Ahile Pelasgul - Lucruri surprinzătoare despre eroul Războiului Troian

  Рет қаралды 27,173

Daniel Roxin - Istorie

Daniel Roxin - Istorie

Күн бұрын

Istoria antică a Europei este mai mult sau mai puțin contrafăcută. La nivel oficial pare că Europa străveche a avut doar două mari culturi - cea greacă și cea romană. În rest, o mare de primitivism și barbarie...
Doar că, așa cum am demonstrat deja în alte emisiuni, Alexandru Macedon, cel mai mare cuceritor și civilizator al antichității era trac și nu grec, regatul Odris, întins din Peninsula Balcanică până în Dobrogea a dat lecții de civilizație Greciei Antice în urmă cu 2500 de ani, iar Imperiul Roman a fost condus la un moment dat de mai mulți împărați de origine traco-geto-dacică, după cum o spun chiar documentele latine ale vremii.
Peste toate, așa după cum veți descoperi astăzi, marele erou al războiului Troian nu era nici el grec, ci un pelasg care lupta de partea grecilor împotriva Troiei, o cetate tracică.
Alături de mine se află profesorul Mihai Popescu, iar acest lucru ne garantează că vom afla lucruri foarte interesante.
Vizionare cu folos!
Emisiunea este realizată în parteneriat cu Centrul Metropoiltan pentru Educație și Cultură Ioan I. Dalles din București.
Daniel Roxin
#ahile #troia #istorie #arheologie

Пікірлер: 72
@marcel70marci72
@marcel70marci72 5 ай бұрын
Doar atit ?? Astept cu nerabdare urmatorul episod !! Salutari din 🇬🇧
@ioniob9097
@ioniob9097 5 ай бұрын
Frate toată istoria omeniri este o minciună și nimic mai mult decât manipulare 😂😂😂
@aproxitus1379
@aproxitus1379 5 ай бұрын
Respect
@catalinaionesei3305
@catalinaionesei3305 5 ай бұрын
Mi se pare.... impardonabil... să nu se vorbească despre... invincibilitatea lui Ahile (,, NU putea fi omorât,,)... și punctul lui slab...,, călcâiul,, lui Ahile (mama lui când la scufundat în nu știu ce apă magică) la ținut de... călcâie
@vdimhancu
@vdimhancu 5 ай бұрын
Excelent devotament la cei doi! Dac-am avea mai multi ROMANI ca ei, alta ar fi soarta ROMANIEI.
@veronicaopritoiu927
@veronicaopritoiu927 5 ай бұрын
Salutari din Sevilla. Pelasgos sau pelasgii au ca strămoș pe Peleg fiul lui Heber fiul luiSelah fiul lui Arfaxad fiul lui Sem fiul lui Noe. Peleg a avut un fiu numit Reu sau Reus, de aici vine Ahireus. Ahí. Reus. Reus a avut ca fiu pe Serug iar acesta a avut pe fiul sau Nacor, iar Naco a avut ca fiu pe Terah sau Tareh care a fost tatăl Patriarhului Avraam. Vechiul Testament este Istoria Omeniri , e pur istoria civilizațiilor antice pentru cei care pot sa înțeleagă bineînțeles și confirmat de arheologi. ❤
@cristians.2964
@cristians.2964 5 ай бұрын
Devine interesant. Uitasem de acest detaliu. Și se pare că se apropie de istorisirile din Cartea lui Ieșher (Cartea Dreptului). De această carte mi-am amintit imediat cînd am citit mesajul dvs.
@veronicaopritoiu927
@veronicaopritoiu927 5 ай бұрын
@@cristians.2964 Cartea lui Yashar, Yashar e numele corect și a fost fiul lui Caleb unul dintre căpitani lui Moisés. El a scris Cartea sa cam în același timp cu Moisés. Moisés a scris primele cinci cărți din Vechiul Testament, dar Yahsher era un tânăr înțelept pe lângă tatăl sau și pe lângă însuși Moisés și Aaron care era Mare Preot.
@cristians.2964
@cristians.2964 5 ай бұрын
@@veronicaopritoiu927 Superb. Hiperboreeni sunt conform acestor cărți, și în opinia mea imediată, urmași din fiii lui Israel. Adevăratul Ish-Ra-El. Și nu din uriașii antecedenți Potopului care se trag din generația lui Cain, așa cum s-a lăsat să se presupună. Mulțumesc.
