Rugăciunea Tatăl Nostru | partea 1

[@Vasi-bn1rd]

Noi nu ajungem înaintea Tatalui,nu suntem primiți fara,, jertfa de ispasire" Fiul Sau, Domnul nostru Isus Cristos si asa ne asculta,,in Numele Lui", altfel, suntem ca înainte,pagani.

[@Vasi-bn1rd]

Rugaciunea este mai mult o forma de inchinare,lauda, slava ,,Doamne ,da mi sanatate ,caci numai Tu poti sa o dai!"

[@Vasi-bn1rd]

DOMNUL sa va binecuvinteze! Multumim pt explicațiile scripturii,a evangheliei.Interesant, o citim în romana toti,dar înțelesul e divin.Fara Duhul Sfant nu am intelege nimic,EL ne indreapta spre Isus Domnul.

[@Vasi-bn1rd]

Prin creatie, sunt toti copii lui Dumnezeu, doar cei prin credinta sunt copii Lui adevărați.

[@stefandita8656]

Multumim❤❤

[@MichaeletGabriel]

Tatăl nostru! Tu ești Tatăl nostru, al tuturor: Te-aș micșora pe Tine și m-aș micșora și pe mine dacă Te-aș numi: Tatăl meu! Tatăl nostru! Tu te îngrijești atât de mine, care sunt unul singur, dar mai vârtos de întreaga lume. Scopul tău este împărăția Ta, iar nu un singur om. Iubirea de sine îți strigă: Tatăl meu!, în timp ce dragostea Îți strigă: Tatăl nostru! În numele tuturor oamenilor, care sunt frații mei, eu mă rog Ție: Tatăl nostru! În numele tuturor făpturilor care mă împresoară și cu care m-ai intrețesut, eu mă rog Ție: Tatăl nostru! Eu mă rog Ție, Tată al universului, pentru un singur lucru mă rog Ție: fie ca să răsară cât mai degrabă ziua cea mare când toți oamenii, vii și morți, împreună cu îngerii și cu stelele, cu cele însuflețite și cu cele neînsuflețite, Te vor chema cu numele Tău cel adevărat: Tatăl nostru! - Nicolae Velimirovici Făcând o aspră anamneză a îndepărtării omului contemporan de Dumnezeu Tatăl, Olivier Clement tâlcuiește apelativul "Tată", astfel: "Primul cuvânt al rugăciunii pe care ne-o dă Iisus... este un cuvânt care sună ciudat pentru omul zilelor noastre. Omul de astăzi este orfan. El nu are rădăcini în afara spațiului și a timpului. Se simte pierdut într-un univers infinit, se trage din maimuță și se îndreaptă spre nicăieri... Acestui om I s-a spus că "Dumnezeu Tatăl" este dușmanul libertății sale, un fel de spion ceresc, un Tată sadic. Și de ce să n-o mărturisim, creștinătatea istorică, în Orient ca și în Occident, într-o epocă sau alta, a dovedit, chiar dacă numai trecător, această acuzație. Prin urmare, mulți se îndreaptă astăzi spre spiritualitãtile asiatice care promovează un scientism al interiorității, unde divinul, impersonal, te face să te gândești mai degrabă la o imensă matrice cosmică. Da, suntem "orfani". Incestul și homosexualitatea, cele două indicii ale absenței tatălui, bântuie societatea noastrã. Moartea tatălui se înscrie în frica de celălalt. De aceea astăzi sporește în mod ciudat nostalgia tatălui. Iar Biserica ne învață această rugăciune care începe tocmai prin cuvântul "Tată". Tată. Rezultatul, așa cum sugerează această simbolistică, nu este dizolvarea, ci comuniunea, o comuniune eliberatoare care ne face capabili să mergem spre celălalt. Tată. Ce înseamnă acest cuvânt pentru viața noastră de zi cu zi? Înseamnă că niciodată, dar niciodată nu suntem orfani, pierduți, lăsați în voia forțelor și determinărilor acestei lumi. Noi avem o salvare și o origine dincolo de spațiu și timp. Acest univers aparent nelimitat - însă timpul a început cu "big-bang"-ul, iar spațiul este curbat, spune Einstein - acest univers își are locul în cuvântul, suflarea, iubirea Tatălui. Nebuloasele și atomii - care sunt tot nebuloase - Îl iubesc impersonal pe Tatăl, prin însăși existența lor, dar noi, oamenii, Îl putem iubi personal, putem să-I răspundem în mod conștient, să-I exprimăm cuvântul cosmic: în felul acesta, fiecare dintre noi, prin legătura personală cu Tatăl, devine mai nobil și mai măreț decât lumea întreagă.

