Când ești musafir și mâncarea e rea

  Рет қаралды 1,284,608

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

Жыл бұрын

Actori: Mircea Popa, Ioana Repciuc, Adriana Băilescu și Ioan Isaiu
Regie: Cristi Ilișuan
Imagine: Tudor Păsat
Sunet: Horațiu Limbășan
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 437
@bennylegend0704
@bennylegend0704 Жыл бұрын
Ooo ce colaborare....Ioan Isaiu...tot respectul...aștept să-l revăd in următorul clip...
@Spiritual-Sniper
@Spiritual-Sniper Жыл бұрын
dar ce are abonament?mai rar ca e mai bine
@dtmatizu
@dtmatizu Жыл бұрын
Doamne ce fain ar fi un video cu cei patru părinții împreună! Ai lui Mircea și ai fetei. Ceva întâlnire la masa
@catalindanielboboc278
@catalindanielboboc278 Жыл бұрын
si cu alti actori te rog eu mai fai videouri asta cu isaiu a fost genial
@StanMariana-wz6ty
@StanMariana-wz6ty Жыл бұрын
Da ar fi super
@MarioaraCucu
@MarioaraCucu Жыл бұрын
OK
@Ccvcosty
@Ccvcosty 10 ай бұрын
Și deci "Secretul" Mariei nu servește și dâns ul prăjiturele 😅😂😂😂
@andreimoldovan348
@andreimoldovan348 8 ай бұрын
ANDREI MOLDOVAN BUNA DIMINEATA LA ORA 21❤❤❤❤❤❤❤🎉🎉🎉🎉
@t.a.mihaila9088
@t.a.mihaila9088 Жыл бұрын
Cu așa actori mai avea puțin și se transforma în telenovelă. Faină distribuție, fain scenariu, faină imagine.... Mâncarea a cam lăsat de dorit... 🤔
@vasibv6746
@vasibv6746 Жыл бұрын
2024=USR
@florinssj2289
@florinssj2289 Жыл бұрын
@@vasibv6746 niciodata
@arkade2005
@arkade2005 Жыл бұрын
​@@vasibv6746 astia sunt aia xare vor sa taie zilele libere pentru mediul privat. Ei impreuna cu PSD si PNL.
@dex881
@dex881 Жыл бұрын
@@vasibv6746 usr= uniunea securistilor raufacatori ? mars de aici cu comunistii aia !
@gabrielasimulescu6511
@gabrielasimulescu6511 Жыл бұрын
Eu cred că defapt este extraordinară mâncarea...
@pvaandrei5657
@pvaandrei5657 Жыл бұрын
Super! Mai vrem clipuri cu Ioan Isaiu!
@tt-tj2zh
@tt-tj2zh Жыл бұрын
Ce ma bucur ca ai mai invitat si alti actori! Joaca foarte bine! Ma bucur foarte mult ca l-ai invitat pe domnul actor, Ioan Isaiu !! Felicitari !
@flaviusavramescu
@flaviusavramescu Жыл бұрын
“Am greșit… că am venit.😢” - prea bun finalul 😂
@gutanuelena4006
@gutanuelena4006 Жыл бұрын
Ce placere sa-l revăd pe Ioan Isaiu. Sunt ceva ani de când nu a mai apărut pe sticlă. Inspirată colaborare.❤❤❤ Felicitări Mircea pentru super clipul de actualitate...cunosc ceva lume ce gătește ca mama soacră 😂😂😂
@taratantam
@taratantam Жыл бұрын
Sau bunica și soacra...
@fugaciufloare6362
@fugaciufloare6362 11 ай бұрын
Desteapta soacra
@ragnar39
@ragnar39 7 ай бұрын
Ioan Isaiu a jucat de câteva ori și în Lecții de Viață.
