DE CE NE ÎNGRĂȘĂM? CARE SUNT CAUZELE EMOȚIONALE ȘI INCONȘTIENTE? - MATEI GEORGESCU & ȘTEFAN MANDACHI

  Рет қаралды 75,808

Ștefan Mandachi

Ștefan Mandachi

Күн бұрын

Invitatul acestui episod din seria de educasturi marca Ştefan Mandachi este chiar mentorul acestuia, psihoterapeutul prof. univ. dr. Matei Georgescu. Prin urmare, discuţia dintre cei doi protagonişti vine cu o serie de subiecte cât se poate de interesante care ating zona de dezvoltare personală, psihoterapie şi conectare cu sine (prin exerciţiul ghidat care se regăseşte în educast).
Mai exact, principalele teme abordate sunt:
Legătura dintre kilogramele în plus şi mâncatul excesiv cu interiorul, cu senzaţia de vid sufletesc şi deconectare de la sine şi de la o comunitate;
Modul prin care se poate forma o viziune de viaţă autentică şi nu prin ţinte false;
Cum se poate vindeca omul, dincolo de a apela la un medic;
Cum se poate conecta la sine omul şi cum afectează multitasking-ul viaţa omului;
Rolul şi importanţa unui mentor;
Ipoteza apariţiei psihoterapeutului robot - AI.
Click pe play să afli exact care sunt resursele informaţionale care se regăsesc în acest educast!
Iar dacă îţi pică bine ce găseşti, trimite mai departe link-ul, să faci un bine mai departe!
#psihoterapie #educast #mateigeorgescu
00:00 - 14:46 Kilogramele
Care este legătura dintre kilogramele în plus şi mâncatul excesiv şi echilibrul psiho-emoţional şi sufletesc al omului; de unde vine senzaţia de gol interior, cum este fals tratată şi ce ar fi de făcut spre a fi vindecată (şi a nu mai găsi înlocuitori de echilibru interior).
Tot aici se discută şi despre cum se poate slăbi şi despre puterea schimbărilor cu paşi mici.
14:47 - 21:35 Viziunea
La ce se referă ideea viziunii pe termen lung pentru a atinge anumite rezultate, cum se poate crea şi antrena capacitatea de a crea o viziune de viaţă şi ce substituie fals viziunile de viaţă.
21:36 - 28:18 Conectarea la sine
Ce înseamnă conectarea la sine, de ce este nevoie de aşa ceva, cum poţi face acest lucru, care sunt efectele negative ale deconectării de la sine, de ce este o problemă multitasking-ul şi cum se poate vindeca un organ bolnav (dincolo de cercetarea unui medic).
28:19 - 37:34 Experimentul
Exerciţiul - experiment de reconectare la sine, de auto-observare ghidată de Matei Georgescu.
37:35 - 43:36 Mentorul
De ce este important să avem un mentor sau un maestru şi cum îşi propune Matei Georgescu să vină în întâmpinarea acestei nevoi.
43:37 - 51:00 AI-ul ca psihoterapeut
Dacă va putea vreodată să preia rolul terapeutului un robot - inteligenţa artificială - în ce condiţii şi care este viziunea de viaţă a invitatului, se discută în finalul acestui educast.
Franchise Generator: franchisegenerator.ro/
Facebook - / stefanmandachi
Instagram - / stefan.mandachi
Linkedin - / %c8%99tefan-mandachi-3...
Site - www.stefanmandachi.ro/
CAIETUL VISURILOR - caietulvisurilor.ro/

Пікірлер: 148
@TheMarabest
@TheMarabest Ай бұрын
Oamenii au ""foame"" de Iubire, nu de mancare, alcool, droguri, adrenalina, gambling, shopping, workalcholism, ....Toate acestea sunt forme de escape-ism pentru a fugi de durerea cu care omul nu vrea sa se confrunte si care devine tot mai mare pe masura ce ii intorci spatele si fugi de ea.Haul/golul devine tot mai mare si e nevoie de tot mai mult pentru a fi umplut. Doar ca mancarea, bautura, jocurile, lucrurile materiale, posesiile, pozitiile sociale nu te iubesc inapoi. In procesul acesta omul uita de sufletul sau. Faptul de a intoarce spatele durerii nu rezolva , dimpotriva adanceste. Singura cale este sa confrunti sa treci prin, nu sa escape. Cand ai inteles lectia vezi ca a avut sens. Si ca suferinta a fost datorata unor credinte care sunt un balast de care e cazul sa te scapi.
