de ore pe zi muncesti 8, macar 7 sa dormi, 15 ore deja duse, dupa munca sau inainte nu cred ca iti mai arde de sport, plus timpul pe care il pierzi mergand la munca, ori ca ne intoarcem de la munca, cele casnice, iar salariile ,,motivationale,, din Romania chiar iti pun capac, ohhh ce viata frumoasa ( good life, happy days -_- )
@yslandrei
@yslandrei 2 жыл бұрын
Am Bac-ul anul asta, asa ca a venit la perfectie acest video. Mersi Horia
@andreianghel6731
@andreianghel6731 2 жыл бұрын
Succes!
@itsoktohigh3250
@itsoktohigh3250 2 жыл бұрын
Haha la fel, succes!
@mihaileo5898
@mihaileo5898 2 жыл бұрын
Succes!
@grozavsebastian3477
@grozavsebastian3477 2 жыл бұрын
Pariu ca nu inveti
@adelinanastase8633
@adelinanastase8633 2 жыл бұрын
Eu am agende si caiete in care notez ce e important de facut in ziua cu pricina si reusesc, ba chiar mai fac si ceva in plus. Dar e important sa realizezi si cand vine oboseala si daca ceva nu arde, e normal sa iti iei ceva timp.
@eusebiu1050
@eusebiu1050 2 жыл бұрын
Tot în legătură cu subiectul asta de concentrare și time management mai este și principiul că e mai important să te concentrezi în ceea ce faci cât poți tu de mult decât rezultatul obținut în urma activității. Lucrul asta chiar mi-a schimbat mult percepția despre modul de abordare al rezultatelor activităților zilnice și m-a ajutat să fiu mai productiv. Poate ajută și pe alții, nush
@moshandrei1987
@moshandrei1987 2 жыл бұрын
Mulțumesc, Horia! Îmi pare bine, că ai abordat acest subiect!
@grigore-mariusdobos
@grigore-mariusdobos 2 жыл бұрын
Personal, nu credeam că o să găsesc vreodată un material mai de bun augur pentru "TIMP pierdut sau câștigat" ! Omule, ai atins cele mai sensibile coarde ale " omului nou"! Poate părea deplasat, dar în urma acestui material, mi-am adus aminte de un proverb mai puțin știut de multă lume : cu ajutorul unui om "imposibil", sau făcut multe lucruri posibile ! Deci, totul este posibil, depinde de tine să vrei și, involuntar, să încerci.
@lucamihai2032
@lucamihai2032 2 жыл бұрын
Esti cel mai tare Horia! Ai fost idolul meu inca din 2014 si as vrea sa o iau pe urmele tale,cu umorul si cunostintele tale!
@lucamihai2032
@lucamihai2032 2 жыл бұрын
Mereu ma uit la video-urile tale cand am timp liber sau iti ascult podcast-urile cand imi fac temele
@sebit2874
@sebit2874 2 жыл бұрын
Un subiect sensibil in opinia mea fiindca multi nu stam deloc bine cu organizarea timpului. Dar si pentru ca este un subiect considerat personal, deci o indiscretie sau un afront a celor care isi vara nasul in viata altora 😂 Am participat la multe astfel de cursuri organizate de firmele pe unde am lucrat. Pana la urms separarea celor 3 aspecte ilustrate de Horia atat de clar este cheia. Insa exista un milion de motive ca sa nu ne iasa😂
@sollosollo1562
@sollosollo1562 2 жыл бұрын
Ai o voce atat de calda , mi-am făcut o rutina seara de seara sa te urmăresc ,, mult succes in continuare 💪💋, și nu te opri ca iar adorm cu medicamente 😅🫠
@cmbcmb7584
@cmbcmb7584 2 жыл бұрын
Bro toate postarile tale sunt exact ce imi trece mie prin cap. TE-AM GASIT. Multumesc pentru content. Sanatate
@FatuAndrei
@FatuAndrei 2 жыл бұрын
Atomic Habits, recomand!
@stefaniacorocea3303
@stefaniacorocea3303 2 жыл бұрын
E geniala!
@Cristian-bos
@Cristian-bos 2 жыл бұрын
Frumos
@SorinChiruta
@SorinChiruta 2 жыл бұрын
Insusi faptul ca ma uit la acest video in picture in picture, fac altceva pe langa, ba mai scriu si acest comentariu confirma ideea ca suntem fucked up si ideea acestui video a fost foarte buna.
