No video

Zilele orasului Bocșa 2023

  Рет қаралды 2,135

vali popovici culinar banatean

vali popovici culinar banatean

Күн бұрын

Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Proroc ILIE TESVITEANUL, patronul spiritual al oraşului BOCŞA, Primăria şi Consiliul Local al oraşului BOCŞA, împreună cu Casa Orăşenească de Cultură organizează câteva manifestări culturarale și artistice prilejuite de ,,ZILELE ORAŞULUI BOCŞA”
În luna iulie, locuitorii din Bocșa sărbătoresc Zilele Orașului, astfel că adminsitrația locală a pregătit o serie de evenimente dedicate celor 690 de ani de la prima atestare documentară, 300 de ani de la zidirea Bisericii romano-catolice din Bocșa Montană și 70 de ani de la înființarea Bibliotecii Publice.
Primarul Mirel Patriciu Pascu a consultat cetățenii cu privire la numele interpreților care vor urca pe scena din Bocșa. Astfel că, potrivit doleanțelor, în prima zi de spectacol, iubitorii muzicii populare i-au putut vedea pe soliștii Maria Badescu și Petrică Miulescu Irimică, alături de Ansamblul „Bocșana“, cu toate cele trei formații ale sale.
Sărbătoarea va continua și în ziua de 15 iulie 2023, în aceeași locație din Bocșa Română, de la orele 19.00, cu un program de muzică dance susținut de îndrăgita și recunoscuta interpretă Andra, dar și de DJ consacrați.

Пікірлер
[OFICIAL] Cristian Pomohaci - Recital, Zilele Orasului Băile Olănești
59:43
Matching Picture Challenge with Alfredo Larin's family! 👍
00:37
BigSchool
Рет қаралды 45 МЛН
Before VS during the CONCERT 🔥 "Aliby" | Andra Gogan
00:13
Andra Gogan
Рет қаралды 10 МЛН
Magic? 😨
00:14
Andrey Grechka
Рет қаралды 20 МЛН
小丑把天使丢游泳池里#short #angel #clown
00:15
Super Beauty team
Рет қаралды 47 МЛН
A cui a fost Transilvania de-a lungul istoriei ?
8:25
Istorie pe șleau
Рет қаралды 484 М.
Oana Tomoiaga vorbeste deschis despre divort!
13:07
Catalin Maruta
Рет қаралды 381 М.
MARIA BADESCU live Zilele Orasului Bocsa 2023
25:49
Dany VLOG
Рет қаралды 528
Matching Picture Challenge with Alfredo Larin's family! 👍
00:37
BigSchool
Рет қаралды 45 МЛН