#2i​

Urmareste aici toata seria "Dicţionarul de idei şi ideologii" (2i) din care acest video face parte:
• Dicţionarul de idei şi...
Europa este din nou cuprinsă de febra naționalismului! În fiecare zi, auzim la Budapesta, Londra, București sau Paris un limbaj naționalist agresiv și de excludere. Pentru a recunoaște și pentru a examina această revenire a naționalismului în Europa, trebuie să urmărim tradițiile istorice specifice ale fiecărei țări, dar, în același timp, avem nevoie și de un cadru metodologic și comparativ adecvat pentru a ne putea ocupa de chestiuni privind identitatea colectivă, minoritară și individuală într-o Europă tot mai divizată și polarizată.
Este greu să limităm însă naționalismul la o simplă definiție. Pentru cei mai mulți oameni, o identitate etno-națională fixă (românească, poloneză etc.) reprezintă o calitate dobândită la naștere. Pentru aceștia, națiunea nu este un „concept intelectual” care trebuie discutat mereu. Există, de asemenea, unele persoane și grupuri care nu se conformează categoriilor fixe sau standard ale naționalismului; ei susțin ca au o identitate „hibridă” care se află între aceste categorii. O atare identitate „între”, cum s-ar spune, amestecă diferite limbi și tradiții culturale; uneori ea se bazează pe concepții opuse de etnicitate (sunt unii care sunt în același timp și evrei și polonezi; și români și maghiari); această „hibriditate” există într-o relație deloc confortabilă cu naționalismele exclusiviste, care definesc într-un mod rigid membrii unei națiuni.
Daca ne uităm, de exemplu, la crearea României Mari, observăm după 1918 fuzionarea unor teorii naționaliste diverse (lingvistice, culturale, religioase, biologice) care a atins dimensiuni (românești) extreme. Deși s-a bazat mereu pe o idee de națiune română așa cum au definit-o naționaliștii romantici ai secolului al XIX-lea, în perioada interbelică naționaliștii români și-au dorit un stat român omogen din punct de vedere etnic. Acest naționalism etnic a devenit elementul central al transformării biopolitice gândite mai întâi de Carol II și continuate apoi de mareșalul Ion Antonescu. În perioada comunistă, asistăm la o adaptare continuă a naționalismului interbelic și a proiectului de a face din Romania un stat-națiune perfect.
Marius Turda este Profesor la Oxford Brookes University și Director al Centrului de Studii de Studii Umaniste și Medicale al aceleiași universități. Director fondator al Institutului Cantemir de la Universitatea Oxford (2012-2013). Printre cărțile lui recente se numără Theology and Modernity (2019); Religion, Evolution and Heredity (2018); Historicizing Race (2018, ed. română 2019); The History of Eugenics in East-Central Europe, 1900-1945: Sources and Commentaries (2015; 2017); Latin Eugenics in Comparative Perspective (2014; 2016); Eugenics and Nation in Early 20th Century Hungary (2014; ed. română 2020); Modernism and Eugenics (2010, ed. română 2014).