Am surprins-o pe bunica de ziua ei - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 1,746,384

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

Күн бұрын

Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 3 700
@georgemorar9555
@georgemorar9555 4 жыл бұрын
Mircea, ai facut.o pe nevasta mea sa plangă şi eu am acompaniat.o,cu gestul tau pt "bunica",.. Transmite.i la tanti Lenuța ,LA MULTI ANI, !! Si la nea Sandu,ca si el ii a nostru..
@robertycolta6361
@robertycolta6361 4 жыл бұрын
La multi ani!!!
@mar_cell01
@mar_cell01 4 жыл бұрын
Io tulai Doamne ca si io am picurat oleaca pã la uãchi.. La multi ani, tanti!
@lolypopy8890
@lolypopy8890 4 жыл бұрын
si eu era sa plang cand vad ce zgarcit e ..a mers cu clatita aia =)) si un buchet al mai ..ieftin..bine ca nu i-a dus coroana ca la morti
@lidiak.2843
@lidiak.2843 4 жыл бұрын
La multi ani cu sanatae si bucurii, Tanti Lenuta!
@danutcosma1091
@danutcosma1091 4 жыл бұрын
O
@auroratolocan3764
@auroratolocan3764 3 жыл бұрын
Doamne ,câtā curātenie spiritualā se aflā în oamenii simpli ! Bravo Mircea Bravo ! Tanti Lenuta si barbatul ei superbi prin simplitatea lor
@scorteanu1957
@scorteanu1957 3 жыл бұрын
Sunteti superbi, sa va dea Dumnezeu multa sanatate si sa ne traiti multi ani.
@michellekatarina17
@michellekatarina17 3 жыл бұрын
Sa va binecuvânteze Dumnezeu stimabila doamna Tanti Lenuta. Prin dumneavoastră regăsim dragostea și binecuvântarea bunicei pe care mulți o au sau unii am pierdut-o. Sa va ție Dumnezeu sănătoasă și puternica. Iar ție, draga Mircea, din toată inima felicitari pentru aceste interviuri. Cinste ție și echipei tale de a va apleca atenția asupra adevăratelor comori românești. Salutari cu drag din străinătate. 😇❤️🤗🙏🏻💐
@beabeliveau
@beabeliveau 4 жыл бұрын
Dragi ce imi sunteti amandoi! Tanti Lenutza sa iti sanatoasa si sa ne mai faceti sa zambim. Sunteti cunoscuta si in America.
@sollangematusoiu4600
@sollangematusoiu4600 3 жыл бұрын
Sărut mâna, Bunică ! La mulți ani ! Sa fiți sănătoasa!
@siminaborzea678
@siminaborzea678 4 жыл бұрын
Tanti Lenuta, este romanul nostru autentic. Plin de vorbe populare, cu incarcatura spirituala. Darnic, binevoitor si intelept, avand viata complicata de la tara.
@alinacardos111
@alinacardos111 3 жыл бұрын
(╭☞•́⍛•̀)╭☞⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)(╭☞•́⍛•̀)╭☞⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)←(>▽▽▽
@leunicoleta2904
@leunicoleta2904 4 жыл бұрын
La multi ani, Tanti Lenuta! Esti si bunica noastra!
@valentinamoga7335
@valentinamoga7335 3 жыл бұрын
👍👍
@zamfiramatei6401
@zamfiramatei6401 2 жыл бұрын
La multi ani sanatosi!!!
@viataputere9305
@viataputere9305 2 жыл бұрын
@@valentinamoga7335 la multi ani tanti lenuta
@dudasattila9811
@dudasattila9811 2 жыл бұрын
Fgg 😀😀😀😀❤❤❤
@petruchindris2672
@petruchindris2672 Жыл бұрын
Foarte frumos sunteti originali modesti si adevarati la multi ani !!!
@cristianrogovan5735
@cristianrogovan5735 4 жыл бұрын
Tanti Lenuta, sa te tina dumnezeu 1000 de ani!!
