Cristian Tudor Popescu: Omul e singura specie care distruge planeta

  Рет қаралды 15,866

Verbs describe us #culturacastildeviata #artgoeson

Verbs describe us #culturacastildeviata #artgoeson

Жыл бұрын

Cugetul contează, mai ales când este încurajat și inspirat de alocuțiuni în baza lecturilor și experienței profesionale, expuse prietenos, fără aroganță, față de toți cei prezenți. Fascinația și recunoștința pentru actul cultural viu sunt sentimente ce vin în completarea anilor universitari, pe care abia așteptam să îi absolv, dar de care acum îmi este dor pentru că atmosfera aceea s-a dizolvat în negura timpului. Privilegiul de a studia 12 ore pe zi, în 3 limbi străine cu profesori din toată lumea, pe viu, în bănci, cu notițe și examene, în care rețelele de socializare erau folosite strict în sensul cursurilor. Când un instrument de comunicare e folosit împotriva menirii sale atunci se nasc monștri. Iar primul monstru cu care mă lupt este cel al zădărniciei. Dar atât timp cât există valori fundamentale ale ființei, nimic nu e in zadar, mai ales când pe seri geroase, sufletele sunt încălzite de pasiunea pentru literatură. Verbs describe us culturacastildeviata artgoeson
Descoperă Colecția Știință: humanitas.ro/humanitas/colect...
.
.
.
#documenting #cultural #stories #soundon #liveevents #literaturelovers #booklaunch #readingisfundamental #bookwormsunite #booklifestyle #eventslife #reelsnow #bookshops #audiencechoice #literatureclub #booktime #artsoul #culturalinspiration #readingismagic #knowledgeable #educated #booksaremagic #booksaregoodforthesoul #foodforthoughts #bookstore #placestosee #eventslife #reelsgood #reelstime #cultura #carte #public

Пікірлер: 22
@corneliakonig8405
@corneliakonig8405 Жыл бұрын
Mă gândesc ,cum un asemenea om atât de inteligent poate trăi în această lume plina de idioți .Ce frământări sufletești poate avea acest Om foarte inteligent.
@petipeti6095
@petipeti6095 Ай бұрын
GENIAL !!!!
@rebegeaneculai3715
@rebegeaneculai3715 11 ай бұрын
CT POPESCU este un OM de excepție. Moralitatea educației sale strălucește puternic în întunecimea societății românești.
@catalinfree336
@catalinfree336 Жыл бұрын
Am rămas uimit de tot acest interviu am avut ocazia sa dau de el acum 13 zile . Foarte interesant.
@Verbsdescribeus
@Verbsdescribeus 11 ай бұрын
Este un montaj video filmat la o lansare de carte, după cum se regăsește și în descriere.
@ileanaserbanescu3765
@ileanaserbanescu3765 6 ай бұрын
👍✋💯
@razvanbarbaud8792
@razvanbarbaud8792 Жыл бұрын
Formula lui Euler se generalizeaza in orice dimensiune si implica numerele lui Betti.
@stelianpetrescu5695
@stelianpetrescu5695 3 ай бұрын
(..se vede ca omul a si inteles ceva din tot ce a citit si experimentat de-a lungul vieti...-din pacate sunt tot mai putini...;)
@catalincondescu5777
@catalincondescu5777 Жыл бұрын
Omul care are ideologii desprinse din ateismul ideologic
@nicusormacovei1055
@nicusormacovei1055 11 ай бұрын
👍👋
@floreavasiliu136
@floreavasiliu136 11 ай бұрын
Genial !
@nicusormacovei1055
@nicusormacovei1055 11 ай бұрын
👍👋
@a.s8280
@a.s8280 8 ай бұрын
Unde gasesc intreg video-ul?
@Verbsdescribeus
@Verbsdescribeus 8 ай бұрын
Pe youtube Humanitas
@MrChircut
@MrChircut Жыл бұрын
Păi, d-le CTP, și dacă lucrurile stau tocmai invers? Adică taman materia, în realitate să nu existe? Nu ați înțeles încă faptul că omul nu știe și nu va ști NICIODATĂ ce este materia? Ați pomenit niște particule elementare. dar dacă dăm pe din două cea mai mică și mai mică particulă elementară ce rezultă? TOATE denumrile de particule materiale nu sunt decât convenții, în realitate ele NU EXISTĂ! PS: Precizez că am scris comentariul de mai sus între min. 16 și 19.
@aldoaldanni4696
@aldoaldanni4696 Жыл бұрын
Daca dam pe din doua si cea mai mica particola elementara la un moment dat aju,gem la constanta lui Planck.dar in zona asta nu-l contraziceti pe Cristian ci pe Einstein. Treaba dificila.Si totusi exista intelepti gen Swami Salami au Sandu Carnat cre-l contrazic; Despre Planck aici ro.wikipedia.org/wiki/Constanta_Planck
@armandrotaru490
@armandrotaru490 Жыл бұрын
păcat,mare păcat ...
@MsMirare
@MsMirare Жыл бұрын
CTP atunci de ce te indoiesti de existenta divina?
@Soldatin79
@Soldatin79 2 күн бұрын
Tu ce ai înțeles din prelegerile lui? Pe bune, atât ai înțeles? Omul acesta se adresează celor care raționează.
@robertstefan8415
@robertstefan8415 Жыл бұрын
"E nasol ce spun "😂 săracul CTP intre cei cu coeficientul scăzut de inteligență 😂
Stupid man 👨😂
00:20
Nadir Show
Рет қаралды 30 МЛН
Normal vs Smokers !! 😱😱😱
00:12
Tibo InShape
Рет қаралды 99 МЛН
La Radio cu Andreea Esca si Cristian Tudor Popescu
1:20:24
Europa FM
Рет қаралды 797 М.
Dumnezeu nu e mort
2:13:01
UMF Grigore T. Popa Iasi
Рет қаралды 14 М.
Mic dejun cu un campion: Cristian Tudor Popescu
45:08
Răspunsul fizicii - Cristian Presură în dialog cu Vlad Zografi
1:39:56
Cristian Tudor Popescu, Vlad Zografi: Oppenheimer, Fermi, bomba atomica
1:47:13
Dialoguri alese cu Mihai
Рет қаралды 12 М.
Stupid man 👨😂
00:20
Nadir Show
Рет қаралды 30 МЛН