Bunica și revelionul

  Рет қаралды 1,280,824

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

Күн бұрын

Actori: Elena Moldovan și Mircea Popa
Regie: Cristi Ilișuan
Imagine: Tudor Păsat
Sunet: Horațiu Limbășan
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 480
@mariapol8905
@mariapol8905 Жыл бұрын
Ce simpatici sinteti ca nu ma plictisesc sa va ascult atita dreptate ai bunica va pup cu drag
@cristinacristina3503
@cristinacristina3503 2 жыл бұрын
"Ma, voi nu mai stiti ce-i bun in lumea asta... vin strainii" sa aprecieze muntii, mancarea si traditiile noastre ca noua ne este rusine cu ele...
@sabinadavid5653
@sabinadavid5653 Жыл бұрын
Va apreciez foarte mult si va iubesc!❤❤🌹
@PhilipPlaysGames
@PhilipPlaysGames 8 ай бұрын
Așa e
@monicamonica7303
@monicamonica7303 2 жыл бұрын
Dreptate are bunica,fie sanatoasa!! Multumim pentru atatea sfaturi,draga noastra bunica!! ❤Anul care vine sa fie mai bun pentru toti,sa fiti fericiti si sanatosi!! La multi ani tuturor!!❤❤
@ciupercabogdan9959
@ciupercabogdan9959 2 жыл бұрын
"Va sta in grumaz?"😀😀😀😀 LA MULTI ANI !!!! SANATATE BUNICA , SANATATE ECHIPEI
@mirceabravo
@mirceabravo 2 жыл бұрын
Mulțumim. 🤗🤗
@Beniamin_
@Beniamin_ Жыл бұрын
Da, da, e adevărat! Cele românești sunt cele mai gustoase! Mulțumesc bunicăi
@mariamarzac3855
@mariamarzac3855 2 жыл бұрын
La mulți ani! Mulțumesc Mircea,pentru vidioclipurile cu bunica,e persoană cu harul lui Dumnezeu,prin portul și graiul tradițional ardelenesc din zona Clujului. Îmi este tare dragă și doresc să o văd zilnic în vidioclipuri! Sănătate multă amândorora!
@sebastiancalo331
@sebastiancalo331 2 жыл бұрын
SĂ TRĂIASCĂ LA MULȚI ANI, PE TANTI LENUȚA DE REVELION 2022.
@mariapol8905
@mariapol8905 Жыл бұрын
Ce simpática este doamna toate sint adevarate dar si tu Mircea esti extraordinar mié drag de voi nu ma plictisesc
@dangiura412
@dangiura412 2 жыл бұрын
Salut Mircica, mare dreptate are bunica strainii apreciaza mai mult bucatele noastre traditionale ,in schimb pt noi sunt 'iarasi din astea ' parca ar merge altceva, oricum multa sanatate si La MULTI Ani tuturor romanilor.
@radastanciu105
@radastanciu105 2 жыл бұрын
Trebuie sa-mi zici ,,dadica sau dada ca asa se zice la o sora mai mare."pentru ca mi-am permis ,,glume" IARTAMA ..tot te apreciez te respect si sa-I multumesti lui Dumnezeu pentru toti anii petrecuti in casnicie ca eu sint vaduva din 85.Eu multumesc Domnului care m-a ocrotit si nu duc lipsa de nimic...amin!..
@timeanagy148
@timeanagy148 2 жыл бұрын
Are dreptate Tanti Lenuta. Sunt cele mai bune. As mânca un platou întreg maine la ce pofta am. Din pacate unii dintre noi apreciem când nu mai avem parte de ele. După 10 ani petrecuți in Germania ce nu as mai da pentru un revelion petrecut ca pe vremuri la o casa părăsită sau intr-o sala veche cu sandwich-uri, pâine unsă cu pateu sau unt, salam, castraveți murati și ou ras deasupra. Amintiri frumoase. Va doresc sa aveți parte de un an nou fericit și multă sănătate 🥂
@Delta_0696
@Delta_0696 2 жыл бұрын
Felicitări,Mircea!Încă un videoclip super reusit!Bunica este foarte haioasa(cum a spus ea ,,hotel plapumioara")!Va doresc ca noul an sa va aduca pace,bucurie si liniște in familie!Multă sănătate bunicii!