@coboarasus
@coboarasus 2 жыл бұрын
@Zaiafet iti recommand sa-ti arunci un ochi peste GTD (getting things done). Eu folosesc aceasta metoda de ceva timp și face minuni 🙂
@Stefan55555
@Stefan55555 2 жыл бұрын
Multumesc frumos, acum ma simt mai bine cu mine.
@vladnadaban2184
@vladnadaban2184 2 жыл бұрын
Sincer cel mai genial videoclip de pe KZbin
@irinuccams
@irinuccams 2 жыл бұрын
Multumesc, fratilor! 👍😜
@simpleshoes2009
@simpleshoes2009 2 жыл бұрын
A venit la fix, chiar aveam nevoie!
@Sibusibumo
@Sibusibumo 2 жыл бұрын
Mulțumim!🙏
@EM-wr9yy
@EM-wr9yy 2 жыл бұрын
Nu ma asteptam deloc la un astfel de videoclip, dar multumesc!
@ionut-bogdancojoaca261
@ionut-bogdancojoaca261 2 жыл бұрын
Maaaaaaaaaama, acum m-a lovit: Z-ul de pe tancurile rusești e de fapt de la Zaiafeeeeet!!!! Rușii sunt fani! Tare aia cu "Sunt gras pentru că sunt slab" :))))). I feel you, bro, same boat here :(
@paulgavris2434
@paulgavris2434 Жыл бұрын
Super clip
@baiatfinutz2010
@baiatfinutz2010 2 жыл бұрын
Good job ✔️
@bogdanbu9566
@bogdanbu9566 2 жыл бұрын
Super video!
@adriandaniel5691
@adriandaniel5691 2 жыл бұрын
Aiurea. Chiar ai pierdut timpul cu subiectul acesta. Doar până la 13:34 am rezistat...
@tm22bnz
@tm22bnz 2 жыл бұрын
Sint un incapabil💪🏾 Pt ca nu ma cunoasteti, trebuie sa ma credeti pe cuvant❤️
@nopasanada2613
@nopasanada2613 2 жыл бұрын
gracias amigo....
@Romanskii
@Romanskii 2 жыл бұрын
Apreciez acest tip de continut cu durata mai mica. Deobicei imi pierd rabdarea sau nici nu incep sa urmaresc un clip daca are o durata prea mare, chiar daca dupa titlu imi pare interesant.
@robertmur7911
@robertmur7911 Жыл бұрын
Super materialul. Eu incerc de ceva vreme, pe metoda Lui Ulise, sa renunt la telefon pt a nu mi distrage atentia, inchizandu l si punandu l pe dulap. Dar tot Mai patesc sa ma prinda. Inseamna ca Mai am de lucru la capitolul motivatie. O sa fiu Mai atent de acum. Multumesc mult pentru informatii si pt munca depusa pentru a ne ajuta. Pace si respect! 🥂
@andreeas7431
@andreeas7431 2 жыл бұрын
Multumesc!
@mihaidanila7217
@mihaidanila7217 2 жыл бұрын
Dada bun subiect👏👏👏👏
@Crocodilu15
@Crocodilu15 2 жыл бұрын
Te urmăresc cu drag nana multă sănătate și tot respectul La cât mai multe Story 💪
@rada7350
@rada7350 2 жыл бұрын
multumesc!
@AdrianRosca
@AdrianRosca 2 жыл бұрын
Felicitări, mi-a plăcut acest subiect.
@alexelcu
@alexelcu 2 жыл бұрын
Reclama putea fi de câteva secunde, în loc de 3 minute+. Reclamele de 3 minute nu le tolerează nimeni, și e supărător dacă ești la volan și nu te poți întinde după butoane ca să dai forward.
@feliciastoia7126
@feliciastoia7126 Жыл бұрын
Sa sti ca sunt de folos sfaturile tale . Chear mi-au placut .Sanatate multa !
@Alberta1995
@Alberta1995 2 жыл бұрын
Te ascult cu drag ❤
@Alex_Florin_Prod
@Alex_Florin_Prod 2 жыл бұрын
Multumim!
@razvancosmin5558
@razvancosmin5558 2 жыл бұрын
Good job. Imi place sa vad genul asta de materiale pe canal.
@bogdanbogstefan
@bogdanbogstefan 2 жыл бұрын
bravo! extraordinar de bun content!!!
