Sf. Amfilohie Makris, ucenicul Sf. Nectarie (colaj de fotografii + vocea Sfântului)

Рет қаралды 2,309

3 ай бұрын

Fericitul Părinte Amfilohie (Makris) s-a născut pe 13 decembrie 1889, în sfânta insulă Patmos, acolo unde Sfântul Ioan Evanghelistul a primit și a scris ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa. La Botez, cucernicii săi părinți i-au dat numele Atanasie.
Atanasie s-a ferit de cursele lumii și la șaptesprezece ani era deja sigur de hotărârea de a merge la mănăstire, iar părinții săi și-au dat bucuroși binecuvântarea pentru aceasta. Astfel, în luna martie a anului 1906, tânărul Atanasie a devenit frate la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Patmos, a cărei obște înaintată în vârstă l-a îndrăgit repede. Sporind în virtute și nevoință, în luna august a aceluiași an a fost făcut rasofor, primind numele Amfilohie.
Tânărul monah Amfilohie era foarte aspru cu sine însuși. După șapte ani petrecuți în mănăstire, era îndeajuns de sporit pentru a fi socotit pregătit să primească Schima Mare, în martie 1913. A fost tuns de părintele său duhovnicesc, Bătrânul Antonie.
După câțiva ani, în mai 1913, părintele stareț, conștient de virtutea și îmbunătățirea lui Amfilohie, a obținut acordul întregii obști ca să îl înalțe la treapta diaconiei. Apoi l-au trimis în insula Kos, pentru a fi hirotonit de către episcopul de acolo. Preocupat însă de gândul nevredniciei sale, Amfilohie și-a schimbat calea. El i-a spus tovarășului său de călătorie, un alt monah de la mănăstire, care urma să fie și el hirotonit: „Frate, nu sunt vrednic de asemenea cinste. Mai degrabă aș merge din loc în loc, cerând milostenie, cu o conștiință curată, decât să primesc cu nevrednicie cinstea hirotoniei. Mergi în pace, eu mă voi îndrepta către Țara Sfântă".
Astfel, sentimentul nevredniciei, împreună cu libertatea duhului care îl caracteriza și cu dorința arzătoare de a vedea Țara Sfântă, l-au făcut să meargă acolo, trecând mai întâi prin Egipt. Amfilohie a fost foarte mișcat de acest pelerinaj și s-a hotărât să îl roage pe Patriarhul Ierusalimului să îi îngăduie să rămână ca unul dintre îngrijitorii Sfântului Mormânt. Cu toate că Patriarhul voia să îl primească, obștea Mănăstirii Sfântul Ioan Teologul din Patmos a stăruit ca el să se întoarcă la metania lui. Iar când a ajuns la mănăstire, l-au „pedepsit” pentru neascultarea lui, trimițându-l la Sihăstria Apollo, ca să viețuiască alături de Bătrânul Macarie. Amfilohie a fost foarte fericit acolo, putându-se dărui cu totul rugăciunii în liniștea pustiei.
Părintele Amfilohie își dorea de mult ca să își poată ajuta compatrioții, slăbiți duhovnicește de sute de ani de asuprire turcească și de stăpânire străină, să își regăsească rădăcinile duhovnicești și să pătrundă mai adânc în viața duhovnicească.
Două momente însemnate în strădania misionară a Bătrânului au fost hirotonirea sa ca diacon, în 1919, și înălțarea la treapta preoției, la puțină vreme după aceea, ambele datorate stăruințelor neîncetate ale fraților săi călugări.
În anul 1926, Bătrânul a fost trimis să slujească la peștera Apocalipsei din Patmos.
La scurtă vreme după ce Bătrânul a devenit stareț, s-a deschis calea pentru întemeierea viitoarei Mănăstiri de maici Bunavestire, aflată la o depărtare de cincisprezece minute de mers pe jos de Mănăstirea Sfântul Ioan.
Lucrarea Părintelui Amfilohie îi supăra din ce în ce mai mult pe italieni, care în cele din urmă l-au înlăturat, în 1937, exilându-l în Grecia „liberă".
Surghiunul său a luat sfârșit în 1939, când s-a întors în Patmos, fiind primit cu mare bucurie.
În timp, rugăciunile și lupta sa au rodit, căci au fost asigurate condițiile trebuincioase pentru construirea unor mănăstiri pe insulele Egina și Ikaria, precum și a unui centru ecleziastic și a unei biserici în Creta. În 1947 el a putut să îi ajute pe copiii orfani din insula Rodos, a căror stare materială era foarte proastă. Sub îndrumarea sa, un grup de maici condus de maica stareță Eustochia a înființat un orfelinat și un așezământ pentru femei însărcinate.
Mai mult decât orice, Bătrânul Amfilohie a rămas în amintirea oamenilor prin marea sa dragoste și jertfire de sine pentru poporul lui Dumnezeu aflat în suferințe. În ciuda bolii și a slăbiciunii, el îi primea cu bucurie pe credincioși.
Grija lui pentru oameni era foarte profundă și, datorită inimii sale îndurerate, Domnul îi asculta rugăciunile.
În anul 1968, de Paști, Dumnezeu i-a vestit Părintelui Amfilohie apropierea sfârșitului său. I-au fost dați astfel aproape doi ani pentru a se pregăti pe sine și pe fiii săi duhovnicești pentru plecarea lui din această lume. Curând s-a îmbolnăvit de gripă, care l-a lăsat foarte slăbit. După ce și-a luat rămas bun și a rânduit ultimele lucruri pentru fiii săi duhovnicești, și-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului său, pe 16 aprilie 1970.
Sfântul Amfilohie e cunoscut prin faptul că a fost fiu duhovnicesc al Sfântului Nectarie de Eghina.
Sursa: Doxologia