@iuliangrigore6714
@iuliangrigore6714 Ай бұрын
Ce bine ai zis..
@emaems2993
@emaems2993 Ай бұрын
Dar cei care nu se pot îngrășa deloc?
@rozaliapuskas656
@rozaliapuskas656 Ай бұрын
Adevărat ❤Cel mai frumos coment ce am citit în ultimii 3 anii. Trezirea este secretul 🎉Mulțumesc frumos✡️✝️🕎
@user-uo1tl9yc2z
@user-uo1tl9yc2z 19 күн бұрын
Mi a fost professor in facultatea de psihologie. Un profesor unic, un Om pentru oameni. Am iubit cursurile si seminariile cu dumnealui. Multumesc mult si azi domnule profesor Matei Georgescu. Stima si consideratie. Am fost favorizata!❤
@anasulugiuc8417
@anasulugiuc8417 Ай бұрын
Am stat întinsă și am ascultat😢am plâns, mi-am luat sufletul în brate, aveam atâta nevoie😢😢😢😢😢s-a făcut asa o liniște în interiorul meu...miraculos💖💖
@brindusacraciun9176
@brindusacraciun9176 Ай бұрын
Toate întâlnirile cu Matei Georgescu sunt un adevărat regal!O adevărată binecuvântare când îl ascultăm!Multumim Domnule Georgescu pentru ca sunteți și mulțumim Stefan Mandache ca ne prilejuiești asemenea bucurii!
@pantarumaricica1028
@pantarumaricica1028 Ай бұрын
Mulțumesc Stefan Mandache!!! Cred că umanitatea nu-i pierdută atâta timp cât există oameni ca tine și invitații tăi. Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
@HaramTravel-py2mj
@HaramTravel-py2mj Ай бұрын
Este bine să începi anul acesta știind cât de profitabilă a fost tranzacționarea până acum și mai ales când vine vorba de tranzacționarea pe zi cu bitcoin....... Aș spune cu îndrăzneală acest lucru aici, nu poți fi profitabil și de succes sperând să stai singur și așteaptă ca piața să explodeze vertiginos......„Tranzacționarea zilnică” rămâne în continuare cea mai bună modalitate de a acumula și de a crește un portofoliu puternic atunci când vine vorba de cripto. Toate laudele se adresează semnalelor zilnice și îndrumărilor Dario pentru previziunile bine analizate dat mie!!!....
@HaramTravel-py2mj
@HaramTravel-py2mj Ай бұрын
Dario este în TE L E G R AM...⭐⭐⭐⭐⭐
@HaramTravel-py2mj
@HaramTravel-py2mj Ай бұрын
@Dariocheston11 ⭐⭐⭐⭐⭐⭐
@HaramTravel-py2mj
@HaramTravel-py2mj Ай бұрын
@ Dariocheston11 💬...💬....⭐
@lyceejasmin
@lyceejasmin Ай бұрын
Voi fi primul care va contacta acest antrenor.. mulțumesc!!
@user-frankdea223
@user-frankdea223 Ай бұрын
Da, în acest moment, este mai bine să te implici în tranzacționarea zilnică, mai degrabă decât doar Hodl.
@galinagalinagalina1011
@galinagalinagalina1011 Ай бұрын
Si dupa asa dialog, un suris mi a reaparut! Va iubesc oameni frumoshi!❤ Oamenii au nevoie de oameni...
@pustiu844
@pustiu844 Ай бұрын
Un invitat de toată lauda Bravo Ștefan Mandachi🎉Bravo Și Domnului Georgescu.