@anacodreanu7979
@anacodreanu7979 2 жыл бұрын
Un discurs atâât de spumos❤ E genul de video din care iau notițe. (eu- uitându-mă la Horia cum vorbește despre organizarea timpului în timp ce sunt la muncă 😄)
@outlander47
@outlander47 2 жыл бұрын
Mulțumesc
@ionut-stefannita7478
@ionut-stefannita7478 2 жыл бұрын
pot da Like inainte sa ma uit?
@a-lex301
@a-lex301 2 жыл бұрын
Interesant clipul. O să mă uit la el, dar puțin mai târziu
@noone-nq5hm
@noone-nq5hm 2 жыл бұрын
E 01:00 am și productivitate ar însemna să dorm. Eu fac curat și te ascult
@rbw4627
@rbw4627 2 жыл бұрын
Ar fi genial un video Zaiafet&Paul Olteanu
@alien-vx2bj
@alien-vx2bj 2 жыл бұрын
studiu ala cu prietenii ma ingrijoreaza. de vreo 10 ani nu mai am nici un prieten. si la ce prieteni am avut ...mai bine fara.
@deeareus9886
@deeareus9886 2 жыл бұрын
ms de ajutor😜 cam 70% le fac, retelele sociale leam inteles ca marketing pentru mine😜
@AndreiBran
@AndreiBran 2 жыл бұрын
Genial clipul! In cazul meu se aplică
@BlazzerRestored
@BlazzerRestored 2 жыл бұрын
Genial! Dau si io un comment pentru algoritmi
@AcvaristicaRomania
@AcvaristicaRomania 2 жыл бұрын
Ascult episodul asta pe fundal in loc sa ma concentrez la munca pentru a intelege cum sa fiu mai concentrat.
@lucianmeli7022
@lucianmeli7022 2 жыл бұрын
super
@mariusmari5446
@mariusmari5446 2 жыл бұрын
Respect!
@SeniorAdrian
@SeniorAdrian 2 жыл бұрын
Bun video. Noi Romanii avem nevoe sa ne stapanim mult si bine deoarece avem o retea de internet destul de moderna.
@matteoirime2189
@matteoirime2189 2 жыл бұрын
te iubesc omule
@podcastuldefilosofie
@podcastuldefilosofie 2 жыл бұрын
problema soluțiilor ăstea de-a gata e că poți să ai și 124 de ore pe zi, șansele tale de succes sunt determinate de o sumedenie de factori, majoritatea dincolo abilitatea ta de a controla. așa că io intru frumos pe instagram când îmi vine și cu asta basta... că doar nu sunt non-multi-miliardar din asta
@patrascugeorgealexandru5205
@patrascugeorgealexandru5205 2 жыл бұрын
mi a placut f mult
@evergreen1326
@evergreen1326 Жыл бұрын
Cu siguranță muncitorul din China după ce a muncit pe bani puțini 10 ore o să mai vrea el să mai managerieze din timpul lui pentru a-i aduce profit. Asta a fost una dintre cele mai proaste comparații. Un miliardar din silicon valley a pornit de la o idee care a prins la public, mai mult decât a fost utilă, a muncit în condiții amenințătoare de sănătate câțiva ani (mâncat fast-food și băut cafea în loc de apă) și după a făcut bani ori listându-și la bursă compania ori de la investitori ori a cumpărat acțiuni etc. Cert e că după o muncă de câțiva ani a devenit bogat și acum doar se joacă cu acțiuni. Un muncitor din China este sărac pentru că așa se vrea, să fie sărac. Cum s-ar îmbogăți pe partea cealaltă a lumii oameni dacă nu ar fi oameni săraci a căror muncă este plătită prost?
@razvangeorge2281
@razvangeorge2281 2 жыл бұрын
Foarte bun sunetul, ai un microfon super bun! Bravo!
@pstlvictoras
@pstlvictoras 2 жыл бұрын
speaker motivational? =)))))Ma rog, foarte bun tutorialul asta :D
@opelord
@opelord 2 жыл бұрын
Ahahahahahaha, eu sunt cazul ala 🤣🤣🤣🤣 , 24/7 pe vibrații si toate notificările scoase 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@tzunnynib
@tzunnynib 2 жыл бұрын
Parca era "work hard OR go home". Si eu imi tin telefonul pe vibratii de ani de zile.