@timoteimuntoi7510
@timoteimuntoi7510 4 жыл бұрын
Numa
@SosoSoso-ij7yw
@SosoSoso-ij7yw 4 жыл бұрын
La mulți ani Tanti Lenuta Felicitări, Mircea bravo Mă Bine dispuneți mereu Cind va urmaresc. Sănătate multa Și mult SUCCES .
@tgsnicholas8817
@tgsnicholas8817 4 жыл бұрын
Ce pura a fost reactia ei. Bravo, Mircea, esti un om de milioane, un exemplu demn de urmat de catre toti utilizatorii acestei platforme.
@lucicabucurenciu1950
@lucicabucurenciu1950 4 жыл бұрын
Fra nu am găsit cuvintele dar tu le ai găsit
@valeriagorgan123
@valeriagorgan123 3 жыл бұрын
La multi ani bunici si multa sanatate sinteti tare minunati miau dat lacrimile de gestu frumos Mircea 🎂🍰♥♥😘😘💐
@lilianacelechi1793
@lilianacelechi1793 2 жыл бұрын
La multi ani! Vă îmbrățișez pe toți cu drag!
@cezaraf9468
@cezaraf9468 4 жыл бұрын
Doamne, cât de frumoși sunt acești oameni! Cât de naturali, cât de simpatici,tonici! Să- i țină Dumnezeu sănătoși și în viață, ani multi, mulți!
@elenapoveste8015
@elenapoveste8015 4 жыл бұрын
La multi multi ani sănătoși și multe filmări sunteți o bunica adevarata🎂🌹!!!!
@Mirelapapuc
@Mirelapapuc 3 жыл бұрын
Tante Lenuța sa te țină Dumnezeu!!!La mulți ani și multă sănătate!!!Bravo Mircea!!!
@genghiskhan3390
@genghiskhan3390 4 жыл бұрын
Mi-au dat lacrimile . Bucuria lui tanti Lenuța e impresionanta . Un om bun si simplu, chintesența pură a poporului român .
@alexandraursachi928
@alexandraursachi928 4 жыл бұрын
M-ai facut sa plang. Reactia bunicii cand te-a vazut este de nepretuit! La multi ani, cea mai frumoasa bunicuta din lume! Mircea iti multumim pentru clip,l❤️
@valericadohotaru3677
@valericadohotaru3677 3 жыл бұрын
La multi ani !Oameni frumoși!
@mihaelacarausu7548
@mihaelacarausu7548 3 жыл бұрын
Sa va dea domnul sănătate , sunteți o doamnă de milioane , La mulți ani frumoși și sănătoși! !!
@danandreinicoara1872
@danandreinicoara1872 4 жыл бұрын
Ardelenii mei ,va doresc multa bucurie si sănătate in ordinea evenimentelor... LA MULTI ANI! D.NA NUTI!!
@chiticlenuta3524
@chiticlenuta3524 4 жыл бұрын
La multi ani,tanti Lenuța!Sa fii sănătoasă ,sa ne trăiești ani multi sa ne mai bucuri inimile.!🙏❤
@mariaharabagiu2577
@mariaharabagiu2577 3 жыл бұрын
La multi ani sănătoși și fericiti!!!
@cristinanesteanu5030
@cristinanesteanu5030 4 жыл бұрын
La multi ani Bunica !!!Multa sanatate si fericire alaturi de cei dragi!
@domnicalazin7298
@domnicalazin7298 Жыл бұрын
Doamne da.va sanatate. Sunteti super.
@elenamarginean1622
@elenamarginean1622 2 жыл бұрын
Cei mai buni, multă sănătate și să mai veniti cu noutăți.
@IlieProduction
@IlieProduction 4 жыл бұрын
Bunica,nr.1 pe Romania,o femeie care intradevar la varsta ei e deschisa la nou si e in ton cu cei tineri
@bigdanny9721
@bigdanny9721 3 жыл бұрын
RIP domnul Sandu. Domnul să o mângâie pe tanti Lenuta și familia
@mihaaa3778
@mihaaa3778 3 жыл бұрын
😞😭🙏
@titianaciul2857
@titianaciul2857 4 жыл бұрын
Va urmaresc cu drag , sunteti tari , rid cu pofta sa fiti sanatosi. La multi ani sanatosi , mi-ati facut pofta cu sarmalele alea si tot ce ati pregatit!
