Diferența dintre copiii făcuți la tinerețe și cei făcuți la o vârstă mai înaintată

  Рет қаралды 86,953

Gânduri din Ierusalim

Gânduri din Ierusalim

3 жыл бұрын

Sunt oprite de la căsătorie următoarele categorii de oameni
Nebunii; b. Îndrăciţii; c. Băutorii; d. Slabii de minte şi cei cu boli lumeşti.
Rudeniile de sânge până la gradul opt. (Verii de-al IV-lea grad îi îngăduie pravila bisericească, dar am văzut şi la depărtarea asta copii însemnaţi cu păcatul amestecării de sânge şi cu sănătatea zdruncinată pentru totdeauna).
Cei prea deosebiţi cu vârsta. Depărtarea cea mai mare ce poate fi îngăduită este de şapte ani. Ce trece peste aceasta dovedeşte patima desfrânării care se răzbună. Văduvii să ia văduve.
Vârsta îngăduită pentru fete: de la 18-20 ani, iar pentru băieţi spre 25 de ani. Adică o vârstă la care să preceapă pe ce cale merg şi cum trebuie să meargă. Şi încă de ceva trebuie să se aştepte o vârstă mai mărişoară: ca să se vadă pe cât e cu putinţă toate înclinările dintre cei doi tineri, care numai cu vârsta se arată. Aşa se întâmplă că înainte de căsătorie au o purtare, iar după o oarecare vreme răsar alte purtări (stricăciuni), pentru care bucuros ai fi căutat tovarăşul vieţii în altă parte - urmarea e divorţul.
Căsătoriile făcute cu sfatul, cu sila părinţilor, care socoteau averea - patima lăcomiei - n-au dus la sfârşit bun. Averea, toată s-a împrăştiat.
Cercetaţi ce purtări au avut părinţii, cei patru bunici, străbunicii, căci aşchia nu sare departe de butuc (trunchi).
Nu începeţi căsătoria cu păcatul, că siliţi Taina lui Dumnezeu, şi-L veţi avea împotrivă. Până la cununia Bisericii, toţi sunt datori a păstra fecioria nestricată, şi fete şi băieţi. Celui ce crede în Dumnezeu şi ţine posturile şi are un duhovnic, îi este cu putinţă aceasta. Celuilalt (adică celui ce nu vrea să ţină seama de Dumnezeu şi de legile Bisericii), nu i-a fost cu putinţă întâi, nu-i va fi nici pe urmă. De aceea, cei ce robesc la patimi trebuie să dovedească întâi depărtarea de toate patimile şi să ajungă la credinţa lucrătoare, apoi să întemeieze căsătorii, căci altfel numai înmulţesc răul în lume şi între oameni, mai osândind şi pe alţii împreună cu dânşii.
Iată de ce trebuie fecioria nestricată să o aibă şi feciorii. Faceţi bine şi ţineţi post osteniţi-vă trupul să nu azvârle şi … este Dumnezeu, care ajută pe toţi cel ce zice: „Doamne, ajută-ne!”. Întăriţi-vă cu Sfânta Împărtăşanie, şi nu se poate să nu se poată. „Împlinirea oricărui instinct al firii e însoţită de o plăcere. Omul, numai omul, din toate vieţuitoarele, vrea să despartă funcţia biologică a instinctului în două: vrea să separe rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte, alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul”. Asta se aplica instinctelor primare : de inmultire/reproducere si de supravietuire ( mancare, bautura, odihna…) Plăcerea, căutată numai pentru ea însăşi, cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului, până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. Mai mult chiar: ea aprinde organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale; ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei. Să vă doriţi copii de la început, din tinereţe, până ce părinţii nu s-au hodorogit de grijile vieţii şi de alte păcate, căci sunt mai ageri şi de mai multă nădejde în viaţă. Copiii de la bătrâneţea părinţilor sunt mai stinşi, pare că lipseşte vlaga din ei şi duc o viaţă chinuită, pentru că au moştenit o zestre slăbită. Căci viaţa şi aşa este o cheltuire neîndurată, şi dacă mai e şi cu greşeli, le dai ca povară copiilor. Totuşi se poate ajunge până la 12 copii fără cusur, ceea ce va veni vremea să fie o datorie.
Părintele Arsenie Boca
www.ganduridinierusalim.com/di...

Пікірлер: 253
@calteagabriela5161
@calteagabriela5161 3 жыл бұрын
Sfinte părinte Arsene Boca îți mulțumesc mult pentru ca am putut ajunge la tine. Sfinte părinte sunteți pentru mine încă viu printre noi păcătoși,care se roagă la bunul Dumnezeu sa le fie iertate păcatele care le face mereu. Amin! 🙏🙏🙏❤️🌹
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Ati inebunit cu totii .ca sa va aflati in treaba vad ca-i dati mesaj lui arsenie boca ii multumiti etc .da m-am lamurit .o intrebare .acum eu zic sa aveti rabdare ca sa va raspunda la mesaj arsenie boca .am trait sa o vad si pe asta .auzi sa-i trimita mesaj lui arsenie boca .acum zic sa se inarmeze cu rabdare pana primeste raspuns de la arsenie boca .amin .