@iulianaghi2409
@iulianaghi2409 2 жыл бұрын
777k subs, well done 👍
@mamularudumitru9383
@mamularudumitru9383 2 жыл бұрын
MULTUMESC
@mateimadalin3557
@mateimadalin3557 2 жыл бұрын
Esti boss
@mihaigavrila5083
@mihaigavrila5083 2 жыл бұрын
Eu tot incerc sa fac mai multe lucruri simultan. cred ca asta incercam (pe considerendul in care evoluam). Problema este short-term memory si adaptarea memoriei reproductive... sau genul acesta de process psihologiece.
@georgediaconescu3393
@georgediaconescu3393 2 жыл бұрын
zaiafet: hai sa te invat cum sa te concentrezi si sa nu procrastinezi eu, uitandu-ma la clipul asta in timp ce ar trebui sa muncesc: let's go!
@rasenleague7500
@rasenleague7500 2 жыл бұрын
Faci un video de 30 de minute despre care cum sa nu ne pierdem atentia.. imi pierd atentia dupa primele 5 minute..
@teposu01
@teposu01 2 жыл бұрын
Fiecare video mă face să dau ii dau like și să simt că am mai învățat ceva
@StefunSoare
@StefunSoare 2 жыл бұрын
"Sunt gras pt ca sunt slab!" Am ras grav... Epic. Și eu am făcut burta... 🙃🙈
@luzdiaz
@luzdiaz 2 жыл бұрын
Ahaha! Si eu imi tin telefonul doar pe vibratie :))) Acum sunt curioasa cine mai face asa si la ce patologie incadrezi acest comportament :D
@petruionita2451
@petruionita2451 2 жыл бұрын
Cum se face că tocmai lucram la un proiect web și tu m-ai distras și m-ai făcut să intru pe KZbin in loc să-mi continui treaba.
@biraucatalin4126
@biraucatalin4126 2 жыл бұрын
Frumos, Bravo si multumim! Ne poti da bibliografia pentru videoclip?
@yukisart6492
@yukisart6492 2 жыл бұрын
Majoritatea persoanelor de succes mai au si o familie instarita sau norocul sa fie la locul potrivit in momentul potrivit... exista oameni intelectuali fara posibilitatea de a se autodepasii financiar datorita circumstantelor, dar apare X care are un tata milionar si il poate depasi pe cel mai dotat decat el...
@dimasebastian8314
@dimasebastian8314 2 жыл бұрын
Mai imi tot bateam capul cu asta de cand am realizat ca obiceiurile mele imi taie timp din viata si nu intelegeam cum sa ma gandesc la lucruri asa cum o faceam in liceu. ASTA ERA! Sa actionez in functie de scop si sa imi planific lucrurile ca sa ma simt productiv! Geniala revelatia mi-ai oferit si astazi!!!
@yukisart6492
@yukisart6492 2 жыл бұрын
Intradevar statul pe telefon la masa cu familia sau in cercuri de prieteni este foarte deranjant si jignitor...
@danielbalcan6270
@danielbalcan6270 2 жыл бұрын
Mi-am dislocat maxilarul la început! Lmfao! 🤣🤣🤣
@dicatalin81
@dicatalin81 2 жыл бұрын
Un subiect frumos, dar materialul nu prea si-a atins scopul, plus ca prezentarea sponsorului a fost cam prea lunga.
@Mark-kr5bx
@Mark-kr5bx 2 жыл бұрын
Aia cu mottoto-ul a fost epica 🤣
@iYakuza11
@iYakuza11 2 жыл бұрын
Îmi place ordinea adusă când îți poziționezi unghiile exact în spatele suportului de microfon
@davidvalea4274
@davidvalea4274 2 жыл бұрын
Salut,stiu ca nu are legătură cu subiectul videoului,dar tot cred ca este un subiect relevant pentru situația actuală. Puteți sa faceți un video despre Rusia anilor 90' și cum Boris Yeltsin a ajuns și menținut puterea? Și cum asta a influențat mentalul colectiv rus și ascensiunea lui Putin. Mulțumesc anticipat! Spor în ceea ce faceți!!
2 жыл бұрын
hei, David! Iti recomand cartea Europa postbelica de Tony Judt, in care spune si cum s-a intamplat aceasta trecere de la Gorbaciov la Yeltsin
@davidvalea4274
@davidvalea4274 2 жыл бұрын
@ mulțumesc de recomandare!!
@psihozefir
@psihozefir 2 жыл бұрын
Cel mai mult timp îmi ocupă, și mă distrage de la ceea ce vreau să fac, mersul la baie, făcutul mâncării, curățenia, cumpărăturile, plimbatul câinelui. De astea nu scapi cu nici un program, ele se întâmplă aleator și strică orice program ai. La fel, dacă se întâmplă să te simți rău sau să te sune cineva.
