Numai împreună putem cunoaște universul | Cristian Presură | TEDxCluj

  Рет қаралды 8,849

TEDx Talks

TEDx Talks

2 жыл бұрын

Concluzia la care am ajuns cu ajutorul lui Cristian? Ne-ar fi imposibil să percepem tot universul sau să cuprindem cu privirea într-o singură viață de om fiecare dintre stelele de pe cer. Iar oricât de mult ne-am baza pe inteligență artificială sau pe calculatoare cuantice, ceea ce e cert e că noi, oamenii, indiferent de obstacolele și imposibilitățile care ni se înfățișează, suntem în final cei mai câștigați, pentru că avem abilitatea de a aprecia magia universului infinit care ne înconjoară Medaliat de onoare al Societății Române de Matematică în 2018, laureat al Premiului Academiei pentru fizică “Ștefan Procopiu” în 2016 și omul cu cel mai vizionat canal KZbin dedicat fizicii. Cristian Presură, doctor în fizică și cercetător, predă fizică avansată pe înțelesul fiecăruia în cadrul canalului său de KZbin.
A obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, apoi s-a specializat în domeniul senzorilor medicali, inventând şi introducând pe piaţă, împreună cu echipa din care face parte, primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.
A publicat mai multe zeci de lucrări şi brevete de invenţie. Cristian Presură are o activitate intensă de popularizare a ştiinţei în limba română, este membru al asociaţiei Ştiinţă pentru Toţi şi autor al volumului „Fizica povestită”, premiat în anul 2016 de Academia Română. This talk was given at a TEDx event using the TED conference format but independently organized by a local community. Learn more at www.ted.com/tedx

Пікірлер: 10
@ileanavasilescu895
@ileanavasilescu895 Жыл бұрын
Foarte frumos prezentată această emisiune !👍Ne duce cu gândul la copilărie, când număram stelele și eram impresionați de strălucirea și de frumusețea lor ! Vă mulțumesc !🌠 Felicitări !♥️
@AdSmarte
@AdSmarte 2 жыл бұрын
Bravo Cristian, apreciez entuziasmul cu care povestesti despre fizica cuantica si stiinta in general, de parca ar fi ceva usor de inteles...
@Mark-kr5bx
@Mark-kr5bx 2 жыл бұрын
The best in the Universe, Cristian Presură.
@CristiCancea
@CristiCancea 2 жыл бұрын
Felicitari ! Sunt profund impresionat !
@geoz7794
@geoz7794 2 жыл бұрын
Great thoughts Cristian
@user-ng3ox8nv3o
@user-ng3ox8nv3o Ай бұрын
Ce ne facem atunci cu celelalte universuri daca al nost e așa de mare 💥🎇♀️☯️👁️😫😵🤯
@dragos1894
@dragos1894 2 жыл бұрын
Haideeeeeee
@iulianisandu
@iulianisandu 2 жыл бұрын
Hm... Eu zic că in viitor vom fi o combinație dintre organic si anorganic, cu avantajele atât a mașinilor cuantice /clasice cât și capacitățile umane îmbunătățite, asta in cazul în care nu ne vom autodistruge.
@georgevalentin9230
@georgevalentin9230 2 жыл бұрын
Cu alte cuvinte vei fi Borg. :D
@DariusBeldean
@DariusBeldean 2 жыл бұрын
tedx cluj nu aveti si voi bani de o lavaliera?
Dincolo de geam | Cristian Presura | TEDxConstanta
16:26
TEDx Talks
Рет қаралды 21 М.
NO NO NO YES! (50 MLN SUBSCRIBERS CHALLENGE!) #shorts
00:26
PANDA BOI
Рет қаралды 102 МЛН
Miracle Doctor Saves Blind Girl ❤️
00:59
Alan Chikin Chow
Рет қаралды 52 МЛН
格斗裁判暴力执法!#fighting #shorts
00:15
武林之巅
Рет қаралды 93 МЛН
Cum am ajuns să accept frica | Ada Galeș | TEDxZorilorWomen
16:29
Why We Struggle Learning Languages | Gabriel Wyner | TEDxNewBedford
16:28
NO NO NO YES! (50 MLN SUBSCRIBERS CHALLENGE!) #shorts
00:26
PANDA BOI
Рет қаралды 102 МЛН