@getavilciuc3106
@getavilciuc3106 4 жыл бұрын
La multi ani la cea mai iubita bunica,sa ne bucuram tot mai mult impreuna🎂 Pentru mine sunteti bunica nationala,bunica romanilor!
@woxtraumer
@woxtraumer 4 жыл бұрын
Doamne cât e de simpatica. Sa i dea Dumnezeu sănătate multa și sa obțină în putere!
@alinacardos111
@alinacardos111 3 жыл бұрын
❣️😸😽😸😽😹💛💛🕳️😹😹🕳️😹⭐🕳️😹😹💤😹💤💤😹😹🕳️💤😹💤😹💤💤😹😹💤😹😹💤😹😹💤💤😹😽😹😹😹💤🙏👌🙏🙏👌🤞🤜🤞🤳👌🤳👌🤳👌🤞🤳👌🤳👌🤞👌🤳👌🤳👆🤳🤞🤞👆🤞✋👌🤞👌👌🤞🤞🤞🤞👌🤞👌👌👌👆👆🤞👆🤞👆🤞👆🤦🤷🙇🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏👌🙏🤳🙏👌👌🙏👆👆🙏👆🙏🙏🙏👆🙏🙏👆🙏👆👆🙏🙏👆👆♥️💜♥️💜♥️💜♥️♥️💜🧡💜🧡😽😽🧡🧡😽🧡😽🧡💜💜🧡💜🧡💜🧡💜💘💜💘💜💜🧡💜🧡💜💘💘💜💘💜💘💜💘💘💜💘💜💜💘💜💜💘🖤🖤🖤🖤🖤🖤🖤🖤🤎💞💕💘💘💕💘💘💕💘💕💘💕💘💕💘💕💘💘🤎💘🤎🖤💘🖤❣️🖤❣️💘🖤💘🖤💘💘🖤💘🖤💘🖤💘💕💘💕💕💕💘💘💕💘💘💕💞💟💟💞💟💟❣️💞❣️💞❣️💞
@dinakelemen7663
@dinakelemen7663 4 жыл бұрын
La mulți ani!!! Sănătate și fericire!! Sunteți frumosi și foarte buni!!!
@mariamierea6918
@mariamierea6918 4 жыл бұрын
La mulți ani tanti Lenuța! Multă sănătate și binecuvântare vă doresc. 💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐
@FAINlaCLUJ
@FAINlaCLUJ 4 жыл бұрын
La mulți ani, binecuvântați cu multă sănătate.
@angelaiancu9997
@angelaiancu9997 4 жыл бұрын
Bravo
@paulb4099
@paulb4099 4 жыл бұрын
La multi ani tanti Lenuța! Multa sanatate și la cat mai multe clipuri! Să păstrați tradiția vie! Modul de viață autentic romanesc. Avem nevoie de oameni ca dvs. Ca suflet aveți în jur de 30 ani!
@getaparasca7890
@getaparasca7890 Жыл бұрын
La mulți ani sănătoși și binecuvântați!
@oanabells4388
@oanabells4388 4 жыл бұрын
M-am emoționat și eu când i-am văzut lacrimile in ochi. Un gest foarte frumos din partea ta! Te apreciez mult, Mircea ! Ești un băiat de treaba, nu am cuvinte...
@mariatagurean1127
@mariatagurean1127 3 жыл бұрын
O femeie extraordinara
@dudasattila9811
@dudasattila9811 2 жыл бұрын
@@mariatagurean1127 kakakakaa💟💟💟💟💟💟💟💟💟💟💟💟💟💟💟💤💤💤💤💤💤💤💤💤💤💤💤💤💤💤💤💤💤💢💢💢💢💢💢💢💢💢💢💢💢💢💟💞💞💢💢💞💢💟💢💢💢💟
@mariabild5992
@mariabild5992 4 жыл бұрын
Bunicii tai ,, adoptivi " sînt extrem de autentici și sper să mai colaborati împreună.Sinteti unici.Bunica să trăiască mulți ani alaturi de sotul ei și să ne bucurăm de voi încă mult timp.
