Petru Cretia, Despre Cezar Ivanescu si Constantin Noica, Muzeul Literaturii Romane, 1991

1991, Muzeul Literaturii Române, Bucureşti. Moment de la lansarea revistei Euchronia.
Pentru Cezar Ivănescu (Petru Creţia)
„De aceea vom zice, astăzi şi mereu că ne aflăm în timpul bun şi sfânt şi vechi cât noi al poeziei româneşti. Şi că ne mai aflăm spre bucuria şi cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri şi mai sfâşietori reprezentanţi ai poeziei româneşti, Cezar Ivănescu, poeta magnus. Şi îl vom mai numi biruitor, pentru că, prin lungul şir din veacuri al poeţilor români, câţiva cu nume sfinte nouă, alţii, mulţi, pe veci fără nume, noi, ca neam, am biruit prin vreme şi obidă, prin însângerările şi tina istoriei. Am biruit, ca puţini alţii, înfrângând tot ceea ce ne tăgăduia."
O scrisoare a lui C. Noica adresată lui Cezar Ivănescu:
"Dragă Domnule Cezar Ivănescu
Abia acum cîteva zile , în iadul bucureştean, am putut lua de la prietenul Suciu volumul lui Eliade şi cele două cărţi ale dumitale. |ţi mulţumesc că, din puţinele exemplare primite ca traducător, mi-ai rezervat unul mie. Ca prieten al lui Eliade? Ca suflet rătăcit şi nemîngîiat în ale scrisului?
Dar ca un suflet fără parte îmi apari şi d-ta. Te cauţi peste tot, de la Bunica Zoe şi pînă la Ismena, te rătăceşti şi te regăseşti admirabil, dar fără să spui şi cititorului care ţi-e „partea. „Spune-mi unde se culege / timpul dus şi aurul / şi seminţele a cui îs / cînd presară taurul?
Am lăsat deoparte „La Baaad. Simt că acolo s-a încrestat o experienţă gravă. Am luat cu mine, în munţi unde stau retras, doar „Muzeon (de ce nu Mousaion?)
Am vibrat deosebit la glasurile unor poeme (mulţumesc pentru extraordinara strofă din „Rosarium, transcrisă*); am rămas rece la atingerea altora, dar peste tot am simţit că este vorba de ceva „sacru în scrisul d-tale.
Citesc într-o prezentare de revistă că eşti obsedat de problema morţii...
Mă gîndesc să schiţez un îndemn: nu-i spun pe nume.
Am avut un prieten mare (Cioran), unul îndoielnic mare (Eugen Ionescu) şi au iubit un gînditor mare (Heidegger), cu toţii au întîrziat asupra ei. Nu au avut ce face cu ea pînă la urmă.
Cred că trebuie să ne dăruim acelor zei care au ei ce face cu noi. Moartea se plictiseşte repede cu zelatorii ei. E grăbită şi sumară. Alege zei care ne rabdă aşa cum sîntem, aşa cum eşti şi d-ta, făpturi de sînge, sau: „Timpul dens / şi neconstrîns ca o fantomă / care-şi impune evidenţa şi dispare.
Te voi reciti, cu mirare şi dragoste.
Al d-tale
Constantin Noica"