Kratima, glas 5, de Xenos Koronis (sec. al XIV-lea)

[@dariusnierges1280]

Minunat. Asta e rugăciune.

[@danielateodoru921]

❤❤❤🙏🙏🙏

[@anastasimatarul5248]

Respect munca depusa , însă doresc sa știu. ( ca informare)

[@Georgia_Al]

Really nice mr. Liviu! 👌 Both as a text and as a performance. I would be grateful if you could send me the text. 🙏 It's something that i can't easily find in Greece. Thank you.

[@liviucruceru]

Thank you! I sent the score by email.

[@Georgia_Al]

@@liviucruceru thank you very much. 🙏

[@Catalinddm]

Doamne ajută. O partitura unde putem găsi și noi? Frumoasa partitura și interpretarea. Tot respectul pentru munca depusă.

[@liviucruceru]

O pot trimite pe e-mail.

[@cristinazait4791]

Sublimă această psalmodie. Aduce aminte de tânguirea sufletului la rugăciune. Mulțumim pentru frumoasa interpretare. Doamne ajută tuturor.

[@Georgia_Al]

Mr Liviu , at least could you please tell me if the text is from the book of Haralambos Karakatsanis?

[@liviucruceru]

Yes, it is from the first volume of "Arhaion Kratimatarion" by Haralambos Karakatsanis.

[@-muzicabizantina2991]

Din ce carte ați preluat partitura?

[@liviucruceru]

"Αρχαίων κρατηματαρίων" A' τόμος - Χαράλαμπος Καρακατσάνης

[@anastasimatarul5248]

Salutare, Liviu! Ce rol au aceste Kratime în cultul bisericii? Sunt ele "mântuitoare "? Întreb pentru ca muzica psaltica are ca scop înaintarea unui mesaj către popor prin prisma muzicii, apoi dacă ea se rezuma la " te - ne -uri" nu prea răspândește nimic despre Sfânta Treime. Unde vad ceva legat de aceste Kratime ca au ce cauta în cultul Bisericii ( adică la slujbe) ?

[@liviucruceru]

Kratimele sunt compoziții muzicale ce au ca element distinctiv silabele fără sens ce stau în locul textului imnografic. Apar în manuscrise începând cu sec. al XIV-lea. Întrebuințarea lor în cult (mai ales în vechime, astăzi fiind rar întâlnite) este mai degrabă o expresie a teologiei "apofatice", când cuvintele devin neputincioase în a exprima slava dumnezeiască. Dincolo de cuvinte şi sensurile lor, melosul însuşi poate transmite o anumitã stare lăuntrică sau un anumit duh. De aceea, kratimele apar în contextul unor cântări liturgice precum Slava după polieleu, Sfinte Dumnezeule, Heruvicul, Chinonicul. Există însă şi un motiv practic, cuvântul "kratimă” sugerând faptul că interpunerea acestor pasaje muzicale "susține” (de la verbul grecesc "κρατώ") cântarea, prelungind astfel durata slujbelor.

[@liviucruceru]

Înregistrarea din acest videoclip nu s-a desfăşurat într-un context liturgic. E o încercare de a reconstitui sonor o partitură cu o vechime de câteva secole.

[@tudormardare66]