@florigherghisan9635
@florigherghisan9635 Жыл бұрын
Ce dreptate are bunica! Mancare ca la noi nu gasesti in toata lumea!
@crinaalinaghemes2727
@crinaalinaghemes2727 2 жыл бұрын
Superba Bunica, e adorabila. Un an nou mai bun si mai productiv. Abia astept noi episoade.
@victorstancu275
@victorstancu275 2 жыл бұрын
Fenomenala Bunica mare Adevar spune Mircica Bunica o sa intre in istorie hai La multi ani cu sanatate mai Mircica si la mai multe vloguri🙏🙏🙏🙏🙏👍👍👍👍❤️❤️❤️❤️🤗🤗🤗🤗👏👏👏✌️✌️✌️👋👋👋🎉🎉🎉🎉🍾🍾🍾🍾🍸🍸🍸🍸
@jhonandrewPriest
@jhonandrewPriest 2 жыл бұрын
Săraca bunicuța🙄are dreptate ❤
@gheorghensamoila8642
@gheorghensamoila8642 2 жыл бұрын
VĂ IUBESC TARE MULT DRAGILOR! AN NOU FERICIT SĂ AVEȚI. LA MULȚI ANI!
@ioanmanuel3742
@ioanmanuel3742 2 жыл бұрын
Câtă dreptate are bunica! Mulțumim pentru videoclipuri! Multă sănătate și Un An Nou cu multe împliniri!
@ignatdaniel
@ignatdaniel Жыл бұрын
Cât adevăr in filmulețul acesta!!! Sa luam aminte!!!
@oanacamacho1980
@oanacamacho1980 2 жыл бұрын
Mare dreptate are buna Lenuța🥰 Un an nou binecuvantat dragilor!💞 Multă sănătate şi inspirație ca să faceți cât mai multe vloguri. Pupici de la Americanii, din Chicago😘🤗😘🤗
@elenapascu1896
@elenapascu1896 2 жыл бұрын
Oana oare ție îți trimeteau părinți caşcavalul făcut de mine??!! Dacă îmi amintesc bine şi pe una din fete o chema Oana. An nou fericit şi cu bucurii.
@oanacamacho1980
@oanacamacho1980 2 жыл бұрын
@@elenapascu1896 nu cerd doamna Elena, probabil e vorba de o altă Oana 😊, un an nou binecuvântat, multă sănătate şi numai bucurii!🤗💞🥰
@elenapascu1896
@elenapascu1896 2 жыл бұрын
@@oanacamacho1980 probabil. Mulțumesc asemenea şi ție 🤗😘🤗😘🥰
@MarioLopez-ij8mj
@MarioLopez-ij8mj 2 жыл бұрын
♥️🤝
@vioricaradu3872
@vioricaradu3872 2 жыл бұрын
La multi ani! Cam asta i adevărul! Dar, ce sa facem daca mintea ne vine prea târziu? Poate....niciodată!
@DeeNailsX
@DeeNailsX 2 жыл бұрын
Nu va mai place pruna, va place cucuruzu :))))))) Cea mai tare pe anu asta. La multi ani!
@neluilie8044
@neluilie8044 2 жыл бұрын
Are perfecta dreptate bunica ...Felicitari !!!🥰🥰🥰🥰
@marianapop1292
@marianapop1292 2 жыл бұрын
Adorabila îi bunica 🤗😚😚la mulți ani ! An nou cu sănătate!
@petruchindris2672
@petruchindris2672 Жыл бұрын
SUNTETI FOARTE DRAGUTI
@anisoaraamariei9605
@anisoaraamariei9605 8 ай бұрын
Bravo bunico! Un platou!,, Să fie!,, Adevărat! Produsele românești, sunt foarte bune, și foarte gustoasele!