@dudasattila9811
@dudasattila9811 2 жыл бұрын
Wtsttwywywywywywywyqyyqywwtw2t22t2y2t2y2y2y2y2y2y2y22yy2y2y22y2y😁😉😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰😙🥰🥰🥰🥰❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
@dudasattila9811
@dudasattila9811 2 жыл бұрын
565milioane 😃😃😃😃😃😃😃😃😄😄😄😄😄😄😁😉😉❤❤❤❤❤❤
@raicuelisabet6538
@raicuelisabet6538 2 жыл бұрын
La multi ani sa fiti sanatoasa dar atunci cand sa filmat clipul eu cred ca bunica avea 75 de ani indiferent cati ani are eu ai urez sa fie sanatoasa .
@mariabalanici9437
@mariabalanici9437 2 жыл бұрын
La mulți ani sănătoși și binecuvântați tanti Lenuța!🌹🎂🥂🍾
@byabya4481
@byabya4481 4 жыл бұрын
73 de ani!!! La Mulți Ani si multă sănătate!
@radu641
@radu641 4 жыл бұрын
12:07 "Îmi frig slănină și-mi picur pă pită" Ardeleancă 361%
@ralph734
@ralph734 4 жыл бұрын
Aa , asta a vrut sa zica .😅
@constantinaciobanu7624
@constantinaciobanu7624 4 жыл бұрын
LA mulți ani fericiți și sănătoși și spune-i că nu e om să nu o iubească.Pupici cu sclipici 😘😘😘😘😘😘
@florinsalam1085
@florinsalam1085 4 жыл бұрын
Clisa in loc de slănină sa fie 100% ardeleneste :))
@andreeakun.
@andreeakun. 4 жыл бұрын
😂 La mulți, frumoși și sănătoși ani, Tanti Lenuța!! 🎂🥳😘 Să ne trăiți!!
@lauralaura756
@lauralaura756 4 жыл бұрын
Ardeal 😘👏🏼👏🏼👏🏼
@erikaadami1555
@erikaadami1555 Жыл бұрын
Bravo sinteti de minune!♥️♥️♥️💛💛💛💙💙💙😘😘
@paparudaruda656
@paparudaruda656 4 жыл бұрын
Deci e zodia gemeni, asa se explica simtul umorului mai dezvoltat! La multi ani, tanti Lenuta! 🎊🥳
@valentindorneanu666
@valentindorneanu666 4 жыл бұрын
Doamne, ce iubire pură îți poartă bunicuța, sunt sigur ca la vederea ta s-a bucurat cel mai mult..
@adelaflaviamatyas5054
@adelaflaviamatyas5054 4 жыл бұрын
La multi ani binecuvantati tanti Lenuta
@sabinadavid5653
@sabinadavid5653 Жыл бұрын
Doamne cata iubire de nepot iti poarta bunica....Sunteti minunați!❤❤
@TreiGize
@TreiGize 3 жыл бұрын
La multi ani tanti Lenuta. Abia acum am descoperit clipul asta si am fost foarte impresionata de autenticitatea, sinceritatea si dragostea de care sunteti inconjurata.
@helenacolpin8439
@helenacolpin8439 4 жыл бұрын
"La Multi ani" Tanti Lenuta ! Dumnezeu sa va Ocroteasca, Multa, Multa Sanatate... 🤗💌🎈🎈🎈
@eugeniastefanescu1234
@eugeniastefanescu1234 3 жыл бұрын
Sincer, mi-au dat lacrimile! Ești un băiat bun, care nu uita de bunici! Atât cât vor exista ei, și noi vom rămâne copii! 😭💐😘
@alinacardos111
@alinacardos111 3 жыл бұрын
🥀🥀🥀🥀🥀🥀💯🥀💯😃💯🥀💯🥀💯🥀💯🥀💯🥀🥀💯💯🥀🥀🤑🥀🥀💯🥀🤑😃💯💯😃😃💯😃🥰😏😙🥰😙😙😏🥰😏😙😙😏😙🥰😙😙🥰
@albinabina4588
@albinabina4588 3 жыл бұрын
Doamne ce dulcegaciuni de batrinei mi se imoae sufletul ascultindui ce grai frumos😘😘😘😘
@evagabriela1584
@evagabriela1584 4 жыл бұрын
Sa va tie Dumnezeu ! Foarte frumos ! Va pupam și va îmbrățișăm !
