Descoperirea - Sandra Brown

În ciuda siguranţei calme pe care o afişa, Erin O'Shea fierbea de nervozitate în timp ce apăsa pe butonul soneriei. Auzea sunetul clopoţelului din interiorul casei. Era o casă atrăgătoare, situată într-unul din cartierele din San Francisco locuit de oameni aparţinînd păturii mijlocii a societăţii.
Aruncînd o privire fugară spre celelalte case care se înşiruiau pe stradă, Erin se gîndi cît de bine erau întreţinute împrejurimile. Peluzele erau perfect îngrijite; casele imaculate şi aranjate cu gust, dar fără ostentaţie. Casa în faţa căreia se afla era pictată gri-albăstrui şi decorată cu alb. Ca toate celelalte case de pe stradă, era tipică pentru arhitectura oraşului San Francisco, avînd garajele aşezate la acelaşi nivel cu cel al străzii şi al casei. Trepte din beton abrupte duceau la uşa din faţă, care avea o fereastră de sticlă mată.
Ea încercă să privească prin sticla opacă şi să prindă vreo urmă de mişcare sau de paşi care să se apropie, dar nu putu să vadă nimic şi nu auzi nici un sunet din interiorul casei.
Şi dacă nu era nimeni acasă? Erin nu luase în calcul şi o asemenea posibilitate. Într-adevăr, de cînd coborîse din avionul care o adusese de la Houston, nu se gîndise la nimic altceva decît să găsească această casă. în timp ce străbătea străzile pitoreşti din San Francisco, nu avea decît un singur gînd. Ziua de astăzi reprezenta apogeul a trei ani de căutări. Terminase victorioasă lupta cu agendele de telefoane vechi, cu uşile trîntite, cu apelurile telefonice la sute de kilometri distanţă şi cu pistele false dezamăgitoare. Şi iat-o în sfîrşit ajunsă acum acolo.
Astăzi urma să-şi vadă fratele pentru prima dată în viaţă. Astăzi urma să se afle faţă-n faţă, cu singura ei rudă de sînge.
Inima-i tresări cînd auzi paşi apropiindu-se de uşă. Să fie soţia lui? Femeia din casă? Sau poate chiar fratele ei. Respiră adînc.
Uşa se deschise încet. El stătea în faţa ei.
― Domnul Kenneth Lyman? întrebă ea. în loc de răspuns, acesta o scrută cu privirea din cap pînă-n picioare. Nu i-a trebuit mai mult de o fracţiune de secundă, dar ea simţi că lui nu-i scapă nimic.
― Sînteţi domnul Kenneth Lyman? Repetă ea. El făcu un semn scurt, aprobator din cap.
Starea ei de nervozitate se risipi, făcînd loc unei neţărmurite bucurii, în momentul în care omul confirmă că era fratele ei. Era atît de chipeş! Era surprinsă că în trăsăturile lui nu găsea nimic care să-i semene. De cîte ori încercase să şi-l imagineze, se gîndise la o figură care ar reprezenta versiunea masculină a persoanei ei, dar acest om nu avea nimic din ceea ce aştepta ea.
Părul lui era şaten deschis, dar cînd alunecă pe el o rază din lumina palidă de februarie, deveni I auriu. Deasupra părului răvăşit, stăteau nişte ochelari de vedere cu rame subţiri din baga. Sprîncenele care-i delimitau fruntea înaltă erau dese şi aurii, ca şi părul. Ochii albaştri care o scrutau îndeaproape erau tiviţi cu gene scurte şi dese de culoare închisă la bază şi aurii la vîrf.
Nasul său era drept şi îngust. Gura îi era fermă, mare, aproape severă. în bărbia lui puternică era o despicătură verticală care sugera o voinţă încăpăţînată.
― Te rog să mă ierţi că te privesc aşa, fix, se scuză ea, continuînd să-l privească. Va obosi ea vreodată să privească această faţă pe care o căutase atît de mult?
El tot nu spunea nimic. Ochii lui priveau în spatele ei ca şi cum s-ar fi aşteptat să vadă pe cineva care o însoţea. Privirea lui se opri puţin asupra Mercedesului alb pe care ea îl închiriase la aeroport, la casa de peste drum, la toate împrejurimile, ca să revină în cele din urmă asupra ei. Deocamdată, nu ştia cine este.
― Am venit de departe ca să te văd, începu ea. Pot să intru şi să-ţi vorbesc un minut?
― Despre ce să vorbim?
Inima-i fu străbătută de o durere plăcută la auzul primului sunet al acestei voci adînci şi pline. Dar plăcerea se schimbă în timiditate, din respect pentru vocea lui severă. Probabil că el îşi închipuia că ea venise să-i vîndă ceva.
― Păi... eu, e ceva personal.
Nu vroia să i se prezinte în pragul uşii.
― E-n regulă. Intră mai bine în casă. Se dădu la o parte, iar ea încercă să mai urce o treaptă către uşă. El mai aruncă o privire prin curte înainte de a închide uşa şi a rămîne faţă în faţă cu ea.
Stînd aşa de aproape de el, îşi dădu seama pentru prima dată cît de înalt era. Ea era considerată o femeie înaltă, şi totuşi el părea să o domine în înălţime. Sau poate că de vină era atitudinea lui de superioritate. Fratele ei părea să emane putere şi o tendinţă puternică de dominaţie. Nu era musculos, dar radia o forţă care te intimida.

[@doinaapostol7548]

Mulțumesc pentru lectură ❤

[@Ayanolteanu]

De ce nu dați un film după romanul sandrei brown

[@lecturiaudio968]

Pentru ca nu avem.