@eugeniahulubei6586
@eugeniahulubei6586 Ай бұрын
Domnul Matei,vă rugăm să faceți acest tip de meditație 🙏🙏🙏Eu am făcut în timpul la serviciu și parcă m am născut din nou .Aveti ..un câmp intern foarte puternic 🙏🙏🙏Va rugam !Nu toată lumea poate să facă .Noi ne am conectat la …spațiul din dumneavoastră !🙏🙏🙏
@marusiamereuta3979
@marusiamereuta3979 14 күн бұрын
Extraordinar! Mirific! 🙏🙏🫶🫶
@raia785
@raia785 Ай бұрын
Am rămas cu lacrimi de fericire în final…..o profunzime care te atinge…si rupe bucăți de durere după care te lasă liniștit și împăcat cu tine.. Binecuvântare în tot faceți ❤
@irinaraica1162
@irinaraica1162 Ай бұрын
Exceptional dialog, ca de fiecare data. Il urmaresc pe Matei de pe vremea in care avea o emisiune tv si este intr-adevar un om trezit. Multumesc Stefan pentru inca o intalnire valoroasa! Fiti binecuvantati! 🙏
@florinflorin8757
@florinflorin8757 Ай бұрын
Mulțumesc domnilor, emisiune pentru suflet!🍀
@mantagabriela9859
@mantagabriela9859 Ай бұрын
Ai intuit corect Stefan!E necesar sa rezonezi cu persoana pe care o asculti!Am ascultat si eu multi terapeuti,cu care am rezonat la un moment dat L am ascultat si pe dl Georgescu la timpul acela(acum 5 ani)Abia acum am ajuns sa inteleg ce spune,sa ma conectez la ceea ce spune Sunteti amandoi niste oameni deosebiti!
@monicatolbaru2465
@monicatolbaru2465 Ай бұрын
Aceasta voce este menită pentru ghidarea în meditație. Am explodat în plâns instant, un plâns al unui copil care aștepta de mult sa fie îmbrățișat. Va mulțumesc, domnule Matei Georgescu! 🙏
@AproapedeOameni
@AproapedeOameni 24 күн бұрын
Mulțumim pentru acest episod 🙏
@mariamindru8045
@mariamindru8045 Ай бұрын
Înălțător, va multumesc oameni minunatii!!!❤️
@vetutastangaciu2298
@vetutastangaciu2298 Ай бұрын
Wow!!! Ce stare de bine și liniștitoare am simțit,vă mulțumesc cu Recunoștință, Vă iubesc!!!❤❤❤
@Victoria14146
@Victoria14146 Ай бұрын
Vă mulțumesc domnule profesor , mulțumesc domnule Ștefan pentru acest podcast . Zi binecuvântată vă doresc .❤❤❤
@elenaradu2528
@elenaradu2528 Ай бұрын
Mult respect pentru invitatul de astăzi. Vă doresc o zi binecuvîntată
@user-de6co9fb9t
@user-de6co9fb9t Ай бұрын
Un mare multumesc !❤
@karmina021
@karmina021 Ай бұрын
Matei Georgescu, psihanalistul meu preferat! 😊
@irinaolteanu4151
@irinaolteanu4151 Ай бұрын
Mulțumesc!❤sunteți minunați!
@stefaniairimia7526
@stefaniairimia7526 Ай бұрын
Mulțumim! Sunteți minunați!❤
@luminitavasilache6061
@luminitavasilache6061 Ай бұрын
Multumesc! Sa fie de folos! Fiti binecuvantati! Multumesc!
@corlateanuoanabianca9869
@corlateanuoanabianca9869 Ай бұрын
Minunat!!! Mulțumesc ❤
@lililili5543
@lililili5543 Ай бұрын
Greu de înțeles 👍❤
@elenabutyurka2736
@elenabutyurka2736 Ай бұрын
Multumesc cu recunostinta ...!
@anetavalceanu1460
@anetavalceanu1460 Ай бұрын
Multumesc frumos! Numai bine! Sa fiti iubiti!
@markoutheodora1628
@markoutheodora1628 Ай бұрын
Mulțumim mult. Sfaturi de aur❤
@valentinaniculici9709
@valentinaniculici9709 Ай бұрын
Vă mulțumesc ❤
@florinakristo3967
@florinakristo3967 Ай бұрын
Vă mulțumesc din suflet .🙏❤
@georgianavoinescu3172
@georgianavoinescu3172 Ай бұрын
Mulțumesc!
@gabrielcirstoiu2179
@gabrielcirstoiu2179 Ай бұрын
Extraordinar, mulțumim!
@valeriacazacu7677
@valeriacazacu7677 Ай бұрын
Felicitari !Multumim !❤
@adrianapotoroaca6537
@adrianapotoroaca6537 Ай бұрын
Respect pentru tine și invitatul tău!
@dorinadragos1296
@dorinadragos1296 Ай бұрын
Mulțumesc,multumesc, multumesc!
