Salut, eu am 22 de ani și nu am fost niciodată fan al alcoolului, mi se părea o placere învățată pe care nu am vrut sa o învăț. Cand aveam vreo 15 ani cam toți de vârstă mea își luau alcool casual asa ca mai luam și eu câte o doza fiindcă mi se părea cool, pana am dat de conceptul de straight edge la o vedeta care îmi plăcea și nu am mai luat alcool. Din cauza asta nu eram invitat la nicio petrecere pentru ca nu făceam ce făceau și restul 90% din timp (pentru ca nici nu fumam) și paharul s a umplut cand tata m a certat ca nu am vrut sa beau șampanie de ziua mea. După acea scena am mai stat 2 ani fără sa beau, dar presiunea sociala a ajuns la mine și am început sa ma îmbăt la fiecare ocazie crezând ca nu ma pot distra altfel. După vreo 5 ocazii am descoperit din fericire videoclipul doctorului Mihail pe tema aceasta, întărit mai apoi de conținutul tau. Datorita ție am renunțat în mare parte și la zahar și am început sa mananc mai multe legume. Îmi pare rau sa aud ca ai încurajat tineri sa consume alcool în trecut și regreți asta, dar vreau sa știi ca datorita ție cel puțin la fel de mulți oameni s-au lăsat de alcool sau nici nu s-au apucat! Mulțumesc enorm pentru ca faci ceea ce faci.
@Maria54331 Жыл бұрын
În adolescenta am consumat, după ce am făcut 20 de ani nu am mai băut, mama mea a fost alcoolica, in jurul meu oamenii consuma ocazional alcool în weekend, la câte o petrecere ideea e ca oamenii nu vor sa se lase
@Andix10x3 ай бұрын
Sunteti niste baieti usori
@nyck88 Жыл бұрын
In urma cu un an am decis sa las tigarile. N-a fost greu desi eram fumator de peste 15 ani. In fiecare zi tuseam iar diminetile imi erau imposibile. Am realizat ca nu mai pot continua. Cu alcoolul e o alta treaba, niciodata n-am fost un consumator insa fara sa realizez consum desi n-am nevoie, motiv sau cateodata chef. Profesia mea este de sofer, ceea ce bineinteles ma obliga sa nu consum, insa am avut momente ,cand, in zilele libere era “obligatoriu” un “sprit” sau iesitul la bere. Am renuntat si la asta, acum, desi sunt colectionar de vin rosu, beau cam un pahar la 30-40 de zile. Vointa fiecaruia dintre noi este ceea care ne prelungeste sau scurteaza viata. 😊
@valentinablahu59167 ай бұрын
85u9
@robertbalassan Жыл бұрын
am sa fiu foarte sincer, nu am suportat starea natiei in vremea cand era la tv, nici pe tine. acum urmaresc si starea natiei si starea sanatatii. se spune ca oamenii isi dau arama pe fata in timp, si ajungi sa ii descoperi cu adevarat. am gresit enorm cu prima impresie. enorm. de ce spun asta, pentru ca mi-am dat seama ca intentia din spatele acestor productii, nu este doar profitul. evident ca orice om este interesat de bunastare, de profit, dar modul in care faci acest profit, pentru mine si alti oameni conteaza inca. felicitari! esti extraordinar, si tu si echipa din spatele tau! duceti o lupta care daca nu ar fi fost dusa de cateva canale, numarabile pe degetele de la o singura mana, probabil ca nu ar mai fi avut sanse sa fie castigata niciodata. valoarea pe care o aduceti societatii romanesti este incredibila, imposibil de exprimat in cuvinte. eu, sunt unul din oamenii aia care "sunt bolnavi" pt ca nu beau aproape niciodata, si pot confirma, raspunsul este.. da ce ai patit? ti-e rau? esti bolnav? foarte FOARTE adeavarat
@D25-r7l Жыл бұрын
Din pacate aveti dreptate...Eu sunt una dintre cei care au avut probleme cu alkoolul...am renuntat....am recidivat de mai multe ori din pacate mereu cu ideea ca eu il controlez...acum iar am renuntat.....recidiva e cea mai periculoasa.....si è greu de recunoscut!!!
@gabrielcirstoiu2179 Жыл бұрын
M-am lasat de baut (99%) si ma simt excelent ! Recomand
@mihaiandrei3144 Жыл бұрын
Ceaiul Natiei este efectiv cel mai bun pe care l-am baut vreodata. Daca deobicei indulcesti ceaiul, pe asta nu vei vrea sa il alterezi cu zahar. Este asa aromat si bun, ca-i perfect asa cum e.