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
Luati biblia in mana Oameni buni si convigetiva singurui !Citit cu ochi vostri si veti vedea ca numai Fiul lui Dumnezeu are dreptul sa mijloceasca la Tatal pentru noi nu arsenie !De unde la ti mai scos si pe asta ?un simplu muritor ca toti oameni care isi va la rasplata pentru tot ce a facut in dreptul sau !Unde scrie in biblie asa Ceva ?daca este adevarat demonstrati cu capitolul si versetul bazat pe SF Scriptura nu pe traditiedespre care nu aminteste nimic biblia ! Oameni buni cititi mai degraba adevarul biblic si nu va lasati inselati de diavol
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
@@stanicamonica9121 🙏😆😆
@calteagabriela5161
@calteagabriela5161 3 жыл бұрын
@@stanicamonica9121 tu nu ai dreptul sa ma judeci ok? Cred ca tu ai o mare problema ai înțeles? Este părerea mea fiindcă eu am fost cu soțul și copii la Părintele Arsenie Boca.ca sa, ști și tu. Hai pa
@calteagabriela5161
@calteagabriela5161 3 жыл бұрын
@@ovidiumunteanu7879 Arsenie se scrie cu litera mare. În al doilea rand Părintele Arsenie Boca este un mare Sfânt trimis de bunul Dumnezeu ok?asa a făcut și cei care nu l-au crezut pe mântuitorul nostru Iisus Hristos când a venit pe pământ sa ne ierte noua păcatele noastre. Asa și tu nu îl crezi pe Părintele nostru Arsenie Boca ca, este trimisul lui Dumnezeu. Asa ca cine îți dă dreptul sa îl judeci tu? Eu cred în cine vreau eu. Înșelat de diavol? Tu vezi ce ai scris? 😡 Îl faci pe Părintele nostru Arsenie Boca asa ceva? Bata te Dumnezeu sa te bata. Tu ești diavolul întruchipat în om nu Părintele nostru Arsenie Boca. Piei satană de aici👎 Părintele nostru Arsenie Boca este ucenici domnului nostru Iisus Hristos trimis pe pământ sa ne învețe credință și iertarea de semeni noștri. Dar, vad ca sunteți niște oameni lipsit de bunul simt și fără pica de credință în suflet și în trupa. 😡
@angelabadragan7928
@angelabadragan7928 2 жыл бұрын
Doamne iarta-ne! Doamne ajuta-ne! Amin!
@cazaciucmaria4698
@cazaciucmaria4698 3 жыл бұрын
Adevărat părinte . Dumnezeu să va odihnească în pace!
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
A-ti inebunit cu toti ii dati mesaj lui arsenie boca multumiti etc .ma minunez cand vad asemenea prostii .adica voi scrieti mesaj catre arsenie boca .bun de acolo unde este crede-ti ca citeste mesajele voastre ? ,asteptati cu rabdare raspuns la mesaje . Nici eu nu sant vreo desteapta dar ce faceti voi este de noaptea mintii, 😁😁😎😎
@martinmartinel7323
@martinmartinel7323 3 жыл бұрын
Doamne ajuta! ⛪
@mioarasimion6486
@mioarasimion6486 3 жыл бұрын
SFINTE PARINTE DUMNEZEU SA VA ODIHNEASCA IN PACE 🙏🙏🙏🕯🕯🕯🌿🌿🌿🌿🌿
@cocabobarniche3944
@cocabobarniche3944 3 жыл бұрын
Multumim.Doamne, ajuta@
@pies.d.9ss623
@pies.d.9ss623 3 жыл бұрын
Doamne ajuta!
@georgetagrecu6796
@georgetagrecu6796 3 жыл бұрын
Amin Doamne 🙏🏼🙏🏼🙏🏼❤️
@emanuelbarna6393
@emanuelbarna6393 3 жыл бұрын
Amin
@mariaioan9213
@mariaioan9213 3 жыл бұрын
Sfinte parinte, multumim, Bunul Dumnezeu sa va odihnească în pace
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Nu-i mai spune lui arsenie boca sa se odihneasca in pace .el este deja langa dumnezeu si ne ajuta .daca ne rugam la el el mijloceste ptr.noi catre dumnezeu .trebuie sa si crezi .amin .
@simona-iulianakarda2954
@simona-iulianakarda2954 3 жыл бұрын
@stanica Monica , oare unde scrie treaba asta în Biblie? Dacă era nevoie de cineva să mijlocească pentru noi,de ce a mai venit oare Isus in lume?