@user-iu1wt5hy2e
@user-iu1wt5hy2e Ай бұрын
Multumesc frumos ❤❤❤sunteti minunati
@mariadreve6183
@mariadreve6183 Ай бұрын
Respect și recunoștință!🙏
@IoanaDulau
@IoanaDulau Ай бұрын
Foarte frumos
@ridinghorse9256
@ridinghorse9256 Ай бұрын
Excepționali!Mulțumesc ❤
@loredanaroth_springinspiration
@loredanaroth_springinspiration Ай бұрын
Mulțumesc, Matei ☀️ Mulțumesc, Ştefan 🌱
@calueancristina1033
@calueancristina1033 Ай бұрын
multumesc, pentru mine a fost la momentul potrivit
@liudasacaliuc1410
@liudasacaliuc1410 Ай бұрын
Multumesc Ștefan ❤
@roxanazotta9622
@roxanazotta9622 Ай бұрын
Multumesc....❤
@neticojanu9431
@neticojanu9431 Ай бұрын
Miiinuunaaat.... 🤗Mulțumesc tare mult... 🙏
@danacorina3668
@danacorina3668 Ай бұрын
Mulțumesc ca existați.
@georgemarianmanea77
@georgemarianmanea77 Ай бұрын
Matei Georgescu Bine venit întotdeauna!
@catrinarvasile5088
@catrinarvasile5088 Ай бұрын
Un om adevărat !
@roxanadinescu7620
@roxanadinescu7620 Ай бұрын
Mulțumesc!! Vă iubesc, oameni frumoși!🙏❤
@cameliacosnita6799
@cameliacosnita6799 Ай бұрын
Wow fenomenal!Mulțumesc cu multă recunoștință amândurora!!
@alexemarinela7683
@alexemarinela7683 Ай бұрын
Superb!!! Felicitări și succes în tot ceea ce faceți!
@emiliadobrescu2785
@emiliadobrescu2785 Ай бұрын
Profesorul meu cel mai drag. Desi mergea doar pe consiliere si stiinta ajutand, indrumand doar studentii, viata l-a facut sa caute frenetic in potentialul sau si sa se poata detasa de stiinta si sa ajute astazi mii de oameni. E fantastic OMUL !
@adrianamarin6615
@adrianamarin6615 Ай бұрын
Excelent de Bine😊 Mulțumesc din suflet amândurora ❤❤❤
@user-bv6zc3lf5y
@user-bv6zc3lf5y Ай бұрын
Mulțumesc pentru aceste momente de liniște și pace ❤ 🙏
@antologhin3074
@antologhin3074 Ай бұрын
Multumesc dl-lui Matei Georgescu si dl-lui Stefan pentru acest minunat podcast pentru suflet! Cu recunostinta! ❤
@ileanastaufert5205
@ileanastaufert5205 Ай бұрын
Bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze ani multi cu folos e🙏
@ninaionescu2882
@ninaionescu2882 Ай бұрын
❤VA mulțumim pt.PROFUNZIMEA. CONTINUTULUI!!❤
@CarinaAbramovic-sh8ej
@CarinaAbramovic-sh8ej Ай бұрын
Mulțumesc cu căldură Stefan și Matei! 🙏 Va apreciez și va iubesc! ❤️🤗
@imolafitspirit1488
@imolafitspirit1488 Ай бұрын
Mulțumesc
@Alex-eh3sp
@Alex-eh3sp Ай бұрын
Frumos!
@solteszmirela3356
@solteszmirela3356 Ай бұрын
Excelenta meditație, cu efect! Mulțumesc!
@NatalitaAvadani-fb7ns
@NatalitaAvadani-fb7ns Ай бұрын
Ai perfecta dreptate și totuși emotil trebuie sa le. simți
@valibogdan4313
@valibogdan4313 Ай бұрын
Va iu-besc!❤
@user-uv6yb2wj3r
@user-uv6yb2wj3r Ай бұрын
Multe de invatat,de simtit,de trait...si toate cu inima❤
@topalaluiza9647
@topalaluiza9647 Ай бұрын
Multumesc 🎩🙏🤗
@roxanabadragan7474
@roxanabadragan7474 Ай бұрын
Multumesc 🙏pentru terapie ❤deschidere 👍empatie 👏Felicitari pentru evoluția ta 👏Fii binecuvantat 🙏
@anuskamaruska9557
@anuskamaruska9557 Ай бұрын
Doamne ce frumos ati spus" sa-ti marturisesti sufletul..."❤❤❤
@ionutdragosvisan7427
@ionutdragosvisan7427 Ай бұрын
Da vrem 🙏
@miruna6338
@miruna6338 Ай бұрын
Doi OAMENI ! Recunoștință pt ceea ce învăț de la dumneavoastră!
