Brânza Regală vs. Tazz, Bolt, Glovo. Jacobs, unde-i cafeaua? Vrăjeala cu pateul | Ceva Cu Reclame 43

  Рет қаралды 67,329

Starea Natiei Oficial

Starea Natiei Oficial

3 ай бұрын

Emisiunea asta, Ceva Cu Reclame, e culmea tupeului. Noi n-am fost în stare să găsim un nume adevărat, dar comentăm săptămână de săptămână ce produc alții. Chiar ne dorim să fie interzisă!
CCR, episodul 43.
___
Puteți direcționa 3,5% din impozitul pe venit completând formularul de aici: stareanatiei.ro/formular-230/
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?👇🏼
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
~ bit.ly/Starea-Facebook
~ bit.ly/Starea-Instagram
~ bit.ly/Starea-Twitch
~ bit.ly/SN-magazin
~ bit.ly/SN-podcast
~ bit.ly/SN-newsletter
~ / discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro

Пікірлер: 987
@n0facen0smile
@n0facen0smile 3 ай бұрын
Salut Dragoș,am 15 ani si cand eram mai mic de cat atat,ma uitam impreuna cu tatal meu la emisiunea ta de pe prima tv si am ramas un fan de atunci.Acum ca am o varsta mai inaintata incep sa vad toate problemele din jurul nostru care ne strica sanatatea si vreau sa iti multumesc pentru ca ii ajuti pe oameni sa realizeze acest lucru si sa se schimbe spre bine. Mi-ai schimbat viata in ceva mai bun si vreau sa iti multumesc❤
@raduailincai
@raduailincai 3 ай бұрын
Salut, lucrez pentru o companie din Londra care livrează produse alimentare pentru așa zisele restaurante găsite pe platformele de food delivery. Nu ați vrea să vedeți în ce condiții execrabile sunt pregătite și ce igienă sunt in astfel de "restaurante". Mai bine mănânci o bucată de pâine cu unt decât să comanzi online. Aveți grijă de unde comandați mâncare. Nu cred că vreo dată o să comand mâncare online, mai bine nu mănânc toată ziua.
@jacobmitrofan
@jacobmitrofan 3 ай бұрын
Datorita acestei emisiuni am renunțat la multe produse ,mulțumesc.
@daliacartis4264
@daliacartis4264 3 ай бұрын
Si eu la fel
@inaina4449
@inaina4449 3 ай бұрын
si daca el nu facea emisiunea tu macai mereu aiurea? pai de 18 ani sunt vegetraina
@doracsiky
@doracsiky 3 ай бұрын
Bravo! Un bun inceput! Eu merg chiar mai departe si din principiu nu cumpar nici un produs caruia i se face reclama. De ce? Pentru ca nu sunt fraiera. Un produs cu buget de marketing e prea scump (in nici un caz nu ma intereseaza sa remunerez marketingul, care duce omenirea, si planeta cu totul, la pierzanie) si din start e facut sa fie cat mai ieftin de produs, pentru a maximiza profitul. Ca sa nu mai spun de faptul ca totul e proiectat sa genereze vanzari ce cresc la infinit, cu tot ce implica asta pentru sanatatea oamenilor si a planetei. Marketingul e minciuna institutionalizata.
@Alex-rm8ti
@Alex-rm8ti 3 ай бұрын
Întâi un like, apoi vizionăm! 👌🏽
@teodorionescu9954
@teodorionescu9954 3 ай бұрын
Clar!
@elenamovila1271
@elenamovila1271 3 ай бұрын
Desigur!
@savuemilcristian2865
@savuemilcristian2865 3 ай бұрын
Evident
@cmosneanu
@cmosneanu 3 ай бұрын
Întâi vizionam si apoi like, asta dacă ne place ce am văzut. Cum sa îți placă ceva ce nu ai văzut?!
@adrianbolfa4252
@adrianbolfa4252 3 ай бұрын
Aplicatie traducere
@TeleRadioFabian
@TeleRadioFabian 3 ай бұрын
Pate de ficat cu colorant și E-uri dacice! Bravo CCR!
