Tu esti tatal copilului meu - Sandra Brown

- Sunt însărcinată.
Privirea lui Taylor MacKensie se opri brusc pe la jumătatea fluierului piciorului Riei Lavender, punând capăt aprecierii lascive a membrelor ei splendide. Îşi îndreptă privirea asupra chipului ei. Nu părea să-şi fi pierdut minţile, dar ori acest lucru se întâmplase totuşi, ori el nu auzise bine.
- Poftim?
- Sunt însărcinată.
Taylor se lăsă încet pe spate în fotoliul său de piele şi făcu tot posibilul să strângă destulă salivă să înghită. „Felicitări”, nu părea un răspuns potrivit. Ea îi aruncase acele cuvinte ca pe nişte săgeţi. Afirmaţia era mai mult decât o descriere a condiţiei ei fizice. Reprezenta o provocare şi acea provocare se citea şi în ochii ei de un verde întunecat.
- Îţi mulţumesc că mi-ai spus, dar aş fi putut să aştept anunţul pentru botez, spuse el tăios.
- Eşti primul care află.
- Există vreun motiv?
- Chiar unul foarte bun.
- Insinuezi că aş avea vreo legătură cu sarcina ta?
- Nu, nu insinuez nimic. Copilul e al tău. Ria Lavender era extrem de calmă, dar Taylor se încinse din cap până-n picioare. Putea să-şi ia gândul de la a înghiţi prea curând, căci glandele lui salivare erau blocate şi se îndoia că aveau să mai funcţioneze vreodată. Spre surprinderea lui, începu să râdă uşor.
- E o glumă cumva?
- Deloc, domnule MacKensie. Farsa n-a fost niciodată genul meu preferat de comedie.
- Nici al meu, numai că aşa pare, spuse el categoric.
- Fii convins că nimeni n-o să dea buzna în biroul ăsta să-ţi pună o puşcă în spate.
- Nu m-ar mira nimic după chestia asta. Ce ţi-a venit să apari aici plină de graţie şi să-mi arunci bomba asta?
- N-am apărut plină de graţie, spuse Ria cu calm. M-am înscris în audienţă, am urmat toate căile necesare pentru a sta de vorbă cu un consilier al primăriei şi...
- Domnişoară Lavender, scuză-mă, dar când un cetăţean al acestui oraş vine în audienţă la mine, mă aştept să discutăm despre legile privind impozitele sau mijloacele de transport.
- Poate că ar fi trebuit să te sun la biroul companiei, dar m-am temut să nu crezi că aş vrea să discutăm afaceri.
El îşi trecu degetele prin părul des de un castaniu închis.
- Nu-mi vine să cred că vorbeşti serios.
- Cât se poate de serios.
- Nu-i o glumă proastă?
- Eu nu fac glume proaste, spuse ea cu un aer de superioritate.
- De unde naiba să ştiu asta? Nici nu te cunosc.
Se priviră peste suprafaţa lustruită a biroului. Ria fu prima care se uită în altă parte şi Taylor zări o roşeaţă colorându-i obrajii. Era şi timpul, îşi spuse el, căci se simţise tulburat şi încins încă din clipa în care ea intrase.
Era nevoie să o vadă roşind pentru a-şi da seama exact cât de mult o cunoştea, de fapt. Mai ales că nu se mai întâlniseră decât o dată.

[@doinaapostol7548]

Mulțumesc pentru lectură ❤.

[@corinadraghici275]

Lectura e minunată! Vă mulțumesc.