[@MichaeletGabriel]

Zicând "Tată", îți arată de ce bunătăți te-ai învrednicit, fiu al lui Dumnezeu făcându-te... și să nu zici: "Tatăl meu", ci "Tatăl nostru", ca să-i ai pe toți frați, ca fii ai aceluiași Tată. - Sfântul Teofilact al Bulgariei Mântuitorul Iisus a deșteptat îndată luarea aminte a ascultătorilor, amintind, chiar, prin cel dintâi cuvânt al rugăciunii, de toate binefacerile lui Dumnezeu. Cel care numește Tată pe Dumnezeu, prin această singură numire, a mărturisit: iertarea păcatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea, sfințenia, răscumpărarea, înfierea, moștenirea, însușirea de frate cu Unul-Născut, dăruirea Duhului. Că nu-i cu putință să numești Tată pe Dumnezeu, dacă n-ai dobândit toate aceste bunătăți. Hristos, deci, deșteaptă luarea aminte a ascultătorilor Lui prin două lucruri: și prin vrednicia Celui pe Care Îl numesc Tată, și prin măreția bunătăților de care se bucură. Iisus nu a spus "Tatăl meu", ci "Tatăl nostru", poruncindu-ne să înălțăm rugăciuni pentru toți oamenii și să nu urmărim niciodată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stârpește dușmănia, doboară mândria, alungă invidia, aduce dragostea, mama tuturor bunătăților, izgonește inegalitatea dintre oameni, arată că este de aceeași cinste și împăratul și săracul, pentru că participăm cu toții, în comun, la cele mai mari și la cele mai necesare bunuri. Tuturor ni s-a dăruit aceeași noblețe, învrednicindu-ne pe toți la fel să-I zicem lui Dumnezeu: "Tată"... De altfel este îndestulator numai cuvântul "Tată", ca să ne învețe toată virtutea. Că acela care-L numește pe Dumnezeu "Tată" și „Tată obștesc”, trebuie să ducă o astfel de viață încât să nu se arate nevrednic de această noblețe și să se străduiască să fie egal cu darul primit. - Sfântul Ioan Gură de Aur Învățăm de la început să venerăm Treimea căci "Numele" lui Dumnezeu Tatăl care subzistă ființial este însuși Fiul cel Unul Născut; iar "împărăția" lui Dumnezeu și Tatăl, care de asemenea subzistă ființial, este Duhul Sfânt... Tatăl nu are Numele ca pe ceva dobândit, iar împărăția nu o cugetăm ca o demnitate care i se adaugă... Fiind din veci, este și Tată și împărat din veci, iar Fiul și Duhul Sfânt există împreună cu Tatăl, ființial din veci, fiind în chip natural din El și în El, mai presus de cauză și de rațiune, nu ivite, din pricina cauzei; după El. Prin această rugăciune suntem îndemnați să venerăm Treimea de o ființă și mai presus de ființă, ca una ce este cauza facerii noastre. Pe lângă aceasta suntem învățați să vestim și harul înfierii ce ni s-a dat nouă, fiind învredniciți să numim pe Cel ce ne este Făcător după fire, Tată după har. Iar aceasta ne obligă ca, cinstind numele Născătorului nostru după har, să ne silim să întipărim în viața noastră trăsăturile Celui ce ne-a născut, adica să-I sfințim numele pe pământ, să ne asemănăm Lui ca Unui Tată, să ne arătăm fii prin fapte și să preamarim pe Fiul natural al Tatălui, Pricinuitorul acestei înfieri, prin tot ce gândim și facem. Sfințim Numele Tatălui nostru cel după har, care este în ceruri, omorând pofta pământească și curățindu-ne de patimile aducătoare de stricăciune. - Sfântul Maxim Mărturistorul

[@Vasi-bn1rd]

Sfant - Tatal Sfant- Fiul Sfant- Duhul

[@MichaeletGabriel]