@iulian_98
@iulian_98 2 жыл бұрын
Lasă telefonu închis pe masă când faci toate astea şi o să vezi că ai timp . Cumpărăturile poți să mergi o dată pe săptămână. Trebuia să-ți iei o pisică
@iulian_98
@iulian_98 2 жыл бұрын
Nu mai fă mizerie.
@psihozefir
@psihozefir 2 жыл бұрын
@@iulian_98 Cumpărăturile nu le pot face o dată pe săptămână că nu am carnet. Normal că telefonul nu îl folosesc când fac ceva. Nu telefonul consumă timpul ci acel ceva ce l-am menționat mai sus. Câinele nu l-am luat pentru că am vrut să am câine, ci pentru că altfel ar fi murit acolo unde era.
@psihozefir
@psihozefir 2 жыл бұрын
@@iulian_98 Nu fac eu mizerie. Mizeria se face singură. De exemplu, blana câinelui cade, o singură perioadă pe an, care durează tot anul.
@patriciaungureanu6594
@patriciaungureanu6594 Жыл бұрын
Cum sa ma mențin interesant când fac tema la mate??
@deeareus9886
@deeareus9886 2 жыл бұрын
se poate acelasi video cu subtitrare in spaniah si english?
@vladpetra255
@vladpetra255 2 жыл бұрын
👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻❤️
@sasamilea8730
@sasamilea8730 2 жыл бұрын
Salutare
@Andrei-cd5yg
@Andrei-cd5yg 2 жыл бұрын
🙏
@dimciustefan
@dimciustefan 2 жыл бұрын
asa ne pierdem si noi timpul cu zaiafeturile cu alte alea
@yukisart6492
@yukisart6492 2 жыл бұрын
A fi imperturbabil nu este neaparat un handicap, chiar in cazul lui Da Vinci putem spune ca era un dar al intelectului sau. In timp ce lucra la creațiile sale rămânea blocat in ganduri si cugeta, clientii lui il criticau pentru asta pentru ca nu termina la timp munca... totusi in acele “blocaje” se intampla creatia...
@stomoiaga9167
@stomoiaga9167 2 жыл бұрын
PROCRASTINARE-sta scris pe mine !
@razvanbrad173
@razvanbrad173 2 жыл бұрын
💎
@MTAbanknote
@MTAbanknote 2 жыл бұрын
🤔🙃👍
@wherearemypantsidk5062
@wherearemypantsidk5062 2 жыл бұрын
Zaiafet postează video despre procrastinare *Vizionează mai târziu*
@cipriandumitru8012
@cipriandumitru8012 Жыл бұрын
Minutul 26..cum se numesc cutiile?
Cum s-a calculat viitorul
25:52
Zaiafet
Рет қаралды 281 М.
De ce vrei să ai dreptate
34:13
Zaiafet
Рет қаралды 113 М.
1 класс vs 11 класс (неаккуратность)
01:00
БЕРТ
Рет қаралды 2,2 МЛН
NO NO NO YES! (50 MLN SUBSCRIBERS CHALLENGE!) #shorts
00:26
PANDA BOI
Рет қаралды 101 МЛН
Omega Boy Past 3 #funny #viral #comedy
00:22
CRAZY GREAPA
Рет қаралды 16 МЛН
Meme Stoica si Emil Grădinescu 4K
3:21
ShatterEffect
Рет қаралды 9
De ce nu ești fericit
38:11
Zaiafet
Рет қаралды 188 М.
Istoria timpului măsurat
34:08
Zaiafet
Рет қаралды 152 М.
Ce Pățești Dacă Afli Că Ai SUPERPUTERI
14:14
Zaiafet
Рет қаралды 270 М.
Dragoste În Epoca De Piatră
13:41
Zaiafet
Рет қаралды 256 М.
5 oameni care, pur și simplu, au DISPĂRUT
10:06
Zaiafet
Рет қаралды 491 М.
De ce muncim ?
58:31
Zaiafet
Рет қаралды 270 М.
Introvertit vs. Extrovertit
54:20
Zaiafet
Рет қаралды 254 М.
10 metode prin care să devii NEMURITOR
12:23
Zaiafet
Рет қаралды 502 М.
Radio Europa Liberă vs. Securitate
56:20
Zaiafet
Рет қаралды 230 М.