@ghiuritanlivia3891
@ghiuritanlivia3891 2 жыл бұрын
O bunică minunată clip simpatic și pâinea cea de sărbători. Un an nou bun cu sănătate și gânduri frumoase
@danielaionescu3816
@danielaionescu3816 2 жыл бұрын
iusky(whiskey)🤣Mortala bunica si f.autentica!!Felicitari si multumim!
@tudorgramada4164
@tudorgramada4164 2 жыл бұрын
Un an nou binecuvântat cu multe platouri și mâncăruri de la bunica ❗❤️❗❤️❗
@wallmih
@wallmih 2 жыл бұрын
Mai buna slana, palinca, cârnații, brânza si ceapa, are dreptate bunica🥰
@anamariagherasim3905
@anamariagherasim3905 2 жыл бұрын
La Multi si fructuosi Ani Bunica si tu Bravo! Dumnezeu sa-l hodineasca pe Bunicu ca ne lipseste mult- acum toata dadaceala ai sa o primesti tu! Sa auzim numai debine!!!!!
@djmarius002
@djmarius002 2 жыл бұрын
@@anamariagherasim3905 se scrie odihnească ai uitat limba română
@deni9148
@deni9148 2 жыл бұрын
Hodineasca se zice in Ardeal
@anamariagherasim3905
@anamariagherasim3905 2 жыл бұрын
@@djmarius002 inseamna ca nu esti ardelean.....imi pare rau....
@so663
@so663 2 жыл бұрын
@@deni9148 asa se zice si la Bucovina 😁
@corneliatengher3924
@corneliatengher3924 2 жыл бұрын
Un videoclip excelent ca de obicei! Felicitări si la cât mai multi telespectatori! Sănătate , pace, iubire si multă voie bună in noul an 2022! Vă urmâresc cu drag din Bucuresti! 😘😘😘😘😘🥰🥰🌿🌹🌹🌹🌹🌹🌿
@virginianegrei5382
@virginianegrei5382 2 жыл бұрын
La multi ani ! Un 2022 Plinio de sanatate si bucuri!!!
@bogdanobogeanu5758
@bogdanobogeanu5758 2 жыл бұрын
Superbe conversatiile astea cu bunica 😅 la multi ani si un an nou cat mai bun si bunicii si tie Mircea si tuturor prietenilor tai 😊❤
@lefterioana2282
@lefterioana2282 2 жыл бұрын
Felicitări pentru ca sunteți autentici, mereu ma faceți sa râd, Tanti Lenuta multă sănătate va doresc!
@stefaniacostiuc7320
@stefaniacostiuc7320 2 жыл бұрын
La mulți ani fericiți și sănătoși alături de cei dragi!🙏 💖💖
@miamirabela8501
@miamirabela8501 2 жыл бұрын
Ce tare.Hotel Plapumioara😂😂😂cea mai tare bunica.😘😘😘😘
@ankat5966
@ankat5966 2 жыл бұрын
Cea mai tare bunica de pe youtube.Dumnezeu sa va ajute sa fie sanatoasa multi ani inainte.La multi ani Mircea.Bravo ca esti bravo ce sa mai .
@caelislilia
@caelislilia Жыл бұрын
,,Uiischi ii facut din kukuruz ,, Doamne, tine,i pe Bunica scumpã si Nyepot!🙏🫂
@mariamierea600
@mariamierea600 2 жыл бұрын
An nou fericit plin de sănătate și bucurii!
@stefanilies6881
@stefanilies6881 2 жыл бұрын
Multă sănătate tanti Lenuța an nou fericit!Mircea bagă la cap ce zice bunica. La mulți ani!💖💖
@alee_3263
@alee_3263 2 жыл бұрын
Si noi tot in HOTEL PLAPUMIOARA,suntem in carantina🤕.An nou feicit va dorim,multa sanatate bunicii si tie !!❤☃️🍾🥂🎄
@gademe6574
@gademe6574 2 жыл бұрын
Și noi in carantina numai de nu m ar durea așa rinichii si spatele și stomacul de la Corina(;)) asta
@alee_3263
@alee_3263 2 жыл бұрын
@@gademe6574 sa va faceti bine cat mai repede!!
