Moldova de-a lungul istoriei

Aici, la finalul primului mileniu și începutul celui de-al doilea, nu mai vorbim totuși doar despre cnezat și voievodat. Românii de la răsărit de Carpați au fost mai creativi. Regiunea era împărțită în codrii (Codrii Herței, Codrii Cosminului și Codrii Orheiului), câmpuri (Câmpul lui Dragoș și Câmpul lui Vlad), ocoale (Câmpulung și Vrancea), țări ( Țara Şipenițului, confirmată și de descoperirile arheologice și consemnată de tradiția istorică în jurul anului 1000, Țara Brodnicilor și Bolohovenilor)
După ce aceste formațiuni prestatale de la răsărit de Carpați au văzut eficiența statului în formare de la sud de Carpați și pentru că voiau să exploateze cât mai mult comerțul maritim, au decis să găsească o soluție de formarea a unui singur stat. Practic, pe acolo trecea cel mai important drum de legătură dintre Europa Centrală și statele cu ieșire la Marea Neagră.
Cumva, nefiind foarte bine organizați la început, tătarii au pus stăpânire pe Moldova destul de repede în secolul al XIII-lea.
Conform unor documente ale cancelariei papale, pe la 1332 deja putem vorbi despre o singură administrație la răsărit de Carpați.
Conform tradiției, ca și în cazul Țării Românești și Moldova ia naștere dintr-un descălecat - descălecatul lui Dragoș. Acesta a fost, teoretic, primul descălecat al Moldovei. La vremea aceea, pe tronul Ungariei se afla Ludovic de Anjou, fiul lui Carol Robert de Anjou, regele maghiar care și-a luat mare înfrângere la Posada. În încercarea lui de a-și apăra teritoriile de tătari, în 1350 face un fel de zonă militarizată formată din români de la est de Carpați, dar și oameni din Transilvania, în nordul Moldovei, iar la conducerea acestei linii de apărare este pus Dragoș, voievodul Maramureșului. Aceasta regiune a primit denumirea de Moldova Mică și a reprezentat, practic, baza formării statului medieval Moldova.
Deși Dragoș încerca o conducere relativ independentă, urmașii săi, Sas și Balc au acceptat suzeranitatea maghiară fapt ce a nemulțumit boierimea moldovenească ducând la înlăturarea urmașilor lui Dragoș de pe tronul Moldovei. La nemulțumirea boierilor moldoveni s-a adăugat și dorința unor din Transilvania de a scăpa de sub influența maghiară.
Cel de-al doilea descălecat al Moldovei îi aparține lui Bogdan din Cuhea. El venea de dincolo de Carpați și s-a alăturat demersului boierilor români de a scăpa de influența maghiară. Practic, acesta este voievodul care, în 1359, îi îndepărtează de la conducere pe urmașii lui Dragoș și care preia frâiele Moldovei. Treptat, Bogdan absoarbe tot mai multe formațiuni prestatale, iar în 1364-1365 se duce cel mai aprig conflict pentru a scăpa de sub suzeranitatea maghiară.
Cronica domniei lui Ludovic, scrisă de Ioan de la Târnave vorbește despre eșecurile pe care regatul maghiar le are în încercarea sa de a împiedica formarea unui nou stat.
În timpul domniei lui Lațcu dintre 1369 și 1377, chiar și papalitatea îl recunoaște pe acesta ca duce al Moldovei și afirmă despre statul în sine ca fiind al națiunii române ceea ce confirmă și identitatea de neam.
Următorul domn al Moldovei, Petru Mușat sau Petru I, se iau decizii importante în privința politicii externe care consolidează și mai bine noul stat. Mai exact în 1387, Petru I depune jurământul de vasalitatea față de Vladislav Jagello, regele Poloniei, asigurând astfel imposibilitatea de a mai intra sub suzeranitate maghiară.
Tot Petru este și cel care afirmă Moldova drept sta creștin ortodox construind la Suceava prima Mitropolie între 1386 - 1387. Aceasta va fi recunoscută de Constantinopol însă abia în 1401, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.
În scurt timp, Moldova a reușit să își extindă teritoriul și chiar, în vremea lui Roman I, acesta era consemnat drept domn de la munte până la țărmul Mării.
Și că tot vorbeam despre țărmul Mării, mai există și-un al patrule principat român despre care trebuie să vorbim. - trebuie sa mergem la mare și în Dobrogea.

[@MTAbanknote]

❤👍👍👍👍