@stefanpredescu8774 Жыл бұрын
"Greu" acest subiect, abordat nu prima data aici...grea e si dependenta...multe, foarte multe sunt motivele care duc acolo, si mai apoi o intretin...Care puteti, ramaneti liberi, si stati departe de orice poate crea o adictie daunatoare! Sentimentul de a fi liber si a decide, este de neinlocuit!
@mariantrandafir52674 ай бұрын
❤
@dragosgabrielalexe4384 Жыл бұрын
Multumesc Dragos! Inca odata. Cartea lui Grisel am cumparat-o acum 2 ani si jumatate. Respect inca odata.
@MihaelaPanaite-iu1wj Жыл бұрын
Va multumim pentru emisiunile interesante si bine documentate, pentru faptul ca nu renuntati in a ajuta oamenii, a-i invata ce e benefic pentru ei, sunteti un om cu totul deosebit.
@sebastianpacurar8350 Жыл бұрын
Ar fi interesant si un videaclip despre posibilul colaps al pensiilor, vă mulțumesc
@alex-s-8616 Жыл бұрын
+👍 Noroc! Ca primim aici atatea informatii.
@ciobanualinvictor Жыл бұрын
O temă foarte bună și foarte actuală in România . 👍
@adypreda3908 Жыл бұрын
Excelent!Sunteți fantastici!Puterea extraordinară a lui "împreună "poate ajuta enorm!!Felicitări!!
@HkkHkhkhHlkhLjlJLKhGKGHg Жыл бұрын
Cea mai pertinenta si corecta emisiune!
@mariusdolhai3036 ай бұрын
Sincer sa fiu de cand va urmăresc imam schimbat dieta am slăbit 10 kg mi-am făcut câteva obiceiuri sănătoase și gici chear da dependență și obiceiurile sănătoase 🙂🙂 Sunteți tari 💪💪❤️❤️
@vasiledaniel5911 Жыл бұрын
3:28 Adevărat
@corneliaguju9567 Жыл бұрын
Foarte frumos episodul. Mulțumesc! Am început cartea “Never enough” a J. Grisel - mulțumesc pentru sugestie.
@lucianchirila8815 Жыл бұрын
Salut Dragoș și salutare tuturor prietenilor care te privesc ! Respect maxim pt tot ceia ce faci alături de echipa ta ! Vreau să ți mulțumesc pt că exiști și că reușești să deschizi fereastra sufletele noastre într un mod fantastic cum numai tu știi să o faci !!! Mulțumesc ! Mulțumesc ! Mulțumesc ! Și vreau să ți mulțumesc si n numele celor care încă nu o fac dar cred cu tărie că n viitor vor veni alături de tine / de noi în această superbă comunitate ! Ai grija de tine ,sa ți fie bine și sa ne faci si pe noi ..... bine ! Mulțumesc !❤
@anonimulanonim399 Жыл бұрын
STIMĂ și RESPECT pentru efortul depus ❤❤❤
@olahraimo2867 Жыл бұрын
Bravo Dragoș, ca de obicei, o emisiune strong! Ayyy, marile corporații,... absolut totul pentru ban..., nu contează individul, doar să cumpere,... alcool, țigări, mâncare de tomberon,... medicamente, tratamente, și la final.., popa. Totul cu plată... 😊😂😂😂😂
@doracsiky Жыл бұрын
Exact asa. Carne de tun cu care alimentam diversele industrii... daca ne lasam fraieriti, evident.
@ionelradubarbu6785 Жыл бұрын
Respect pentru munca depusă! Mulțumim!❤
@eagleSwarm Жыл бұрын
Continuă să faci ceea ce faci. Pe mine mă ajută, astfel că e cu folos. Succes
@marius0448 Жыл бұрын
6:57 "cunoscut consumator" :))
@luciagaspar7667 Жыл бұрын
Bună seara, este foarte drăguță Hera ,să vă trăiască ❤Mulțumesc pentru emisiune, vă urmăresc cu mare drag!!!!!!❤🎉
@EmanuelHodina-zq4go Жыл бұрын
Dragoș, parca îmi răspunzi înainte să pregătesc întrebarea
@cristivarlan449 Жыл бұрын
Salut Dragos. Eu am fost cel care ti-a trimis articolul si link-ul despre cum s-a lasat Dan Spataru, de alcool. Ma bucur ca l-ai amintit in emisiune.