@MonikCooking
@MonikCooking Жыл бұрын
O colaborare super faină cu domnul Ioan Isaiu iar ginerele mereu cu bunul simț la el.Un mare LIKE ❤
@mihaelabucur2696
@mihaelabucur2696 Жыл бұрын
WoW,,,îmi place mult isaiu...actorul☘️ nostru preferat ❤️❤️❤️mai faceți ep cu el,,🎀🎀🎀🎁🎁
@daniel270395
@daniel270395 Жыл бұрын
Ioan Isaiu,frate...nu l-am mai văzut de pe vremea când era pe ,,acasă" in telenovele. Cred că nici nu eram in UE pe atunci... Tare!
@Widiach
@Widiach Жыл бұрын
Foarte buni noii tai colegi. Bravo! Ne oferi calitate, Mircea.
@Allexandra04
@Allexandra04 Жыл бұрын
Faza cu pusul la pachet a fost buna, asta da replica de iesit din situatii d-astea! 😂😂 Sa-l mai aduci pe dl Isaiu! 🥰 o super colaborare, Mircea! 👌
@marineagu9558
@marineagu9558 Жыл бұрын
Dacă și în farfurie pune tot ea ... 😄
@mihaelaartacademy
@mihaelaartacademy Жыл бұрын
Da
@tabitamalita2354
@tabitamalita2354 Жыл бұрын
Super colaborarea cu acest actor...felicitări..
@elenacramba8779
@elenacramba8779 Жыл бұрын
E genial dl. Isaiu! Ma bucur ca apare in clipuri!
@amonralice
@amonralice Жыл бұрын
Ioan Isaiu, mare actor! 👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻
@timoteikid
@timoteikid Жыл бұрын
Am greșit c-am venit! 🤣
@LorenaMarcu
@LorenaMarcu Жыл бұрын
Dacă nu-i spunea de margarină și untură păpa tot Mirciulică 😂
@emmasunita
@emmasunita Жыл бұрын
Ai mâncat sau n-ai mâncat? Că e foarte bună 😅
@petrescuslv
@petrescuslv 11 ай бұрын
Doamne ajută, mereu ne uimește subtilitatea cu care ne privește dl Mircea. In fiecare scenariu ne regăsim mai mult sau mai puțin! Bravo!😂😅😊
@norbi26ful
@norbi26ful 9 ай бұрын
Rar rad la clipuri de genul asta, dar acum am ras cu lacrimi! Genial, Mircea are niste reactii fantastice :))
@freefirerobloxgamer-9585
@freefirerobloxgamer-9585 Жыл бұрын
Esti top Mircea! Respect pt munca depusa!!!!
@ionatanpasca9622
@ionatanpasca9622 Жыл бұрын
Am greșit...."că am venit!!" 😂😂😂😂😂❤
@vespazian-cristiancioata6225
@vespazian-cristiancioata6225 Жыл бұрын
Cei mai tari.FELICITĂRI !
@luminitageorgescu1713
@luminitageorgescu1713 Жыл бұрын
SUPER TARE ! MERITZI BRAVO MIRCEA BRAVO ERA DE ASTEPTAT !
@orangedevil1985
@orangedevil1985 Жыл бұрын
Am ras cu lacrimi!
@mirceabravo
@mirceabravo Жыл бұрын
🤗
@nicual000
@nicual000 Жыл бұрын
Salut. Bravo, Mircea! Uneori bagi niște video-uri... chiar nu am cuvinte 🎉
@vman5384
@vman5384 Жыл бұрын
Superb! Bravo
@alexandrumrt7637
@alexandrumrt7637 Жыл бұрын
Ce -mi place la clipurile tale e ca ma pot uita lo ispita cu copii la ele ca sunt de mult bun simț, Bravo!
@lucianrobert1432
@lucianrobert1432 Жыл бұрын
Foarte fain ,Mircea ! Felicitări întregii echipe !
@valentinamamaloudi9566
@valentinamamaloudi9566 Жыл бұрын
Asteptam si alte filmari. Super!!!❤
@mikepr5789
@mikepr5789 Жыл бұрын
Superbi actorii!
@corinaszigeti2429
@corinaszigeti2429 Жыл бұрын
Haha tata socru - un deliciu! Ce m-a bucur sa-l revăd!!!