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
@@simona-iulianakarda2954 daca esti tampit ca stiu ca esti tot tu rapandul-o de ovidiu munteanu . Arsenie boca se roaga la issus ptr. Noi .el mijloceste ptr. Noi cu rugaciuni la issus . Nici eu nu sant vre-o desteapta dar vad ca nu am cu cine vorbi .mentalitatea ta lasa de dorit .vax populi .amin .
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Mai trimiteti mesaje catre arsenie boca cu multumiri acum asteptati sa va dea raspuns la mesaje .am trait sa aud si asta .
@timoteisolcan531
@timoteisolcan531 3 жыл бұрын
@Stanica Monica Te salut. Ca idee nu-i okay să jignești pe cineva care are o părere diferită de a ta, chiar dacă ai sau nu dreptate. Pe de altă parte fie părintele Boca Arsenie sau oricine altcineva născut din voința cuiva și care și - a dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu nu poate să mai facă nimic după moarte decât să aștepte judecata. Nu mă crede pe mine, caută în Biblie și când afli ceva care să mă contrazică, zi-mi și locul unde ai aflat scris. Dacă totuși nu te descurci, te sfătuiesc să citești un singur verset din epistola lui Iacov capitolul 1 versetul 5 și 6,iti dau cuvântul meu că dacă faci ce scrie acolo o să privești altfel lucrurile.
@titaiurcu6561
@titaiurcu6561 3 жыл бұрын
Sa ne fereasca sa ne apere de toate cele tele multumesc Amin ➕ Amin ➕ Amin ➕
@gmsggg7056
@gmsggg7056 3 жыл бұрын
Dumnezeu să vă odihnească în pace amin
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Pe cine sa odihneasca in pace dumnezeu ,? Nu am inteles .daca te referi la arsenie boca nu te deranja.parintele boca este acum in rai cu dumnezeu deja .si binenteles cu cei placuti lui dumnezeu .daca vreti credeti daca nu asta este . Eu sant f. Sigura ca este in rai .toti avem pacate ca ne-am spovedit este nimic daca nici calugarii ,toti nu au ajuns ? Ca nu este nimeni pe pamant sa ajunga asa usor asta este parerea mea si nu gresesc cand spun asa ceva .isus a spus multi multi sant dar putini o sa ajunga in rai .amin
@martinmartinel7323
@martinmartinel7323 3 жыл бұрын
@@stanicamonica9121 așa este. ✝️😇
@elenanegrei4547
@elenanegrei4547 2 жыл бұрын
Mare adevăr Părinte 🙏🙏🙏
@alvis6064
@alvis6064 3 жыл бұрын
Cat de adevărat! Amin!
@niculinarobu3048
@niculinarobu3048 3 жыл бұрын
Foarte adevărat! Sfinte Părinte Arsenie roaga_ te lui Dumnezeu pentru noi toți!
@copilaldomnuluifiudedumnez6476
@copilaldomnuluifiudedumnez6476 3 жыл бұрын
Cum să se roage un mort pentru cei vi ????
@cristianl.450
@cristianl.450 3 жыл бұрын
@@copilaldomnuluifiudedumnez6476 Pentru că este sfânt canonizat!
@copilaldomnuluifiudedumnez6476
@copilaldomnuluifiudedumnez6476 3 жыл бұрын
Nimeni nu poate ca să mijloceasca pentru cei în viață decât Isus hristos ,dacă citești în BIBLIE vei vedea tot adevărul...
@cristianl.450
@cristianl.450 3 жыл бұрын
@@copilaldomnuluifiudedumnez6476 Eu citesc biblia, că un anumit lucru nu este scris în biblie nu inseamna că nu există, nu e corect , sau nu e bine, că în biblie nu scrie in ce pozitie trebuie să stai când te rogi sau dacă cârnații cu fasole trebuie mâncați, tot ce este bun și nu intră în contradicție cu cuvantul lui Dumnezeu se poate face! ;)
@copilaldomnuluifiudedumnez6476
@copilaldomnuluifiudedumnez6476 3 жыл бұрын
Dacă ai citit CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU și numai cu atata ai rămas este treaba ta ...fa cum vrei dar toți vom da socoteala in fata Domnului ISUS HRISTOS !!
@ioncosma6424
@ioncosma6424 3 жыл бұрын
Lucrarea D lui e prin sfinti,si prin Oameni sa ne rugam tot tinpul amin!!!
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Vai de capul vostru va plang pe cei care sante-ti prosti putin zis amin .
@emiliasala8314
@emiliasala8314 3 жыл бұрын
Între părinții mei a fost o diferență de 18 ani. Au avut împreună 6 copii. Tatăl meu a avut 41 de ani când s-a născut primul copil si 57 când s-a născut ultimul . Toți suntem bine , nu avem niciunul probleme medicale grave , în limitele normale. Vorbea și el fără să aibă habar despre ce vorbește.