@EmanuelHodina-zq4go Жыл бұрын
Dragoș, parca îmi răspunzi la întrebări înainte să pregătesc intrebarea
@lucianchirila8815 Жыл бұрын
Mulțumim!
@andreigrecu.ro. Жыл бұрын
Felicitări ptr. ceea ce faceți.😊 Toate postările dvs. sunt de Mare ajutor ptr. noi. Doamne ajută!🙏
@ktmssss Жыл бұрын
Chiar este foarte tare ce faci!mulțumim!👍👍👍
@Uni955 Жыл бұрын
Incredibilă,această ediție
@LiviuAurelian-d3f Жыл бұрын
Este extraordinar ce ne spui . Și foarte informat
@romica_schifirnet Жыл бұрын
Peste 2 săptămâni se fac 9 luni de zile fără să beau strop de alcool. Aici sunt incluse și berea fără alcool sau radler. La fel nu am mai băut niciun fel de suc cu acid, fără acid, naturale, energizante, limonade sau cu "vitamine". Am băut câteva pahare de suc de mere făcute în casă, dar nu mai beau nici de acestea. În rest doar apă plată și din când în când câte o apă minerală slab carbogazoasă.
@Teo4.7.8 Жыл бұрын
Simti vreo diferenta?
@CristianBan-w2c Жыл бұрын
Felicitări ! Eu am avut o recădere ,din păcate după opt luni .
@romica_schifirnet11 ай бұрын
@@CristianBan-w2c nu-i bai dacă ai băut la un eveniment sau o ocazie specială. Poți începe din nou abstinența la alcool. Eu peste 3 săptămâni fac 13 luni de zile și nu am niciun pic de poftă. Pot să bea toți lângă mine ca porcii și eu n-am nicio problemă. Apropo de porc, nu am mâncat deloc nici de acesta și nu mi-e poftă decât de o slăninuță afumată, în rest nu am nici de asta nici o poftă.
@romica_schifirnet11 ай бұрын
@@Teo4.7.8 normal că mă simt mult mai bine și analizele medicale au confirmat asta. Cunosc pe cineva care nu a mai băut de 6 ani și se simte foarte bine.
@Teo4.7.811 ай бұрын
@@romica_schifirnet Doamne ajuta si succes mai departe. Respect.
@catalinrus6612 Жыл бұрын
Salutari ! Am observat unele expresii identice folosite de alt creator de continut care a atins aceste subiecte,probabil având aceleasi surse,el este Catalin Moise si are 2 video-uri in care aprofundeaza informatii despre diverse droguri printre care si alcoolul,recomand cu mare caldura urmarirea si celor 2 videoclipuri pentru o intelegere mai buna a substanțelor și efectelor lor,ele se numesc : Drogurile 1 si drogurile 2,succes tutor care se lupta cu dependențele !
@loreleyshine5855 Жыл бұрын
Simpaticà, faza cu Hera !
@sergiuzubascu4046 Жыл бұрын
Felicitari pentru episod !
@luciagaspar7667 Жыл бұрын
❤❤Bună seara ❤🥰🌹🙏🌹
@Life21HD Жыл бұрын
Și eu sunt lăsat de trei ani, cea mai buna decizie din viața mea, și de fumat și de băut m am lasat🎉🎉
@sofiailina570 Жыл бұрын
Ce lecție frumoasă...❤
@keopskeo6699 Жыл бұрын
Salut. Mulțumim pentru emisiune.❤
@vasiledaniel5911 Жыл бұрын
3:04 Dezastru
@D25-r7l Жыл бұрын
Va salut cu drag si respect Starea Natiei
@beeginner3026 Жыл бұрын
Respect👍la voi
@vladmihai1688 Жыл бұрын
Eu am fost "acuzat" ca as fi extraterestru cand, acum vreo 3 saptamani, am refuzat sa beau vin la o adunare.
@C.Raluca Жыл бұрын
Mulțumesc!
@Dorin25 Жыл бұрын
Minunat, ca de obicei!👏
@8gainuta Жыл бұрын
Mulțumim mult pentru informații Felicitari!