@lenutablanariu1841
@lenutablanariu1841 3 жыл бұрын
Multa sanatate ,sa o mangae bunul Dumnezeu in perioada asta grea Mircea tu esti acela care o inveselesti mereu
@dorelarteni3501
@dorelarteni3501 4 жыл бұрын
La mulți ani, multa sănătate și fericire tanti Lenuța.
@didoana2002
@didoana2002 4 жыл бұрын
La multi ani! Mi-a placut autenticitatea momentului, stangaciile tale usoare. Se vede ca o iubesti pe tanti Lenuta si ea pe tine. Salutari lui Andrei!
@Ionutzkgb
@Ionutzkgb 4 жыл бұрын
sincer ma facut sa plang cand la vazut tanti si sa emotionat :)))) la multi ani cati mai multi ani si sanatosi bunicuto :))
@gabriela.stoita.7458
@gabriela.stoita.7458 Жыл бұрын
La multi ani cu sanatate ..Bunica .. 🥂🥂🥂🎂🎂🎂🎂💐💐💐💐💐
@mariacatalinamateciuc8187
@mariacatalinamateciuc8187 4 жыл бұрын
Doamne, este minunată! Și tu... Fără cuvinte! Un băiat bun și iubitor de bunici! 👏😘
@catalinapopescu2805
@catalinapopescu2805 3 жыл бұрын
Tanti Lenuța e un om de pus la suflet! Dumnezeu sa îl ierte pe domnul Sandu și multa putere sa meargă mai departe pt bunica
@dudasattila9811
@dudasattila9811 2 жыл бұрын
Ghhzzhhzzhzhzhhzhzgzygzgsydysysysysususyssysysysyshsheususussuussududueheysydudue😁😁😁😁😁😁😁😁😁😁❤❤❤❤❤❤🥰🥰🥰😀😙😀😚😀🥰😇😀🥰🥰🥰🥰🥰🥰❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
@juravlefelicia2796
@juravlefelicia2796 3 жыл бұрын
LA MULTI ANI si multa sanatate !!!
@claudiubcd6147
@claudiubcd6147 4 жыл бұрын
saraca tanti Lenuta,ce sincer s-a bucurat,sa-i dea Domnul numai sanatate si fericire,la multi ani tanti Lenuta!
@alinacardos111
@alinacardos111 3 жыл бұрын
(╭☞•́⍛•̀)╭☞⟵(๑¯◡¯๑)(╭☞•́⍛•̀)╭☞⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗→(° ۝ °)┗→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(o_O) ┗(•ˇ_ˇ•)―→⟵(o_O) ⟵(o_O) ⟵(o_O) →(° ۝ °)┗→(° ۝ °)┗⟵(o_O) ⟵(o_O) →(° ۝ °)┗→(° ۝ °)┗⟵(o_O) ⟵(o_O) ⟵(o_O) →(° ۝ °)┗⟵(o_O) →(° ۝ °)┗⟵(o_O) →(° ۝ °)┗→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗⟵(o_O) →(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(o_O) →(° ۝ °)┗⟵(o_O) ⟵(๑¯◡¯๑)⟵(o_O) →(° ۝ °)┗→(° ۝ °)┗⟵(o_O) 。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)⟵(๑¯◡¯๑)。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗。.゚+ ⟵(。・ω・)→(° ۝ °)┗
@ioanadan2013
@ioanadan2013 3 жыл бұрын
Ughgj
@doringoia9270
@doringoia9270 4 жыл бұрын
Să îi de-a Dumnezeu multă sănătate și să se bucure in continuare de această viață frumoasă!
@dudasattila9811
@dudasattila9811 2 жыл бұрын
Yģdhdhsggshgsysygsgwgjh22hyw⁶ywywheywyeheheyeueu2ju22u2u2u2uwywhwhysysususysysyys😁😁😁😁😁😁🙂🙂😁🙂😁😁😃😁😃😁😃😁😃😁😃😁😁❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤😆😁😁
@petruchindris2672
@petruchindris2672 Жыл бұрын
LA MULTI ANI TANTI LENUTA SI MULTA SANATATE !