@alinaditu7717
@alinaditu7717 3 жыл бұрын
Dumnezeu face legea nu alții care vb aiurea
@emiliasala8314
@emiliasala8314 3 жыл бұрын
@@alinaditu7717 Da , așa e . Se gaseste să dea sfaturi despre căsătorie cineva care nu a fost căsătorit. Iar în ceea ce privește copiii, nu ar trebui să spună nimic .
@alinaditu7717
@alinaditu7717 3 жыл бұрын
@@emiliasala8314 ai mare dreptate!diferența dintre mine și soțul meu este de 10 ani ,suntem împreună de 11 ani si ne intelegem foarte bine, este îngerul meu păzitor si ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot ...este ușor să.ti dai cu presupusul fără să știi..dar asta este toți sunt sfinți și sfătuitor acum..
@cornelbadelita4056
@cornelbadelita4056 3 жыл бұрын
aici are foarte mare dreptate în tot ce a spus boca că sunt niște recomandări și a spus cum ar fi mai bine...să nu judecăm după mofturile noastre...și eu sunt singur și am o vârstă nu sunt în credința tradițională dar aici are dreptate 100/100...
@emiliasala8314
@emiliasala8314 3 жыл бұрын
@@cornelbadelita4056 Ba chiar nu are dreptate in nimic din ceea ce spune . Un legionar și un las ridicat la rangul de sfânt că aduce bani ! Sfânt e doar Dumnezeu și numai El are dreptate și le stie și le rânduieste pe toate!
@dyannahoney2255
@dyannahoney2255 3 жыл бұрын
Dar cei care nu au noroc si nu-si pot găsi pe cineva sau nu se pot căsători până la vârste mai înaintate, deși își doresc asta? Ar trebui și ei luați în considerare!
@claussiasun6571
@claussiasun6571 3 жыл бұрын
Exact! Ce bullshit!
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Cei care nu si-au gasit pana acum perechea inseamna ca dumnezeu are lucrarea lui ptr. Fiecare .numai el stie de ce se intampla asta .
@ioncosma6424
@ioncosma6424 3 жыл бұрын
Draga Dyanna Honey,in viata sint multe piese de teatru,trebuie sa le jucam.depinde de noi.cum ???
@milasasov9911
@milasasov9911 Жыл бұрын
Doamne ajuta tuturor Amin Doamne miluestene pe noi păcătoșii Măicuță sfântă roagate pentru noi păcătoșii Mulțumim Măicuță sfântă
@alexgala2991
@alexgala2991 3 жыл бұрын
daca ai citi mai rar.....
@ioncosma6424
@ioncosma6424 3 жыл бұрын
Ajutane Parinte pe toti amin!!!
@ioncosma6424
@ioncosma6424 3 жыл бұрын
Nu mai scrieti ce nu i bine si frumos,aveti putina decenta,raspunsurile vi le puteti da singuri
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
@@ioncosma6424 ca sa te rogi la arsenie boc trebuie sa si crezi .eu nu sant mare credincioasa .nu pot sa spun ca am facut poteca de la mine de acasa pana la bis. Dar ma ajutat .este adevarat .sant multe de spus dar daca v-as spune nu ati crede . Eu am ramas muta cand am vazut ca imediat cand am iesit din casa si m-am rugat ceva sa indeplinit . Bine ca se stie ca sa nu trebuie sa te rogj sa castigi la loto . Eu de cate ori m-am rugat sa fac rost de bani .m-a ajutat este vorba ca nu aveam nicj de paine .nu stiu de ce biserica nu-l canonizeaza .este dreptul lui cu toate ca nu a vrut asa ceva .dar ca peste tot sant interese si in biserica cam banuiesc de ce .oricum sa le fie rusine ptr. Cei ce-si bag nasul unde nu trebuie .cred ca stiti care este capul de sarpe care nh vrea .cei cititi ca mine o sa-si dea seama despr. Cine vorbesc .ami .
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Dumnezeu ne ajuta dar nu ne baga si in traista .amin .
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
@@stanicamonica9121 Mai bine roaga te la Dumnezeu decat la Arsenie draga mea vei mult mai sigura ca iti va raspunde !Doamne unde a ajuns lumea sa se roage la un simplu muritor decat Tie!🙏
@ioncosma6424
@ioncosma6424 3 жыл бұрын
@@stanicamonica9121 da dna Monica,nu putem masura credinta fiecaruia dintre noi,bravo dv ce ati facut sa fiti binecuvintata Doamne ajuta
@alexandru3765
@alexandru3765 3 жыл бұрын
Din "Cărarea Împărăției"?