@StelianPetrariu-ys3uj
@StelianPetrariu-ys3uj 3 ай бұрын
Mare e gradina lui Dumnezeu trăim în România și nu ne plictisim deloc
@helena.elena01
@helena.elena01 3 ай бұрын
Mulțumim pentru acest episod de CCR! Stiu țeapa dată "influencerilor". Inclusiv Oana Roman
@danielfloricel5687
@danielfloricel5687 3 ай бұрын
Felicitării Dragoș ești demențial. Îți mulțumesc ȚIE și ECHIPEI TALE. FACEȚI O TREABA MINUNATA. 💓💓💓💓💓
@parpalamihai5021
@parpalamihai5021 3 ай бұрын
Super
@rakugeorge1913
@rakugeorge1913 3 ай бұрын
Domnule Dragoș, am plecat pe 28 de ani si emisiunile astea sunt din ce in ce mai bune. Ori imbatranesc eu😅 ori emisiunile sunt din ce in ce mai palpitante. Sau amandoua🎉🎉
@mirceaneagoe8586
@mirceaneagoe8586 3 ай бұрын
La tranta cu reclamele !
@wisdm1998
@wisdm1998 3 ай бұрын
"unde mama zmeilor e cafeaua perfectă ?" - bă Mnuie 😂
@Uni955
@Uni955 3 ай бұрын
Ce stratagemă interesantă! În fine,ca sugestii de reclame aș avea: -Kaufland cu promoția aplicației Kaufland Card cu "atât de ieftin" -Pampers cu "Lumea lui bebe" -Gastimax Med -Catena,etc.
@nelujhon2475
@nelujhon2475 3 ай бұрын
Am o firmă de detailing auto ca hobby dar este în regulă cu toate actele și taxe la stat. Urmărind episodul de astăzi mi-a venit o idee de promovare 😁! Mulțumesc!
@2WheelerOn2
@2WheelerOn2 3 ай бұрын
Ma bucur ca a facut acest experiment. Am livrat de la mai toate ghost kitchen urile din bucuresti, aproape toate prepara mancare in conditii insalubre si oameni care fumeaza in timp ce prepara mancarea, nimeni nu poarta vreodata boneta, am fost la zest pizza candva si un sti lankez a fumat, s a sters pe pantaloni iar dupa facea pizza cu aceias mana. Foarte multe nereguli pe care le vad mereu iar si iar
@ratmanblackgrew7846
@ratmanblackgrew7846 3 ай бұрын
asta nu-i nimica, am cumparat o saorma din Ploiesti care, btw au contract sa prepare si sa livereze cu glovo si tazz si lumea chiar cumpara caci erau multe pungi pregatite pt baieti sa vina sa le colecteze... era baiatul meu cu o sudoare din accea frumoasa de iulie la ora 14:00 si asa cum era el cu zabale la subrat se scaprina cu mana care prepara dansului ce statea la coada in fata mea dar nu era atent sa prinda faza, sa scarpinat rapid in sudoarea aia de subrat clar vizibila pe tricoul lui visinu inchis la culoare ( ce combinatie mai buna de culoare se putea pt un saormar in luna iulie sub pe putin 40 de grade in incaperea aia de tabla a lor...), i-am zis in fata, saorma aia o mananci tu cu ma-ta si ai noroc ca nu chem anpc peste voi sa recolteze probe si am plecat de la coada si nici ca nu am mai mancat o saorma de atunci pana in prezent... ca era ala de vina ca nu era, era firma pt conditiile tampite ce le acorda muncitorului... prea putin mai ma intereseaza, cand l-am vazut pe aschilopat scarpinandu-se in propia sudoare, fara manusi de unica folosinta, plin de transpiratie si sub sapca, si pe fata, si la subrat... mi-a facut o scarba pentru toate asfel de restaurnate/fast food-uri si de atunci am hotarat sa mananc atat eu cat si cei din jurul meu, familia numai preparate facute de in casa, unde stiu prea bine ce igiena si ce pun in macare, cum o prepar etc... nu mai am incredere in nici unul din restaurante/fast food-uri ca respecta niste norme normale de igiena cat angajatii sunt la servici asa ca nu mai pun gura pe nimic din fastfood/restaurante !
