DEPORTAŢII. SFIALA PRIBEGILOR (PERSECUŢIA) - III. DOCUMENTAR TVR

  Рет қаралды 6,736

Istorie Religie Civilizatii TVR Romania

Istorie Religie Civilizatii TVR Romania

Күн бұрын

Deportarea şi domiciliul obligatoriu au rămas două stigmate care au marcat întreaga viaţă a celor condamnaţi.
Relizator: Dan Micu
Programul: Deportaţii
Titlul: Sfiala pribegilor (Persecuţia)
Imagine: Marius Nechita, Florin Mircioiu, Doru Iacovescu, Marian Oprea, Dan Constantinescu
Premiera:
Sinopsis:
Deportarea şi domiciliul obligatoriu au rămas două stigmate care au cântărit greu în viaţa celor condamnaţi.
Copiii deportaţilor au resimţit din plin consecinţele; ştampila D.O. din buletinul de identitate al părinţilor sau orice informaţie scăpată despre istoria familiei aduceau în mod automat interzicerea accesului în învatamantul mediu şi superior, precum şi la anumite profesii, iar descoperirea celor care încercau să păcălească vigilenţa sistemului se solda cu exmatricularea sau concedierea.
Această stare de lucruri a generat atâtea încurcături, frustrări şi neajunsuri încat foştii deportaţi au început să îşi ascundă biografia, pentru a putea să aspire, cu drepturi egale, la un loc în sistemul de educaţie si învăţământ, la un post binemeritat, la o funcţie de răspundere sau de conducere, ba chiar şi la carnetul de partid.
Pentru a fi siguri de reuşită, unii au plecat cât mai departe de casă, pentru a li se pierde urma, dar toată viaţa, până la schimbarea din 1989, au fost urmariţi de complexe, de o ruşine ascunsă şi, mai ales, de teama de a nu fi descoperiţi şi îndepărtaţi.
Interlocutori:
preot GEORGHE ADRIAN GRIGORIU, Călăraşi, cercetător al deportărilor în Bărăgan
NICOLAE ŢIRIPAN, istoric, director al Arhivelor Naţionale Călăraşi
prof. EMIL VICTOR RUSU, Balta Verde-Mehedinţi, deportat la Movila Gâldăului
ADRIANA INESCU, Turnu-Severin-Mehedinţi, deportată la Movila Gâldăului
dr. VALERIU SÂRBU, Jamu Mare-Timiş, deportat la Fundata
econ. VALERIA PLEŞAN, Malovăţ-Mehedinţi, deportată la Pelicanu
VICTORIA CIMPOIERU BĂLU, Halânga-Mehedinţi, deportată la Pelicanu
econ. EMIL POPESCU, Corlăţel-Mehedinţi, deportat la Olaru
MARIA MARIŞESCU, Berlişte-Caraş-Severin, deportată la Salcâmi
prof. GABRIELA POP, Turnu-Severin-Mehedinţi, deportată la Zagna
VALERIU BOSOANCĂ, Cârguieşti-Mehedinţi, deportat la Pelicanu
MARIA BĂLĂCEANU, muzeograf, Salcia-Mehedinţi, deportată la Zagna
prof. VALENTINA ZABLĂU, Cujmir-Mehedinţi, deportată la Măzăreni
prof. ILEANA MATEESCU, Floreşti-Mehedinţi, deportată la Rubla
dr. GHEORGHE NODIŢ, Jidoştiţa-Mehedinţi, deportat la Pelicanu
GHEORGHE PĂCURARU, Turnu-Severin, Mehedinţi, deportat la Pelicanu
ARCADIE REPEŞCU, Şandra-Timiş, deportat la Fundata
ing. VALENTIN COJOCARU, Corlatel-Mehedinţi, deportat la Olaru
CORNELIA FETEA, Nicolinţi-Caraş-Severin, deportată la Olaru
dr. GRIGORE DRĂGHIA, Ilovăţ-Mehedinţi, deportat la Pelicanu
ing. ALEXANDRU COCONOIU, Cujmir-Mehedinţi, deportat la Măzăreni
g-ral (r.) IOAN GRECU, Johannisfeld-Timiş, deportat la Salcâmi
ing. ALEXANDRU VLAD, Cujmir-Mehedinţi, deportat la Măzăreni
AMALIA POPESCU, Turnu-Severin, Mehedinţi, deportată la Pelicanu
SAVA MIRCOV, Oraviţa, Caraş-Severin, deportat la Valea Viilor
Episodul anterior: DEPORTAŢII. SFIALA PRIBEGILOR (PERSECUŢIA) - II: • DEPORTAŢII. SFIALA PR...

Пікірлер
DEPORTAŢII.  MÂNĂSTIREA CELOR PLECAŢI ... LIBERTATEA. DOCUMENTAR TVR
47:41
Istorie Religie Civilizatii TVR Romania
Рет қаралды 3 М.
DEPORTAŢII | CALVARUL MEHEDINŢEAN (I): SCOATEREA DIN MATCĂ | DOCUMENTAR TVR
48:21
Istorie Religie Civilizatii TVR Romania
Рет қаралды 5 М.
Noodles Eating Challenge, So Magical! So Much Fun#Funnyfamily #Partygames #Funny
00:33
小路飞和小丑也太帅了#家庭#搞笑 #funny #小丑 #cosplay
00:13
家庭搞笑日记
Рет қаралды 12 МЛН
Как Я Брата ОБМАНУЛ (смешное видео, прикол, юмор, поржать)
00:59
România de la A la Z cu Sabin Gherman - 3 decembrie
43:21
Prima News
Рет қаралды 740
Povestea îngrozitoare a primilor doi securiști
1:08:41
Zaiafet
Рет қаралды 86 М.
Deportarea evreilor din Suceava 1941
12:39
Lily Pauker
Рет қаралды 294
EXPULZAŢI ÎN NUMELE ... PRIETENIEI (X) - PREFĂCUTELE JOCURI ALE ÎMPĂCĂRII
48:11
Istorie Religie Civilizatii TVR Romania
Рет қаралды 2,4 М.
ROMÂNIA ȘI DICTATURILE EI - Mișcarea Legionară (REMIX)
2:08:20
GÂNDIT ÎN ROMÂNIA - Mihai Vișinescu
Рет қаралды 139 М.
EXPULZAŢI ÎN NUMELE PRIETENIEI (VIII)  - ÎN CĂUTAREA DREPTĂŢII PIERDUTE
48:11
Istorie Religie Civilizatii TVR Romania
Рет қаралды 1,7 М.
Noodles Eating Challenge, So Magical! So Much Fun#Funnyfamily #Partygames #Funny
00:33