Paraclisul Sf. Ierarh Vasile cel Mare

  Рет қаралды 38,035

Vasile Teleucă

Vasile Teleucă

7 жыл бұрын

„Pusu-te-a pe tine,Sfinte Vasile,Dumnezeu-Cuvântul,tărie bună Bisericii Sale,cel ce cu tunetul cuvintelor tale amuțești gurile ereticilor;iar noi credincioșii,bucurându-ne,cântăm lui Dumnezeu:Aliluia”
Acest între Sfinți,Părintele nostru Vasilie cel Mare a trăit între anii 330-379,în vremea Sfântului și marelui împărat Constantin cel și,până în zilele împăratului Valens,cel căzut în rătăcirea lui Arie.S-a născut în Cezareea Capadochiei,din părinți drepcredincioși și înstăriți,Emilis și Vasilie,tatăl său fiind un luminat dacăl în cetate. Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte,Sfântul Vasilie și-a îmbogățit mintea cercetând,rând pe rând,școlile din orașul său Cezareea,apoi din Bizanț,mergând până și la Atena,cea mai înaltă școală din timpul său,unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazians,cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie.
A fost înălțat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei în anul 370,în vremuri grele pentru Biserică,când ereticii lui Arie Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuși împăratul Valens.Sfântul Vasilie a dus o luptă aprigă,cu scrisul și cuvântul,luminând creștinătatea și apărând dogma SfINTEI TREIMI.Și-a atras mânia împăratului și a suferit multe prigonori din partea lui,pentru apărarea acestei dogme de căpetenie a creștinătății.Sfântul Vasilie a îndreptat și unele lipsuri ale monahismului din timpul său,chemându-i pe monahi să se nevoiească nu numai în folosul mântuirii personale,ci și în folosul aproapelui.Este cel dintâi ierarh care a întemeiat,pe lângă Biserică,azile și spitale,în ajutorul celor săraci și neputincioși,îndemânâd pe cei înstăriți să folosească a vuțiile lor,ajutănd pe cei nevoiași lipsiți.
S-a mutat către Domnul la vârsta de 50 ani,în ziua de 1 ianuarie,plâns de credincioși și de necredincioși,care-l iubeau și-l cinsteau pentru bunătatea și înțelepciunea lui.Cei zece ani ca arhiepiscop în Cezareea Capadochiei i-au fost de ajuns,pentru ca el să intre în istorie cu numele de Sfântul Vasilie cel Mare.Pentru rugăciunile lui,Doamne miluiește-ne și mântuiește pe noi.Amin

Пікірлер
Acatistul Sfântului Vasile cel Mare -1 Ianuarie - slujitor Dani
31:39
Slujitor Dani -
Рет қаралды 17 М.
Molitfele Sfantului Vasile cel Mare
31:53
DrOvidiuDragosArgesanu
Рет қаралды 129 М.
1 класс vs 11 класс  (игрушка)
00:30
БЕРТ
Рет қаралды 3,4 МЛН
Универ. 13 лет спустя - ВСЕ СЕРИИ ПОДРЯД
9:07:11
Комедии 2023
Рет қаралды 3,8 МЛН
PARACLISUL SFÂNTULUI IERARH NICOLAE, ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI
21:40
Moliftele Sfantului Vasile cel Mare - ÎPS Andrei
18:45
CRESTIN ORTODOX
Рет қаралды 65 М.
Paraclisul Sfântului Ciprian
1:07:41
Bogdan
Рет қаралды 225 М.
Sfântul Vasile, sfântul dintr-o familie de sfinți - părintele Pimen Vlad
29:08
O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte
Рет қаралды 122 М.
Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
28:10
bogdanbdl
Рет қаралды 113 М.
Omilia 1 despre Post - Sf. Vasile cel Mare
33:24
Literatură Ascetică
Рет қаралды 3,3 М.
ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH VASILE CEL MARE, ARHIEPISCOPUL CEZAREII CAPADOCIEI
23:49
PĂRINTELE VASILE MARIUS - RUGĂCIUNI ORTODOXE
Рет қаралды 32 М.
Paraclisul si Acatistul Sfantului Efrem cel nou
2:55:02
CRESTIN ORTODOX
Рет қаралды 1,4 МЛН
ÎPS Andrei - Moliftele Sfantului Vasile cel Mare
18:45
Adrian Cîmpan
Рет қаралды 1,5 МЛН