@gamerredpanda8435
@gamerredpanda8435 3 ай бұрын
Reclama de la radio este garantat spot împotriva învățării limbii franceze.
@elenamovila1271
@elenamovila1271 3 ай бұрын
“Jacobs - zaharul perfect.”😂
@stefan82mihai
@stefan82mihai 3 ай бұрын
Doamne, cât am râs!
@denisafatu5240
@denisafatu5240 3 ай бұрын
Cel mai educativ canal din Romania!
@seb1k988
@seb1k988 3 ай бұрын
12:37 - Vă veți mulțumi mai târziu. 😂❤
@lavinianutu7804
@lavinianutu7804 3 ай бұрын
Mulțumesc!😊
@im6024
@im6024 3 ай бұрын
Bravos! Goana cu orice pret dupa ....treduri! Sa apartinem! Aoleuuu! Asa se va sfarsi cu toate aceste anomalii intretinute DOAR de gurile care slavesc gratuit, fara convingeri, un trend/ brand. Iaca rezultatul incurajarii manifestarii "increderii de sine" inca din frageda puncie! Linia atat de fina a transformat siguranta datatoare de liniste in boala, tupeu obraznic, promovarea mizerabila a Anormalitatii in detrimentul CLAR, FATIS, DUREROS al valorilor si calificarilor celor vinovati ca vor sa ramana echilibrati. Superb! Va urez pofta la branza si la viata, in general! Voua, celor de peste 2-3 generatii care veti culege roadele ...
@parpalasebastian3734
@parpalasebastian3734 3 ай бұрын
Felicitări pentru tot proiectul . Sa va implantați un ochi in ceafa... aveti grija de voi
@andreeabendis0532
@andreeabendis0532 3 ай бұрын
Buna emisiunea, multumesc! Restaurantul inexistent din Londra m-a uluit total, desi ma consideram nu asa de rupta de realitati, interneturi si alte nebunii.
@bogdanosfera
@bogdanosfera 3 ай бұрын
:)) Așa trebuie, oameni buni! Bravo pentru inițiativele de "trezire" a consumatorilor!
@adelabutas7795
@adelabutas7795 3 ай бұрын
mă topesc când o văd pe Cara😍😍😍😍te joci cu inima noastră, șarlatanule😮gata, îmi iau câine
@hristinagherna5205
@hristinagherna5205 3 ай бұрын
Bravo, ce vremuri trăim, minciună și înșelăciune în multe domenii
@getamusescu2293
@getamusescu2293 3 ай бұрын
Multumesc !
@lucianmihai1459
@lucianmihai1459 3 ай бұрын
Multumim pentru emisiune !
@user-gl2bj4mr8i
@user-gl2bj4mr8i 3 ай бұрын
Așa e cu 80 la sută dintre conserve și nu numai, continuă așa ești și ai fost pe drumul bun. Bravo!
@petrecostin3345
@petrecostin3345 3 ай бұрын
Jur sunteți cei mai tari respect pentru munca voastră ❤❤
@user-zr2uv3mx2k
@user-zr2uv3mx2k 3 ай бұрын
Doamne ajuta. Sunteti nr 1
@elenaburcus3515
@elenaburcus3515 3 ай бұрын
Mulțumim!
@ionutstroiescu8813
@ionutstroiescu8813 3 ай бұрын
Sa nu va opriti productia CCR. Inca un episod foarte bun! 👏💯✅
@mihpancuresca6897
@mihpancuresca6897 3 ай бұрын
CCR - cel mai eficient antidepresiv! Bravo, Starea♡( marcă înregistrată! - pentru mine cel puțin)
@danmoroianu822
@danmoroianu822 3 ай бұрын
Romania tara tututror posibilitatilor!
@elenaenache4371
@elenaenache4371 3 ай бұрын
Bravo, băieți!!!