@IANCUCLAUDIUALEXANDRU34-ec1bi
@IANCUCLAUDIUALEXANDRU34-ec1bi 5 ай бұрын
Tare de tot ultima fază:"Am greșit... c-am venit... ! ☹️" 😂😅🤣
@carmengiurgiu1111
@carmengiurgiu1111 Жыл бұрын
Minunat clip! Felicitări! 💐💐💐💐
@ioma6
@ioma6 Ай бұрын
Fain. Bravo !!!
@DanielMein
@DanielMein Жыл бұрын
Ioana esti o minune.! Ce frumoasa esti
@TkEl3cTr0
@TkEl3cTr0 Жыл бұрын
Mincinosul perfect 😜🤣 Sunteti superbi dragilor ❤️😊
@trascuruben3218
@trascuruben3218 Жыл бұрын
Foarte tare...viata bate filmul cum se spune😂 AM trecut prin asemenea experienta,salutari cu multa stima pentru toti colaboratorii !
@david.stelian
@david.stelian Жыл бұрын
Genial; ca întotdeauna! Felicitări! *Like, Share, Comment!
@micutaana8567
@micutaana8567 Жыл бұрын
Faină fam. Felicitări. Actori. Faini. ❤
@ascultacarti
@ascultacarti Жыл бұрын
Ce mi-a plăcut faza cu câinele! 😅🥰 Numai din vrăjeală în vrăjeală o ține Mircea cu mâncarea 😂😂 Clar, un video super! 😍👍👍
@MonicaC143-_-
@MonicaC143-_- 10 ай бұрын
😂😂😂😂😂😂😂
@tudorlazar4342
@tudorlazar4342 Жыл бұрын
Mircea numai bunica face mâncare extraordinară.
@beeginner3026
@beeginner3026 Жыл бұрын
Superb , e femeie ambițioasă , am crezut că mor
@gabrieli6862
@gabrieli6862 Жыл бұрын
Bestial video!!! 😂😂😂 am ras bine nu gluma!
@danasymo6370
@danasymo6370 Жыл бұрын
ooo fain clip cu Ioan Isaiu felicitări
@corinatitas9509
@corinatitas9509 Жыл бұрын
Bravo!🎉
@mariaciugudean1848
@mariaciugudean1848 Жыл бұрын
Actor de actor bună și frumoasă colaborare BRAVOOO VOUĂ
@georgiandragos9127
@georgiandragos9127 Жыл бұрын
Wow... Cel mai tare din anul acesta😂😂😂.Felicitări! Mă bucur mult că l-am văzut.Poți pune taxa pentru el.
@ioanabretan207
@ioanabretan207 Жыл бұрын
Felicitări 🎉foarte frumoasa 🎉
@alexandrumrt7637
@alexandrumrt7637 Жыл бұрын
O școlarizare la bunica n-ar strica,felicitări echipei
@emanueldorot1989
@emanueldorot1989 Жыл бұрын
Ba Mircea ma faci sa rad in fiecare video mulțumesc si succes in continuare
@monicachira1763
@monicachira1763 Жыл бұрын
Felicitări..,Mircea te ai descurcat de minune ...😂😂😂🎉
@contunicat7151
@contunicat7151 Жыл бұрын
Am ș murit cand, la prăjitură, a zis Mircea "foarte buna"😂😂😂😂
@floaredecolt9381
@floaredecolt9381 Жыл бұрын
Ha ha 😂🤣 atât de bună a fost prăjitura că nici câinele n-a vrut să mănânce.
@MonicaC143-_-
@MonicaC143-_- 10 ай бұрын
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
@wolfgangboghian6487
@wolfgangboghian6487 Жыл бұрын
Foarte Faina!!!
@anaprecup2337
@anaprecup2337 Жыл бұрын
Ador acest video! ❤️♥️😇🤗🙏💕
@semaka29
@semaka29 Жыл бұрын
Felicitari!
@SuperJunkie13
@SuperJunkie13 Жыл бұрын
Mă bucur să-l văd pe Ioan Isaiu!