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Daca esti prost mai bine abtinete .esti dus cu capul .este o singura imparatie esti o nulitate ptr. Mine.
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Acum m-am lamurit despre ,cararile imparatie, este o carte pe care se pare ca este singura pe care ar fi scris-o arsenie boca . Celelalte carti care au aparut si ca le-ar fi scris arsenie boca nu sant scrise de el .la prislop a aparut si acatistul lui arsenie boca .este gresit .nu are cum sa apara asa ceva .arsenie boca si in general numai dupa ce este canonizat si declarat sfant .atunci trebuie sa apara acatistul .ce a facut biserica este gresit .au scris asta ca sa incaseze niste bani .eu una nu as cumpara-o .hai ca face si biserca niste lucruri.numai zic nimic .amin .
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Am gresit si nu am fost pe faza .deabia mai tarziu mi-am adus aminte de ,cararile imparatiei, si mi-am adus aminte ce ai vrut sa spui .as vrea sa citesc cartea asta dar ptr. Mine este scumpa .am inteles ca costa cam 100 lei .dar nu se poate daca dau de ea si am bani mai mult ca sigur ca o cumpar normal ca de la biserica .te rog sa ma ierti ptr. Gafa facuta .amin
@killtheidols1326
@killtheidols1326 3 жыл бұрын
@@stanicamonica9121 o găsești pe google in formatul PDF.....și apropo,,,încearcă sa ai răbdare ,înainte sa faci pe cineva prost.Nu uita ca orce frate,este oglinda ta.
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
@@killtheidols1326 mi-am cerut scuze .
@georgemariuscristina3314
@georgemariuscristina3314 3 жыл бұрын
Rezolva problema cu sonorul abia se aude
@viatalataravillagelife7518
@viatalataravillagelife7518 3 жыл бұрын
Copiii sunt o binecuvântare dela dumnezeu nu va m-ai dați toți cu presupusul
@elisabetaradu3960
@elisabetaradu3960 3 жыл бұрын
..
@danadaniela2536
@danadaniela2536 3 жыл бұрын
Da ! Arsene Boca e trimisu lui Dumnezeu pe pamnt ! Multi dintre oamenii au fost acolo ! Una din fetele mele , au ajuns acolo la mormantul sfant . Cu mare bucurie sa intors de acolo , Era mai luminata la fata in acelasi timp se citea , bucuria pe chipul sau . Au fost ceva probleme de sanatate ! Sau rezolvat . Multumirii Domnului ,! Ca a putut merge mai departe ! Casatorinduse acum avand o fetita atat de frumoasa ! Pe nume Maria Valentina !, Avand varstra se 4 anisori anul acesta in iunie ! UITE CUM DUMNEZEU , TE BUCURA . NUMAI CA NOI , SA VEDEM ASTA !
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
Datorita lui Dumnezeu draga nu lui Arsenie !
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Nu stiu de ce tot amana biserica ca sa-l declare sfant .o lalaie atat . Cam de trei ani ma rog la parintele arsenie . Ce am cerut mi-a dat sant multe de spus .normal ca nu m-am rugat sa castig la loto .dorinta mea cea mai mare e sa ajung la mormantul lui .cand era in viata a si spus ca din ceruri o sa poata sa ne ajute si mai mult am o fotografie mica ca de buletin cu el o am de la cineva este alb negru .atunci cand inchid ochii eu il vad cu mintea atunci cand ma rog . Ce sa mai spun daca v-as zice in ce probleme ma ajutat a-ti ca mint .incercati si voi dar trebuie sa crezi daca nu asta este .
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
@@stanicamonica9121 Nu Parintele Arsenie a murit pentru tine mai bine roaga te la Dumnezeu prin credinta in Domnul Isus numai El poate mijloci pentru tine ?Arsenie nu are dreptul nu are putere sa ajute si sa se roage pentru tine numai unul singur care este fiul lui Dumnezeu Isus Hristos draga mea !!!
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
@@ovidiumunteanu7879 nu am spus c arsenie boca ma ajuta numai pe mine . Nu-mi baga tu cuvinte in gura .amin .
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
@@ovidiumunteanu7879 esti o nulitate ptr. Mine . Adica arsenie boca este un nimeni din partea ta.atunci de ce la-i i-ai postat poza in dreptul numelui tau ? Ortodox in nici un caz nu esti. Esti un nesimtit si un zero ptr. Mine poti sa scrii orice de acum in colo .nu mai citesc nici un mesaj de la tine .nu ai nici macar cunostinte .citeste mai invata niciodata nu este prea tarziu .nu te ridici la nivelul meu de cultura si standardele mele .amin
@Nfs-HNNIT
@Nfs-HNNIT 3 жыл бұрын
Pt cei care nu cred așa este viața, eu sunt tată tânăr și să știți că este minunat să ai copii de tânăr, frumos conținut, dar nu cred că aparține părintelui Arsenie
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Roaga-te la arsenie boca . Daca crezi daca crezi o sa vezi ca o sa fii ajutat . Depinde de tine .
