Oratoriul "Elias" a încheiat Festivalul Musica Coronensis, 2013

  Рет қаралды 713

Forum ARTE

Forum ARTE

10 жыл бұрын

Joi, 17 octombrie, au răsunat în Biserica Neagră acordurile ultimului concert al Festivalului Musica Coronensis, ediţia a XI-a, 2013.
Concertul vocal-simfonic de final a adus împreună muzicieni braşoveni şi invitaţi din străinătate, care au interpretat cel mai amplu şi mai important oratoriu al secolului al XIX-lea: „Elias" („Ilie") de Felix Mendelssohn-Bartholdy. Corul Bach al Bisericii Negre, la aniversarea a 80 de ani de activitate muzicală, a invitat Corul Bach din Hanovra (Germania), soprana Cristina Radu (Braşov), mezzosoprana Mihaela Binder-Ungureanu (Viena), tenorul Cezar Dima (Rhein, Germania) şi baritonul Torsten Gödde (Hanovra) să fie parte din concertul extraordinar susţinut alături de orchestra Filarmonicii Braşov sub conducerea muzicală a dirijorului Steffen Schlandt.
Mai multe imagini de la festival pe musica.coronensis.ro
Cu acest concert ediţia a XI-a a Festivalului Musica Coronensis s- încheiat, după şase zile în care Braşovul a celebrat muzica şi muzicienii săi şi a fost gazda unor evenimente speciale cu participarea a distinşi invitaţi din ţară şi de peste hotare.
Sursa video: RTT Braşov

Пікірлер
Al Pacino Teaches the Tango (Full Scene)| Scent of a Woman
6:34
Popcorn Picks
Рет қаралды 1,9 МЛН
DEFINITELY NOT HAPPENING ON MY WATCH! 😒
00:12
Laro Benz
Рет қаралды 62 МЛН
Au iesit analizele de laborator la fructe si legume!!
10:52
Constantinescu Sorin
Рет қаралды 142 М.
Произношение режет ухо: что выдает в вашем акценте русского | Нескучный английский
21:29
Treceti batalioane române Carpații (OPERA BRASOV, 24.01.2021)
4:41
Learn Romanian with Nico - Everyday Dialogues: Lesson 1
6:30
Learn Romanian with Nico
Рет қаралды 134 М.
Ascultaţi colindul îngerilor #3 (2014) - Biserica Neagra
49:49
Stirile Kanal D - Afacere de succes cu afine | Editie de pranz
18:13
Kanal D Romania
Рет қаралды 9 М.