@andalupu6340
@andalupu6340 3 жыл бұрын
La multi ani cu sanatate 💖💖 Oameni minunati ,va iubesc 💖💞🌺
@julianapopa976
@julianapopa976 3 жыл бұрын
Bravo Mircea !! Ferice de mama ce va născut !!
@roxanaioana3298
@roxanaioana3298 3 жыл бұрын
Sunteti Superbi..Mircea si Bunica Bravo!!!
@cameliaradulescu5254
@cameliaradulescu5254 4 жыл бұрын
Felicitări Mircea, un gest frumos din partea ta.
@ninjarg930
@ninjarg930 4 жыл бұрын
Ma , voi nici nu stiti ce faini santeti !!!! 💯❤️🍾 Dumniezo va-alduiasca , tanti Lenuta , dl Sandu , Mircea!
@adinamos9489
@adinamos9489 3 жыл бұрын
Va sarut,i-mi place Mult felegile cum sunt cusute. Felicitari Tanti Lenuta.
@zeilamindoiu6021
@zeilamindoiu6021 4 жыл бұрын
Bunica e cea mai tare! Mircea e cel mai tare! Ei sunt cea mai tare echipa! La mulți ani, tanti Lenuța din chinteni. Respect! 😍🥰😘💯❤️🆘🤩😜😎❤️💯💯💯💯💯
@pavelgabriela172
@pavelgabriela172 4 жыл бұрын
La mulți ani si multă sanatate
@ionelaburdu9159
@ionelaburdu9159 4 жыл бұрын
LA MULȚI ANI ȘI MULTĂ SĂNĂTATE. DOAMNE AJUTĂ NUMAI BINE VĂ DORESC 🙋‍♀️🌹⚘🌹
@tutapetre5077
@tutapetre5077 2 жыл бұрын
Sănătate și iubire! La multi ani!
@florigrigore4281
@florigrigore4281 4 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvânteze pe toti sa o țineți tot așa 😘
@nataliapopa2299
@nataliapopa2299 4 жыл бұрын
La multi ani buni Lenuta!!!🎉🎂🌹🌹🌹🌹🌹Dumnezo si aibe stire da dumeta!Sa va dea sanatate si sa ne inveseliti alaturi de Mircea multi ani!Va pup!😙Vreau sa vad reactia bunicii...❤
@cristinahasna1654
@cristinahasna1654 3 жыл бұрын
La multi ani!pentr bunica .....vrednica femeie....sa i dee bunul Dumnezeu sanatate multa
@birisutilemarble
@birisutilemarble 4 жыл бұрын
Bă omule mi-a dat lacrimile 😢❤️
@ramona-gabriela5648
@ramona-gabriela5648 4 жыл бұрын
Si mie sincer
@cristiangeorgebgc9513
@cristiangeorgebgc9513 4 жыл бұрын
Si mie... Of doamme cand vezi cata bucurie au batranii nostri cand vine cineva in vizita. Li se umple inima. Asa o sa ajungem si noi.
@гамора9грамм
@гамора9грамм 4 жыл бұрын
@@cristiangeorgebgc9513 doar ca pe noi n-o sa ne viziteze nimeni😂
@dtmatizu
@dtmatizu 4 жыл бұрын
La mulți ani Tanti Lenuța, va salut din München! Sănătoasă să fiți! 🎂 🎉 🎈
@elenachirita7225
@elenachirita7225 3 жыл бұрын
La mulți ani bunica,îți transmit multă sănătate și sa ai parte de viața cât mai lunga cu sănătate și bucurii!
@maricriss4596
@maricriss4596 4 жыл бұрын
La multi ani la tanti Lenuta din Slatina OLT si felicitari Mircea pentru ce ai surpriza pe care ai facut o
@viorelbuia5592
@viorelbuia5592 4 жыл бұрын
Frumoasa treaba Mircea, dincolo de filmulete si vloguri, este un gest frumos si ai reusit s-o impresionezi pe bunica! La multi ani Doamna Lenuta si Dumnezeu sa va dea sanatate !!!