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Normal ca nu apartine lui arsenie boca .din ceruri nu are cum sa ne scrie .clar .cand traia a spus ca din ceruri o sa ne ajute maj mult .acum nu este obligat nimeni sa creada .eu am avut nevoie de el si ma ajutat .bine ,asta nu inseamna ca sa ne rugam ca sa castigam la loterie .se stie ca banul este ochiul dracului .este adevarat dar avem nevoie de de ei ca sa ne achitam facturile etc.
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Cine ti-a spus ca arsenie boca are legatura ca tu ai copii.nu stiu ce santeti femeie sau barbat .daca santeti destepti nu mai cititi aberatiile lui ovidiu munteanu .copiii vin cand trebuie .restul la prostime n-ui mai bagati in seama amin
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Normal ca nu apartine lui boca , adica .este f. Frumos sa ai de tanar copiii sa va taiasca ,si sa va bucurati de ei .sa ajungeti socrii mari sau mici spun asta ca nu stiu daca sant numai baietei sau si fetite .va rog nu mai raspunde-ti la ovidiu muntean .in rest daca vedeti tampiti sau tampite si sant pe dinafara nu va mai obositi .o sa am ac de cojocul lui ovidiu munteanu ca scrie in numele meu .sa dea dumnezeu sa-l trazneasca dumnezeu ca imi pune mie cuvinte pe care nu le-am spus .m-am trezit cu niste mesaje sant in numele meu daca nu o sa ajunga la puscarie inseamna ca nu ma numesc eu stanca monica .nu o sa-mi fie mila de loc.amin.
@veracraciun6681
@veracraciun6681 3 жыл бұрын
Dragi credinciosi unde scris ca dragostea are varsta si limita ptr a da nastere unui copil? Unde scrie ca e interzis aceste fapte?
@gabisavin4772
@gabisavin4772 2 жыл бұрын
Prostii, eu am născut al doilea copil la 40 de ani, și e foarte ager și deștept și sănătos acum are 9 ani.
@vasilepitu5161
@vasilepitu5161 2 жыл бұрын
Știți cum e in toate zi-i doamne ajută si merge viața făcînd copii daca n-ai așa că adriana iliescu,aici parintele arsenie vrea să spună că un reglaj al vieții, dar!cum am sp cu credința toate se fac in bine harul lui dumnezeu si dragostea de biserica răstoarnă orice obstacol
@gabrielarusnac6457
@gabrielarusnac6457 3 жыл бұрын
Glumiti sper! Am trait sa aud si timpenia asta.😂😂😂😂😂😂😂😂
@p.m.r.p.m.r.9216
@p.m.r.p.m.r.9216 3 жыл бұрын
Ai dreptate!😂😂😂😂🤣🤣🤣🤣
@gabrielarusnac6457
@gabrielarusnac6457 3 жыл бұрын
@@p.m.r.p.m.r.9216 😂😂😂😂😂😂😂multumesc. Sintem siguri va nu este un sit comic?🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@viatalataravillagelife7518
@viatalataravillagelife7518 3 жыл бұрын
Doar dumnezeu știe m-ai bine nu va luați după toți cate își dau cu părerea
@ktl9458
@ktl9458 3 жыл бұрын
Toți preotii ne spun despre nașterea copiilor la tinerețe, dar oare ei se gândesc la faptul ca unii oameni poate nu își găsesc viitoarea soție sau viitorul sot decât la vârste de peste 40 de ani? Cunosc eu cazuri în care oameni și-au găsit sufletul pereche la 40+ ani și cu greu au făcut copii. Mi se pare o tâmpenie sa judeci astfel de oameni 😡 sau sunt oameni care poate își doresc sa întâlneasca sufletul pereche dar Dumnezeu nu vrea sa ii ajute 😡
@georgetapandaciuc3197
@georgetapandaciuc3197 3 жыл бұрын
Nebunești sfaturi!!
@brunosuster1450
@brunosuster1450 3 жыл бұрын
Julio Iglesias florin piersic perroni anahy dulce maria s au căsătorit virgini Julio are 90 ani
@gabrielioanbogdan2869
@gabrielioanbogdan2869 3 жыл бұрын
Astazi vei fi cu mine in rai
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
Acolo era vorba despre talharul de pe cruce !este mai bine sa nu ajungem in ultimul moment pentru ca nu poti fi atat de sigur cand Dumnezeu te cheama !biblia spune ca :Astazi daca auziti glasul lui nu va impietriti inima !🙏
@nouaranouara9939
@nouaranouara9939 3 жыл бұрын
@@ovidiumunteanu7879 de ce nu asculți predicatorul tău sectar și vii aici?
