Рет қаралды 118,841
ENG
"Epitaf" speaks to us about the lack of respect that we show towards mother Earth, the one that keeps us alive, and to which, in exchange, we only cause suffering.
In spite of this revelation, the song doesn't have to be an actual Epitaph. It rather urges to a collective act of gaining awareness of the situation, and to change this situation through small, but meaningful acts.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
RO
"Epitaf" ne vorbeşte despre lipsa de respect pe care o arătăm faţă de Pământul de sub picioarele noastre, cel care ne ţine în viaţă, şi căruia, în schimb, îi pricinuim numai suferinţă. În ciuda revelaţiei, piesa nu trebuie să fie, în mod obligatoriu, un veritabil epitaf. Ea îndeamnă la o conştientizare colectivă a situaţiei, şi la schimbarea ei prin gesturi mărunte, dar semnificative.
Concerte / Booking E-an-na:
booking.eanna@gmail.com
Contact - 0757746610
Song recorded @ Vlad Bornuz, Blană Records Studio.
Video shot by by Allyas Dweller (Răzvan Lupaşcu), Andrei Cth, Alex Teutişan at Celtic Transilvania Festival & Magura Wave.
Video edited by Allyas Dweller (Răzvan Lupaşcu).
Mixed by Bornuz Vlad.
Mastered by Mike Kalajian.
Artwork by Tiron Costin.
Buy this song: e-an-na.bandca...
Instagram: / eannaromania
Facebook: / eanna.romania
Lyrics:
Pas după pas
ţărâna de sub noi mucegăieşte
suntem o boală incurabilă
a unei mame gravide
dezbrăcată şi învineţită
contorsionată pe un pat de paie umede
într-o încăpere întunecată
bătută şi murmurând:
„Frunză verde, nu!
cârpă jegoasă în locu-i;
din limpede pârâu
aţi creat un şanţ
de deversare a propriilor vise,
furtuni de nepăsare
păşesc cu chip de om”.
Ar fi trebuit să avem grijă
de ea cu entuziasm
şi adoraţie, ca de-un pui
de dragon;
ca de-o corabie
cu greu dobândită;
ca de un fluier
- singurul pod către
insula pe care
te adăposteşti
de cei care te vor aidoma lor.
Noi doi,
tu şi cu mine
privim spre cerul nopţii
să-i răpim privirii tăişul
înfipt în pieptul ei
de mâna noastră.
„Frunză verde, nu!
cârpă jegoasă în locu-i;
furtuni de nepăsare
păşesc cu chip de om”
Noi doi,
tu şi cu mine
privim spre cerul nopţii
să-i răpim privirii tăişul
înfipt în pieptul ei
de mâna noastră.
Mergem cu ochii deschişi spre propriul sfârşit
să fie permanent răul instaurat?
Cu fiecare clipă îl consolidăm;
fiecare gest al nostru
e un cuvânt urât caligrafiat în epitaf.