@ovidanielpop5673
@ovidanielpop5673 2 жыл бұрын
La mulți ani fericiți și sănătoși!!
@cristinatibuleac1670
@cristinatibuleac1670 4 жыл бұрын
Ioi, mai Mircea 😢! M-ai facut sa plang! La multi ani, bunica!!! Cei ce inca isi au bunicii in viata, sa-i pretuiasca 😍💗😭
@cosminbadea4319
@cosminbadea4319 4 жыл бұрын
La multi ani ,Tanti Lenuta! Mircea, felicitari !
@lingurargabriel8856
@lingurargabriel8856 3 жыл бұрын
Cea mai frumoasă poveste de la tanti a Vă felicit
@annapancova6796
@annapancova6796 4 жыл бұрын
La Multi Ani Frumosi ptr Buni! Un suflet Drag si mare cat o tara Intreaga💝 🌹🌹🌹
@olarvaleria7702
@olarvaleria7702 4 жыл бұрын
La multi ani tanti Lenuta!Va iubesc pe amândoi! Multă baftă Mircea dragă! Va pup si va îmbrățișez ,o ardeleancă din italia!
@loredanafilip4869
@loredanafilip4869 4 жыл бұрын
Vai bolund esti Mircea,te iubesc! La multi ani tanti Lenuta,esti mortala,ardeleanca draga mie ,cu limbaj ardelenesc 100%!
@mariamaaasffsirbudey5288
@mariamaaasffsirbudey5288 4 жыл бұрын
La multi ani , tanti Lenuta ❤️ sanatate si viata lunga ! Santet unici !
@iovimarcel205
@iovimarcel205 4 жыл бұрын
La multi ani sanatosi pentru tanti Lenuta! Esti tare Mircea, felicitari!
@voichitaanabruchental1370
@voichitaanabruchental1370 4 жыл бұрын
Sinteti superbi , 👏👏👏👏👏👏👏🌹🌹🌹La mulți ani cu sănătate!!!🙏🙏🙏🍾🥂
@voichitaanabruchental1370
@voichitaanabruchental1370 4 жыл бұрын
Vai sinteti foarte scumpi
@cristiaann3480
@cristiaann3480 4 жыл бұрын
Vai..mi.au dat lacrimile 😂... bunicii is o comoara ! Aratale iubirea si pretuirea cat iti sunt in viata si sa te bucuri ca ii ai.
@dudasattila9811
@dudasattila9811 2 жыл бұрын
DGgzgzttGGsggzgsysysysygzysyyssysysysystsystatstsys6sysysys5s6😉😁😁😁😙🥰😙😙😙😚😙😙😙😙😙😙❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤🥰🥰😉😄😁😁😁😁😁😁😁😁😉😉😉😉😉😉😁😁😁😉😉😉😉😁🙃🙃❤❤❤❤❤❤❤❤🥰🥰🥰
@mihaelaarghir3881
@mihaelaarghir3881 4 жыл бұрын
La multi ani sanatosi si frumosi!!!!🌹🎂🥂🥳🤗♥️😘
@lucicaumling6536
@lucicaumling6536 3 жыл бұрын
Tanti Leute, santeti grozava. Mai ceva decat o actrita . Asa DA vedeta. Multi ani cu sanatate.
@garinamartin930
@garinamartin930 4 жыл бұрын
LA MULTI ANI !!! sanatosi si fericiti alaturi de cei dragi sufletului! asteptama cu bucurie si veselie noi postari 🍾🥂💐
@paulamihaelacristea2777
@paulamihaelacristea2777 4 жыл бұрын
Doamne, ce bucurie! La multi ani, tanti Lenuta, sa fiti sanatoasa! Va iubim, Mircea. Aici ti-ai facut o familie ❤ m-ati emotionat asa tare, apoi ras in hohote (tapa-l in gura, matu' curului😅😅😅).