@viermelenihilist6559 Жыл бұрын
Cred că o anumită influență o are și religia, dacă ne gândim, de dragul discuției, că isus, care era un bețiv, ar fi transformat apa în vin. Alcoolul apare de multe ori în biblie. La împărtășanie se dă vin, chiar și copiilor, deci despre ce vorbim. A refuza vinul înseamnă, în contextul ăsta, a refuza trupul domnului. Așadar, a desconsidera alcoolul înseamnă a-l desconsidera pe isus și a desconsidera religia, lucru cu care bor și ortodoxiștii nu vor fi niciodată de acord. Până nu vom scăpa de boala asta numită religie, nu vom putea trăi frumos. Felicitări!
@marinik85 Жыл бұрын
multumim!
@razvanradu2151 Жыл бұрын
Ar fi fain un episod despre nocivitatea religiei care este mai toxică decât alcoolul păcatele si fumatul la un loc.
@olahraimo2867 Жыл бұрын
Ayy fratelo, aici ai MARE DREPTATE! Habar nu au, cât de mult sunt manipulați naivii. Păi, în istoria omenirii, cei mai mulți au fost uciși din cauza religiei, mai mult decât în orice război, ciumă, etc....
@ceraselaalbu912 Жыл бұрын
E superba Hera...
@florentina63 Жыл бұрын
Bună seara, să vă trăiască Hera, să fie sănătoasă! Poate este un semn ca trebuie să se lase de fumat 😁
@vioricaandronic7575 Жыл бұрын
Eu nu beau alcool, nu fumez, nu beau cafea! De multe ori am fost întrebată dacă sunt bolnavă în momentul în care am refuzat un pahar de vin! 😁
@andreiserbanescu1056 Жыл бұрын
Eu am renuntat la alcool de 90 de zile.
@curilavasilegabriel5662 Жыл бұрын
In asemenea situatii conteaza foarte mult anturajul si ajutorul din exterior, astfel cei mai multi dintre cei dependenti sfarsesc mult prea de vreme si neajutorati!
@Allacualune Жыл бұрын
Veto posta episodul și pe Spotify? 😊
@dorelaislad12214 ай бұрын
vreau mai exact titlul celr dua carti care le ai amintit multumesc
@dorincimpean3142 Жыл бұрын
RESPECT 👍
@larissagildarasina7580 Жыл бұрын
Inca ceva: am vazut n- emisiuni despre droguri, drogati, dependenta, dependenti. Ore si ore de discutii interminabile fara nici o concluzie clara cum sa-i tinem pe tineri departe de asa ceva, sau ce face scoala, statul, etc ca asa ceva sa nu intre pe poarta scolii. Pe cand ceva emisiuni "hard core" sa vada tanara generatie ce se intampla cu o persoana care se drogheaza, cum are incheieturile gaurite si invinetite, infectiile etc. Numai asa ii tii pe tineri departe de otrava. Adevaratul pericol il constituie drogurile. Daca continuam sa tratam fenomenul cu manusi ne-am decimat tara de copii si tineri.
@doracsiky Жыл бұрын
Drogurile dure sunt un enorm pericol, da. Insa nu toti au acces la ele, nu le trec prin minte. In schimb, mancarea tip "gunoi plin de zahar si porcarii industriale", produsele care contin nicotina, alcoolul, bauturile energizante, sunt produse de uz curent cu care oamenii s-au obisnuit, le baga in ei zilnic de mai mult ori, sunt considerate ca fiind normalitate, multora dintre ele li se face reclama la greu.... Avand in vedere preponderenta lor, sunt un pericol devastator pentru sanatatea generatiilor actuale si viitoare.
@larissagildarasina7580 Жыл бұрын
@@doracsiky nu le trec prin minte - Corect in romana "nu le TRECE prin minte". Ce? Aia, ideea, la singular. Scoala, bat-o vina.
@larissagildarasina7580 Жыл бұрын
@@doracsiky NU ar trebui sa fie o cerere a pietei, drogurile. Daca nu constientizezi ca iti pierzi mintile odata intrat in cercul asta, atunci sorry, esti VARZA.
@doracsiky Жыл бұрын
"drogurile nu le trec prin minte", și nu ,"drogurile nu le trece prin minte", cum sugerați dvs. Școli eu am frecventat (și absolvit) până la 23 de ani, și nu vreau să le bată vina. Dar nu mă deranjează s-o bată vina pe-aia pe unde ați umblat dvs.
@elzorro3608 Жыл бұрын
Like pentru video!
