Nicolae Ceausescu

În august 1965 a fost adoptată o noua constituție. Odată cu aceasta Republica Populară România, devenea Republica Socialistă România, iar PMR devine PCR.
Constituția asta și principiile pe care voia Nicolae să le promoveze erau destul de promițătoare. Nu se mai pune la fel de multă presiune pe disidența anticomunistă deși securitatea încă își făcea treaba, iar România începe să se deschidă către relații externe chiar și dincolo de Cortina de Fier.
Mai mult, Ceaușescu continuă procesul de destalinizare și de separare față de autoritatea de la Moscova.
Se pansează cumva rănile create de regimul Dej și se creează iluzia unui conducător ideal, un lider desăvârșit care aspiră la măreția poporului său.
Pe plan economic:
Se continuă procesul de industrializare și se construiesc tot mai multe fabrici în așa fel încât să plece la export, din România, doar produse finite.
Mai mult, lucrul la care nu se aștepta poate nimeni, a fost atragerea de capital străin în industria românească
S-au creat relații economice cu multe state, iar România devenise un exportator important.
Deși securitatea era permanent cu ochii pe orice, iar oamenii nu se puteau aduna pe stradă în grupuri mai mari, nu mai era ca pe timpul lui Dej. Nu mai ajungeai la închisoare doar pentru că i s-a părut cuiva c-ai fi zis ceva.
Pe plan cultural:
Se reorganizează din nou învățământul și se pune mult accent pe istoria care ne avantaja.
Se încuraja cultura, dar cea cu caracter naționalist și care să nu cumva să aducă atingere imaginii conducătorului, ori statului.
Deși atent supravegheat de stat, se începe crearea de filme, piese de teatru, spectacole și alte manifestări culturale. Nu vă gândiți că securitatea nu lua la puricat fiecare cuvânt scris, dar uneori le mai „scăpau” și lor, mai ales în perioada de după 75.
Pe plan extern:
În 1967 România reia relațiile diplomatice cu Republica Federală Germană
În același an menține și consolidează și relațiile cu Israelul.
În 1968 România și-a demonstrat poziția în raport cu Moscova în momentul în care a condamnat public și a refuzat să se implice în intervenția Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia.
Și ca să înțelegi deschiderea politică pe care România a avut-o în acea vreme, comparativ cu restul statelor din blocul sovietic, în 1968 Charles de Gaulle, președintele Franței, vizita România împreună cu Nicolae Ceaușescu, iar un an mai târziu, Nixon, președintele SUA, venea și el în România.
În 1971 nea Nicu a mers în vizită la tovarășii din China și Coreea de Nord. Inspirat nevoie mare de ce-a văzut acolo, s-a întors în România și-a impus ceea ce se cheamă socialismul dinastic. Practic, și-a luat tot familionul și l-a pus în funcții cheie din stat că na, în cine să ai încredere dacă nu în propria familie.
Din pricina aceleiași inspirații se amplifică și cultul personalității și apar și icoanele cu nea Nicu prin școli și instituții publice.
La 29 aprilie 1974, Nicolae Ceaușescu devine președintele Republicii Socialiste România. Evident, prin vot liber exprimat de către cetățenii care voiau ca el să fie conducător etern. În același an, la cel de-al XI-lea Congres al Partidului Comunist, Elena Ceaușescu, soția savant a lui nea Nicu devine al doilea om în stat.
Și de aici numai de bine... se schimbă toată administrația și se pun în funcții cheie exclusiv oameni loiali. Se preia controlul asupra tuturor instituțiilor în așa fel încât, în câteva luni de zile, nimic nu mai mișca în România fără știrea lui Nicolae Ceaușescu.
Se investea haotic în industrie căci, în realitate, nu prea se producea atât cât credeau unii oameni. Până în 1983 Nicu adună datorii de 11 miliarde de dolari pentru că se tot împrumuta să investească în industrie, dar, în realitate, nu prea producea mare brânză cât să-și poată acoperii pierderile.
După 1983 începe cea mai rea perioadă a conducerii lui Nicolae Ceaușescu. Ca să scape de datoria țării și să dea impresia unei țări puternic industrializate și dezvoltate economic, nea Nicu trece la măsuri mai dure decât cele pe care le luase însuși tata Stalin. Se raționalizează tot! Fiecare cetățean avea dreptul la o anumită cantitate de alimente, nimic în plus, nimic în minus. Nici măcar găinile din curte nu le puteai tăia de capul tău. Oamenii munceau pe mai nimic, ajungeau acasă unde nu aveau mai nimic și, când îți era lumea mai dragă, nea Nicu oprea curentul în toată țara ca să facă economie. Se stătea la cozi infernale pentru o cutie de lapte sau o sticlă de ulei, deși aveau bani oamenii nu aveau ce să cumpere cu ei. Toată lumea primea resurse cu porția, mai puțin familia și apropiații din Partid, că doar na...
În circa 5 ani de zile, cu multe sacrificii îndurate de populație, nea Nicu reușește să achite datoria țării, dar era deja prea târziu. Populația ajunsese la un nivel crescut de saturație, iar regimul comunist începea să cadă în tot blocul sovietic.