@vioricaschiff6662
@vioricaschiff6662 3 жыл бұрын
Mi-a facut o placere mare sa ma uit 2 ore la ziua lui Tanti Lenuta, actorii sant fantastici, ce placere sa vad tot ce am avut cu 50 de ani in urma, am plecat din Romania si asta im face dor de toate ce a fost frumos si placut. Va multumesc din suflet.
@attilaszilagyi4431
@attilaszilagyi4431 4 жыл бұрын
LA MULȚI ANI! Tanti Lenuța, cred că vreo 68-70 de anişori! Să-ți dea Dumnezeu multă sănătate și putere de muncă, mai ales pt. filmări!
@elisabetaancuta6963
@elisabetaancuta6963 4 жыл бұрын
🌹🌹🌹LA MULȚI ANI ȘI MULTĂ SĂNĂTATE ALĂTURI DE CEI DRAGI TANTI LENUTA"🍾🎂🥂FELICITĂRI
@adrianadonckele2017
@adrianadonckele2017 3 жыл бұрын
Felicitări tanti Lenuta! O minune pentru moi toți bunica !💛🕊💛🌺🌺🌺
@misterkwq4606
@misterkwq4606 4 жыл бұрын
La Multi Ani!I d_na Lenuta i_am zis mamei mele de dv ...si gata v_a si indragit!
@annna277
@annna277 4 жыл бұрын
Se vede ca te iubesc ca pe nepotul lor... Foarte frumos! ❤️
@mohoreaalessia6398
@mohoreaalessia6398 4 жыл бұрын
Chiar este
@roxanamuraru8526
@roxanamuraru8526 4 жыл бұрын
Viata lunga si multa sanatate.
@danielapopescu6135
@danielapopescu6135 Жыл бұрын
La multi ani fericiti si sanatosi!
@worldonmypinky5904
@worldonmypinky5904 4 жыл бұрын
La multi ani , Tanti Lenuta, sa fi-ti sanatoasa, sunteti faimoasa si in GERMANIA...multa dragoste si respect!
@tomaneagu5709
@tomaneagu5709 3 жыл бұрын
La multi ani!!!din Brașov,cu multă sănătate.
@manuelamariastramtu9314
@manuelamariastramtu9314 3 жыл бұрын
Sa va tina sănătoasa! RIP nenea Sandu ..
@georgetaene5081
@georgetaene5081 2 ай бұрын
Tanti.lenuta.sint.din.vrancea.si.abia.astept.sa.va.ascult.im.fiecare.zi.cind.va.aud.uit.de.toate.supararile.sa.faceti.emisiuni.cit.mai.multe.ca.sint.foarte.frumoase.viata.lunga.si.sanatate.va iuvesc.mult.
@andreeausn
@andreeausn 4 жыл бұрын
Ce frumos ¡ scumpa de ea,s-a emotionat! 🥰 La multi ani bunica 😘😘
Cu ce ne-a servit bunica de ziua ei - MIRCEA BRAVO
16:05
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 610 М.
Vom mai filma clipuri cu bunica? - MIRCEA BRAVO
16:04
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1 МЛН
Как подписать? 😂 #shorts
00:10
Денис Кукояка
Рет қаралды 8 МЛН
哈莉奎因怎么变骷髅了#小丑 #shorts
00:19
好人小丑
Рет қаралды 56 МЛН
Офицер, я всё объясню
01:00
История одного вокалиста
Рет қаралды 5 МЛН
Крутой фокус + секрет! #shorts
00:10
Роман Magic
Рет қаралды 27 МЛН
Mircea Bravo:Amintiri de Nuntă!Horă, Ciardaș și Pasiune!
2:46
PODCAST SHORT
Рет қаралды 8 М.
NUNTĂ ÎN SAT  ( FILMUL COMPLET 2023 ) #3chestii
1:11:28
3 Chestii
Рет қаралды 4,8 МЛН
Bunica din Chinteni o întâlnește pe bunica mea adevărată
12:03
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 592 М.
BUNICA lui Mircea Bravo
14:33
Andi Moisescu
Рет қаралды 1,9 МЛН
Bunica mă învață să gătesc
14:34
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 771 М.
Как подписать? 😂 #shorts
00:10
Денис Кукояка
Рет қаралды 8 МЛН