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
@@nouaranouara9939 Tu cunosti doar Cuvantul (sectar) biblia 0 pentru tine! Chiar nu cunosti macar un verset invatat pe de rost?Crestin ortodocs!!!!!!!!!!! cu numele!!
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
@@nouaranouara9939 Cand cineva studiaza biblia cu adevarat si cu interes pentru sfintite si neprihanirea se cunoaste imediat dupa cum scrie!Prietene tu esti departe !Apropie te de Dumnezeu cu sinceritate si El iti va schimba comportamentul si vorbirea ta care Lasa de dorit cat priveste ortodocsi!!!🙏🙏🙏
@ciprianandrei9209
@ciprianandrei9209 3 жыл бұрын
Sa i zica cineva si lui gigi becali treaba asta. Ca el nu stie. El e casatorit cu verisoara lui🤭
@ioncosma6424
@ioncosma6424 3 жыл бұрын
Draga ciprian referitor la Becali,s au alti chiar si noi,e pacatul fiecaruia nu i putem judeca putem avea asteptari pozitive in viata,dar cum sintem oameni asta e D zeu sa ne ajute si sa ne calauzeasca amin!!!
@lidiaspetcu6119
@lidiaspetcu6119 3 жыл бұрын
Unele "sfaturi" chiar deplasate....
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
Daca sant deplasate cel putin abtinete
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
Unde scrie in biblie de varsta important da fie maturi
@stanicamonica9121
@stanicamonica9121 3 жыл бұрын
@@ovidiumunteanu7879 eu nu am scris despre nici o varsta si mai ales din biblie .cred ca trebuia la altcineva sa dai raspuns .
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
@@stanicamonica9121 scuza ma !
@ovidiumunteanu7879
@ovidiumunteanu7879 3 жыл бұрын
@@stanicamonica9121 scuza ma
@dyannahoney2255
@dyannahoney2255 3 жыл бұрын
Ce ar trebui sa facă o femeie care până la 37 de ani nu are noroc de nimeni? Să stea virgină și singură?
@dyannahoney2255
@dyannahoney2255 3 жыл бұрын
@Fratele Vasile Și dacă n-are vocație și vrea neapărat un partener de ce sa se călugărească, să facă ceva ce nu simte?
@rudymanzotti3968
@rudymanzotti3968 3 жыл бұрын
Dyanna Honey sunt eu aici sa va rezolv problema.... World class... Intra pe privat!
@dyannahoney2255
@dyannahoney2255 3 жыл бұрын
@@rudymanzotti3968 Nu am nevoie. Oricum eu întrebam pentru ca am o verișoară mai mare în situația asta.
@alinasusma3768
@alinasusma3768 3 жыл бұрын
Pai nu, să mai încerce...amu' fiecare are dreptul la opinie. Până și Socrate a avut teoriile lui, nu toate au fost adevărate, câteva s au dovedit excepționale, dar altele complet ilogice. Deci și Arsenică a avut opiniile lui mno. Nici eu până la 23 de ani nu m am ținut de mână cu niciun băiat. Totul vine la timpul potrivit, iar daca nu vine 'alesul' poate e mai bine așa... Daca verișoară ta își dorește un partener, să sunt site uri de dating, poate sa încerce să iasă mai des la evenimente (cam greu cu pandemia). Daca nu își dorește neapărat nu are de ce se teme, să investească în ea, să se roage, poate este deja împlinită pe plan profesional, iar cineva care sa dorească să o controleze mai mult i ar dauna
@dyannahoney2255
@dyannahoney2255 3 жыл бұрын
@@alinasusma3768 Oricât ai fi de realizat profesional, si planul personal este de asemenea important. Și oamenii care neaga asta se mint pe ei înșiși.
@chivutalenutapacuret5377
@chivutalenutapacuret5377 3 жыл бұрын
Voi astia ci CRUCEA minciuni ! Va ascundeti dupa oameni minunati ! Cat castigati pe luna sa manipulati ? Va vor ajunge sa va vindecati voi si neamul vostru ? Pacate ,pacatosi si alte cuvinte de frcventa joasa . Dumnezeu Este iubire si are planul sau iar cei ca voi vor disparea asa cum au aparat ca incet incet lumea nu va crede !