@marianacibotaru9247
@marianacibotaru9247 2 жыл бұрын
Ce grijă îți poartă 😘😘😘😘😘
@mikilucicaursaru2655
@mikilucicaursaru2655 Жыл бұрын
Bravo 👏 👏 👏 👏 👏 bunicà
@be_eb1110
@be_eb1110 2 жыл бұрын
Sănătate bunica și numai bine. Un an nou cu bucurii sufletești! Să ne trăiești 100 de ani.😘🥂🍾
@alinastefan572
@alinastefan572 2 жыл бұрын
Minunata tanti Lenuta. An frumos cu spor si cu multe zâmbete :)
@givanatoma6730
@givanatoma6730 2 жыл бұрын
i mi pare bine ca bunica e puternica
@alinamunteanu5187
@alinamunteanu5187 2 жыл бұрын
An nou cu bucurii și multe împliniri!!
@kisscristina5021
@kisscristina5021 2 жыл бұрын
Sunteți minunați....... An Nou fericit și sănătos! Și ție Micea, și la bunica 😘
@elenaanaelena1085
@elenaanaelena1085 2 жыл бұрын
Îmi place maxim cum vb .bunica! Multă sănătate și mai bine!
@crinacrina2559
@crinacrina2559 2 жыл бұрын
Un an nou fericit vă doresc. Multă sănătate și la cât mai multe clipuri.
@innared8400
@innared8400 2 жыл бұрын
La mulți ani!!!🎊🎆🎄♥️♥️♥️
@silviabaias2267
@silviabaias2267 2 жыл бұрын
Sărbători fericite și la multi ani!
@veraburnariu9748
@veraburnariu9748 2 жыл бұрын
Adevărat inspirat din realitate așa se întâmplă
@TTulip05
@TTulip05 Жыл бұрын
Vă apreciez foarte mult și mă uit cu drag la voi! Oare v-ați gândit să faceți si alte videoclipuri gen: "Cu bunica in bucătărie"? Aș urmări-o cu drag pe bunica cum gătește diferite rețete învățate de la mama ei, bunicile ei și nu numai. Spor în toate!
@marialipovanu9418
@marialipovanu9418 2 жыл бұрын
Super....bunica face toți bani...cît adevăr zice...vă doresc un an bun din toate punctele de vedere și un La mulți ani!
@andreeasimion4138
@andreeasimion4138 2 жыл бұрын
La multi ani,Mircea,bunica si toata echipa!!sunteti minunati,pt ca ne descretiti mereu fruntile🥰
@voichitaanabruchental1370
@voichitaanabruchental1370 2 жыл бұрын
Vai frumosi sinteti , ma faceti sa rid , Anul nou fericit cu multa sanatate 🍾🥂🥂🥂🎉🎉🎉🎉🎉🎉😍😍😍🙏🙏🙏
@tynatynna8861
@tynatynna8861 2 жыл бұрын
Geniala aceasta femeie , bravo 👏
@popescusbogdanus5702
@popescusbogdanus5702 2 жыл бұрын
f buna tanti dumnezau daiei sanatate
@mariaciugudean1848
@mariaciugudean1848 2 жыл бұрын
Sunteți cei mai tari, să aveți sănătate și un an fericit
@carmenneterjoru6980
@carmenneterjoru6980 2 жыл бұрын
Multi ani sa ne traiti, Bunica si Mircea, ca tare faini sunte-ti!!!. Sanatate si sa auzim de bine !!!.
@SunDialReviews_Geo_scent_view
@SunDialReviews_Geo_scent_view 2 жыл бұрын
Mare dreptate are Bunica!!!!
@SunDialReviews_Geo_scent_view
@SunDialReviews_Geo_scent_view 2 жыл бұрын
Nan nou cu sănătate!!!
