Gheorghe Gheorghiu Dej

După ce Regele Mihai I a fost forțat să abdice, la același 30 decembrie 1947, regatul este proclamat Republică Populară cu un regim totalitar în fruntea căreia se afla Partidul Comunist. Prin secretar general al partidului, și primul lider comunist român a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej-
O dată cu acest nou statut începe și procesul de reformare a statului:
Pe plan politic:
În februarie 1948 a fost creat Partidul Muncitoresc Român, o fuziune între Partidul Comunist Român și Partidul Social Democrat.
La 13 aprilie 1948 a fost adoptată prima constituție a Republicii Populare Române, o Constituție de-o frumusețe, plină de drepturi și libertăți cetățenești.
Bine, anula principiul separației puterilor în stat, dar na, era firesc pentru un regim totalitar.
Tot constituția asta scoate oficial în afara legii orice alt partid în afară de PMR
Tot în 1948 apare și urechea ascuțită a regimului, Securitatea
Iar un an mai târziu apare și pumnul de fier al regimului, Miliția.
Mai are rost să vorbim despre ce se întâmpla cu cei care se opuneau regimului comunist? Aruncați un ochi peste episodul despre Experimentul Pitești.
După ce s-a asigurat că e curat prin țară, Dej a făcut curat și-n propriul partid și i-a eliminat ușor-ușor pe cei care râvneau la scaunul lui de șef.
Toate schimbările astea se produceau sub atenta supraveghere a Armatei Sovietice
Pe plan economic:
În 1948 s-au declanșat procesele de naționalizare și colectivizare, iar până în 1962 s-a lucrat permanent la centralizarea economiei.
Proprietatea privată devenea publică, bunul propriu devenea comun. Ca să înțelegeți, nici copiii nu erau ai tăi, erau ai patriei. Deci, nu te mai puteai certa cu soția dacă îți semănau copiii cu vecinii că na, patria era patrie.
I-a luat valul un pic cu industrializarea și începuseră să pună norme de producție pentru care România nu prea avea resurse. E ca și cum ai avea un ghem de ață roșie și-ar trebui să faci 3 perechi de ciorapi de culori diferite. Dar puteai să-i spui șefului că nu se poate? Nu puteai. Așa că mergeai mai departe și vedeați voi la final cum vă înțelegeați.
Au apărut și SOVROM-urile. Astea erau, teoretic, niște instituții româno-sovietice care se ocupau de recuperarea datoriei de război pe care o avea România. Și-au recuperat la datoria aia de nu mai știau unde s-o pună. Poate într-un episod viitor despre foametea din Basarabia am să vă povestesc despre cum putrezeau mii de tone de grâne pe pământul sovietic, păzite de armată, în timp ce oamenii n-aveau ce mânca-
Pe plan cultural:
A apărut cenzura. În orice: cărți, presă, cred că n-au scăpat nici etichetele de la haine și alimente de ochiul ager și sensibil al regimului totalitar.
S-a adoptat modelul sovietic al proletculturismului. Trăiască Ion și dragostea lui pentru pământ!
S-a reorganizat și sistemul de învățământ. S-au schimbat și rescris manuale de istorie și literatură, s-au introdus ore de studiu ale constituției, iar învățământul a fost puternic adaptat la nevoia de industrializare a țării. Meseria era brățară de aur.
Cât despre religie, atâta de tare îi interesa că în 1948 au forțat Biserica Ortodoxă să se unească cu cea greco-catolică .
Pe plan extern:
Pe relații externe, vă dați seamă, eram bine de tot. Ne-am băgat în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), această alianță de mare prietenie și ajutorare din blocul comunist. Era un fel de ne ajutăm între noi, dar mai mult noi pe Moscova.
Pentru că pe Hrușciov îl speria NATO a zis: Păi nu-mi fac și eu! și și-a făcut. Așa a apărut Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală sau Tratatul de la Varșovia sau Pactul de la Varșovia, cum vreți voi să-i ziceți. Vă dați seama că eram și noi membrii, în 1955 când s-a semnat oficial, după ce s-a instaurat toată panica posibilă când Germania de Vest a devenit membră NATO.
În 1958 Gheorghe Gheorghiu-Dej îl convinge pe Hrușciov să retragă Armata Roșie din România și începe un proces de separare.
Acum nu era neapărat problemă că ne îndepărtam de Moscova și că n-o mai primeam la noi în cameră să ne pupe pe frunte de ă. Problema a fost când, în 1964 lui Dej i s-a părut o idee bună să facă ditamai declarația publică în care să critice regimul de la Moscova. Apoi, pe sistemul vino că nu-ți fac nimic, Dej a dat o fugă pe la Moscova numai că la puțin timp de la întoarcere a murit subit. Coincidență? Se poate! Conducerea lui Dej se încheie brusc și cu multe legende în spate .

[@MTAbanknote]

Gheorghe Gheorghiu Jeg.