@margaretasandu6351
@margaretasandu6351 Жыл бұрын
Super!
@FashionAlertRomania
@FashionAlertRomania Жыл бұрын
Sunteti super tari! Ar trebui sa dati credit si catelului, s-a incadrat si el in rol excelent. 😅
@mirceabravo
@mirceabravo Жыл бұрын
Îl cheamă Edy
@shalom4741
@shalom4741 Жыл бұрын
@@mirceabravo Daca apuca sa mance aia acu spuneam ca il chema.
@mihainistor2523
@mihainistor2523 Жыл бұрын
Credeam ca la final vor rade toți 3 de Mirciulica, din cauza ca mâncarea fusese făcută prost intenționat, pentru a testa reacțiile lui ginerică 😊
@marianamuntean8666
@marianamuntean8666 Жыл бұрын
Dumnezeu să vă binecuvânteze ❤
@vladcostel6037
@vladcostel6037 Жыл бұрын
Faină colaborare, daa mă uit prin comentarii. Bună ideea de a intilnii toți părinții, dar să gatească bunica. 😂😂
@mihaelaartacademy
@mihaelaartacademy Жыл бұрын
Daa😂
@mircea_mrc
@mircea_mrc Жыл бұрын
- Nevasta, te-am laudat vreodata ce mancare buna stii sa faci? - Nuuu. - Si atunci de ce mai faci?
@mihaelaartacademy
@mihaelaartacademy Жыл бұрын
Ulei si margarina- secretele gospodinei 😂😂 tot mai buni! Bravo! ❤❤
@MonicaC143-_-
@MonicaC143-_- 10 ай бұрын
😂😂😂😂😂😂
@apopeiromeo2310
@apopeiromeo2310 Жыл бұрын
Super tare Mircea super si fata si pe domnu îl stiu din filme
@madalinacocrea8726
@madalinacocrea8726 Жыл бұрын
Super si succes in continuare🥰🥰🥰❤
@mioarab9029
@mioarab9029 Жыл бұрын
Ce colaborare frumoasă ❤
@lucianioandubariu408
@lucianioandubariu408 Жыл бұрын
Foarte tare episodul!
@oanafodor6291
@oanafodor6291 Жыл бұрын
😂😂😂"Facut de casa"👍👍👍
@Povestiricucaterinca
@Povestiricucaterinca Жыл бұрын
TOP! 👍👍👍
@KarthusDreams
@KarthusDreams Жыл бұрын
Un videoclip despre cutiile muzicale ar fi super ! Arta muzicii mecanice ! Vezi ce am !🎉
@danieldraniceanu4054
@danieldraniceanu4054 Жыл бұрын
Respect și îmi place ce flimezi ❤️
@alinaprodan441
@alinaprodan441 9 ай бұрын
😁😁Super tare !
@lixyseal7364
@lixyseal7364 Жыл бұрын
Salut Mircea!!! Fii sincer si spune ca prãjitura aia la cum arãta chiar a fost bunã😊🤗
@tatyyymamyyy3760
@tatyyymamyyy3760 Жыл бұрын
Pe Domnul îl cunosc dar nu știu de unde ... Parcă era cu una Maria și era foarte tânăr față de acum... Asta era în copilăriea mea
@ioanarob4727
@ioanarob4727 Жыл бұрын
Prajitura chiar arata bine,mi-a facut pofta 😄
@CALIN-jg5lf
@CALIN-jg5lf Жыл бұрын
Bestial !
@simplusibun
@simplusibun Жыл бұрын
Sunteti bine cu totii❤
@dri03990
@dri03990 7 ай бұрын
Cel mai tare clip ever! Am ras de mam spart!!!!