@cristianmindrutmindrut1434
@cristianmindrutmindrut1434 5 ай бұрын
Excelent doamna(Veronica Opritoiu)mea 👏🏻👏🏻👏🏻🌹🌹🌹mult mai clar decât cei doi din reportaj care au cam scăldat-o aiurea 🤣🤣🤣,...aaa... și salutari din Torre del Mar - Andalucía 😊😊😊
@cristianmindrutmindrut1434
@cristianmindrutmindrut1434 5 ай бұрын
Ați cam dat-o de gard...foarte confuz totul...nu mai faceți așa, va rog eu frumos 🤣🤣🤣...multe greșeli, multe mâțe-n sac iar pe alocuri " merg pe gard mă țin de drum" 🤣🤣🤣, puțin cam ridicol...nu credeți? Decât așa, mai bine deloc 🤣🤣🤣. Nu că aș fi eu prea delicat sau pretențios dar nici să dați așa cu muci-n fasole 🤣🤣🤣. Data "aviatoare" va rog din suflet nu vă mai băgați unde nu vă fierbe oala. Faceți mai bine ce știți, puneți de o mămăligă și cu asta basta. Caviarul e pentru "ciocuri" mult mai rafinate.🤣🤣🤣
@mirellajaber7704
@mirellajaber7704 5 ай бұрын
Mulțumim pentru munca depusa pentru rectificarea istoriei.
@nicusorotelea2056
@nicusorotelea2056 5 ай бұрын
Mormintele lui Ahile și Atila pe teritoriul României?! O alta minune a lumii... eu cred!
@mihaelabanai4203
@mihaelabanai4203 5 ай бұрын
Nicolae Densușianu a spus deja ca marele Ahile e înmormântat în insula Leuce / insula Albă, adică insula Șerpilor.
@mihaelabanai4203
@mihaelabanai4203 5 ай бұрын
În insula Leuce se afla un templu cu zidurile albe, de aici și numele de Insula Albă de la strălucirea templului.
@mihaelabanai4203
@mihaelabanai4203 5 ай бұрын
Când insula sa aflat sub stăpânirea rușilor aceștia au desfăcut templul și la mutat cu totul în Rusia unde poate fi vizitat.
@ovidiuifrim2355
@ovidiuifrim2355 5 ай бұрын
Grindul Letea, Numele vine de la Leto mama lui Ahile. Bratul Chilia vine de la Ahile.
@luigiturri7193
@luigiturri7193 5 ай бұрын
Molto interesante, wow🙍‍♂️👍
@adrianvesa8588
@adrianvesa8588 5 ай бұрын
Buna seara felicitări. Dl. Roxin
@Camelia-ye6mw
@Camelia-ye6mw 5 ай бұрын
Salutari si multumesc pentru informatii 👵👋🤗🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴❤❤❤🇮🇹🇮🇹🇮🇹
@angelicadociu3847
@angelicadociu3847 5 ай бұрын
Multumim !
@adrianvesa8588
@adrianvesa8588 5 ай бұрын
Buna seara Dl Mihai va urmărim cu mare atentie
@IonTepeneu-d9q
@IonTepeneu-d9q 5 ай бұрын
Noi nu stim cine a tras in noi dupa 22,dar stiti cine a fost Ahile !?
@MikeBeats-di5zm
@MikeBeats-di5zm 5 ай бұрын
Tu nu stii cine a tras, dobitocule! Dar cum sa nu stii cine a fost awhile?o pramatie care arde si urla in iad, probabil si homo cu patrocle.
@emiliotodica2758
@emiliotodica2758 5 ай бұрын
🖤🖤🖤EBREII 🖤🖤🖤NEAU FURAT ISTORIA 👍CAMATARIT🖤UCIS 🖤OTRAVIT🖤EX🙏🙏🙏VLADIM TUDOR🙏🙏🙏👍👍👍
@corinapliatsikos7934
@corinapliatsikos7934 2 ай бұрын
Cineva este vinovat de toate aceste minciuni...am fost jefuiti de secole....si inca suntem
@marionionvoicu5106
@marionionvoicu5106 5 ай бұрын
Felicitări pentru emisiune poate scriem adevărată istorie a DACIEI
@ionelaa9205
@ionelaa9205 5 ай бұрын
Ce interesant, la noi se numeste un Deal Hera
@lilianaignat-y3w
@lilianaignat-y3w 2 ай бұрын
Felicitari pentru emisiune!
