istoria alternativă a imaginației, leonard ancuta

istoria alternativă a imaginației
mă trezesc în fiecare dimineață cu acel gînd dinaintea morții
cînd prin minte se succed pe rînd momentele în care am fost prins
în ghearele sorții, apoi fumez o țigară și totul a și fost uitat
e doar imaginația, tu nicidecum n-ai plecat
ești poate la bucătărie să faci o cafea, sau ai ieșit la magazin
să iei niște ouă și o stică cu vin
e o lumină sumbră în casă, ca într-un castel de vampir
nu mi se pare nimic trist, ce admir la tine e discreția ta
și dragostea e ca imaginația, te văd mereu, chiar și cînd nu ești
dansezi pe muzica fumului de țigară, goală, trag fumul pe nas
cum ți-aș absorbi chipul, trag fumul pe nas și văd răsăritul
suntem pe-o insulă pustie, într-un oraș decadent
chipul tău a rămas fixat în oglindă, permanent
pe tine învăț iubirea ca dintr-un abecedar
pe insula noastră cresc baobabi și sunt cîmpii verzi, nesfîrșite
te îmbrățișez pînă sub carne și îngerii vor să se sărute
suntem pe-o insulă pustie, într-un oraș decadent
chipul tău a rămas fixat și pe pereții din casă, permanent
iau o pensulă și-i pictez cum te-aș machia să fii de nerecunoscut
pentru altcineva, e iarnă de o sută de ani, dar mă bronzez
în căldura uitată-n cearșaf, sunt, praf, sunt praf
sunt praf după tine, de parcă aș fi fost invadat
de o țară ciudată cu numele tău, de un gînd inventat
sunt praf după tine cum aș fi fost demontat
ca un ceas care merge invers și nu e stricat.
mai torn ceva în pahar, mai aprind o țigară
lumina îmi joacă feste, pare din ce în ce mai amară
sunt praf după tine, ca după o carte de balzac
sunt praf după tine nu mai știu dacă n-am un atac
cu tine, tu ești panica mea
iubirea mea, panica mea
sunt praf
praf
praf.