@KarthusDreams
@KarthusDreams Жыл бұрын
Super episod
@gabryyy9284
@gabryyy9284 Жыл бұрын
Ești genial omule❤❤😂
@flowersevas
@flowersevas Жыл бұрын
Eu am vizionat de 3 ori asta e a 3 oară și tot nu mai plictisit ii foarte amuzant Respect Mircea❤😂
@livialivia
@livialivia Жыл бұрын
Fenomenali! 😂😂😂
@rusmarinela8656
@rusmarinela8656 Жыл бұрын
Sunteți the best 🎉🎉❤❤
@FrancescoMastacan-df2mp
@FrancescoMastacan-df2mp 6 ай бұрын
O ce nu ia mai plăcut lu mircea bravo
@calinpop156
@calinpop156 Жыл бұрын
Becleanu cu Deju'!!!😂❤😂
@Sandu632
@Sandu632 Жыл бұрын
Genial ca de obicei 😂😂😂👏👏👏👏!!!
@DAKESIS17
@DAKESIS17 Жыл бұрын
Draguta foc asta mica:)
@markovarga4962
@markovarga4962 Жыл бұрын
Asta ie top jur 😂❤❤
@AndreeaBracau-ru8zc
@AndreeaBracau-ru8zc 9 ай бұрын
Super tare ❤😂😂
@amdlina2999
@amdlina2999 Жыл бұрын
Mi s-a intamplat de multe ori 😂😂😂😂😂
@jenicr8954
@jenicr8954 9 ай бұрын
"Am gresit c-am venit" Genial 😂😂😂
@user-xf1ki8ri2v
@user-xf1ki8ri2v 3 ай бұрын
Prăjitura arată foarte bine❤ îmi curg nalele
@NuSeAsculta
@NuSeAsculta 11 ай бұрын
Faina fata 😍
@vladlucaci2978
@vladlucaci2978 Жыл бұрын
Super tare clipul ești tare frate respect
@adrianagalben3367
@adrianagalben3367 8 ай бұрын
🥂... un pahar de șampanie... ar fi bun,după așa mâncare bună?😉👏
@gagsggshshshshzhhzbzbz
@gagsggshshshshzhhzbzbz 10 ай бұрын
Respect😊
@ramaiana60
@ramaiana60 Жыл бұрын
😂😂😂 sa va fie de bine!!😂
@FerdynandFerdynand
@FerdynandFerdynand 18 күн бұрын
Ce harnic Mircea o mâncat tot😂😂😂
@stefanorion8633
@stefanorion8633 Жыл бұрын
Tot ai făcut clipuri faine da asta cu soacra e demențial le întrece pe toate dute ma ca o fost cireașa depe tort
@ioandumitru528
@ioandumitru528 Жыл бұрын
😂😂😂 Am greșit ...cam venit 😂😂😂
Când trebuie să te prefaci că ești bolnav
5:11
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 495 М.
Când fugi de cărți ca de dracu
5:47
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 682 М.
КАК СПРЯТАТЬ КОНФЕТЫ
00:59
123 GO! Shorts Russian
Рет қаралды 2,6 МЛН
1 класс vs 11 класс (неаккуратность)
01:00
БЕРТ
Рет қаралды 2,2 МЛН
iSerial - Cand mama nu-i acasa - episodul 6, sezonul 2 (HD)
14:18
Happy Channel
Рет қаралды 1 МЛН
Studenții în Chirie #3chestii
9:15
3 Chestii
Рет қаралды 841 М.
Bunica îmi cunoaște noua iubită
3:23
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,7 МЛН
Orice sărbătoare, începe cu un marș!
3:30
Zâmbărele
Рет қаралды 531 М.
Mario a ajuns să doarmă la cort! Ce propunere a primit Diva
4:49
Sacrificiul
Рет қаралды 1,1 МЛН
Când te lauzi și prietenii nu-s atenți
6:41
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 352 М.
Profu intervine între Ana și mama sa
4:56
PRO TV
Рет қаралды 391 М.
Estourei 40 mil estalinhos de uma vez!
0:48
Spider Slack
Рет қаралды 29 МЛН
Giant eat Candies 🍭🙎🏻‍♂️🍫 #sweet #chocolate #fake
0:13
Construction Site
Рет қаралды 3,4 МЛН
Pov: если сделать все 100 заданий, то получишь 100 000💰
0:58