@emiliaenache6726
@emiliaenache6726 2 жыл бұрын
Faini santeti,!!!La multi ani sanatosi si veseli!@☆☆☆☆
@getabudau6202
@getabudau6202 2 жыл бұрын
Anul asta toată lumea la cabană de Rev ! An nou fericit , Mirciulică !!!!😘😘😘😘
@gabrielacreata7752
@gabrielacreata7752 2 жыл бұрын
Ești beton , cănd sănt tristă , caut un clip de al tău si mă bine dispun . A uitat bunica să ti pună si o piftie cu usturoi . În avans îți spun : LA MULTI ANI SĂNĂTOȘI !
@mihaelastoica1072
@mihaelastoica1072 2 жыл бұрын
Nu aveam chef de nimic, mama decedata,impozite si dari la stat fara numar si dintr-odata ma simt din nou Mary Poppins from Transylvania !(adica optimista,vad luminita de la capatul tunelului) Va iubesc ! In Nou An cu sanatate,liniste ,putere de munca in care sa fim buni si fericiti! "La multi ani!"
@FLORIN.03.10.
@FLORIN.03.10. 2 жыл бұрын
Un an nou fericit la bunica si multa sanatate i doresc
@ColtuTV
@ColtuTV 2 жыл бұрын
intr-o buna zi poate voi ajunge si eu cu canalul la fel ca tine :) respect !
@johnconnor555
@johnconnor555 2 жыл бұрын
Din nou bunica ne face seara mai frumoasă,Mircea ai grijă cu palinca,2 litri 😜să fie acolo... Un an nou cât mai bun la toată lumea și LA MULȚI ANI !!! ❤❤❤🎆🎉✨🎆✨🎉
@danhosu03
@danhosu03 2 жыл бұрын
Forte tare bravo Mircea Bravo ; An Nou Fericit! Te salut di Florida 🎄
@raulbu1383
@raulbu1383 2 жыл бұрын
An nou fericit
@andreibm7670
@andreibm7670 2 жыл бұрын
La Mulți Ani Multă Sănătate Și Fericire Și Un An Nou Fericit Mircea 🥇🔝🥇♥️😘
@maricelbercuta3160
@maricelbercuta3160 2 жыл бұрын
LA MULTI ANI
@melinaflutar3077
@melinaflutar3077 2 жыл бұрын
Sănătate multă bunica !!! 😘
@frunzaconstanta7013
@frunzaconstanta7013 Жыл бұрын
😂😂😂😂🥰bunica e deșteaptă și înțeleaptă.
@maricelbercuta3160
@maricelbercuta3160 2 жыл бұрын
BUNĂ SEARA
@JustMe-fb2lj
@JustMe-fb2lj 2 жыл бұрын
"De la estea tușiți, mă?!" Mor!😂🤣😂
@PESCUITSPORTIVcuMike
@PESCUITSPORTIVcuMike 2 жыл бұрын
Mare adevăruri, montate super profesional, într-un context superb. Un An Nou fericit!
@mirelaxo
@mirelaxo 2 жыл бұрын
I love BUNICA xox
@elenajoo7949
@elenajoo7949 Жыл бұрын
Sa auzim numai de bine.
@liviumiculit5678
@liviumiculit5678 2 жыл бұрын
Felicitări!
@matei885
@matei885 2 жыл бұрын
La mulți ani,acest an a fost cel mai tare an, anu viitor sa fie și mai bun, Aho aho copii și frați stați, banii încasați, pan' la urma suntem frați
@alexandravisan5959
@alexandravisan5959 2 жыл бұрын
La mulți ani! Tanti Lenuța . La mulți ani! Mircea.👌❤❤😙💋🎁🎆👌🌹💕
@georgeplescan6503
@georgeplescan6503 2 жыл бұрын
Cel cel si cel mai tare Mircea Bravo
@mariadinica6405
@mariadinica6405 2 жыл бұрын
Dumnezeu să ți de-a sănătate tanti Lenuța că tare sameni cu mama mea iești tare frumoasă
@alinadragan3955
@alinadragan3955 2 жыл бұрын
Tare bunica
@smcmarius
@smcmarius 2 жыл бұрын
Are dreptate tanti Lenuța. Prețurile sunt umflate la aproape orice produs, nu mai punem preț pe ce se produce în țară doar să se impresioneze niște prieteni.Dar totuși mulți străini le place mâncarea noastră și țuica.