@simonapanciuc7514
@simonapanciuc7514 Ай бұрын
ce frumos! Sa invatam sa ne imbratisam sufletul de copil si sa nu ne mai biciuim fiinta!
@verodragan7640
@verodragan7640 Ай бұрын
Ce fainnn !!
@danielanedelcu3232
@danielanedelcu3232 Ай бұрын
Superb!!! Voi doi aveți o conexiune 💙sper că vor vedea cât mai multe persoane acest podcast
@jodit7299
@jodit7299 Ай бұрын
Un podcast cu adevarat revelator pentru mine! Va multumesc din suflet! ❤
@ninaionescu2882
@ninaionescu2882 Ай бұрын
❤FELICITARI!!AVEM NEVOIE DE MENTORI!!!❤
@VioletaChelaru
@VioletaChelaru Ай бұрын
Multumesc am plins cu toata fiinta mea ❤❤❤❤
@mira3007
@mira3007 Ай бұрын
Stefan iti sunt recunoascatoare pt ceea ce alegi sa impartasesti si cu noi,
@fiorellamois1111
@fiorellamois1111 Ай бұрын
Mulțumesc ,mulțumesc,mulțumesc învăț tot timpul ,de azi cu pași mici de furnică voi continua procesul meu
@lilirusateanu616
@lilirusateanu616 Ай бұрын
Multumesc!Recunostinta.
@calteaveronica-ev4en
@calteaveronica-ev4en Ай бұрын
Ce meditații frumoase susținea Domnul zprofesor la Facultate
@melittacondescu734
@melittacondescu734 Ай бұрын
Domnul Matei aveti o voce incredibil de linistit, multumesc pentru aceast moment❤
@gabrieladanciu190
@gabrieladanciu190 Ай бұрын
Mulțumiri, domnilor! Acest scurt moment de meditație mi-a adus câteva lacrimi pe obraz din oceanul de lacrimi neplanse ...
@vetutastangaciu2298
@vetutastangaciu2298 Ай бұрын
Vă iubesc oamenii minunați, avem foarte multe de învățat numai să ne dorim cu adevărat, eu am asistat la un podcast pentru suflet, ceia ce mie mi-a adus liniște și o stare de bine pe care până în momentul de față nu am simțit o!!! Vă mulțumesc amândurora pentru tot ce ne dăruiți!!!❤❤❤
@rozaliapuskas656
@rozaliapuskas656 Ай бұрын
Felicitări🎉Frumoasă emisiune.Îmbrățișări Dl celebrul grasu☺️, un suflet simpatic , draguț și foarte glumeț , l -am cunoscut la Hotel Mandachi ✡️🕎🎨
@elenamihu1029
@elenamihu1029 Ай бұрын
MULTUMESC!!!SUFLETUL MATEI GEORGESCU ESTE PENTRU MINE BALSAM,BUNATATE ,,BLANDETE!VA SUUNT RECUNOSCATOARE AMNADURORA!❤❤
@adrianakoster3881
@adrianakoster3881 Ай бұрын
M-a mirat enorm faptul ca nu mi -am simtit sufletulgreu sau stresat...sa fie Dumnezeu la care ma rog merwu sa-mi vindece sufletul cu Pace si Pacea Lui... ?