@gnbogdan3418
@gnbogdan3418 3 ай бұрын
ccr ul asta imi da o stare de mult bine
@manuelasatnoianu1730
@manuelasatnoianu1730 3 ай бұрын
Felicitări echipei Starea Natiei pentru emisiune! ❤❤❤
@loreleyshine5855
@loreleyshine5855 3 ай бұрын
Mama lui de algoritm! Hai, cu comentarii, oameni buni!
@rasun2493
@rasun2493 3 ай бұрын
Bravo!
@cerinstelatdevara
@cerinstelatdevara 3 ай бұрын
Felicitari pentru prezentarea etichetei de la Jacobs!
@radurozor4742
@radurozor4742 3 ай бұрын
În 2017 am văzut un documentar făcut de Vice despre un un restaurant inexistent ce a ajuns cel mai bun din Londra, doar cu recenzii și fotografii. Bine ca măcar tu nu mai promovezi Food Panda...
@miham67
@miham67 3 ай бұрын
În pateu pun proteina de soia sa iasă la număr proteina, ca deh, slanina nu are proteina
@danutavram831
@danutavram831 3 ай бұрын
Nu va mai mirati ca exact asa functioneaza lucrurile si in Guvernul si conducerea politica al acestei tari !!
@cosmincrangasu5267
@cosmincrangasu5267 3 ай бұрын
O emisiune care ne educă si ne amuza simultan! Multumim, băieți! 😊
@oanaoldag7353
@oanaoldag7353 3 ай бұрын
Bravo pentru emisiune!
@gabypopa7587
@gabypopa7587 3 ай бұрын
Eu am înțeles cum sa slăbești sănătos ❤ Dar sa ei în greutate dar tot sănătos?!🥲
@pinzariumarius1871
@pinzariumarius1871 3 ай бұрын
Felicitari Domnule Dragos si intregii echipe . Fereasca ne Dumnezeu . Doamne cum ar fi fost SA inregistrez toate reclamele de Pana acum de la noi.
@dangeorge101
@dangeorge101 3 ай бұрын
Felicitari!
@ghitadinca
@ghitadinca 3 ай бұрын
E super faza cu restaurantul imexistent. Intrebarea este, cum te mai poti ghida sa alegi hotelul/restaurantul unde sa te cazezi/ mananci cand pleci in alta localitate, daca reviewurile se dau asa?
@genthilos
@genthilos 3 ай бұрын
Fundita cu elastic din chiloti regali"...😂😂
@georgianadragomir4052
@georgianadragomir4052 3 ай бұрын
Frumos nuanțat!
@doracsiky
@doracsiky 3 ай бұрын
Highlight-ul zilei de duminică, la puterea a doua: CCR şi Cara, scumpetea de cateluşă❤!
@cristiancirdei7329
@cristiancirdei7329 3 ай бұрын
Țineți-o tot asa
@florinelivancuta2272
@florinelivancuta2272 3 ай бұрын
Cel mai tare content de pe net 🤗🤗🤗
@gutue
@gutue 3 ай бұрын
Mulțumim
@giurgiuovidiu
@giurgiuovidiu 3 ай бұрын
Doresc sa transmit felicitari si multumiri intregii echipe!!!!!
@claudiaflorescu9941
@claudiaflorescu9941 3 ай бұрын
Extraordinari de buni sunteti, mulțumesc!
@grigoregurei9219
@grigoregurei9219 3 ай бұрын
Multumim...
@alexandratudor5624
@alexandratudor5624 3 ай бұрын
Super!
@adrianrotaru7998
@adrianrotaru7998 3 ай бұрын
Mulțumim pt distracție
@cameliamaria4459
@cameliamaria4459 3 ай бұрын
Excelent episod si acesta!
@1980silviu
@1980silviu 3 ай бұрын
Ce trebuie în toată discuția, de-a rezolva probleme un centru de expertiza, toți suntem responsabili
@user-rf4tm3zg7s
@user-rf4tm3zg7s 3 ай бұрын
Esti tare domne .Mult succes .