După Origen, "celor care susțin că cele două formulări ar fi identice, trebuie să le spunem că, în ciuda unor asemănări, există în alte privințe deosebiri. În plus, nu se poate admite că Iisus Hristos a învățat aceeași rugăciune (în două situații diferite): o dată atunci când: "văzând mulțimile, Iisus s-a suit în munte și așezându-se, ucenicii Lui au venit la El și deschizându-Și gura îi învăța" (Matei 5,1), căci Matei a înfățișat rugăciunea în contextul predicii despre fericiri și al preceptelor care i-au urmat; și altă dată atunci când, după mărturia Sfântului evanghelist Luca, "Se ruga Iisus într-un loc; când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm cum a învățat Ioan pe ucenicii lui". (Luca 11, 1) Rugăciunea trebuie precedată și însoțită de anumite dispoziții sufletești; să vedem mai întâi ce spune Mântuitorul despre rugăciune în general: "Iar când vă rugați nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor stând în picioare, să se roage ca să arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă când te rogi intră în cămara ta și îchizând ușa roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănați lor, căci știe Tatăl vostru de ce aveți trebuință, mai înainte ca voi să cereți de la El. Deci voi așa să vă rugați". (Matei 6, 5-9) Mântuitorul nostru a socotit adesea slava deșartă o boală aducătoare de moarte... Trebuie disprețuită orice mărire care vine de la oameni drept răsplată pentru o faptă bună, și trebuie urmărită numai mărirea adevărată, cea pe care numai Dumnezeu o dăruiește celor vrednici de ea, cu o bunătate care depășește orice merit. Astfel, o faptă frumoasă și demnă de toată lauda își pierde toată strălucirea în momentul în care o facem pentru a fi văzuți și lăudați de oameni; în cazul acesta Dumnezeu nu o va răsplăti. Spune oare Domnul să nu mergi în biserică? Dimpotrivă, dar să mergi cu socoteală dreaptă și nu doar ca să te arăți oamenilor... Grăirea de multe este bârfirea, deci tu nu fi bârfitor. Nu se cuvine a face lungi rugăciunile, ci scurte și dese, și puține vorbe grăind, a zăbovi întru rugăciune. Căci nu trebuie să-i arătăm Domnului de ce avem nevoie, ci să ne sârguim la rugăciune, lepădându-le de cele lumești. Iar făcând așa, ne folosim când vorbim cu Domnul. - Sfântul Teofilact al Bulgariei

[@MichaeletGabriel]

Tatăl nostru este rugăciunea pe care Iisus a dat-o ucenicilor Săi în vremea propovăduirii Sale pământești. Există în Sfânta Scriptură două versiuni ale rugăciunii Tatăl nostru, cea de la Luca (11, 2-4) și cea de la Matei (6, 9-13). Varianta adoptată și folosită încă din primele veacuri ale Bisericii este cea din Evanghelia după Matei. Evanghelistul Matei, care în Evanghelia sa nu respecta întotdeauna fidel cronologia, include rugăciunea Tatăl nostru, din considerente de ordin logic, în cadrul predicii de pe munte, și anume în secțiunea rezervată sfaturilor privind rugăciunea cea mai potrivită prin care omul se poate apropia de Dumnezeu. Ar rezulta în acest caz ca ea a fost alcătuita de Iisus în primul Său an de activitate. Majoritatea exegeților sunt însă de părere că versiunea lui Luca, după care rostirea rugăciunii Tatăl nostru, cunoscută și sub numele de "rugăciune domnească", a avut loc după părăsirea Galileii, este cea autentică. Luca consemnează în Evanghelia sa împrejurările în care Domnul a rostit rugăciunea domnească, ceea ce constituie un argument în plus în favoarea acestei versiuni. El arată că, odată, după ce ucenicii Îl priviseră pe Iisus rugându-Se, așa cum Îi era obiceiul, unul dintre ei - evanghelistul nu îl numește - Îi spuse: „Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui” (Luca 11, 1). Rugăciunea Tatăl nostru în varianta Evanghelistului Luca, Capitolul 11, versetele 2-4 2. Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. 3. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi. 4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Rugăciunea Tatăl nostru în varianta Evanghelistului Matei, Capitolul 6, versetele 9-13 9. Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; 10.Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. 11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; 12. Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; 13. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

[@Daniel_oprea1]

Pace am o întrebare.Am văzut că faceți studiu la cartea Matei,dar primele 10 capitole nu le am găsit,le veți posta?

[@TimotheosYTChannel]

Probabil in timp unele se vor posta.

[@Daniel_oprea1]

@@TimotheosYTChannel Mulțumesc de răspuns.