@danspataru9226
@danspataru9226 5 ай бұрын
Faine povestiri
@dorinameres3100
@dorinameres3100 5 ай бұрын
RESPECT! 👍
@YuriYuri-ys4xe
@YuriYuri-ys4xe 29 күн бұрын
Daniel Roxin cel mai mare patriot Român ❤❤❤❤❤❤ vă mulțumesc pentru documentarele facute,faceti unul si despre țigani de unde vine cuvantul fake rrom ,si de ce nu dom sau cum işi spun ei țigani.
@mirceaamariutei8854
@mirceaamariutei8854 5 ай бұрын
Noii suntem D-ACIIA decând a început viața în Europa. Pe mama mea o chema ARTEMIZA ca pe sora lui APOLO .
@albalb6409
@albalb6409 5 ай бұрын
Si si ma voi avete perso la lingua.se togliete alla vostra lingua le parole latine,tutto quello che rimane e lingua pelasgica.i daci erano una tribu traca.e insieme ai albanesi,siete unica tribu autoctona dei balcani.tutti i altri,i slabi i mongoli i turchi i magiari,i zingari sono arivati molto piu tardi in quelle terre che oggi si chiama balcan
@DimitarDimitrov-bk4xm
@DimitarDimitrov-bk4xm 5 ай бұрын
Первую в мире создали фракийцъй. Они начали мигрировать севернее Дуная 7000 лет тому назад Фрскийцъй создали культуру Кукутени-Триполие в Румъймии, Молдове и на Украине. Даки фракийцуй. Даки, зто гетъй. Геродот писал, что гетъй, самой славной фракийский народ. Гетъй жили севернее и южнее Дуная.Когда император Траянь победил Даков, он успел завоевать тольно Западную Дакию. На колоне Траяна в Риме написано, что Траян победил гетов. Потому что даки, зто западнъйе гетъй, как писал и Страбон. В 165г. севернее Дуная фракийцъй создали Старую Великую Болгарию. В ней правили мизъй, самая большая группа фракийских племен. С зтого момента мизъй стали назъйватся болгарами. В Старую Великую Болгарию вошли и гетъй (даки)Болгаръй и румъйнъй один народ. До 15 века Валахия и Молдова бъйли в составе Болгарской империи. До 9 века Украина, Хазария и Волжская Болгария тоже бъйли часть из Старой Великой Болгарии.Болгаеъй, румъйнъй и украинцъй братя. После 18 века, турецкий султан начальь назначать в Валахии и Молдовъй греки из Стамбула как воеводъй, наместо болгаръй. Но литературнъй и государсвенной язъйк оставался болгарский. Церковнъй язъйк тоже бъйл болгарский. Но постепенно греки еъйтеснили болгарскую аристокрацию и пришли валахи и запрети использовать 30000 болгарских слов. Валахи тоже болгарского произхождения, но их язъйк бъйл слабо романизуван под влияние католиков и от политики венгетдких королей в Трансилвания и на Карпатах. В 1861г.румъйнский взъйк содержал 21% романский слов и 79% болгарских слов. В Кръймской войне Россия окупирировала Вслахию и Молдову. Европа боялась от России. Она могла ассимилированъй Вслахию и Молдову, так как и в России язъйк бъйл староболгарский. Европа хотела от султана образовать Румъйнию о он назначил грека из Стамбула Александру Кузу королем Романио. Тогда с помощи Франции, началось романизоваии язъйка. Но и в 21 веке 25-30% из романский, румъйнских слов имеють болгарские корни, а много топонимов остались болгарские Разделяй и властвуй! Европа , греки из Стамбула успели раздешить румъйнов и болгаров, а мъх один народ и должнъй осознатц зто! Всего доброго брат!
@albalb6409
@albalb6409 5 ай бұрын
@@DimitarDimitrov-bk4xm voi che scrivete in cirilico o slavi o qualcosa di simile,non dovete neanche parlare,ma solo ascoltare
@mirceaamariutei8854
@mirceaamariutei8854 5 ай бұрын
@@DimitarDimitrov-bk4xm nu degeaba Sofia din Bulgaria are nume ca Sfânta Sofia din Constantinopol . Este lesne de înțeles că ortodoxia a venit scrisă în bulgară pentru că erau mai aproape de Constantinopol. Băștinașii noștri de acolo au fost amestecați cu Hunii care au rămas acolo.