@ioanaraluca5482
@ioanaraluca5482 3 ай бұрын
Abia aștept duminica sa vad emisiunea asta!
@costinstanciu
@costinstanciu 3 ай бұрын
Cât de frumoasa e Cara!❤❤
@nelutumanu6586
@nelutumanu6586 3 ай бұрын
Forță cu algoritmul!
@marianleonard5083
@marianleonard5083 3 ай бұрын
Ai dreptate! 👍
@rachefirux
@rachefirux 3 ай бұрын
Bravo Domnule!
@MultiTopRadio
@MultiTopRadio 3 ай бұрын
Nu e cumva robotul de la ANPC cind astepti un an jumate sa raspunda un operator?
@silviucarabasu814
@silviucarabasu814 3 ай бұрын
Grozava emisiune!
@gobebe
@gobebe 3 ай бұрын
12:04 👏👏👏, faină din greieri 💩, cârmâz 👍... , dar acum mă și întreb câți dintre noi am știut din ce se face carminul, eu unul nu 😵‍💫
@CarinaAbramovic-sh8ej
@CarinaAbramovic-sh8ej 3 ай бұрын
Eu da 😢
@StelianPetrariu-ys3uj
@StelianPetrariu-ys3uj 3 ай бұрын
❤ felicitări pentru emisiune e de nota zece
@amaliasuiu1110
@amaliasuiu1110 3 ай бұрын
Excelent și episodul de azi! Mulțumim! Kara e adorabilă! 😍
@Corinafox
@Corinafox 3 ай бұрын
Felicitari , tie si intregii tale echipe !
@anduboboc9672
@anduboboc9672 3 ай бұрын
Prezența voastră ne încântă❤
@luciagaspar7667
@luciagaspar7667 3 ай бұрын
Felicitări pentru emisiune, sunteți super bunii!!!😍😍😍👍❤Doamne ajută!O frumusețe de cățelușa 🥰👍
@JohnFTY
@JohnFTY 3 ай бұрын
Reclama aia la radio a fost facuta de niste publicitari care cel mai probabil au tras tare toata noaptea , si au venit de dimineata cu ideea asta superba , doar la fel de tras ai fi putut-o intelege :)))
@user-ls1qg5kf3e
@user-ls1qg5kf3e 3 ай бұрын
Am renuntat la multe mizerii expuse in galantare datorita emisiunilor super educationale ...ar trebui sa deschidem ochii toti cand mergem la cumparaturi ...in alta ordine o iubesc imens pe Cara este superba imi doresc sa o vad la emisiuni mereu imi da o stare de bine ❤
@lazanualex9224
@lazanualex9224 3 ай бұрын
Bravo ❤
@cristiancirdei7329
@cristiancirdei7329 3 ай бұрын
Bravo
@mihaelakontek9914
@mihaelakontek9914 3 ай бұрын
Incredibil ...multumim ptr emisiune!abia așteptam s o vizionez!e incredibil ce se intampla azi cu reclamele mincinoase..
@CarinaAbramovic-sh8ej
@CarinaAbramovic-sh8ej 3 ай бұрын
Totul este posibil 😵‍💫😳🤯
@MercedPDF
@MercedPDF 3 ай бұрын
Mortală Kara, emisiunea bună cum ne-ati obișnuit!❤
@myny866
@myny866 3 ай бұрын
Merci mult 😊
@-Din-Rok-
@-Din-Rok- 3 ай бұрын
Reclama farmaciei mie mi se pare haioasă.Mult mai inspirată decât cea pentru Catena. Chestie de gust!
@gabrieladanciu190
@gabrieladanciu190 3 ай бұрын
Da, da, și noi mulțumim! Și nu mergem pe fente, întotdeauna căutăm doar canalele voastre originale ... 😊
@mihaeladonisa1837
@mihaeladonisa1837 3 ай бұрын
Bună dimineața 💯👍👏
@smcmarius
@smcmarius 3 ай бұрын
Dacă vă rog frumos, faceți o emisiune despre emisiunile "Mireasă pentru fiul meu", "Lecții de viață". Mulți oameni le văd.