@lucamarian Жыл бұрын
Nu am găsit acest episod pe Apple podcast sau Spotify
@panaliliana6781 Жыл бұрын
Iar are dreptate omul asta! Suntetzi tari, voi totzi cei ce realizati aceasta emisiune! Alcoolul est a otrava , in ORICE doza! Si eu sprijin Starea Natiei; donez direct cite 5 euro pe luna! Haide-ti sa_i sprijinim cu totzii!
@doracsiky Жыл бұрын
Din nou o tema extrem de valabila in Romania, unde consumul si excesul de alcool sunt sport national. Din pacate insa, in tara noastra tendinta e de a asocia un trai daunator sanatatii, cu ideea de a "trai bine". Asa ca...multi romani "traiesc bine"! Fumeaza sau beau alcool sau mananca prea mult sau mananca "gunoaie" - deseori toate astea simultan. Rezultatul? Il vedem cu ochiul liber mergand pe strada si uitandu-ne la siluetele oamenilor. Mai mult: alcoolul si mancarea proasta afecteaza functionarea creierului, asa ca si gandirea si probabil si IQ-ul sunt afectate negativ. Jocurile de noroc prospera. Tara e intr-o situatie tot mai precara. Toate sunt legate. Dar ce conteaza, nu-i asa? Carne de tun pentru diverse industrii care prospera, bani pentru politicieni corupti de lobby-uri sau pur si simplu de propria lor cupiditate. Sa deschidem ochii si urechile si sa intelegem mai bine lumea in care traim si pericolele ei.
@claudiaioana7583 Жыл бұрын
Nu doar in Romania, daca ai vedea in Spania cat se bea ,cred ca intrec pe români
@gvee1445 Жыл бұрын
@@claudiaioana7583Adevarat....este o mare problema la nivel mondial...😂
@giannivechiu5817 Жыл бұрын
Vreți sa vedeți cine bea mai mult ??? Vizitați CEHIA ,POLONIA SI UCRAINA.
@olahraimo2867 Жыл бұрын
Mda, problema este că IQ-ul, scade vertiginos dacă ești un consumator "înrăit" de alcool. Si țigările, alimentația precară, sedentarismul, îi "termină" încet, dar sigur oamenii
@victoriaiuga1010 Жыл бұрын
Pq
@catalinp5093 Жыл бұрын
❤❤❤❤❤❤
@raimundapostu148 Жыл бұрын
Bun😊
@adrianhoisan9647 Жыл бұрын
Salutari!
@iancuconstantin7831 Жыл бұрын
Treaba e ca pe pisica mea o cheama Hera!😂😂😂
@nicusorstanciu7629 Жыл бұрын
Cum sa ajutam in dependente alcool ...cred ca auto sugestia creierasul repetir asta da dependenta iar si iar
@cracbeton2926 Жыл бұрын
👍👏
@dominaror5344 Жыл бұрын
Un subiect foarte potrivit pentru noi românii. Nu mai consum alcool , de mult timp, dar stau și mă gândesc cum am fost și cum santem aruncați în această capcană inclusiv în biserică prin aceea impartaseanie care se face de la vârste fragede , fara voia noastră, și care are un impact crucial in tot ceea ce se întâmplă cu alcoolul în societate. Ar trebui sa invoci și aceasta latură a promovării alcoolului in religia Ortodoxă, vis avis de alte religii care se opun cu desăvârșire otrăvirii omului.
@alinniculescu3464 Жыл бұрын
Extraordinar episod! Pe aceeasi tema as recomanda videoclipurile lui Moise, Drogurile I si Drogurile II
@vasiledaniel5911 Жыл бұрын
Alcool Alcool Alcool. 😢😢😢
@sebastianpacurar8350 Жыл бұрын
Peste doar 10 ani , generația decrețeilor vor ieși în valuri la pensie,din urmă vin putini salariați , cât despre nașteri e catastrofă în România! Încă ceva, dupăforte mulți salariați în prezent sunt bolnavi mai mult dau mai puțin,deci faceți un videoclip?