@albalb6409
@albalb6409 5 ай бұрын
​​@@DimitarDimitrov-bk4xmi bulgari sono tribu turco-mongole.i unici autoctoni in Bulgaria sono le tribu thrace che non parlavano bulgaro ma pelasgico.la lingua odierna bulgaro-slava e una lingua inutile e falsa della chiesa ortodossa.non venire a raccontare storielle qua
@gabrielaserban6504
@gabrielaserban6504 5 ай бұрын
Ahile mai avea încă un cal Xanxos (Țanțoș)
@nicusorotelea2056
@nicusorotelea2056 5 ай бұрын
Respect "Vouă"!
@dromihetes
@dromihetes 5 ай бұрын
Mulțumim!
@marionionvoicu5106
@marionionvoicu5106 5 ай бұрын
Se mai editează adevăratele Legende ale Olimpului ??
@mariamaxim11
@mariamaxim11 5 ай бұрын
❤🇷🇴
@evelinamateut2413
@evelinamateut2413 Күн бұрын
Foarte bine!
@cristinamockli4376
@cristinamockli4376 5 ай бұрын
Super emisiune!!! Mulțumesc
@YuriYuri-ys4xe
@YuriYuri-ys4xe 4 ай бұрын
Ahile romania ❤
@eduardgrossmann1698
@eduardgrossmann1698 5 ай бұрын
SUPERB MATERIAL prezentat de 2 Romani adevarati si iubitori de neam si istorie.
@silviumalene9273
@silviumalene9273 5 ай бұрын
Iliescu îl știe personal pe Ahile
@iuliancolea2927
@iuliancolea2927 5 ай бұрын
Da, Ahile i-a fost ucenic...
@alexandruoniga6990
@alexandruoniga6990 5 ай бұрын
Afrodita a primit mărul. Corupția era la mare putere și atunci. Ea i-a promis-o, șpagă, în schimbul alegerii, pe Elena, cea mai frumoasă femeie din lume.
@mariandima7357
@mariandima7357 5 ай бұрын
"Poeme strategice pe șantier"-Marian Dima, afirmă în postfață multe din ceea ce spuneți aici dvs.
@sksdriver1051
@sksdriver1051 5 ай бұрын
Ce gluma.. era nemuritoare. Respecte d-lui Profesor si d-lui Roxin.
@teltin665
@teltin665 5 ай бұрын
👏👏👏🙏🙏🙏🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴♥️
@ionmotataianu9869
@ionmotataianu9869 5 ай бұрын
La inceput se pare ca a fost balai si mai tarziu balan.
@aleksandertytyni4312
@aleksandertytyni4312 5 ай бұрын
Nome Akili / significa in albanese ⭐
@mariamagdalenageorgescu6778
@mariamagdalenageorgescu6778 5 ай бұрын
ERIS era zeița DISCORDIEI !
@florisin7763
@florisin7763 5 ай бұрын
MULTUMIM PENTRU EMISIUNE!
@stefan-florinvoicu4907
@stefan-florinvoicu4907 5 ай бұрын
Vă mulțumim pentru informațiile transmise, pentru completări și excelenta modelare a conversației. Gânduri bune!
Big Bang - Marea enigmă a apariției Universului. O perspectivă tulburătoare...
42:40
Ahile Pelasgul. Insula lui Ahile de la Gurile Dunării
25:46
Daniel Roxin - Istorie
Рет қаралды 54 М.
Пришёл к другу на ночёвку 😂
01:00
Cadrol&Fatich
Рет қаралды 11 МЛН
iPhone or Chocolate??
00:16
Hungry FAM
Рет қаралды 40 МЛН
когда не обедаешь в школе // EVA mash
00:57
EVA mash
Рет қаралды 3,6 МЛН
DACIA LUI DECEBAL - Ultima frontieră a statalității GETO-DACILOR
1:05:29
Daniel Roxin - Istorie
Рет қаралды 29 М.
ALEXANDRU MACEDON -  Tracul care a cucerit lumea
49:27
Daniel Roxin - Istorie
Рет қаралды 14 М.
Drumul Mătăsii și strămoșii nostri
50:46
Daniel Roxin - Istorie
Рет қаралды 19 М.
Despre continuitatea dacică în Transilvania
51:24
Daniel Roxin - Istorie
Рет қаралды 58 М.
Пришёл к другу на ночёвку 😂
01:00
Cadrol&Fatich
Рет қаралды 11 МЛН