@Alexandru-fw2mq
@Alexandru-fw2mq 3 ай бұрын
Hai cu algoritmul!!!🎉🎉🎉
@ADIKOZMA
@ADIKOZMA 3 ай бұрын
Felicitări
@calin_zz4015
@calin_zz4015 3 ай бұрын
Sa va povestesc ce am patit eu cu glovo, poate ajuta pe altii. Am dus telefon la reparat. Au zis sa il deblochez ca sa il poata verifica mai bine. Am luat telefon totul ok. Dupa o luna ma trezesc cu abo premium la glovo ( banuiala mea, facut de cineva de la reparatii telefoane) Ne facut de mine sau familie. Am investigat, am scris la glovo, ca doar scris merge. Certuri si scandal pe chat. Care apropo se sterge dupa ce termini conversatia cu ei.Le-am zis ca nu am abo premium dar bani mi se iau. Vreau sa anulez. Nu se poate ca nu este mailul dvs. Pai cineva imi foloseste cardul sa isi plateasca premium. Sunati la politie sa investigheze ei. Sa deschida aia dosar penal pentru 29 de lei ? Pana la urma am anulat cardul si am facut altul. Banca mi-a restituit banii pe doua luni. Asta este singura solutie cu glovo. Mai sunt o gramada de oameni in aceiasi situatie si toti au facut la fel.
@cipriantaoshu
@cipriantaoshu 3 ай бұрын
Îmi place emisiunea într-un mod dubios. Ca musca la bec 😂
@dianabajenaru8157
@dianabajenaru8157 3 ай бұрын
Exceptional! Va ascult cu drag in timp ce prepar o supa cu legume adevarate si o paine de casa fara zahar si aditivi! Multumim pentru ca ne inspirati!! 🔝🫡
@RobertIdita
@RobertIdita 3 ай бұрын
Foarte buna emisiunea
@epualex
@epualex 3 ай бұрын
Super emisiune 🙌👏👏
@FuryonRo
@FuryonRo 3 ай бұрын
Super. Multumim pt o "Emisiune Regala". Recomand !!! 😅
@Parazitii23
@Parazitii23 3 ай бұрын
Felicitări 🎉🎉🎉
@cezarmihaileanu6063
@cezarmihaileanu6063 3 ай бұрын
Te rog, sa ne-o mai arăți pe Cara !
@user-ry2ul8zj6y
@user-ry2ul8zj6y 3 ай бұрын
Reclame tîmpite sunt peste tot, așa că, mult înainte cu CCR și cu restul emisiunilor marca STAREA NAȚIEI!
Sprinting with More and More Money
00:29
MrBeast
Рет қаралды 32 МЛН
Sigma Girl Education #sigma #viral #comedy
00:16
CRAZY GREAPA
Рет қаралды 75 МЛН
Маленькая и средняя фанта
00:56
Multi DO Smile Russian
Рет қаралды 5 МЛН
How I prepare to meet the brothers Mbappé.. 🙈 @KylianMbappe
00:17
Celine Dept
Рет қаралды 53 МЛН
Copiii cu cine votează? Vocea Nației #233
35:00
Starea Natiei Oficial
Рет қаралды 7 М.
Той! Той! Той! “Өмірлік жарым боласың ба”
22:40
QosLike / ҚосЛайк / Косылайық
Рет қаралды 362 М.
Aramızda dağlar var 😂 #funny #viral #shorts
0:12
HASAN TARHAN SHORTS
Рет қаралды 6 МЛН
Азат - ол менің бизснесім  І АСАУ І 6 серия
28:42
猫が大好きスケボー亀【A skateboard turtle who loves cats】
0:11
アメチカンのもな
Рет қаралды 43 МЛН
ХОРОШО ЧТО ПЕРЕПРОВЕРИЛ😂😂😂 #юмор #пранк
0:44
СЕМЬЯ СТАРОВОЙТОВЫХ 💖 Starovoitov.family
Рет қаралды 1,2 МЛН