@99elza99fly
@99elza99fly Ай бұрын
Wow! Abia astept sa vizionez. Si pana sa vizionez, ca sa ma bag si eu in seamă, zic asta: de la un timp, am impresia ca toata filozofia vietii stă în puterea de a renunța, si mai ales în puterea de a te abține. Si una dintre dorințele mele ( deşi nu sunt o grăsancă) este, să nu mai mănânc compulsiv niciun măcar un gram, de mâncărică😂 Anyway mulțumim ❤🎉
@alemary-xm3gf
@alemary-xm3gf Ай бұрын
Ceva frumos să putem pune în practica ce zice omul
@vivianasoimu367
@vivianasoimu367 Ай бұрын
Nu stiu ce ai scris Stefan in caietul tau de vise, dar eu cred ca am scris CEVA ca te-am gasit. Cumva, nu stiu cum, nu stiu de ce, nu stiu de când, nu stiu in ce crezi, dar in alta viata clar ne-am cunoscut, esti superb, ai super oameni invitati, super prieteni, esti extraordinar. Ma bucur ca online-ul asta a facut super fain business-ul tau, dar eu cred că sau vreau să cred ca te simt dincolo de afaceri. Esti un tip super! Multumesc!❤
@imiplace1785
@imiplace1785 Ай бұрын
In acest material am ascultat “minutele de aur” nu “minutul de aur”. De la minutul 30.00 la 38.00 Multumesc!
@user-oh2gp2qc3j
@user-oh2gp2qc3j Ай бұрын
Mulțumesc domnilor ,lucrez la starea interioară.Aș dori să l invitați pe dl Matei Georgescu într o lămurire despre cei care sunt tot in afara axului interior dar f slabi,ex viu,eu barosana,sora aproape schelet,ambele cazuri în dificultatea omului de a se simți bine exact așa cum este.
@anizotta636
@anizotta636 Ай бұрын
Unde gasim informatii despre cursul de meditatie despre care vorbeste dl Georgescu?
@cameliabordei6431
@cameliabordei6431 Ай бұрын
Mulțumim cu recunoștința!🙏♥️
@ecaterinadragomir5240
@ecaterinadragomir5240 Ай бұрын
Mulțumesc, poate nu este tot ce vreau să scriu, însă nu încape în nici un cuvânt inventat încă, ce simt când vă ascult. ❤
@dorinadragos1296
@dorinadragos1296 Ай бұрын
Recunoștință
@hajnai71
@hajnai71 Ай бұрын
Oamenii au nevoie de DUMNEZEU. In fiecare dintre noi este un gol in forma de DUMNEZEU. Pana nu umplem golul cu DUMNEZEU prin ISUS HRISTOS nu vom gasi fericirea si vom incerca sa umplem cu tot felul de lucruri dar nu vom reusii nici odata sa umplem.
@florinf4072
@florinf4072 Ай бұрын
Fix in momentul de meditatie a inceput reclama😂 Dar tare momentul chiar a funcționat!🙏
@veronicapalioudakis4787
@veronicapalioudakis4787 Ай бұрын
❤❤❤.
@angelaaparaschivei7393
@angelaaparaschivei7393 Ай бұрын
Multumesc, felicitari voua, astept programul de meditatii.🙏💐
@niculinavatamanu3460
@niculinavatamanu3460 Ай бұрын
🙏
DE CE MEDIUL ONLINE FAVORIZEAZĂ FALSUL ȘI IMPOSTURA?
52:21
Ștefan Mandachi
Рет қаралды 15 М.
Smerenie sau Narcisism? Prof. dr. Matei Georgescu & Ştefan Mandachi
53:54
小路飞第二集:小路飞很听话#海贼王  #路飞
00:48
路飞与唐舞桐
Рет қаралды 18 МЛН
How To Choose Ramen Date Night 🍜
00:58
Jojo Sim
Рет қаралды 44 МЛН
[Vowel]물고기는 물에서 살아야 해🐟🤣Fish have to live in the water #funny
00:53
GADGETS VS HACKS || Random Useful Tools For your child #hacks #gadgets
00:35
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | REZUMAT Sezonul 2 - Episoadele 35 și 36
30:20
Lasă-mă, îmi place! Camera 609
Рет қаралды 21 М.
INVESTIGAȚIE. Cartelul din Carpați
1:00:56
Recorder
Рет қаралды 958 М.
Toate soluțiile sunt în VOI! cu Niculina Gheorghiță - Magic Life
1:25:27
VINDECAREA și CAUZELE DEPRESIEI și ANXIETĂȚII cu prof. univ. dr. MATEI GEORGESCU
31:11
Alexandru Pleșea - Psiholog, Trainer
Рет қаралды 9 М.
CE NU S-A VĂZUT LA TV - MIHAI STEGEREAN #IGDLCC 184
3:26:44
George Buhnici
Рет қаралды 173 М.
小路飞第二集:小路飞很听话#海贼王  #路飞
00:48
路飞与唐舞桐
Рет қаралды 18 МЛН