@@liviucruceru Doamne ajută! O întrebare: De ce am spune că partitura ar fi reconstituită? Partitura pare să nu fi fost pierdută, după ce a fost compusă, a fost în mod sigur cântată neîncetat timp de cel puțin aproape 900 de ani, din secolul XI d.Hr în timpul maestrului Xenos Koronis până cel puțin la jumătatea secolului XIX. Știm aceasta pentru că cineva trebuie să fi exighisit partitura în secolul XIX din vechea notație în noua notație, hrisantică, și a explicat toate detaliile semnelor mari: uranisma, pelaston, xeron klasma, pelaston, thes kai apothes etc., care negreșit erau prezente în vechea notație. Ca să se fi aventurat spre exighisire, trebuie să fi știut partitura pe de rost, și în vechea notație, și în cea nouă, căci cei care ne-au exighisit partiturile erau buni știutori și ai vechii notații, și a celei noi: cei trei dascăli în special Hrisant, Hurmuz și Grigorie Protopsaltul, care au creat ei înșiși noua notație, o știau și pe cea veche. Se pare că cele două notații au existat în paralel în special la Patriarhia Constantinopolului de-a lungul secolului XIX, pentru că Konstantinos Psachos a fost instruit și în vechea, și în noua notație, pentru a redacta Parasimantiki-ul său. Acum, mă întreb, dacă partitura a supraviețuit timp de aproape 900 de ani, am putea spune că a murit în vreun fel? Sunt sigur că a fost cântată și în continuare, ca înainte, de călugării athoniți. Iar acum cu noua notație, deși pot exista mai multe școli cu semnele hironomice și cu mai multe interpretări ale antikenomei, petasti-ului, omalonului etc., totuși diferențele sunt infime, se ajunge la rezultate aproape identice, deși aceeași partitură ar fi cântată de doi psalți din două școli diferite. În vechea notație, știm bine că era mai complicat, deoarece fiecare mare ipostas avea propria lui echighisire în funcție de contextul frazei, în funcție de glas, în funcție de genul partiurii (calofonic, stihiraric, papadic, irmologic etc.), și chiar și în funcție de ziua în care se cânta (duminica și de sărbători o interpretare mai lungă, în timpul săptămânii una mai scurtă), și deseori se putea să aibă chiar două sau mai multe exighisiri același semn hironomic, în același context, în funcție de tradiția locală (nu degeaba Petru Lampadarie avea reputația de Hırsız "hοț", deoarece faptul că a creat o notație mai analitică i-a permis să „fure” partituri din biserici din toate regiunile Anatoliei, și dacă ne uităm la Heruvicele sale, de exemplu, vedem sute de versiuni pe același glas, dar cu una sau două diferențe din cauza a două exighisiri diferite în două regiuni; Petru Lampadarie, mare maestru al Bisericii noastre, ne-a lăsat aproape cel mai bogat tezaur al Muzicii Psaltice, și ne-a oferit și o metodă intermediară de exighisire, undeva la mijloc între vechea și noua notație, creată ulterior de Hrisant); iarăși, dacă nu avem exighisire a unei partituri din vechea notație, ritmul devine o pură speculație, abia aici aș spune că e „reconstituire istorică a partiturii”, cum fac în ziua de azi Psaltikon și Capella Romana (am totuși un grad mare de scepticism, prefer mai degrabă să studiem mai în detaliu opera maestrului nostru Hurmuz, din care nici măcar 1% din partiturile sale din EBE nu au fost digitalizate, cred că acolo vom găsi exhighisiri mai apropiate de tradiția noastră).

[@liviucruceru]

@@tudormardare66 Corect, cuvântul "reconstituire" suportă multe nuanțe. "Interpretare" e un termen mai potrivit.

[@stefanstefanos1808]

Cartea din care e luata partitura se numește Kratimatar. Eu o am de mult. E o bijuterie de 1000 de pagini. Colectia e una mai speciala cu kratimi f vechi. Se pare ca acestea aveau mai mult scop didactic, pt ca te plimbau prin toate glasurile si formulele lor. Prin care deci puteai invata f bine. Desigur ca se si cantau dar nu stim cand si unde pt ca aici e vb de sec 14-16. Cele târzii de secol 17 18 erau atasate de cantari f mari si nu numai. Desigur ca sunt studii pe kratimi. Oameni se smintesc si pun întrebări aiurea (daca ajuta daca mantuie daca...) pt ca sunt rupti de ethos. Preotii azi nu prea mai învață pe oameni mare lucru in afara de predici la toata nevoia si necazul. Nu introduc.pe oameni in ethosul euharistic de ex psaltic patristic comunitar cu toata cultura bisericeasca ce se implica. Ce ne ramane sunt de multe ori niste "cantecele" de oarecare folos....prin care fiecare cu duhul.lui se roagă cum poate. Ethosul psaltic pe scurt te amuțeste.... nu mai pui intrebari cine stie ce, ci efectiv te rogi cu el si asta e. Asta daca dai peste ceva autentic cu har nu peste manelo psalti cu ison digital urlete etc (vezi pe celebrul M.P sau D.V. sau altii). Ce sa facem? Ascultati ceva athoniti de ex pt inceput. Vreo priveghere de 12 ore, cu cratimi cu tot si mai vb.

[@calindosa1145]

Și numai trei ore și e de-ajuns...

[@FamiliaNicolae]

Foarte frumos spus. Puteți sa mi dați niște informații de contact? Mi ar plăcea sa va întreb mai multe pe acest subiect