...Arta..merita cu siguranta o statuie,sa ne aducem aminte din cand in cand ce suntem,si ce am ajuns din pacate...sper sa putem sa ducem mai departe acest tezaur,sa asculte sa aprecieze si copii nostri...
@liviuvasilica99405 жыл бұрын
kzbin.info/door/TQhqc4_j9htFJOKXPGQCtwcommunity
@marianmisirgic40053 жыл бұрын
Are statuie în Alexandria.
@liviuvasilica99408 жыл бұрын
●▬▬▬▬●●ஜ۩۞۩ஜ●●▬▬▬▬●●ஜ۩۞۩ஜ●●▬▬▬▬●●ஜ۩۞۩ஜ●●▬▬▬▬● Daca v-a placut... dați un like, subscrieti sau lasati mesaj. Melodiile sale se caracterizau în principal prin mulțimea sentimentelor care cuprindeau reprezentațiile acestuia. Apariția sa era inconfundabilă... cu ciorapi de lână și cu ipingeaua aruncată voiniceste pe umăr. Acesta era costumul popular ce întregea imaginea unui interpret autentic păstrător al simbolurilor românești. Liviu Vasilică s-a stins astfel... iar toate obiceiurile pe care acesta le preamărea și le proteja, se sting, usor, usor... urmând aceeasi cale cu a artistului. Cei care își închină viața artei nu mor niciodată. Și aici e marele câștig al spiritului care se materializează în cuvinte, cântece sau imagini, purtând esența unui individ peste timp și generații, ca și cum el n-ar fi murit niciodată. Liviu Vasilică este unul dintre aceste spirite iar existența lui în viața noastră e incontestabilă, chiar dacă au trecut ani de la dispariția lui de printre noi. Cântecele lui vorbesc încă despre un spirit viu, autentic și românesc, care ne însoțește în momentele frumoase și în cele triste ale vieților noastre. Așadar, Liviu Vasilică trăiește… El e viu și ne dă încă lecții de viață, el ne mângâie atunci când suntem triști și ne bucură atunci când nu găsim moduri suficiente de a ne exprima sentimentele. Și, așa cum a lăsat scris și pe piatra lui de mormânt, el știe că a rămas printre noi… “Eu nu mai sunt… Un cântec e tot ce sunt…”