@soriniacoboni9983
@soriniacoboni9983 3 жыл бұрын
Cu tot respectul , unde ați fost voi acum 2000 de ani ? Biserica a fost una , noi Biserica Ortodoxa, din care s-au rupt catolicii, dupa i-a rupt dracul și pe ei și va scos pe voi , protestanții, ce vă lăudați cu amărâta aia de ,,Biblie" a voastră ? Ați scos cărți întregi din ea , capitole, versete, ati tăiat și modificat ce nu v-a convenit, Biserica Ortodoxa de Răsărit a definitivat Biblia și Noul Testament în secolul 4 , unde ați fost voi atunci? Ce argumente aveți? Ca ne a înșelat pe noi diavolul? Dacă ne înșela nu mai exista creștinism azi, că nu ar mai fi fost purtători ai adevărului atunci, dar pe noi nu ne a biruit nimeni , pe noi pe ortodocși, am păstrat credința de la apostoli și dogmele intacte, pune mâna pe o Biblie adevărată in limba greacă veche din secolul 4-5 și convinge te de adevăr ! Apropo Apostolii nu ai scris tot ce au învățat de la Hristos, au învățat oral , iar o parte din scrierile lor nu au intrat in canonul Bibliei.
@martinmartinel7323
@martinmartinel7323 3 жыл бұрын
@@soriniacoboni9983 ăștia, nu merită respect doar dispreț așa cum se comportă ei îndrugand tot felul de aiureli și baliverne de la guru lor. 😈
@Marius.Gabriel.Balacenoiu
@Marius.Gabriel.Balacenoiu 3 жыл бұрын
@@soriniacoboni9983 cu tot respectul... sunteți manipulați și prostiți pe față. Ce-i mai tragic e că văd că va și place asta. Da, biserica v-a fost alaturi în ultimii 2000 de ani, ptr a vă putea manipula după bunul plac, logic. Câte războaie, câte cruciade, câte crime a făcut creștinismul în numele lui Dumnezeu?🤔 Asta înțelegeți voi prin creștinism, uciderea aproapelui, mințirea și manipularea lui? Atunci, mulțumesc, nu mulțumesc. Prefer să fiu păgân cum m-ați numi voi, sau de ce nu satanist. Cel puțin, dacă ați avea curiozitatea să citiți Biblia satanică și cele 11 porunci ale sale, ați vedea că multe dintre lucrurile scrise acolo, de fapt sunt de bun simt. 🙄
@alopexy
@alopexy 3 жыл бұрын
@@Marius.Gabriel.Balacenoiu cruciadele nu au fost facute de catre ortodocsi. Ai citit de pomana biblia aia. Iti recomand biblia LGBT. Ala cica este adevarul revelat!
@Marius.Gabriel.Balacenoiu
@Marius.Gabriel.Balacenoiu 3 жыл бұрын
@@alopexy am și eu o curiozitate... știi ce înseamnă creștinism? Ce înseamnă ortodoxie și catolicism? Că am citit de pomană sau nu acea carte plină de minciuni, aia e fix problema mea, însă pe lângă ea, am mai citit și Coranul, am mai citit și alte cărți despre vechii zei, s.m.a. Deci, repet, ptr mine acea carte nu e bună nici măcar ca hârtie igienică. Ca lectură...poate când am chef de ceva S.F., aia da. Și atât. Nimic mai mult.
@anapolifrone5462
@anapolifrone5462 3 жыл бұрын
Vreți să spuneți că e păcat și cei prea deosebiți cu vârsta? Cum 7 ani, nu se poate 17 ani? Cum sa rezolvam asta, părinte? Cum sa procedăm? Noi ne iubim...
@raduflorin479
@raduflorin479 3 жыл бұрын
Vorbaraie fara rost..cunosc pe cineva nascut din parinti trecuti bine de o varsta! 52 si 49. Simple abureli fara stiinta.
@p.m.r.p.m.r.9216
@p.m.r.p.m.r.9216 3 жыл бұрын
Ce tampenii! 😠😡😡😡
Să nu spuneți păcatele acestea la spovedanie
8:05
Gânduri din Ierusalim
Рет қаралды 178 М.
Copilul conceput în POST. Ce trebuie să știe părinții?
42:17
Moldova Creștină
Рет қаралды 3,2 М.
ROCK PAPER SCISSOR! (55 MLN SUBS!) feat @PANDAGIRLOFFICIAL #shorts
00:31
Super gymnastics 😍🫣
00:15
Lexa_Merin
Рет қаралды 107 МЛН
Ovidiu Dragos Argesanu: “Eu sunt un om care cauta adevarul!”
1:17:51
Damian Draghici
Рет қаралды 292 М.
Mărturie trafic de organe Cluj - Iacob Iulian
53:14
RISE Romania
Рет қаралды 1,8 МЛН
Vindecari miraculoase prin postul terapeutic cu Cezar Elisei
1:07:43
Damian Draghici
Рет қаралды 219 М.
Dar și har
46:02
Antena 3 CNN
Рет қаралды 1 МЛН
La porți de schituri nemțene #FilmDocumentar
50:01
TRINITAS TV
Рет қаралды 167 М.
ROCK PAPER SCISSOR! (55 MLN SUBS!) feat @PANDAGIRLOFFICIAL #shorts
00:31