@ahnehtub2 Жыл бұрын
Creierul este adaptabiol dar este si cel ami mare ,,lenes" o data instalata starea de comfort (de orice fel) nu mai vrea sa fie scos de acolo nici sa-l bati. Si dai si lupta si treburile nu devin prea usoare fiecare subestimand puerea obisnuintei. Si intradevar putini reusesc sa lupte cu ,,ce spune lumea" si atunci apare spalarea pe creier sociala. Trebuie sa te insori (si sa fii monogam desi fiecare celula din corp nu a evoluat ca sa fie astfel), trebuie sa mergi la biserica de parca al de sus asa directive a dat. Bine sunt si situatiile in care cei de sus se iau la tranta si atunci ies chestii de genul Israel vs Palestina fiecare sustinand sus si tare ca dumnezeullor e mai bun (ce gluma proasta) dar no creierul unora cred ca viata de apoi si al altora in cele 40 de fecioare iar exemplele pot continua la nesfarsit iar apoi venim si ne consideram fiinte rationale si ne dam aere de ganditori! :D
@vasiledaniel5911 Жыл бұрын
3:48 și degeaba
@ovidiububuianu1392 Жыл бұрын
😊
@larissagildarasina7580 Жыл бұрын
Buna seara. Departe de mine sa ii tin agatati pe oameni de bauturi de orice fel. Dar ca in orice actiune umana, depinde si CAT bei. A ciocni si a bea un pahar de sampanie la o ocazie speciala este nu numai un gest social. Si nu, sampania nu este un sedativ, cum spuneti dv. Dar depinde CAT BEI. La fel vara un pahar de bere rece. Sau un sprit fifty-fifty (tot rece). Mie personal imi provoaca o relaxare usoara si o buna dispozitie. Pesemne trebuie sa ai ceva genetic ca sa devii betiv. A compara 50 ml de vin amestecat cu apa rece cu un sedativ este o greseala medicala. Reclama "Treaz. Liber. Fericit" mi se pare cel putin ciudata. Unii nu sunt treji nici daca beau doua cani de cafea, si asta fara vreo influenta exterioara. De ce liber? Vi se pare ca odata scapati pe poarta de la serviciu fugim ca bezmeticii sa cumparam ceva beutura ca sa treaca seara mairepede? Nimic mai gresit. Am cumparat acum 3 luni 6 beri de 300 ml in cutie de carton si mai am inca 3. Liber? Liber. Fericit? Daca fericirea e in bautura, ma rog, eu nu sunt de acord. In plus, reclama imi aduce aminte, nu stiu de ce, de "You will have nothing but you will be happy". BIG SMILE. THE END.
@danielpogor3662 Жыл бұрын
Din pacate ca sunt 1 alcolic,, si muncesc pe tir, sevesc cund scot tarjeta din tacograh
@florinminzat9817 Жыл бұрын
Top
@ramonagheorghita7505 Жыл бұрын
Eu vă urmăresc acum și beau un ceai cald
@smcmarius9 ай бұрын
Poate ai ghinionul să vadă protecția animalelor aceste imagini.
@silviadorin3166 Жыл бұрын
Dependenta de bani?
@DumitruScafarleaza Жыл бұрын
❤
@povesticutalc947 Жыл бұрын
+👍
@DeokSeon Жыл бұрын
@FlorianBaloiu-eo4cc Жыл бұрын
🎉🎉🎉
@CliCk1380 Жыл бұрын
Hai cu algoritmu'!
@ultras-grasu Жыл бұрын
🤜🤛
@gabrielmeirosu2681 Жыл бұрын
Oare Statul doreste eliminarea dependentelor noastre?😐
@costasan2906 Жыл бұрын
Azi am primit și eu cartea de la Amazon UK cu doar 12,31 lire. Merci frumos!
@costasan2906 Жыл бұрын
PS Mai sunt 3 cărți pe stoc in UK
@danieldragota2985 Жыл бұрын
....avec placere!...
@misterc3835 Жыл бұрын
Alcoolul este mult prea preznt in viata sociala, pentru ca bautorii, chiar si ocazionali, sa renunțe complet.
@octavianmilitar987 Жыл бұрын
😮
@mabitei Жыл бұрын
Comentariu pentru algoritm...
@catalinenache7643 Жыл бұрын
Logaritm - algoritm 🤗👋🥦🌿🍺🤏🦦
@doroseidoro815311 ай бұрын
Corect acoloolul nu e bun dar cu masura insa merge bine ca n ai zis de droguri ca in rest ai zis de toate adica nimic nu mai poti manca
@popalucian2507 Жыл бұрын
Comentariu.
@anangel17 Жыл бұрын
Adorabila Hera!!!🥰 Stie ca a facut o prostioara, are o privire vinovata :)))