Domnul Lecoq - Partea 2 - Emile Gaboriau

Cum de-i venise o asemenea idee lui moş Tabaret? Iată ceea ce Lecoq nu putea înţelege.
Bătrânul nu putu să nu remarce figura uluită a tânărului poliţist şi, în consecinţă, să-i ghicească gândurile.
- Pari căzut din nori, băiete, îi spuse el. Ţi-ai închipuit că am vorbit la întâmplare, ca un aiurit?
- Nu, desigur, domnule, dar…
- Taci! Eşti uluit pentru că nu ştii o iotă din istoria contemporană. Trebuie să-ţi faci educaţia în această privinţă, şi ţi-o vei face, dacă nu vrei să rămâi toată viaţa, ca duşmanul tău Gevrol, un vulgar vânător de nenorociţi.
- Mărturisesc că nu văd legătura…
Domnul Tabaret nu găsi de cuviinţă să răspundă. Se întoarse spre taica Absint şi i se adresă pe tonul cel mai amical:
- Fă-mi plăcerea, taică, spuse el şi ia de alături, din bibliotecă, două volume mari, in-folio, întitulate „Biografia generală a personalităţilor acestui secol”. Sunt în dulapul din dreapta.
Taica Absint se grăbi să asculte, iar moş Tabaret, de îndată ce se află în posesia volumelor, începu să le răsfoiască febril, murmurând, aşa cum face întotdeauna când cauţi un cuvânt într-un dicţionar.
- Esbayron… bolborosi el, Escars…, Escayrac…, Eschei…, Escodica… Gata, am ajuns! Escorval! Ascultă-mă bine, fiule, şi în mintea ta se va face lumină.
Nu mai era nevoie de nici o recomandare. Niciodată simţurile tânărului poliţist nu fuseseră mai încordate. Bătrânul citi cu glas răsunător.
- ESCORVAL (Louis-Guillame, baron). Înalt funcţionar şi om politic francez, născut la. Montaignac, la 3 decembrie 1789, dintr-o veche familie de magistraţi. Îşi termina studiile la Paris, când a izbucnit Revoluţia. Îi îmbrăţişează cauza cu toată ardoarea tinereţii. Dar, înspăimântat curând de abuzurile care se făceau în numele libertăţii, se ralie, sfătuit probabil de Roederer, care era un prieten al familiei, reacţiunii. Recomandat primului Consul de domnul de Tallyerand, debuta în cariera administrativă printr-o misiune în Elveţia, şi, atât timp cât dură Imperiul, a fost amestecat în cele mai importante negocieri. Devotat trup şi suflet împăratului, apăru grav compromis în timpul celei de-a doua Restauraţii. Arestat în timpul tulburărilor de la Montaignac sub dubla acuzare de înaltă trădare şi de cornplot intern, a fost tradus în faţa unei comisii militare şi condamnat la moarte. Dar n-a fost executat. Datorează viaţa nobilului devotament şi energiei unui duhovnic al prietenilor săi, abatele Midon, parohul micului sat Sairmeuse”. Baronul d'Escorval nu are decât un fiu, intrat foarte de tânăr în magistratură.
Dezamăgirea lui Lecoq fu foarte mare.
- Înţeleg foarte bine, spuse el, asta e biografia tatălui judecătorului nostru. Numai ca nu văd ce mare lucru ne spune.
Un surâs ironic flutură pe buzele lui moş „Face lumină”.
- Ne spune că, răspunse el, domnul d'Escorval-tatăl fost condamnat la moarte. Te asigur că asta e ceva. Puţină răbdare şi o să recunoşti singur.
Frunzări din nou dicţionarul şi-şi reluă lectura:
- SAIRMEUSE (Anne-Marie-Victore de Tingry, duce de). Om politic şi general francez, născut în castelul Sairmeuse, aproape de Montaignac, la 17 ianuarie 1758. Familia Sairmeuse este una dintre cele mai vechi şi mai ilustre familii din Franţa. Nu trebuie totuşi confundată cu familia ducală de Sermeuse, a cărui nume se scrie cu e. Emigrat în timpul primelor mişcări revoluţionare, Anne de Sairmeuse se distinge printr-un strălucit curaj în armata lui Conde. Câţiva ani mai târziu, cere să intre în serviciul Rusiei şi a luptat, spun unii dintre biografii săi, în rândurile ruşilor, în timpul dezastruoasei retrageri de la Moscova. Revenit în Franţa, după Bourboni, şi-a cucerit o celebritate scandaloasă prin exaltarea opiniilor sale ultra-regaliste. E adevărat că a avut privilegiul să reintre în posesia imenselor domenii ale familiei şi să i se confirme gradele pe care le primise în străinătate. Desemnat de rege să prezideze comisia militară însărcinată să-i urmărească şi să-i judece pe conspiratorii de la Montaignac, s-a remarcat printr-o severitate abuzivă şi o părtinire condamnată de toate partidele”.
Lecoq se ridicase în picioare cu ochii scânteind.
- Mii de tunete! Strigă. Acum văd clar. Tatăl actualului duce de Sairmeuse a vrut să-i taie gâtul tatălui domnului d'Escorval.
Domnul Tabaret strălucea de bucurie.
- Iată la ce serveşte istoria, zise el. Dar n-am sfârşit, băiete, ducele nostru de Saimeuse are şi el un articol. Ascultă măi departe: „SAIRMEUSE (Anne-Marie-Martial), fiul precedentului, născut la Londra în 1791, a fost crescut mai întâi în Anglia, apoi la curtea din Austria, pe lângă care trebuia mai târziu să îndeplinească diverse misiuni confidenţiale. Moştenitor al opiniilor, convingerilor şi inamiciţiilor tatălui său, a pus în serviciul partidei sale o sclipitoare inteligenţă şi capacităţi admirabile. Avansat în momentul în care pasiunile politice cunoşteau o violenţă deosebită, avu curajul să-şi asume singur responsabilitatea celor mai teribile măsuri

[@doinaapostol7548]

Mulțumesc pentru lectură