@mariapol8905
@mariapol8905 Жыл бұрын
C8nd vad ce aveti pe masa imi saliveaza gura este tot cu ce am trait la mama acasa sa fit sanatosi
@crinutza62
@crinutza62 2 жыл бұрын
La mulți ani..la bunică
@corinabycipdegmail8549
@corinabycipdegmail8549 2 жыл бұрын
Fuicaș...ie,ie... 😂😂😂 Mulțumim frumos pentru vorbele dintre vorbe. La multi ani!!! 🎄🎉🍾
@costelastanescu2593
@costelastanescu2593 2 жыл бұрын
Bunica Lenuta sa ne traiti multi ani !!!❤
@ioanarosu5832
@ioanarosu5832 2 жыл бұрын
Bravooooo... ! 👏👏👏 ❤❤❤
@cristilungu9107
@cristilungu9107 2 жыл бұрын
BUNICA MONDIALA 🌹,Mircea usernicu,stai ma acasa !!!
@AmogusCar
@AmogusCar 2 жыл бұрын
"Cand simti ca nu mai poti, mai poti o portie" -bunica
@jasmy.546
@jasmy.546 2 жыл бұрын
Bravo sa ajungi la 100000 abonati
@mirceabravo
@mirceabravo 2 жыл бұрын
Am ajuns la de zece ori mai mult
@amaliadietze4603
@amaliadietze4603 2 жыл бұрын
Ce n- as da eu sa mananc produse romanesti!
@evasarfi3978
@evasarfi3978 2 жыл бұрын
Un an nou fericit la tanti Lenuța
@janosvastag9255
@janosvastag9255 2 жыл бұрын
Bună Lenuța să vă de a D zeu sănătate multă și un an nou cu multe bucurii! Mare adevăr ați grăit în finalul dialogului cu Mircea...
@officiald-n4343
@officiald-n4343 2 жыл бұрын
Trăiască Bunica
@alinasandu4190
@alinasandu4190 2 жыл бұрын
Respect Mircea Bravo
@nikollobel277
@nikollobel277 2 жыл бұрын
Se motrosheck🤣🤣🤣 tare de tot tanti Lenutza ,va doresc sanatate si tuturor si An Nou in sanatate, fericire si bucurii 🤗🤗🎉🥂🍀🎁🍻🎊
Bunica își deschide magazin - MIRCEA BRAVO
3:41
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 2,1 МЛН
Bunica mă învață să gătesc
14:34
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 771 М.
LIFEHACK😳 Rate our backpacks 1-10 😜🔥🎒
00:13
Diana Belitskay
Рет қаралды 3,9 МЛН
Incredible: Teacher builds airplane to teach kids behavior! #shorts
00:32
Fabiosa Stories
Рет қаралды 10 МЛН
Minecraft Creeper Family is back! #minecraft #funny #memes
00:26
Românii de 1 Decembrie #3chestii
14:24
3 Chestii
Рет қаралды 1 МЛН
Mircea Bravo:Amintiri de Nuntă!Horă, Ciardaș și Pasiune!
2:46
PODCAST SHORT
Рет қаралды 7 М.
Bunica îmi inspectează biroul - MIRCEA BRAVO
4:14
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,9 МЛН
Haurențiu la dentist
5:25
Haurentiu
Рет қаралды 376 М.
Bunica m-a dus la mănăstire - MIRCEA BRAVO
13:54
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 398 М.
Bunica îmi cunoaște noua iubită
3:23
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,8 МЛН
MOȘ NICOLAE
6:41
George Tănase
Рет қаралды 4,6 МЛН
Sceneta cu Puiu Calinescu si Draga Olteanu Matei
4:44
arhiva TVR
Рет қаралды 3,4 МЛН
Bunica și cursurile de dezvoltare personală - MIRCEA BRAVO
3:11
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 926 М.
LIFEHACK😳 Rate our backpacks 1-10 😜🔥🎒
00:13
Diana Belitskay
Рет қаралды 3,9 МЛН